joi, 24 martie 2011

Imposibilul Vincent Van Gogh, Paul Ioan - " Revista Magazin "

" De cate ori imi revin in minte cele mai impresionante episoade din strania biografie a lui van Gogh, incerc sa mi le explic apeland la spusele uneia dintre femeile pe care le-a iubit, Kee Vos Stricker: „Esti dezgustator!” si asta pentru ca eticheta care l-a durut cel mai mult in viata a fost tocmai aceasta, „dezgustator”. Avea douazeci si opt de ani pe atunci (1881) si disperarea l-a determinat sa faca un gest care anunta taiatul lobului urechii, cativa ani mai tarziu. Vincent si-a intins bratul desupra flacarii unei lumanari si i-a spus tatalui lui Kee ca vrea s-o mai vada pe aceasta doar atat cat va rezista arsurii...
Fusese un gest care ne poate duce cu gandul la un martir al iubirii neimplinite, la un om dezolat care stie ca va plonja definitiv in bratele derizoriului. Si asa a si fost. La Haga, unul dintre locurile unde Vincent tot incerca sa-si gaseasca stabilitatea existentiala intr-o lume care nu voia sa-l accepte, derizoriul in dragoste cunoaste apogeul. La o varsta la care te apasa profund faptul ca nu esti iubit de nimeni, el traieste aproape un an in concubinaj cu o prostituata alcoolica, Clasina. Aceasta ii transmite boli venerice si incearca sa-l convinga ca este tatal unui copil nascut in acea perioada. Noroc ca tanarul dezorientat are o clipa de luciditate si o paraseste la timp pe Clasina.

Ulterior, in 1884 (la treizeci si unu de ani), Vincent primeste alte doua lovituri ale soartei: noua iubire, Margot (care-l iubea sincer) este impiedicata de familie sa se marite cu el si incearca sa se sinucida. In acelasi an moare tatal pictorului. Din ce in ce mai singur si mai convins ca nu-si poate intemeia o familie si ca nu se poate intretine, se dedica Bibliei si devine predicator intr-un sat de mineri olandezi. Traieste din mila unei familii intr-un hambar si noaptea se aud plansete cu suspine din „locuinta” chiriasului care ajunsese sa manance si coji de legume. Este demis din acea umila functie si Vincent incepe lunga si perfida lupta cu absintul, fapt care-i va deregla treptat starea emotionala si mentala.

          Sprijinit de fratele mai mic, Theo, ajunge la Paris si lucreaza in Montmartre. Este atras de impresionisti si expresionisti si picteaza in culori dintre cele mai vii, anuntand curentul fovist. Locuieste temporar cu fratele sau, care-l gaseste „insuportabil” si Vincent iar peregrineaza pe la prieteni, cautand un refugiu al linistii sufletesti. Se interneaza singur in azil si primeste si porecla de „nebunul roscat” din partea gazdei sale din Arles. Prietenia cu Paul Gauguin ii aduce putine clipe de satisfactie artistica, dar legatura lor degenereaza tragic intr-o bataie cu briciul... Vincent nu mai rezista depresiei si, dupa ce face rost de un pistol, se duce intr-un crang si se impusca in piept. Moare doua zile mai tarziu, la 29 iulie 1990, la treizeci si sapte de ani. Epileptic, schizofrenic, insomniac, alcoolic, iata sinteticul tablou clinic al unui om pentru care notiunea de fericire a fost interzisa...

          Poate pentru a-l intelege pe Vincent ar trebui spus si ca fratele sau Theo a murit de sifilis paralizant (in 1891), iar sora Willemina van Gogh a murit de dementa intr-un sanatoriu (1941). Unul dintre stranepotii lui Vincent, Theodorus (regizor de film), a murit asasinat de un terorist marocan (in 2004), fiind un critic al islamului. Fiul acestuia, Lieuwe, nascut in 1992, este ultimul descendent al familiei van Gogh. Viata agitata a artistului ne este cunoscuta din cele peste sase sute de scrisori pe care Vincent le-a trimis fratelui si sustinatorului sau, Theo, si pe care sotia acestuia, Johanna, le-a publicat in 1913, cu mare durere in suflet."

Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu