miercuri, 30 martie 2011

Mareşalul stă drept în faţa publicului

           Dragii mei cititori,
 
     De când am deschis Blogul Mareşalului-Crai şi mi-am pus gândurile pe paginile acestei agende electronice, am avut parte de căldura şi interesul publicului, mai presus de toate . Scopul articolului prezent este acela de a vă mulţumi . Numărul accesărilor cititorilor a crescut, în martie, cu 653 . Văzând că Oscarul şi în general articolele legate de actorie au cel mai mare succes, vă pregătesc trei articole legate de această lume :
1. Gala ruşinoasă a Premiilor GOPO
2. Nimeni nu-i perfect, piesă de teatru de Radu Beligan, văzută în această seară şi
3. Poezie specială de Adrian Păunescu pentru 8 martie

                Vă mulţumesc !
 
                 Semnează al dumneavoastră, Mareşal

5 comentarii:

  1. Fără discuţie, Antonescu rămâne personalitatea care s-a prezentat tot timpul nu la excepţional, ci la supraexcepţional. Întrebarea pentru Istorie este: A reprezentat el un exemplu stimulator pentru cineva ?, pentru că trebuie accentuat faptul că Antonescu a fost temut, nu iubit, mai ales în armată. Un ofiţer în retragere, cu părintele şi unchii participanţi la Prima Conflagraţie, în calitate de ofiţeri, preciza că perioada în care s-a contaminat cu microbul duplicităţii a fost cea în care a funcţionat ca ataşat militar la Londra. Acest microb al duplicităţii s-a manifestat, în perioada cât a avut conducerea statului, şi în relaţia cu legionarii - aliaţii săi naturali -, şi în relaţia lui cu germanii. În ambele cazuri a preferat să mizeze pe oameni de circumstanţă, aliaţi nesiguri (cu puţin înaintea arestării, Antonescu asigura înalţi reprezentanţi ai Wermachtului că îşi poate culca liniştit capul pe genunchii generalilor săi. Mulţi dintre militarii care au îngroşat rândurile trădătorilor, de către el au fost aduşi la palat şi în Bucureşti). Relaţiei cu legionarii, a preferat, cu mici excepţii, compania politică a foştilor, care l-au abandonat fără nici un regret (profesorul Mircea Nicolau, legionar, ajuns 97 de ani, participant la 3 septembrie 1940 la asaltul reuşit asupra chesturii din Braşov, opina că 2,3 echipe de legionari - cei pe care îi condamnase Antonescu - l-ar fi scos cu forţa de sub arest, lucru pe care nu l-a făcut armata). După acest tablou succint, concluzia e că întotdeauna a câştigat altă parte decât Antonescu şi decât partea cu care acesta s-a aflat în conflict. De fapt nu a mai câştigat nimenit, pentru că, după 23 august 1944, lipsită de aportul celui care trecea de la concepţie, la execuţie cu maximum de energie şi voinţă - Antonescu -, cu legionarii încarceraţi şi neputincioşi în a da o contralovitură, aliaţii de circumstanţă ai lui Antonescu au făcut ce ştiau ei cel mai bine: să se orienteze către noul centru de putere. Conflictul din cadrul dualismului legionaro-antonescian este cu atât mai dramatic pentru România, pentru că o generaţie de excepţie, ca aceea a legionarilor nu apare oricând, un om cu alese înzestrări, ca cele pe care le-a avut omul Ion Antonescu, nu se naşte în orice timp al Istoriei, iar o forţă militară ca cea a Germaniei, pe aportul căreia se poate miza în conflict cu inamicii mortali ai civilizaţiei creştine, nu o poate pune în mişcare oricine. Aici stă cheia problemei şi cea care ne împiedică să ne depăşim condiţia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule, orice părere aţi avea despre Mareşalul Antonescu, cea mai strălucită personalitate a istoriei noastre, cred că şi aici nu aţi înţeles mesajul articolului .
    Mareşalul ( pseudonimul meu ) mulţumea cititorilor în continuă creştere şi în martie .

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu l-am trimis din cu totul alte motive, fără legătură cu pseudonimul şi fără nici un fel de afront. Se apropie 23 august şi trebuie să ne concentrăm pe subiect. Această pagină era cea mai săracă în articole şi de aceea m-am gândit că poate fi pus aici aici.
    Anul trecut, exact în ziua de 23 august, am luat un interviu compus din 11 întrebări ofiţerului de care pomeneam. Cred că ar fi nimerit să-l postăm.
    Antonescu

    RăspundețiȘtergere
  4. Se apropie 23 august şi voi scrie, probabil, un articol pe această temă . Vă rog să detaliaţi ideea postării interviului .

    RăspundețiȘtergere
  5. Astăzi, la 67 de ani de la eveniment, problema poate fi pusă doar în termeni principiali, căci faptele, cu interpretările şi nuanţările lor, sunt cunoscute. Care este maturitatea noastră în gândire şi seriozitatea în onorarea angajamentelor, atâta vreme cât acţionăm contra propriei noastre condiţii? Pentru ce s-a întamplat atunci, pentru ce se întamplă acum, cine poartă răspunderea în Istorie? Cred că poporul român nu. Singura lui vinovăţie este că a fost obişnuit să acţioneze doar la consemn şi ordin. Pe cine nu ţine seama de aceste 2 comandamente, scumpa noastra societate îl petrece la periferie sau la mormant. E vorba de acea societate, străina de interesele si aspiratiile noastre, care a interceptat fraudulos pârghiile puterii, şi care, în momentele capitale ale Istoriei, face pactul cu inamicul. Cheia acestei probleme stă în descifrarea structurii oligarhiei şi în anularea resorturilor ce împiedică acţiunile salutare.

    RăspundețiȘtergere