duminică, 3 aprilie 2011

Nimeni nu-i perfect, dar seara a fost

         Norii acoperă haotic cerul . O melancolie de primăvară neîmplinită inundă străzile pline cu noroi .
     Merg  cu pas grăbit, baletând prin pârloage . Pas grăbit, pentru că punctualitatea e un ban de aur şi luceşte .
   Probabil că, dacă nu m-aş fi întâlnit cu o doamna fermecătoare şi ea însăşi nu ar fi spus-o atât de frumos, nu aş fi numit această ieşire rendez-vous .
     Mă bucur de confortul unei maşini frumoase şi unei scurte plimbări până la Casa de Cultură, cea care suplineşte de-o vreme locul unui adevărat Teatru Naţional constănţean . Intrăm destul de devreme în sală, lucru care porneşte o relaxantă discuţie, cu veşnicile mele " comentarii " . Bineînţeles, ele stârnesc zâmbetele şi râsetele timide ale partenerei mele . Aici o întâlnim pe doamna D.G., care ne prezintă o bună prietenă, care, la rândul dumneaei,  îmi mărturiseşte că a auzit numai lucruri bune despre mine ( totuşi, unde-i farmecul ? ) . După o nouă serie de observări atente şi comentarii legate de orice detaliu neglijent al mulţimii, care strigă peste zeci de rânduri la altă mulţime, luminile se sting treptat .
        Scena este împărţită în două : biroul lui Harriet Copeland ( Andreea Şofron ), de la Editura " Iubirea " şi sufrageria / living-ul unui statistician, divorţat şi modest, Leonard ( Silviu Biriş ), care locuieşte cu fiica lui ( modelul tipic al adolescentei moderne, jucată de Florentina Ţilea ) şi tatăl lui, Tom, un bătrân afemeiat, pe care nici azilul nu-l mai înghite, fermecător în interpretarea maestrului Ştefan Radof .
     Editura " Iubirea " caută o lucrare " cu femei, despre femei, pentru femei ", scrisă, bineînţeles, de o femeie . După mai multe nereuşite, Leonard publică o lucrare sub semnătura lui Mary Banbury . Această lucrare este selectată în finală, nu, câştigă direct . O bună bucată de timp, acţiunea este presărată cu elemente comice, încurcături şi replicile savuros interpretate de Ştefan Radof şi Silviu Biriş . Leonard este nevoit să se transforme în nepotul lui Mary, dar chiar şi în Mary .
     Totul pare să meargă destul de bine până când, pentru a negocia contractul şi suma de publicare, Harriet îi face o vizită lui Mary . Ea este întâmpinată de Leonard, care reuşeşte să scape cu bine din această încercare, promiţându-i lui Harriet o nouă întâlnire, la care va face cunoştinţă cu Mary . Deşi târziu, fiica şi tatăl lui Leonard îi acceptă jocul .
     Partea a II-a a piesei o pune în lumina reflectoarelor pe Mary, jucată de Leonard, jucat de Biriş . Întâlnirea dintre Mary şi Harriet îl face pe Leonard să se gândească la posibilitatea de a iubi din nou şi de a ieşi din porecla de " domnule plictisitor " cu care îl tratează până şi tatăl lui, veşnic căutător al plăcerilor trupului .
     Din nou urmează o pleiadă de acţiuni comice, replici mai mult sau mai puţin amuzante ( cu siguranţă mai multe ) . Dar, totul este pe punctul de a se nărui din cauza sentimentelor mult prea timide pe care le simte Leonard pentru Harriet . Totul se sfârşeşte cu marturisirea lui Leonard ! Nimeni nu-i perfect !
       Piesa are numeroase atuuri, cele mai puternice fiind o regie şi o distribuţie de excepţie . Radu Beligan dirijează în stilu-i profesionist o lucrare de Simon Williams . Poate că piesa nu este de o mare valoare literară, dar ea este scrisă într-un stil interesant . Punerea în scenă se bazează mai mult pe identificarea spectatorului în personaje, în replici ( lucruri care mi s-au întâmplat şi mie şi de care vorbeam şi cu doamna  care m-a însoţit ), dar unele lucruri amintesc de viaţa cotidiană zbuciumată, iar altele ( replici ) te fac chiar să râzi sănătos şi să uiţi iar de ea . Totuşi, rămâne regia .



     Actorii intră foarte bine în rol . Silviu Biriş dovedeşte încă o dată un mugure de talent, după Egoistul şi Schimb de soţii ( Fii cuminte, Cristofor ! ) . Nu o dată improvizează, ceea ce este un lucru de apreciat, pentru că a făcut-o bine . Andreea Şofron este foarte feminină şi beneficiază de un rol inteligent şi simpatic . Despre Ştefan Radof  pot spune că m-a surprins abordând rolul pensionarului fustangiu ( pensionar care se plimbă tot timpul cu o pungă de la Irina Schrotter, făcând o reclamă cam evidentă sponsorului ), dar eh bien, ăsta înseamnă talent . Florentina Ţilea are un rol cam fals, din care, însă , reuşeşte să facă unul suportabil .
       Per total, un spectacol bun, relaxant, frumos şi simpatic .
     Afară ne aşteaptă o ceaţă îmbibată cu stopi mărunţi de ploaie . Vorbim pe alei, până la locul unde maşina se odihnea . Drumul s-a lungit . Doar în lumina felinarelor de ciment mai distingeam profilu-i sau o mână .
         Seara se încheie cu mulţumesc şi-o noapte bună . Piesa s-a numit Nimeni nu-i perfect, dar seara a fost !


Semnează al dumneavoastră, Mareşal 
                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu