duminică, 24 aprilie 2011

Sfântul Ocrotitor al Armatei Române şi Martir Gheorghe - 23 aprilie

      La mulţi ani, români !
          Ieri, creştinătatea a sărbătorit pe unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai săi, sfântul martir Gheorghe .
     O rubrică necesară, înaintea articolului Jurnalului Naţional, cu menţiunea că fără aceştia cultura română ar fi beteagă :

                                            1.Gheorghe Dinică, actor
                                            2.Gheorghe Cozorici, actor
3.Ştefan Iordache, actor
 4.George Constantin, actor
5.Iurie Darie, actor
6.Gina Patrichi, actriţă
7.Geo Saizescu, regizor
8.George Mihăiţă, actor
9.George Vraca, actor
10.Geo Barton, actor
11.George Motoi, actor
12.Gheorghe Visu, actor
13.George Călinescu, critic literar
14.George Pruteanu, critic literar
15.Doina Gheorghiţă, profesor de limba română
16.Octavian Goga, scriitor
17.George Coşbuc, scriitor
18.George Bacovia, scriitor
19.George Topârceanu, scriitor
20.Geo Bogza, scriitor
21.George Mihail Zamfirescu, scriitor
22.Iorgu Iordan, scriitor
23.Nicolae Iorga, istoric
24.Gheorghe Buzatu, istoric
 25.George Enescu, compozitor
26.Gică Petrescu, cântăreţ
27.Tudor Gheorghe, cântăreţ
28.Gheorghe Zamfir, naist
29.George Emil Palade, doctor
30.Gică Dobrin, fotbalist

 Mulţumesc
Pruteanu.ro
CodRosu.ro




 Luptătorul pentru adevăr, Sfântul Gheorghe
Un Sfânt războinic, cu fapte măreţe, purtător de biruinţă, obligă la smerenie şi iubire.
 LORETA POPA, Jurnalul Naţional

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este una dintre cele mai frumoase şi mai iubite de poporul român. Nu întâmplător este considerată şi cea care anunţă începutul verii pastorale, tot aşa după cum cea a Sfântului Dumitru marchează încheierea ei.

Anul acesta, sărbătoarea Sfântului Gheorghe a nimerit exact în sâmbăta de dinaintea Paştilor, şi, conform hotărârii Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul va fi serbat a doua zi după Învierea Domnului. Mântuitorul Iisus Hristos, care ne-a învăţat cea mai puternică lecţie, cea a IUBIRII, a avut un mucenic sfânt ca nimeni altul, un războinic pe nume Gheorghe, iar în conştiinţa populară româ­nească este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române, după cum bine se ştie.


Marele Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia într-o familie de vază, renumită pentru faptele sale cu adevărat creştineşti. După moartea tatălui său, Sfântul a fost crescut cu frica lui Dumnezeu de către mama sa, care era din Palestina şi stăpânea domenii întinse. Tânărul a luat calea armelor, iar curajul său l-a distins în luptă, devenind tribun al unui corp de armată. Luptându-se vitejeşte în războaie, a fost apreciat şi iubit de împăratul Diocleţian.


Mai târziu, în consiliul ce s-a ţinut pentru persecutarea creştinilor, Sfântul Gheorghe a luptat din răsputeri împotriva împăratului, mărturisindu-şi credinţa în Iisus Hristos. Împăratul, tulburat peste măsură de comportamentul lui, a încercat să-l atragă de la credinţa creştină, dar adevărul era singurul în care Sfântul credea, chiar afirmând cu tărie că este creştin şi deci gata în orice moment să pătimească pentru Iisus Hristos.

Imediat după aceea, Sfântul Gheorghe a fost dus în temniţă şi supus torturilor celor mai îngrozitoare. Legat de o roată şi sfâşiat de fiarele ascuţite care treceau prin corpul său, şi nu numai, a îndurat Sfântul cu mare răbdare, lăudând pe Dumnezeu fără să scoată măcar un suspin. Diocleţian a crezut că Sfântul şi-a dat obştescul sfârşit, însă acesta a fost dezlegat şi vindecat de rănile sale prin puterea lui Dumnezeu, care trimise un înger luminos ca să-l îmbărbăteze.

Uimiţi de minunea văzută cu ochii lor, ostaşii au alergat la împărat. Mulţi s-au minunat şi au crezut în Iisus Hristos, printre care şi împărăteasa Alexandra (prăznuită pe 21 aprilie), care, văzând pe Muce­nicul tămăduit prin minune, auzind şi de arătarea îngerească, a crezut şi a cunoscut adevărul. Diocleţian a poruncit ca Sfântul Gheorghe să fie îngropat într-o groapă cu var nestins, dar şi de aici a ieşit nevătămat. După aceea a poruncit să aducă nişte încălţăminte de fier, care să aibă piroane lungi, cu care, fiind alungat, s-a rănit grozav la picioare, dar şi de data aceasta s-a vindecat.

A doua zi de faţă cu Senatul şi toţi dregătorii, Sfântul Gheorghe a fost chemat să jertfească idolilor, dar Sfântul, cu multă îndrăzneală, nu a vrut şi şi-a mărturisit credinţa sa. A fost bătut cu vene de bou, până ce tot trupul său deveni numai o rană, dar imediat a fost vindecat de Dumnezeu, şi Diocleţian a crezut că numai prin farmece se vindecă el aşa de curând. Deci porunci unui vrăjitor renumit Atanasie să-l biruie prin farmecele lui şi să-l omoare cu otravă. Pregătindu-i acesta otrava, Sfântul a luat-o cu bucurie, dar, după un ceas, împăratul a văzut că Gheorghe a rămas nevătămat. După aceea, înviind un mort, mulţi au crezut, printre care şi vrăjitorul Atanasie.

Într-o noapte i s-a arătat Domnul în vis şi l-a îmbărbătat, vestindu-i că în curând va primi cununa muceniciei. Sfântul a chemat pe servitorul său şi i-a spus ce trebuia să facă după moartea sa. Diocleţian a mai încercat să-l determine să renunţe la credinţa sa, dar Sfântul, prin rugăciunile sale, a făcut toţi idolii să cadă la pământ. Împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credinţa sa şi, alergând la locul unde se afla marele Gheorghe, a strigat: "Dumnezeul lui Gheorghe ajută-mă că Tu eşti Unul Atotputernic!". După ce s-a potolit mânia poporului, văzând că toate încercările sale sunt zadarnice, împăratul Diocleţian a poruncit să-i taie capul Sfântului, cât şi Sfintei Alexandra – soţia sa. Ostaşii, târându-i la locul de osândă, împărăteasa şi-a dat sufletul pe cale, iar Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru binefacerile primite, cu bucurie şi-a plecat capul ca să-i fie tăiat şi a primit cununa cea neveştejită a slavei în ziua de 23 aprilie, anul 296.


Despre Sfântul Gheorghe circulă o legendă potrivit căreia acesta ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară. Multe voci spun că este o invenţie târzie, medievală, şi iconografia recentă ni-l prezintă pe Sfânt călare, doborând cu suliţa un balaur, care s-ar putea să fie doar simbolic. Alte voci sunt însă de părere că este vorba doar despre o preluare târzie a mitului grec al lui Perseus şi Andromeda. Oricum ar fi, românii se gândesc la Sfântul Gheorghe, cel care calcă în picioare răul necredinţei care apasă pe umerii noştri, balaurul urii şi al prostiei.


Ramura verde a credinţei adevărate
În lumea pastorală, sărbătoarea Sfântului Gheorghe reprezintă momentul culminant când turmele încep să urce, când s-au stabilit păstorii la turmele care urcă spre zonele de vărat.

Sunt nenumărate tradiţii şi obiceiuri legate de această mare sărbătoare. Una dintre ele spune că, dacă înainte de Sfântul Gheorghe prinzi un şarpe, îi tai capul, apoi îl porţi la pălărie şi întâlneşti ciurdele de vite sau turmele de oi când ies din sat, vei putea vedea strigoii călare pe animale.

Legendele mai spun că de Sfântul Gheorghe ard comorile în păduri sau pe dealuri şi cine le vede noaptea luminând ziua le poate găsi. În ajunul sărbătorii, fetele de măritat cred că-şi pot vedea ursitul dacă privesc, în acea noapte, într-o cofă plină cu apă.

Tot de Sfântul Gheorghe încă se mai obişnuieşte să se împodobească stâlpii de la poarta casei cu ramuri verzi de salcie înmugurită pentru ca oamenii să fie apăraţi de boli şi pagubă. Gospodarii dau foc gunoaielor şi vechiturilor din gospodării, iar cenuşa de la acest foc este amestecată cu untură şi apoi se ung uşile şi ferestrele grajdurilor pentru a-i împiedica pe strigoii care intră la animale în această noapte să le fure mana. În dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, flăcăii pleacă la cules de "iarba fiarelor", o plantă miraculoasă, ce poate să sfărâme lacătele şi mai ales le poate oferi flăcăilor puteri miraculoase.


Semnează al dumneavoastră, Mareşal
































vineri, 22 aprilie 2011

87 de ani pentru Ion Lucian

        Nu a trăit degeaba 87 de ani pe pământ . Ion Lucian a fost iubit, învins, câştigător şi este în continuare . A fost învins şi câştigător, dar a luptat şi a făcut acest lucru dărunidu-se în totalitate .
     Împreună cu maestrul Radu Beligan, este simbolul vechii gărzi, vechii generaţii de actori . Birlic, Giugaru, Calboreanu şi Vraca sunt de mult vii amintiri .
         Deşi astăzi împlineşte 87 de ani, Ion Lucian nu dă niciun semn de oboseală . Tonic şi plin de chef ( de muncă mai ales ), el continuă periplul unui geniu prin mocirla unei Românii prăbuşite, cu care a prins 5 epoci, dar acest lucru îl întristează, văzând cum o ţară arată mai rău ca după război şi mai pornită pe anihilarea unor valori ca în comunism .
     Prin excelenţă un actor genial de teatru, maestrul Ion Lucian a crescut la umbra actorilor legendari ai anilor '40, '50, '60 . Acum, cariera lui acoperă peste şapte decade, având în palmares o gamă variată de roluri .
    Ca om, dar şi ca actor , marele Lucian degajează o sensibilitate extraordinară, dublată de talentul lui unic . În ochii mari şi rotunzi, umeziţi de viaţă, se citeşte bunătatea omului simplu care a rămas Ion Lucian .
        Prezentând la finalul articolului o mică listă a omului de teatru Ion Lucian, vreau acum să enumăr nişte filme în care maestrul a jucat  : Gelozia bat-o vina, Alo? Ati gresit numarul,  Mofturi 1900 . Dar cele două filme prin care publicul îl cunoaşte sunt D'ale Carnavalului şi Doi Vecini .
     Primul, filmat în 1958, este adaptarea cinematografică a piesei lui Caragiale, ce conţine şi Conu' Leonida faţă cu reacţiunea . Ion Lucian lansează chiar cel mai bun Nae Girimea ( Dinică este prea crud şi serios pentru rol, asta nu îi schimbă geniul ), simpatic-foc .
      În Doi Vecini, alături de marele Grigore Vasiliu-Birlic formează un cuplu comic excelent, oferindu-i lui Geo Saizescu un debut furtunos .
         Deşi nu prea îmi place wikipedia, ea mi-a furnizat o mică listă a activităţii teatrale a lui Ion Lucian :



Perioada 1942-45 – Teatrul Naţional Bucureşti 74 de roluri dintre care:
Gulita din “Coana Chiriţa“ de T.Muşatescu dupa Alecsandri
Poetul Tulipă din “Mioara“ de Camil Petrescu
Simon Bliss din “Familia Bliss” de Noel Coward
Jaques din “Silvette” de V. Eftimiu
Nicolas şi Scarciafico din “Prinţesa îndepartata” de Ed. Rostand
Tânarul din “O vară la moşie” de Guido Bondi
Magnasco din “Astă seară se joacă fără piesă” de Pirandello
Hlestacov din “Revizorul” de Gogol
Florindo din “Mincinosul” de Goldoni
Mickey din “Fascinaţie” (  care i-a devenit porecla ) 
Cu Radu Beligan
Teatrul Municipal
Boby 2 din “Insula” de M. Sebastian
Valentin din “Nu se ştie niciodată” de G.B.Shaw
Svadea din “Liubov Iarovaia”
Marinarul şchiop din “Uraganul” de B.Belloţerkovski
Bufonul Tuchstone şi Le Beau din “Cum vă place” de W.Shakespeare
Andrei din “Dragoste pentru 3 portocale” după C.Gozzi
Tristan din “Căinele grădinarului”de Lope de Vega
Personaje importante din:
“La telefon Tamirul” de Al.Galici
“Cu pâine şi sare” de Lascăr Sebastian
“Pace pe pamânt” de Sklar şi Matz
“Vadul nou” de L.Demetrius
“Fetiţa şi ursul” de Surinov
Grădina Boema (Teatrul Papagalul )
Nepotul din “Puricele în ureche” Feydeau
Rolul principal din “Bani peşin“, adaptare de Sergiu Milorian
Studiourile Hunnia Budapesta
Mircea din filmul “Două lumi şi o dragoste” regia V.Gertler 1945
Teatrul de Opertă 1945-47
Gustl din “Ţara surâsului”
Tony din “Prinţesa Circului”
Teatrul Municipal 1956-58 Regia artistică la :
“Cocoşelul neascultător” (şi rolul ursului ) de Ion Lucian
“Harap Alb“ după I.Creangă de Dan Nasta
“Momente şi schiţe” de I.L.Caragiale
Studioul actorului de film Nottara Roluri principale în:
“Mincinosul” de Goldoni, rolul Lelio şi regia artistică
“Fotoliul 16” de Rozov, rolul Sudakov
“Nud cu vioara” de Noel Coward
“Iaşii în carnaval” de V.Alecsandri
“Patriotica Română” de Mircea Ştefănescu
“O felie de lună” de Aurel Storin
“Familia” (viaţa lui Lenin.Procurorul Necliudov)
„Muşchetarii Măgariei Sale” de Ion Lucian (şi regia)
Regia la “Nota zero la purtare” de O. Sava şi Stoenescu
Teatrul de Comedie 1960-64
“Celebrul 702” de Al. Mirodan
Jean din “Rinocerii” de Eugen Ionesco
Fraţii Bullinger (rol dublu) din “Swek în al II-lea război de B.Brecht
Fairchild din “Gally Gay“ de B.Brecht
Mr.Jourdain şi Harpagon din “Moliere la Comedia”
Reporterul din “Procesul d-lui Caragiale“ de M.Ştefănescu
1964 - 1972 Director - fondator Teatrul Ion Creangă
Regia dramatizării “Harap-Alb” după I.Creangă
Rolul “Ursul” şi regia “Cocoşelul neascultător” varianta I.Creangă
Rolul „Ursul” şi regia “Muşchetarii ...Măgăriei–Sale“ de Ion Lucian
Rolul “Bătrânul dresor” din “Poveste neterminată” de A.Popovici
Regia şi diferite roluri în “N-aţi văzut dvs. Un tată ?” de Ed.Jurist şi I.Mustaţă
Regia şi roluri diferite în „Cinci săptămâni în...balcon” de Ed.Jurist şi I.Mustaţă
Regia dramatizării “Cei trei muşchetari” de Alex.Dumas
Rolul Pantalone din “Regele Cerb” de Carlo Gozzi
Regia spectacolului “Răs şi lacrimi” după Carlo Gozzi
Rolul Izmail şi regia “Toate pânzele sus!” de Guido Bondi după R.Tudoran
Regia “Nota zero la purtare” de O.Sava şi V.Stoenescu, versiunea I. Creangă
Rolul Profesorul şi regia “Aterizare forţată” de Frigyesy
Regia şi rolul Dobre din “Drumul e liber” de Ion Lucian şi V.Puicea
Rolul Bodnârescu din “Eminescu şi Veronica” de A.Bocancea
Regia la “Romeo şi Janette” de Anouilh
Regia la “Salut voios!”de Jurist şi Mustaţă
Rolurile “Viciile” - Şeful trupei, Zapciul , Cârciumarul, Cucoana, Boierul, Talharul 5
Moartea din “Snoave cu măşti” de Ion Lucian şi V.Puicea
1974 - Rolul Mosca din “Volpone”, Teatrul de Comedie
Rolurile Mr.Jourdain şi Harpagon din spectacolul “Moliere“
Rolul principal din “Camera de alături“, Teatrul National
Regia artistică “Pinocchio” Roma –Italia
Rolul Cristinoiu din “Opinia publică”, T. de Comedie
“Viciile” (opt roluri) din “Snoave cu măşti” la Theatre Gros Cailloux Caen-Normandie, Franta
“Opus 1... singur“, one-man show (24 de roluri), T. de Comedie
1979 Regie “Muschetarii... Magariei-Sale“ de Ion Lucian 
1980 Rolul Producatorului din “Cinema“, Teatrul de Comedie 
1981 Rolul Tatalui din “Turnul de fildes“ de Rozov, Teatrul de Comedie; Vandergelder din “Petitoarea“, Teatrul de Comedie; Regia, “Snoave cu Masti“, Teatrul din Oradea 
1982 “Imaginile sunt imagini“ de Eugen Ionescu, rolul tatalui si regia spectacolului; “Strigoiul din Kitahama“ de Kobo Abe, Teatrul de Comedie; Regia “Marry Poppimns“, Teatrul National Timisoara; Rolul principal din “Pepere L’ amoral“ de Brigitte Sarthou, Theatre L’Ille de France, Paris, Franta 
1983 Regia “Cocoselul neascultator“, Osaka, Japonia; Regia “Haina cu doua fete“, Teatrul National Timisoara; Regia “Cocoselul neascultator“; Regia si rolul principal din “Les contes“ de Eugen Ionesco, Theatre L’Ile de France, Paris 
1984 Rolul Georges-Onica Vlasca din “patriotica Romana“, Teatrul de Comedie; Rolul Mosului din filmul “Ramasagul“ de Popescu-Gopo; Regia “Cenusareasa“, Teatrul Valah din Giurgiu 1986 “Viciile“ (opt roluri) din “Snoave cu Masti“ (in limba japoneza, pentru turneul din Japonia, 170 zile) 
1987 Regia si rol in “Cenusareasa“, pentru turneul din Japonia, 120 de zile 1988 Regia “Trei gemeni venetieni“, Teatrul Valah din Giurgiu; Regia si rolul Generalului din “Scaiul“, Teatrul de Comedie 1989 Regia „Hoţul sentimenta” de Tudor Popescu T.E.S. 
1990 Infiinţarea Teatrului Excelsior; Regia şi rolul principal ,Tatăl, în „ Nu treziţi un copil care visează” de E.Ionesco; Regia „Celimare-le bien aime” Teatrul L.S.Bulandra; Rolul principal din „Protest” de V.Havel T. de Comedie 1991 Regia „ Loveşte-l pe aproapele tău” Teatrul din Botoşani Rolul „Omelette” din „ Căsătoria” de Gogol 1992 Cadâr din „Ianche, Tache şi Cadâr” Compania R.Beligan Pepere ( rolul titular ) din Pepere Lamoral şi regia Teatrul EXCELSIOR 
1993 „ Stapânul universului” rol principal în serialul american Time Warrior Stud.Castel Regia şi rol principal în „Are tata fată mare” de M.Maxi- Teatrul C.Tănase 
1994 Premiile G.Timică şi Al.Giugaru pentru activitate Regia şi rol „Fratele” din „Doctorul minune” de H.Popescu Teatrul C.Nottara „Maiorul” din „Jocul de-a vacanţa” film TVR 
Fouche din „Supeul” de Brissville Teatrul Odeon 
1995 Rolurile principale din „Acvarium” şi „Trafic” de L.Calaferte 
Rolul principal din „Don – Juan din Ramat-Gan” Tel-Aviv-Israel Taus din „Ceasornicăria Taus” de Gelu Naum Teatrul Mundi  
1996 Regia „Nebuniile iubirii” de Dan Tărchilă Teatrul din Buzău 
1997 Regia „Scaiul” Teatrul din Braşov Regia şi rolul Al.Willis din „Băieţii de aur” de Neil Simon Regia şi rolul principal din „Balul de cristal” Teatrul C.Tănase Tatăl din „Caut dog dalmaţian!” Producţie teatrală TVR 1998 Regia şi rol principal din „Ah!bacalaureatul!” Teatrul din Buzău Regia şi rol principal din „ Vin americanii” Teatrul C.Tănase 
1999 One man- show „Le grenier” spectacol special pentru sărbătoarea francofoniei în Bretagne Regia la „Aladin şi lampa fermecată” Teatrul Excelsior Trahanache din „Scrisoarea pierdută” Teatrul Naţional Bucureşti 
2000 Regia „Nota zero la purtare” Teatrul C.Tănase Regia „Uite tata,nu e tata!” Teatrul Evreesc de Stat Taus din „Ceasornicăria Taus” Teatrul Mundi 
2001 Ion Creangă din „Prosta omenească” Teatrul Excelsior Regia la „Băieţii de aur” cu trupa IDISHSPIEL din Tel-Aviv ( premiată ca „cel mai bun spectacol al anului) Regia”Frumoasa şi besta” Teatrul Excelsior Premiul UNITER pentru întreaga activitate 
2002 Premiul UNITER pentru întreaga activitate pentru copii şi tineret Iorgu Langada din „Escu...” Teatrul de Comedie Marele preot din „Legenda ultimului împărat”Teatrul Naţional 
2003 Tatăl din „Iubire” de L.Barta Teatrul Naţional 2004 Regia „Val-Vârtej şi vasul fantomă” de O.Sava Teatrul Excelsior Regia şi text „Inimă de piatră” după W.Huff Teatrul Excelsior Rolul „Maiorul „din „Jocul de-a vacanţa” Teleplay TVR Regia „Dr.Minune „ de H.Popescu Teatrul Nottara 

       Acum, după cariera lui cât o viaţă de om, el continuă munca la desăvârşirea Teatrului Excelsior, alături de soţia sa, doamna Paula Sorescu .
      Maestre Lucian, mă înclin în faţa dumneavoastră, urându-vă cele mai bune lucruri ale lumii !


 Ion Lucian: "Dumnezeu şi-a pierdut ochelarii!", Jurnalul Naţional
Actoria, o meserie efemeră. La ultima cădere de cortină a căzut ghilotina şi pe memoria spectatorilor!

"Fiecare vârstă are bucuria, satisfacţia, victoria ei! – spune Ion Lucian care astăzi împlineşte 87 de ani. Cine fură aceste bucurii înainte de vârsta respectivă, la momentul oportun se trezeşte fără satisfacţie şi începe să caute altă satisfacţie. Satisfacţie ce se regăseşte în droguri". Să luăm aminte!

Jurnalul Naţional: Avem ceva în comun. Am terminat acelaşi liceu. Dumneavoastră în 1942, iar eu în 1993.
Ion Lucian: Matei Basarab?! Vai... Este o jumătate de secol!

Vă mai amintiţi de dascăli?
Bineînţeles! Din fericire, Liceul Matei Basarab mi-a oferit şansa unei garnituri de profesori remarcabili. Frumuzache Chiriac, fost primar al Capitalei şi lider liberal, preda latina. El a fost primul profesor cu care m-am întâlnit în "Matei Basarab". A intrat în clasă, a pus catalogul pe catedră şi a întrebat cine sunt elevii noi? Eram în primul an de studii din partea superioară, clasele V-VIII. Ne-am ridicat vreo trei. I-au căzut ochii pe mine şi mă întreabă: "Cum te cheamă?". Eu atunci purtam numele bunicului adoptiv al tatei, Lazarovici Ion. S-a încruntat puţin şi m-a întrebat: "Eşti ovrei?" Eu am îngheţat la o asemenea "primire". Am răspuns: "NUUU". "Atunci e bine, stai jos!" M-a pus cu băiatul lui în bancă. M-a iubit foarte tare, fiindcă eram bun la latină. Ce a suferit când am trecut la partea reală! Eu mă pregăteam pentru inginerie, nu pentru actorie.

Pe cine aţi avut diriginte?
Pe Georges Hilt. Tu nu l-ai mai apucat... Era de o eleganţă sclipitoare! Nu venea îmbrăcat, de două ori într-o lună, cu acelaşi costum. A călătorit până la Polul Nord, a fost şi în Sahara. Era profesor de franceză. În calitate de diriginte, ne-a povestit ce înseamnă furtul anilor. Ne-a spus că fiecare vârstă are satisfacţia ei. Prima minge, la trei ani. Prima tricicletă, la patru; primii pantaloni lungi, la 11; primul papion, la 13; primul fior, la 15; prima floare oferită, la 17; vine diploma de Bacalaureat, apoi studenţia... Fiecare vârstă are bucuria, satisfacţia, victoria ei! Cine fură aceste bucurii înainte de vârsta respectivă, la momentul oportun se trezeşte fără satisfacţie şi începe să caute altă satisfacţie. Satisfacţie ce se regăseşte în droguri... Încerc şi eu să le transmit tinerilor de astăzi că fiecare mare bucurie a vârstei trebuie trăită din plin, cu puritate, cu devotament.

Sunteţi un star făcut, sau născut?
Eu stau în faţa ta ca un star făcut, dar şi născut. Eu mă pregăteam pentru profesiunea de inginer. Am făcut clasa a opta în paralel cu Conservatorul, fiindcă se putea, cu derogare. Luni mă duceam la liceu, marţi la Institut, cealaltă săptămănă le inversam, ca să nu se simtă că lipsesc în aceeaşi zi a săptămânii. Nimeni nu ştia. Maestrul meu, Ion Manolescu, mă întreba de nenumărate ori: "Mai ai şi altă preocupare?". I-am spus că da, iar el mi-a zis să mă fac inginer!... Eu nu am avut niciodată intenţia de a deveni inginer. Voiam doar să am carnetul de student. La un moment dat s-a dat un concurs la Teatrul Naţional şi am intrat actor. După care m-am întors la Manolescu şi i-am spus că trebuie să termin Conservatorul, pentru că sunt actor la Naţional... (râde). M-a luat sub aripa lui şi m-a pregătit pentru teatru.

Star făcut pe scena Teatrului Naţional...

Da. În clipa în care am câştigat concursul la Teatrul Naţional, Calboreanu m-a luat de umeri şi mi-a spus: "Bine ai venit, colega!". M-am topit tot şi m-am gândit că nu pot
să-l fac de râs pe "colega". Atunci am făcut un contract amândoi. Cine ajunge al doilea în teatru plăteşte vinul (râde).

Şi a curs mult... vin?
Calboreanu avea raţie de cinci litri pe seară. Am venit cu două ore mai devreme, el era în teatru. Am venit cu trei, el era în teatru. Şi tot aşa... Nici o şansă! El avea o cabină pe care şi-o amenajase special şi, atunci când avea repetiţii, venea cu multe ore înainte, citea rolul, se umplea de atmosfera spectacolului.

V-au prins bine acele ore?
Într-o zi de 4 noiembrie am fost chemat la scenă. Eu aveam figuraţie în actul III. Nu era nevoie de mine, dar eram în treatru încă de la ora 7:00. Era toată distribuţia piesei "Chiriţa", în frunte cu George Calboreanu şi Sonia Cluceru. M-au întrebat: "Puştiule, ai curajul să intri în rolul lui Guliţă?". "Da", am răspuns, cu inconştienţa vârstei. Şi am intrat pe negândite într-un rol important. Am făcut o asemenea chestie că, a doua zi, Rebreanu mi-a dat o gratificaţie de jumătate "din reţetă" şi decizia de a rămâne definitiv în rol. De asemenea, i-a atenţionat pe toţi regizorii asupra mea. Aşa am ajuns, în trei ani de Naţional, să joc 74 de roluri, printre care şi Hlestacov din "Revizorul" lui Gogol. Aveam doar 20 de ani. Iar la 23 numele meu era pe Atheneu, în litere de neon de înălţimea trupului. Jucam alături de Maria Tănase, în "Sfinxul din Hollywood". Evoluţia a fost fulminantă, explozivă! Şi iată că am devenit, din star făcut, un star născut.

În copilărie, aveaţi "simptome" de talent artistic?
(Râde) La 5 ani am făcut primul film. Fratele mamei mele, Jenică Ungurescu – arhivarul Primăriei Piatra Neamţ, care semăna cu Chaplin atât de bine, încât putea să-i fie dublură – a făcut, prin 1929, o variantă a filmului lui Chaplin "The Kid", care se nu­mea "Piciul". Jucam eu şi unchiul meu. Să reţineţi, am avut un debut cinematografic la 5 ani! (râde). Am mai avut o apariţie pe scena actualului Teatru foarte Mic, tot copil fiind, în chip de clovn. Era un bal al copiilor şi spectacolul era animat de doi clovni celebri: Ceacanica şi Caramel. Ceacanica m-a observat în public şi a spus: "Oooo, un coleg!". M-a luat în braţe şi m-a urcat pe scenă! De atunci am rămas pe scenă...

Mai este puţin şi Teatrul Excelsior ridică cortina!
Da. Dacă 50 de ani m-am ocupat de generaţiile foarte fragede, m-am hotărât să las ceva în urmă. Profesiunea noastră este efemeră, ca un fulg în vânt. La ultima cădere de cortină a căzut ghilotina şi pe memoria spectatorilor. Dispari! În patima mea pentru cultura generaţiilor tinere, m-am gândit să fac acest teatru. Şi iată că Dumnezeu m-a ajutat. Au fost 12 ani de galeră, ca şi cum aş fi făcut o crimă! Poate că aşa aş fi avut plăcerea unei graţieri, pe parcurs... Dar să mă trezesc acum, ca de altfel toţi colegii mei, cu decizia primăriei prin care suntem numiţi în funcţie în calitate de interimari.

Aţi devenit director interimar? Asta e crimă!
Da. Asta e ultima "bucurie" cotidiană...

În 2006 aţi primit Ordinul "Legiunea de Onoare", conferit de Jacques Chirac. Este o recunoaştere, pe care nimeni nu o poate şterge din istorie.
Ooo, da! Această distincţie pe care a înfiinţat-o Napoleon a fost oferită, înaintea mea, unei alte românce, poetesa Anna de Noailles, prinţesa Brâncoveanu. Pentru mine a fost o onoare şi o schimbare de metabolism primirea acestei distincţii.

La cei 87 de ani, pe care îi împliţi, ce credeţi că este important în viaţă?

Căminul este primul lucru. Un om care are un cămin fericit şi echilibrat are o mare autoritate asupra destinului lui. În al doilea rând, aş spune că este cariera, care te poate face fericit sau care te poate distruge de la început şi te poate face să o duci ca pe o povară toată viaţa. A treia la rând este starea fizică. Profesia noastră este aparent un divertisment. În realitate este, poate, cea mai cumplită şi grea profesiune. Un inginer român a inventat o maşină de măsurare a efortului. El a fost invitat la Ministerul Muncii cu invenţia lui şi atunci a făcut experimente cu un număr "n" de profesii. Când a ajuns la profesia noastră, i s-a dat aparatul peste cap. El a crezut că i s-a stricat aparatul. N-a putut să creadă. S-au făcut studii ştiinţifice şi s-a descoperit că energia consumată de un dirijor în cadrul unei simfonii complete poate să fiarbă un litru de apă la 100 de grade, în mai puţin de cinci minute. Vă daţi seama, consumul nostru este mai lung decât o simfonie! Plus că mai este şi efortul psihic care este năucitor!

Oscar Wilde spunea ca nemulţumirea este primul pas în progresul unui om sau al unei naţiuni. În calitate de nemulţumit, ce aşteptări sau speranţe nutriţi de la noul Excelsior, care se va deschide în curând?
Exact ca un preot voi ţine trei slujbe pe zi. Dimineaţa voi juca pentru copii, după-masa pentru adolescenţi, iar seara pentru adulţi. Eu nu voi părăsi nici o generaţie! Va fi o lume a poveştilor în care toate reperele de moralitate se vor asimila fără efort şi cu plăcere... Vreau ca Teatrul Excelsior să fie un lăcaş de cultură, dacă îmi ajută Dumnezeu.

Aţi biruit. Aţi făcut multe fapte bune. Este o maximă care mă călăuzeşte în viaţă: "Să faci fapte bune, ca atunci când te vizitează Necuratul să te găsească ocupat!"...
(râde) Cred că Necuratul mă blesteamă de la naştere!

El este înfrânt, dumneavoastră sunteţi învingătorul!
Sper să mi se permită să mai fac ceva. Dumnezeu şi-a pierdut ochelarii! Bâjbâie, îi tot caută. Când şi i-o pune pe ochi, atunci să vezi! Să-ţi dea Dumnezeu să apuci clipa în care îşi găseşte ochelarii!


                                            Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Nuntaş la " Nunta Mută " a lui Mălăele

         

                     Anii au trecut şi peste el, dar parcă a rămas acelaşi pui mic al actoriei româneşti . Şi această conservare a energiei şi a vitalităţii lui se datorează talentului incontestabil şi puterii de a face haz de necaz şi de tot . Dar  nu
 foloseşte aceste elemente numai în supravieţuire, le-a folosit şi în primul lui film, Nuntă Mută . E vorba de Horaţiu Mălăele .
     Marţi, ProCinema a avut un program demn de laudă : Fapt divers ( Andrei Blaier ), Păcală se întoarce ( Geo Saizescu ), Nuntă Mută ( Horaţiu Mălăele ), Supravieţuitorul ( Sergiu Nicolaescu ) şi Crucea de Piatră ( Andrei Blaier ) . Însă, iniţiativa postului de a da filme de Dan Piţa sau Andrei Blaier după miezul nopţii, spre dimineaţă, este groaznică . Geo Saizescu are filmele de la 20, în fiecare vineri şi, de obicei, Sergiu Nicolaescu duminica .
                         Să ne amintim de Nunta Mută 


                 
                        Întâi de toate, filmul lui Mălăele este extraordinar pentru un debut . Filmul te face atent şi nu de puţine ori te apucă râsul pe nesimţite . Dincolo de râs, de frumuseţea şi naturaleţea satului şi sătenilor români, se află tragismul dispariţiei acestora . O nuntă nevinovată, devenită mută, duce la distrugere un întreg sat .
          Doi tineri se iubesc prin păpuşoiul şi grâul  unui sat din România anului 1953 . Capii familiilor Vrabie şi Aşchie ( Valentin Teodosiu şi Tudorel Filimon ) nu mai suportă starea de crăcit a celor doi, aşa că hotărăsc împreună cu băiatul ( Alexandru Potocean ) nunta . Peisajul este piperat de replicile personajelor satului, ca vechiului burghez ( Dan Condurache ), beţivului Cârnu ( Doru Ana ), Piticului, tovarăşului Gogonea ( Alexandru Bindea ), târfei Marinela ( Simona Stoicescu ) şi profesorului Coriolan ( Şerban Pavlu ) . Atmosfera din satul pregătit de nuntă este întristată şi înfiorată de moartea nebunei Smaranda, transformată în strigoi . Nuntaşii se adună, dar nunta nu începe . Gogonea, însoţit de un căpitan bolşevic îi anunţă că marele dascăl al popoarelor, Stalin, a murit şi cine nu ţine doliul de şapte zile va avea de suferit . Dar românul tot român . Noaptea, toţi se adună în casa socrului mic şi se pune pe făcut nunta mută . După ce oamenii mănâncă fără vorbe, trompetistul cântă cu şoseta în goarnă şi ţambalagiul cu cârpa pe ţambal, tensiunea creşte, până când socrul nu mai rezistă : nuntăăă, băăăăă . O turelă de tanc rupe petrecerea şi totul se termină tragic .
     În timpurile noastre, o echipă TV, condusă de actualul primar, ajunge în sat pentru o emisiune paranormală . Toţi rămân stupefiaţi în faţa ruinelor fabricii comuniste, printre care mişună văduvele nunţii mute .
        Stilul sincer şi simplu de filmare impresionează spectatorul şi îl face mut . Imaginea e clară, muzica e bună .
       Regia lui Mălăele este surprinzător de bună . În primul rând, pentru că are personalitatea lui imprimată acolo şi, în al doilea, pentru că are nuanţă . Mălăele nu rezistă şi îşi bagă nuanţele şi în scenariul lui Adrian Lustig, care face, ca întotdeauna, o treabă foarte bună, concepând un material interesant .
        Deşi actorii din rolurile principale se descurcă, alegerea ar fi putut să fie mai inspirată . Cuscrii sunt de groază, Teodosiu şi Filimon formând un cuplu dement, împreună cu soţiile lor tăcute . Bunicii Rebengiuc şi Tamara Buciuceanu Botez sunt extraordinari prin însuşi faptul că nu au nicio replică . Sunt extraordinari şi actorii enumeraţi mai sus, care dau sarea şi piperul filmului .
     Găsim elemente vechi ale satului roânesc ( frumos reconstruit ), de la nebună la târfă sau beţivi .
        În final, spun că Horaţiu Mălăele a debutat în forţă, făcând un film la care şi râsul e mut, până când explodează !
   

Semnează al dumneavoastră, Mareşal 

miercuri, 20 aprilie 2011

Sergiu Nicolaescu a reglat amiabil conturile cu PSD : demisia

     
        După 20 de ani, timp în care a încercat să facă alt tip de politică, Sergiu Nicolaescu şi-a depus ieri demisia din funcţia de membru PSD, pierzând preşedenţia Comisiei Permanente de Cultură a Senatului . Maestrul a demonstrat încă o dată că nu funcţia contează, ci onoarea .
     Jurnalul Naţional citează surse, care spun că Sergiu Nicolaescu a făcut pact cu diavolul PDL . Dar faptul că marele regizor nu se pretează la dezbateri politice, unde să se înjure cu toţi pedeliştii şi este un om amiabil, este tradus ca trădare . PSD pierde o mare valoare morală şi un om perfect-curat, care să le lumineze cloaca atât de murdară .





Sergiu Nicolaescu, prea "blând" cu puterea

Conducerea PSD îl va înlocui pe Sergiu Nicolaescu de la şefia Comisiei de cultură a Senatului cu Lia Olguţa Vasilescu. 
ANIELA NINE
Senatorul Sergiu Nicolaescu a preferat să renunţe la calitatea de membru PSD decât să cedeze preşedinţia comisiei de cultură, în condiţiile în care partidul i-ar fi oferit de câteva luni deja preşedinţia unei alte comisii senatoriale.

Surse politice au relatat pentru Jurnalul Naţional că încă de acum câteva luni au existat discuţii între conducerea PSD şi Sergiu Nicolaescu, pornind de la atitudinea "blândă" pe care acesta a avut-o faţă de putere în contextul discuţiilor şi apoi a audierilor privind activitatea TVR. "Am discutat cu toţii atunci şi am fost întrebaţi ce se întâmplă în privinţa TVR. Şi când s-a văzut că nu prea ştie ce şi cum, i s-a propus să renunţe la preşedinţia comisiei de cultură şi să i se ofere o altă comisie, dar nu a acceptat. Iar acum, având în vedere că se vor discuta legi importante, inclusiv cea a deputatei Turcan privind scoaterea televiziunilor private din pachetul obligatoriu de programe pentru operatorii de cablu, i s-a cerut din nou să renunţe la comisie", au precizat sursele citate.

Nicolaescu nu a acceptat însă să cedeze preşedinţia respectivei comisii, şi, anunţat că i se va retrage sprijinul politic şi va fi schimbat, a preferat să renunţe la calitatea de membru PSD şi, astfel, să lase liber şi locul de preşedinte al comisiei de cultură. Contactat de Jurnalul Naţional, senatorul a negat orice discuţie "serioasă" de acest gen cu conducerea actuală a partidului. "Nu au fost astfel de discuţii serioase, şi nu acesta este motivul plecării mele, nu au fost conflicte, am renunţat de bună voie. La un moment dat când nu mai poţi, nu-ţi rămâne decât despărţirea", a comentat situaţia senatorul Sergiu Nicolaescu.

Discuţiile dintre conducerea partidului şi Nicolaescu au fost confirmate indirect însă chiar de preşedintele PSD, Victor Ponta, într-o declaraţie publică, deşi Ponta a susţinut că nu cunoaşte motivul demisiei lui Nicolaescu. "Nu ştiu ce s-a întâmplat. Regret plecarea sa din PSD. Nu am mai discutat cu domnia sa de circa două luni, de când a venit la şedinţa BPN, împreună cu Olguţa Vasilescu şi Georgică Severin, pentru a discuta despre legile aflate în atenţia comisiei. În rest, nu ştiu ce l-a determinat să demisioneze", a spus Ponta.

PSD o va susţine pe senatorul Lia Olguţa Vasilescu (foto) pentru preşedinţia comisiei de cultură în locul lui Nicolaescu, un anunţ în acest sens urmând să fie făcut azi în Senat. Comisia de cultură a Senatului este una în care opoziţia domină, având şase membri, iar puterea cinci.


                                       Semnează al dumneavoastră, Mareşal