joi, 20 ianuarie 2011

Ernest Maftei - badia neamului

       
                                             Ernest Maftei, in inima mea 

           Imi este intotdeauna greu sa vorbesc despre marii actori . Simt ca trebuie sa spun atat de multe . Ei
bine, azi a sosit vremea sa vorbesc despre unul dintre preferatii mei, un om pe care il ador, badia Ernest Maftei .
      Un om nascut pentru a bucura publicul, pentru a bucura omul .
   Daca e sa ma leg de cariera de actor , as spune ca avea o maniera de interpretare simpla si tandra, parca data cu miere . A jucat in roluri diverse, roluri in mare secundare, de tarani, dar imense . In orice epoca si in orice film Ernest Maftei era integrat extraordinar . Cel mai bun personaj al sau a fost fara " doar " sau " poate " cantonierul Petrache Sava din " Osanda ", film de geniu al lui Sergiu Nicolaescu . Un rol care imbina atat tragismul unui taran, unui om simplu, care merge pana la sacrificiu pentru un ideal : cel al dreptatii, cat si replici comice si inspirate . Din cate imi amintesc, maestrul a declarat ca este rolul preferat, rolul vietii lui .
      Ca om, pot spune ca a patimit efectiv prin procese si puscarie grea pentru ca el a crezut intr-un ideal . Ernest Maftei a crezut pana la capat, de altfel, ca jocul actorilor, atat in film cat si pe scena, are un rol fundamental in cizelarea, educarea si innobilarea oamenilor .
           Un om, exact cum am spus, cizelat, educat, nobil, elegant in simplitatea sa si drept . S-a stins ca o lumanare de doi metri, murind regretabil la 86 de ani . Ce pot sa spun, nota 10 pentru badia filmului romanesc !       

                         
                             Versuri Testament lasate in 1989 familiei

În lutul greu din care am plecat
Am frământat simţire.
Din ură am clădit iubire.
Între seninul din Înalt 
Şi jalnicul de jos
Mereu m-am întors 
În lutul greu din care am plecat.
N-am fost învins, dar nici n-am câştigat.
Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. 
Părinte, o să vin curând acasă. 



                                                   Blestemul lui Ernest Maftei



Inghiţi-v-ar pământul, Gloabe!
Ce-aţi legănat ţara pe dric.
Şi mi-aţi pus neamu-n patru labe,
Ajungă-v-ar blestemul biblic!

Pe cel ce-i încă bolşevic,
L-aş vinde-n lanţuri la tarabe.
Ei! Care ai nevoi de gloabe!
Să le-nhămaţi la cîte un dric?

Vreţi iar să ne târâm şoltîc?
Cu gândul şters şi priviri oarbe?
Orbecăind ca nişte zoabe?
Abia cerşind un firfiric?
Fire-aţi ai dracului de Gloabe!

Sa se implineasca, Maestre ! 



Semneaza al dumneavoastra, Maresal                         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu