marți, 24 mai 2011

Fănuş Neagu : îngerul te-a strigat la Rai

          Ne părăsesc geniile . Anul a început cum nu se poate mai prost prin dispariţia marelui dirijor Marin Constantin . Anul trecut s-a terminat căzându-i poporului român în cap cerul . S-a dus fizic şi Adrian Păunescu . 
                    Acum ne-a părăsit şi geniul prozei româneşti, maestrul metaforei, Fănuş Neagu . 
           Nu sunt cuvinte pentru a exprima regretul dispariţiei acestui colos .
     A avut o viaţă palpitantă, o viaţă dedicată scrisului, guvernată de talent şi simţ pentru artă şi dreptate . 
     Un berbec autentic, s-a născut pe 5 aprilie 1932, într-un sat al Brăilei, Grădiştea-de-Sus.
   Iubea atât de mult Brăila şi legendele ei ... a fost şi dramaturg, cronicar, memorialist, scenarist ( Terente, regele bălţilor, Sosesc păsările călătoare, etc ) şi ... chiar actor ( Crucea de Piatră ) .
   Public în continuare o mini-biografie a Zilei Vechi :


    • A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Şi-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi şi a urmat Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al şcolii de literatură “Mihai Eminescu”, până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954 şi 1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.
    • În anul 1954 debutează cu povestirea “Duşman cu lumea”, în revista Tânărul scriitor, iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri “Ningea în Bărăgan”, retipărit în 1964 sub titlul “Cantonul părăsit”.
    • În anul 1960 publică “Somn de la amiază”, iar în 1962, “Dincolo de nisipuri”, în anul 1967 publică “Vara buimacă”, iar piesa “Scoica de lemn” este pusă în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti. Publică ulterior, în anul 1979, “Cartea cu prieteni”, în anul 1981 – “Insomnii de mătase”, în anul 1985 – “A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele “Echipa de zgomote”, la Teatrul Majestic, şi “Olelie”, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
    • Printre volumele pe care le-a scris se mai numără “Întâmplări aiurea şi călătorii oranj” (publicistică), romanul “Scaunul singurătăţii”, nuvelele “Dincolo de nisipuri”, iar în anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa “Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.
    • A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele “Cantonul părăsit”, “Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, “Echipa de zgomote”, “Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.
    • În perioada decembrie 1993 – 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
    • În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.


          Aflat la cumpăna vieţii şi în plină luptă, luptându-se aprig cu blestemata lui boală, cancerul de prostată, îi trimite lui Marius Tucă o scrisoare . Plin de haru-i binecunoscut, atacă pofta hienelor mediatice de moarte . Adevărul este că presa caută banii şi în coliva mortului şi în perfuzia bolnavului . Neliniştea pe care o avea, atât el cât şi Sergiu Nicolaescu, internat şi el la Elias în aceea perioadă, a izbucnit . 


    Dragă Marius Tucă,

     În numele amiciţiei ce ne leagă,te rog să inserezi în Jurnalul Naţional aceste rînduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puţin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atît în numele meu, cît şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase.

     Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întîlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mîna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mînă. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără să se fi născut. Un scriitor german, Hans Fallada, a scris un roman intitulat "Fiecare moare singur". Măcar pentru simpatia pe care o purtaţi scriitorilor străini – cei români de mult nu mai intră în discuţie –, încordaţi-va să găsiţi o explicaţie pentru lipsa umbrei voastre pe copertele istoriei contemporane şi lăsaţi-ne pe noi în pace. Cred însă că exemplul Fallada, pe care l-am ales, nu e fericit, întrucît, dacă vă mai spun că tot el a scris şi romanul "Banii nu fac doi bani", aleluia!, voi, care ştiţi că banii fac totul. 

     Da, sînt bolnav – cancer de prostată cu diseminări –, mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în faţa medicilor, asistentelor, infirmierelor şi tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) şi nu doresc altceva decît să mă lăsaţi în pace cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi speranţele mele. Eu ştiu să îndur, vîrsta m-a învăţat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziţi cînd mă îngropaţi a doua oară în decurs de şase luni. Vă întreb: o faceţi din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conştiinţă profesională? Apoi, ce bucurie vă trezeşte suferinţa altora? Şi, mai ales, pentru ce ne vreţi dincolo de dincolo? Literatură nu citiţi, prin urmare nici cărţile mele, la film nu mergeţi, la teatru nici atît. Îmi închipui cu toată sinceritatea că nici de urît nu ne urîţi. Atunci nu încape decît o singură explicaţie: sînteţi mînaţi cu biciul de patronii voştri să aduceţi ştiri ce să sature aşteptările unui public, de voi înşivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaţionalism ieftin, erotism vulgar etc. 

     Aş mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înţelege, aţi fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): "Urît mai trăiţi, domnilor!". "



     Fănuş Neagu lupta în continuare . Îşi ducea crucea atât de grea pe Golgota-i parcă nesfârşită . A privit cum s-au dus atâţia : de la Marin Preda şi Eugen Barbu, la Mircea Micu şi Adrian Păunescu . La moartea celui din urmă, marele Fănuş cobora de pe tron şi începea să îi tragă de urechi pe bufonii care scuipau pe mormântul lui Adrian Păunescu . Iată o scrisoare genială, cu titlul Hoitarii, din 27 noiembrie :





    Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent. 


    Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra criti­cului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.

    I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România. 

    Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: "Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici". Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea "opere", tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România. 

    Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s  sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile. 

    Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole. 

    Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole... ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!

    În anul 1948, când tatăl dumitale ţinea o strânsă legătură cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Călinescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bine-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzând la numele de Ion Vitner şi care-l avea asistent – ţin’te bine, neică! – pe tovarăşul Paul Cornea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea României pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la catedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru faptul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpana roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca.  Când mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul românesc simte că i se rup un braţ, un râu sau un codru. Norocul acestui pământ este că în aceeaşi noapte, undeva într-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat care să acopere tranşeea rămasă goală. "




         Peste jumătate de an, îngerul l-a strigat şi pe el la Rai . În spatele lui rămân trei opere ( principale ) de geniu ale românismului, esenţiale : Îngerul a strigat, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe şi Dincolo de nisipuri .




    " Îngerul a strigat şi marele scriitor Fănuş Neagu s-a ridicat la ceruri.


    "Frumosul nebun" ne-a părăsit  mistuit de dorul trecutului autentic şi lăsând în urmă o zestre de metafore, cuvinte-bijuterii, un stil inconfundabil. Îl plâng toţi cei care i-au fost aproape şi-l recompun din amintiri pe cel care şi-a îndeplinit misiunea pe Pământ. Scria ca într-un altar, cu pioşenia credinciosului venit la preasfinţita şi atotputernica limbă română, îmbogăţind-o cu ardoarea unui apostol, strivea cu o plăcere nebună monotonia, dar ştia s-o facă aşa cum altora nu le iese nici din întâmplare, nu suporta convenienţele idioate şi convenţionalii preţioşi. A fost un om demn,  dispreţuind regal – ca puţini alţii – curvăsăraia politicianistă care îneacă întreaga lume românească.

    Verticalitatea lui ar merita să fie considerată un model pentru generaţiile tinere, ca şi felul în care şi-a câştigat libertatea: citind pătimaş, scriind sau mergând desculţ prin iarbă. Iar printre râurile de cuvinte scrise sau rostite ne-a lăsat şi o lecţie de viaţă: speranţa nu se situează între lucrurile alunecoase, e cel mai ferm dintre sentimentele omului.

    Marele scriitor va fi înmormântat joi la Cimitirul Bellu Ortodox
    Stela, soţie, Anita, fiica şi Cornel, ginere, anunţă încetarea din viaţă, marţi, 24 mai, a scriitorului Fănuş Neagu, membru al Academiei Române, născut la 5 aprilie 1932. Trupul neînsufleţit va fi depus miercuri, 25 mai, de la orele 13:00, la Uniunea Scriitorilor (Casa Monteoru). Înmormântarea va avea loc joi, 26 mai, la cimitirul Bellu Ortodox, la orele 14:00. Cu profundă recunoştinţă, familia mulţumeşte încă o dată întregului personal al Spitalului Elias pentru sprijinul acordat. "





    Prin poveşti cu Fănuş Neagu


    Frumosul nebun a fost strigat de înger dincolo de nisipuri . Eternitatea să fie a ta, Fănuş Neagu !




                      Semnează al dumneavoastră, Mareşal

sâmbătă, 21 mai 2011

Avarul : piesă generoasă în bună dispoziţie - 10 mai - în curs e finalizare -

Merg grăbit pe strada pustie . Se înnegreau norii şi inevitabilul se produce : ajung acasă zgribulit . Câine ud mă făcu ploaia . Şi nu ştiu ce lene mă împiedică să nu mă scutur ca Zdreanţă ... În fine, cert este că din hainele mele se scurgea apa mai tare ca la robinet . Mă schimb repede şi, prevăzător, iau umbrela mare şi cobor câteva case mai jos .O iau pe amica mea, A.P., şi pornim pe străzile spălate până la locul stabilit . Nu fac niciun secret din faptul că biletele noastre au venit ca răsplată de suflet pentru rezultatele noastre foarte bune . Ajungem în faţa blocului . O dubă şi alte maşini păzeau trotuarul . Nici urmă de I.I. . Oarecum neliniştit, o pun pe A.P. să dea un telefon . Între timp, culeg nişte flori dintr-o tufă şi îmi prind una la colţul hanoracului . Cu spatele la amică, privesc strada şi inspir adânc . Apare şi şeful grupului nostru .
Şi mă întorc buimac . Maşina era ascunsă după dubă şi I.I. venea din sens opus . Trezit din filmul cu proşti, urc şi privesc cerul din nou senin, curat . Acum mă rugam să plouă, să nu fi cărat prăjina aia de umbrelă degeaba . Rugile aveau să fie ascultate prea târziu . Nu-s eu omul perfect, dar am o calitate . Cu mine trece timpul repede, nici eu nu ştiu când . Sunt un bun ascultător şi ştiu să bag lemne în soba dialogului . Tocmai cufundat în scaunul moale, în care am avut plăcerea să stau de câteva ori, maşina opreşte . Aceeaşi parcare . Aceaşi biserică în faţa căreia numai eu bat o cruce, acelaşi drum . Groaznic om sunt . Nu îmi scapă nimic . Nu  am nimic de împărţit cu nicio etnie . Dar îmi place să remarc calităţile şi defectele fiecăreia . Ştie românul una şi bună că ma machidonu-i zgârcit . Ei bine, trecem pe lângă un grup de bătrâni care dă să plece . Capătul de şir se ridică se scutură şi îşi ia hărtia udă pe care a stat. băgând-o în buzunar . Nu mă pot abţine din a comenta cu însoţitoarele mele scena . Odată ajunşi de întâlnim cu nelipsita D.G. . S-au aliniat planetele şi ne-am aliniat şi noi ( foarte prost ) . Observ pe actorul Geo Dobre aşezându-se câteva rânduri mai jos . Mă roagă D.G. să merg până la magazin ( ce caută un magazin într-o incintă de spectacole, nu ştiu - nu mă refer la apă -, dar are clienţi ) . Gumă de mestecat, aia de la magazin n-are . Când dau colţul, surpriză : actorii, gata să intre . Îi remarc pe Alexandru Georgescu şi pe Eugen Cristea, le urez tuturor baftă şi mă strecor odată cu ei în sală . Mă trântesc în scaun şi îi comunic doamnei D.G. păţaniile . Piesa începe .
        Reflectoarele bat slab . Actorii încep şi cred că ştiţi Avarul . Nenorocitul bătrân care se îndrăgosteşte de aleasa fiului . Are un secretar care se îndragosteşte de fiica sa . Şi pe nelipsitul Jupân Jacques, sluga bună la toate . Nu intru în detalii . Despre piesă şi adaptarea ei pot spune doar că a fost bună ( spre medie ), deşi a scârţâit puţin .
     Piesa a fost drăguţă, relaxantă, dar nu departe de a fi una mediocră .
Brânză bună în burduf de câine : actorii extraordinari, cu un joc frumos şi decent . Măcar o grijă s-a dus . Nu era o adaptare de-asta modernistă . Dar la cât de bine au jucat actorii, atât de proastă a fost scenografia . Penibil decor, jalnice costume .
      După generalizarea asta,

sâmbătă, 14 mai 2011

Colea Răutu, trei ani printre stele

Colea Răutu ( 1912-2008)
             A avut o viaţă cât un secol . O carieră cât o viaţă . Moartea lui a fost oarecum naturală ( fondul complicaţiilor hepatice ), la cei 96 de ani ai săi, dar uitarea care i-a învăluit ultimii ani lângă noi nu poate fi trecută cu vederea, deşi a preferat retragerea . Acest articol poate fi considerat ca unul premergător celui ce va urma în noiembrie 2012, la centenarul Colea Răutu . 
                 Pe 13 mai 2008, marele actor se retrage în  tăcere, însă ne-a lăsat coşarul, ne-a lăsat o carieră impresionantă . În acelaşi an au mai murit încă cinci actori mari ai României : Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilarion Ciobanu, Ştefan Iordache, Dina Cocea şi Raluca Zamfirescu .
         Cine nu-l cunoaşte pe Colea Răutu ? Sunt destui, dar mă complac cu ideea că sunt mult mai mulţi cei care îl cunosc . Atunci când portretul caucazian îşi făcea apariţia pe marele ecran, succesul filmului avea o garanţie .
    Talentul lui era imens . Trecea de la personaje pragmatice, la personaje cinice, puternice şi surprinzător de inteligente . În fiecare a pus substanţă . A ştiut să trateze fiecare rol cu un avânt şi cu o dăruire rar-întâlnite . El a jucat atât în film, cât şi în teatru . În ambele a reuşit să-şi impună titulatura de maestru .
       Mircea Albulescu are mare dreptate când spune că teatrul e o clipă, rămâne poate doar aminirea, dar e minunat când actorii capătă recunoaşterea timpului prin film, prin înregistrări . Din acest punct de vedere, Colea Răutu a rămas lipit de nişte personaje legendare ca Grigore Maimuca, Mamulos, Spânu, sultani şi paşi .
         De la debutul cinematografic în 1954 şi până la retragerea din activitate la începutul anilor '90 ( cariera teatrală cuprinzând peste 70 de ani ), maestrul Colea Răutu a jucat în producţii româneşti de mare importanţă, ca :


     Desfăşurarea ( rolul Ilie Barbu, prima ecranizare după Marin Preda ), La 'Moara cu noroc' ( Pintea ), Dincolo de brazi, Setea, Lupeni 29, Procesul alb, Neamul Şoimăreştilor ( Temir Bey ), Răscoala, seria Haiducilor : Haiducii, Răpirea Fecioarelor şi Răzbunarea Haiducilor ( Ibrahim ), a doua serie a Haiducilor : Haiducii lui Şaptecai, Zestrea domniţei Ralu şi Săptămâna nebunilor, Facerea lumii, Serata, Apaşii, Explozia, Ulzana, Toate pînzele sus ( Spânu ), Pintea, Acţiunea Autobuzul, Cel mai iubit dintre pământeni .
       Dintre toţi regizorii cu care a lucrat, a căpătat cei mai mulţi lauri alături de maestrul Sergiu Nicolaescu în :
Mihai Viteazul ( Murat al III-lea ), Lupul mărilori, Zile fierbinţi, Nemuritorii ( Iusuf Paşa ), Pentru patrie ( George Slăniceanu ), Ultima noapte de dragoste ( doctorul ), Nea Marin miliardar ( directorul ), Accident şi Viraj Periculos, Revanşa şi Duelul ( Grigore Maimuca ), Mihail, câine de circ, Intâlnirea, Capcana Mercenarilor ( soldat Ion ), Noi, cei din linia întâi ( soldat Pliushkin ), Căutatorii de aur, Mircea . 
    Puternic, dur, sensibil . Colea Răutu a fost câte puţin din fiecare . A fost profesionist, geniu .
        Mereu va fi în noi, cât vom continua să vedem filmele în care a dat clasă tuturor . Un gând şi o lumânare pentru Colea Răutu .



Colea Răutu a plecat la Ceruri
Maria Sârbu, Jurnalul Naţional, 14 mai 2008
Actorul Colea Răutu nu mai este printre noi. A părăsit această lume ieri, în jurul orei 16:00, pe patul de spital, alături fiindu-i soţia. El a fost internat chiar în duminica Paştelui, iar ea nu l-a părăsit nici o clipă pînă în momentul plecării lui la Ceruri. Avea o suferinţă hepatică mai veche şi starea i s-a agravat. Va fi înmormîntat vineri, la Cimitirul Bellu. Împlinise la 27 noiembrie 95 de ani.

A plecat parcă împăcat cu sine. Ducea dorul de neam, dorul neamurilor sale pe care le ştia din copilărie şi care îi erau dragi, însă petrecute din această lume. Acum s-a petrecut şi el. Spunea că nu a trăit degeaba pe acest pămînt. I-a plăcut viaţa, i-au plăcut oamenii. Şi-a făcut cu drag meseria, lăsînd pe altarul artei o galerie de personaje cum poate nici nu visase. Nenumăratele roluri în teatru şi film au reprezentat izbînda pe care a purtat-o semeţ.

Spectatorii săi îl regretă. Îşi exprimă părerile de rău foşti colegi de-ai lui, dar şi unii regizori cu care a lucrat. Sergiu Nicolaescu spune că “sînt pierderi ireparabile” plecările pe alte tărîmuri ale unor asemenea oameni.

“A fost un actor care şi-a identificat întreaga viaţă cu scena românească, un om cu o capacitate deosebită de a da substanţă şi subtilitate rolurilor (...). A fost un om care a avut în egală măsură talent pentru comedie, pentru dramă, pentru teatrul de revistă şi, nu în ultimul rînd, un talent muzical deosebit”, afirmă ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu.

Pentru Jean Constantin, care a colaborat cu actorul Colea Răutu în mai multe filme, moartea cunoscutului actor este “o mare pierdere pentru arta românească”.

Şi-a exprimatul regretul şi primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu pentru dispariţia dintre noi a unuia dintre “seniorii teatrului românesc”, pe care îl caracterizează “personalitate complexă a vieţii artistice din România, de un farmec inegalabil, Colea Răutu a fost şi va rămîne unul dintre reperele culturale ale teatrului şi filmului românesc”.

DESTIN. S-a născut la Bălţi, în Basarabia, la 27 noiembrie 1912. “În copilărie îmi serbam ziua de naştere alături de alte trei familii, şi alea rude. Pe vremea cînd eram actor şi mă prindea ziua mea la filmări mergeam cu colegii într-o cîrciumă, lîngă Buftea. Îmi plăcea să fie oameni cît mai mulţi, dar cît mai restrîns. Am avut foarte multe aniversări speciale, încît nu mai ţin minte să spun una anume. Îmi plac surprizele atît de ziua mea, cît şi pe scenă. Acum, de ziua mea, vor veni prietenii la mine. La vîrsta asta îmi dau seama prin cîte am trecut şi cîte am văzut. Nu ştiu dacă e un privilegiul faptul că am ajuns la vîrsta de 94 de ani, dar deocamdată nu mi-a stricat. Nu am trecut prin lume degeaba. Ceva, ceva a rămas în urma mea. Am muncit mult şi pot să spun că nicăieri nu m-am făcut de rîs. Sînt mulţumit că măcar 1% din ţara asta mă ştie. Eu zic că este bine şi atît. Totul este cum te ştie lumea”, mărturisea Colea Răutu în urmă cu un an Jurnalului Naţional.


“Asta este soarta fiecărui om”
Cînd a împlinit 92 de ani, mărturisea pentru Jurnalul Naţional: “Sînt aşa de mulţi ani, că nici nu mai simt dacă mai este unul în plus. Acum 20-30 de ani mă gîndeam: «Băi, a mai trecut un an!». Acum, vin anii... M-am împăcat cu acest gînd, asta este soarta fiecărui om. Mi-am petrecut ziua de naştere în familie, cu rude. De altfel, şi de ziua onomastică (n.r. – Sf. Nicolae) va fi la fel. Nu că nu aş avea chef, dar te aduce cumva la realitate. E un zid alb în faţă, înţelegeţi ce vreau să spun... La 20 de ani era altă comedie, eram tineri, petreceam, ieşeam noaptea... Fiind în floarea vîrstei, petreceam în oraş. Acum normal că nici resursele nu sînt aceleaşi, deşi nu ne plîngem, dar totuşi, a ieşi în oraş acum te scoate la cinci, şapte milioane, şi atunci... Nu am simţit cum a trecut timpul pînă acum, dar ceva mă deranjează: există acest stat degeaba, care pe mine mă omoară. Nepetrecîndu-se nimic, îmi taie, aşa, din elan, parcă mi-ar ciunti cineva vîrfurile penelor de la aripi. O aniversare specială a fost o dată, cînd a venit fiica mea şi mi-a făcut surpriza; nu mi-a spus, a venit de la Paris”.

Din păcate, fiica lui Colea Răutu va veni mîine de la Paris, dar de data asta pentru a-şi înmormînta tatăl.


“Azilul de noapte”, ultimul spectacol
Cu zece ani în urmă, Colea Răutu revenea pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în spectacolul “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar. Juca alături de Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Mircea Rusu, Tania Popa ş.a. Astfel au avut prilejul şi spectatorii mai tineri să-l vadă jucînd pe scenă. Avea un rol memorabil. Cojar preţuia la Colea Răutu farmecul şi marea sa înzestrare artistică. “Este un actor cu totul şi cu totul ieşit din comun, o apariţie bărbătească dură, puternic marcată de fizionomia sa, cu trăsăturile unui om care ascunde multe surprize. Cînd îl cunoşti, în ciuda durităţii sale la apariţie, descoperi că are un suflet de copil”, marturisea Ion Cojar, pentru Jurnalul Naţional, la o aniversare a lui Colea Răutu. L-a admirat ca actor şi Rodica Popescu-Bitănescu, care spunea că este un actor excepţional, un mare profesionist. “Era un partener extraordinar, un partener foarte generos. Te ajuta pe scenă. Nu voia el să se vadă şi să nu te vezi tu. Ştia un lucru: «Tu mă ajuţi pe mine şi eu pe tine». Şi atunci ne vedeam toţi mai bine. Că aşa se face teatru, în colectiv, nu singur”, declara acum cîţiva ani Rodica Popescu-Bitănescu.


Carieră impresionantă, 74 de ani petrecuţi pe scenă
A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Cariera şi-a început-o în calitate de corist la Opera din Cluj. Din 1934 a fost actor la diferite teatre din ţară, dintre care Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, Teatrul de Operetă, Teatrul de Stat din Piteşti. A debutat pe scena Teatrului bucureştean “Giuleşti”, unde a avut o îndelungată activitate teatrală, fiind apoi distribuit frecvent în filme de epocă şi contemporane. A mai jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Nottara.

Primul său film a fost “Desfăşurarea” (1954), unde l-a jucat pe Ilie Barbu, rol care a reprezentat reperul întregii sale filmografii. A colaborat cu majoritatea regizorilor de film care au creat din anii 1950, jucînd în peste 80 de filme, dintre care “La Moara cu noroc” (1956), “Bijuterii de familie” (1957), “Setea” (1960), “Lupeni ’29” (1962), “Neamul Şoimăreştilor” (1964), “Răscoala” (1965), “Castelanii” şi “Vremea zăpezilor” (1966), “Răpirea fecioarelor” (1967), “Haiducii lui Şaptecai” şi “Mihai Viteazul” (1970), “Facerea lumii” şi “Zestrea Domniţei Ralu” (1971), “Apaşii” (1972), “Chemarea Aurului” şi “Ultimul cartuş” (1973), “Ştefan cel Mare – Vaslui 1475” (1974), “Toate pînzele sus!” (serial tv, 1976), “Războiul de Independenţă” (1977), “Ultima noapte de dragoste” (1979), “Chira Chiralina” (1993), “Triunghiul morţii” (1999). A publicat diferite articole de film şi de teatru. A fost membru al Uniunii Cineaştilor şi al Uniunii Teatrale din România – UNITER.

Printre distincţiile artistului pot fi enumerate titlul de Artist emerit, Premiul de Stat, Premiul la Festivalul de film Karlovy-Vary, Premiul Festivalului de film de la Moscova etc. În anul 1988 a obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru întreaga activitate, iar la 14 mai 2002 a fost distins cu Premiul de Excelenţă în Cinematografia Românească.


"Ce imi e 70, ce imi e 71 sau ce imi e 92 de ani?!"
Sunt asa de multi ani, ca nici nu mai simt daca mai este unul in plus; acum douazeci-treizeci de ani ma gandeam: "Bai, a mai trecut un an!". Acum, vin anii... M-am impacat cu acest gand, asta este soarta fiecarui om. Mi-am petrecut ziua de nastere in familie, adica rude, fara lume, fara nimic. De altfel, si de ziua onomastica (n.r. - Sf. Nicolae) va fi la fel. Nu ca nu as avea chef, dar te aduce cumva la realitate. E un zid alb in fata, intelegeti ce vreau sa spun...

La 20 de ani era alta comedie, eram tineri, petreceam, ieseam noaptea... Fiind in floarea varstei, petreceam in oras, la un Atenee la o Capsa, undeva. Acum normal ca nici resursele nu sunt aceleasi, desi nu ne plangem, dar totusi, a iesi in oras acum te scoate la cinci, sapte milioane, si atunci... Nu am simtit cum a trecut timpul pana acum, dar ceva ma deranjeaza: exista acest stat degeaba care pe mine ma omoara. Nepetrecandu-se nimic, imi taie asa din elan, parca mi-ar ciunti cineva varfurile penelor de la aripi. O aniversare speciala a fost o data, cand a venit fiica-mea si mi-a facut surpriza; nu mi-a spus, a venit de la Paris. Niciodata nu mi-am pus in cap ce se va intampla in viitor; am ales treaba asta, actoria, cand eram corist. Mi s-a intamplat in evolutia mea, cu glasul meu, cu cunostintele mele sa-l dublez chiar pe Dacian in "Vaduva vesela" in spectacol, era bolnav atunci, ragusit si la matineu. Nu puteam atinge notele de sus, fiind un tenor baritonal, asa ca dirijorul a adaptat orchestratia pe glasul meu.

Nu imi pare rau ca trec anii, spre asta se merge, asta-i cursul vietii, ce-i aia regret? Asta este viata: se developeaza, imbatranesti, senectute, du-te, du-te!

Daca ar fi pe lume hopuri, tropuri care sa poata da timpul inapoi, nu as vrea. Ce imi e 70, ce imi e 71 sau ce imi e 92 de ani?! Imi doresc sanatate, iar cea mai mare realizare a mea este ca m-am realizat! Daca as sta pe alaturi sa ma schitez pe mine, as spune ca am metehnele mele. Eu cu mine sunt rau, pretentios, exagerat la lucru, nu admit sa fac rabaturi; adica indiferent ce joci, cum il joci, cum il faci, trebuie sa il faci corect; cu cat esti mai discret, cu atat mai mare hazul, place mai mult.
Jurnalul Naţional - 5 decembrie 2004




                                Semnează al dumneavoastră, Mareşal

duminică, 8 mai 2011

Tânărul Adrian Păunescu reînvie cu Jurnalul Naţional

       Primele volume de poezie ale maestrului Păunescu apar miercuri, cu Jurnalul Naţional, în Biblioteca pentru toţi . Cititorul are ocazia de a descoperi un geniu la început de drum şi a-i înţelege fluctuaţiile artistice, între dragoste şi politică, social şi istoric ce aveau să urmeze . Ultrasentimente, Mieii primi şi Fântâna somambulă apar sub acoperişul aceloraşi coperte.
     Cele trei volume vă vor ajuta să îl surprindeţi pe Adrian Păunescu în scurta perioadă în care a fost doar un poet al sufletului său, înainte de a deveni un bard al maselor, bardul poporului .


Miercuri, 11 mai, apare volumul "Ultrasentimente", de Adrian Păunescu.
CLARA MARGINEANU

Încă din primul său volum, "Ultrasentimente" (1965), s-au văzut capaci­tatea şi uşurinţa poetului Adrian Păunescu de a stăpâni cuvintele şi de a construi din acestea spectacole pline de viaţă. Ritmuri, sonorităţi verbale înlănţuite frenetic înfăţişează lumi arzânde, topite în filigranul versului. S-a vorbit despre dibăcia lui Adrian Păunescu de a versifica pe loc, fără efort, pe orice temă dată şi, în consecinţă, despre inegalitatea valorică a operei sale uriaşe. Matei Călinescu remarca în prefaţa volumului de debut, "Ultrasentimente": "Starea de spirit definitorie pentru temperamentul poetului e bucuria de a spune, de a numi lucrurile şi relaţiile dintre ele prin cuvinte cu răsunet nou, de a plasticiza şi ritma lumea înconjurătoare".

Poezia lui Adrian Păunescu este o reprezentaţie tumultuoasă, expresivă, spintecată de fermentul semnificaţiilor şi impregnată puternic de energia autorului. Iată în ce manieră aşeza în cuvinte starea sa poetică în 1965: "Numără clipe, numără lebede,/ Numără cumpene, descumpăniri/; Numără negru, numără repede/ Numără grele stele subţiri!/ Fruntea ridic-o din măşti de somn,/ Numără, numără, tinere domn". ("Spre plus infinit")

Au apărut apoi volumele "Mieii primi" (1966), "Fântâna somnambulă" (1968) care, alături de volumul de debut, au întregit o primă etapă lirică distinctă, unitară, în poezia lui Adrian Păunescu. Felul în care scria atunci nu anunţa încă versurile uşor de memorat şi cantabile de mai târziu. În anii aceia, poezia sa adulmeca suprarealismul, limbajul era sofisticat. Criticul şi istoricul literar Alex. Ştefănescu explică astfel fenomenul: "După ce pune în funcţiune huruitorul mecanism lingvistic, poetul nu mai ştie, adeseori, cum să-l oprească, hipnotizat parcă, el însuşi, de fantastica productivitate a câtorva cuvinte considerate cândva inofensive". La un concurs de ghicire a autorului, cum spune tot Alex. Ştefănescu, cu greu ar fi identificat Adrian Păunescu ca autor al versurilor: "1 deschide lupi, 2 aşteaptă,/ 3 odihneşte, 4 ia foc,/ 5 e o lebădă, 6 o treaptă,/ 7 e un 1, mai cu noroc,/ 8 dă pe gheaţă, 9 e haos/ şi vine 10, capăt de şir,/ E şi fereastră, e şi adaos/, Lebădă, liră, linişti, delir".

Poetul care debuta în volum în anul 1965 descoperea lumea cu o bucurie rară, cu frenezie şi percepţii acute. Stări acute, trăiri extreme, paroxistice erau numite "Ultrasentimente". "Mă simţeam o grămadă de sentimente/ şi mă proclamasem ţară", spune într-un poem, anunţând întrucâtva patetismul de mai târziu. Sau: "În locul fularului obişnuit,/ Purtam o bandă de magnetofon/ Cu vocea lui Vladimir Maiakovski".

Adrian Păunescu nu putea să trăiască decât la temperaturi foarte înalte, acute până la durere surdă. Şi-a asumat transformarea acestui destin în poezie. Mult mai târziu, în 2002, se întreba în volumul "Din doi în doi": "Să fie suferinţa impozitul natural pe creaţie? Doamne, nu-mi lua durerea!". Străbate din versurile sale, încă de atunci, din anii ’60, o tensiune afectivă grea, apăsătoare: "Prin sânge, prin destin, prin înălţime,/ Eu, hărţuit la simţuri, de-un haos subteran" sau: "Puternică frunză dau tigrii şi leii,/ O coamă de-aramă începe din ram,/ Un abur aduce delirul scânteii/ şi stele amfibii în inimă am".

Poezia lui Adrian Păunescu este înainte de orice o poezie de atitudine, răspicată şi făţişă. Marin Sorescu a fost de părere că Adrian Păunescu a venit în poezie cu armele gladiatorului roman care a luptat deopotrivă pentru pâine şi circ. Pâinea poeziei, adică adevărul simplu, hohotul omenesc trăit cu intensitate, iar circul – dreptul la plăsmuire şi joaca de-a orice. În sfârşit, Marin Sorescu a scris răvăşitor cu peste un sfert de secol în urmă: "Mă încearcă bănuiala că Adrian Păunescu ar fi capabil să scrie şi mort. Tot despre viaţă. În primul rând, le-ar face epitaful tuturor celor din jur şi s-ar lupta să apară. Apoi, i-ar trezi să le citească, declamând frumos. Apoi, i-ar convinge să joace fotbal şi să ţină cu echipa lui. Apoi, le-ar lua un interviu mergând la cauze – şi culmea: le-ar găsi şi leacul. Aş vrea să fiu într-un cimitir cu el". ("Uşor cu pianul pe scări"; 1985)

Indiferent despre ce a scris, poezia sa convinge, e şi nostalgică şi răzvrătită, e declamativă, socială, politică, dar deopotrivă plânge sfâşietor, cu capul în pumni. Poate că Adrian Păunescu a scris fiecare poem cu spaima, cu disperarea, cu urgenţa că este pentru ultima dată când scrie. A scris paroxistic, a scris tremurând, a scris bandajându-ne în poezie rănile iubirilor cumplite, a scris pentru noi. "Noi care sub zăpezile enorme/ lăsăm şi inimile să ne cadă,/ noi care suntem ninşi pe ochi de-a dreptul,/ noi cărora ne-au spart gheţarii pieptul..."


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

sâmbătă, 7 mai 2011

Dinu Cocea: "Ar trebui să imitaţi şi lucrurile bune din Occident" - CRISTINEL C. POPA, Jurnalul Naţional

Deşi s-a retras din vâltoarea vieţii româneşti acum 25 de ani, Dinu Cocea încă observă ceea ce se întâmplă în această ţară ciudată . Interviul acordat Jurnalului Naţional este o mărturie extraordinară a personalităţii sale unice .

Partea I
" Cariera marelui regizor Dinu Cocea, celebru pentru seria filmelor "Haiducii", pelicule care s-au bucurat de succes atât în ţară, cât şi în străinătate, este ca o lecţie de viaţă. Singurul regizor român care a primit o stea la Hollywood şi care locuieşte în Franţa din anii '80 vorbeşte despre români şi viaţa lor, spunându-ne ce crede că ar trebui să facem ca să ne fie mai bine. Referindu-se şi la domeniul pe care îl cunoaşte atât de bine, cinematografia, maestrul Cocea face dezvăluiri picante din culisele filmului românesc. Dar până să ajungem aici, maestrul Cocea a făcut o radiografie a societăţii româneşti de astăzi.

Modelul francez la Casa de Pensii
"În Franţa, viaţa e mult mai uşoară ca în România. Există şi aici birocraţie, dar totul e mult mai bine organizat, adică, dacă ai nevoie de nişte acte, ţi se spune politicos ce anume îţi trebuie. Puţine, multe, acolo ţi se oferă posibilitatea să le trimiţi prin poştă. Acolo, la birouri, ai unde să stai pe scaun, să-ţi notezi ceva, se ascultă muzică, ai posibilitatea să bei un pahar cu apă rece sau o cafea pe care o comanzi şi astfel aşteptarea e mai umană. În timp ce asculţi muzică, mergi la un aparat special de unde tragi un număr de ordine, apoi te duci într-o cameră în care te aşteaptă o funcţionară, două scaune, îi spui ce problemă ai de la aceeaşi înălţime. Nu cum am văzut nu demult la noi: te cocoşezi, te umileşti aplecat sub un ghişeu cu mâna întinsă, plin de transpiraţie, şi mai eşti şi luat la rost", spune maestrul Cocea, care remarcă faptul că binecunoscuta acreală a funcţionarului român n-o prea găseşti în Hexagon. "De aceea spun că în România ar trebui să se imite şi lucrurile bune din Occident. Se copiază uşor ce e rău din legislaţie, finanţe, fisc, acestea imediat apar. Nu înţeleg de ce nu se introduce acest model la Casa de Pensii, de exemplu, sau pe la primării. Contribuabilul plăteşte pentru lipsa lor de omenie, pentru ca ei să fure. E şi multă incompetenţă, şmecherie şi multă lipsă de morală la noi." Referindu-se la soluţiile pe care le întrevede pentru redresarea României, maestrul Cocea este de părere că doar tinerii ar mai putea face ceva. "E nevoie de un om nou. Să vină cei tineri, care au morală şi frică de Dumnezeu. Oameni care să-şi urmeze principiile până la sacrificiu de sine în profesia lor, cum au existat politicieni în România. Un politician adevărat, un om de stat, trebuie să se pună în slujba ţării, aşa cum a făcut Maniu, care a fost o victimă, un martir al politicii sale. Un om cu morală, cum l-am văzut în ultimii ani, de exemplu, pe părintele Galeriu", a spus Dinu Cocea.

Iosif Constantin Drăgan i-a spus că va cădea Ceauşescu
Regizorul s-a stabilit la Paris în 1985, după ce a fost interzis în România încă din 1982. Dinu Cocea spune că a aflat de căderea lui Ceauşescu încă dinainte de a se întâmpla acest lucru de la cel mai bogat român, răposatul Iosif Constantin Drăgan. "M-am plimbat cu el pe Mediterană o lună. Acesta discutase la Malta cu ministrul de Externe după întâlnirea dintre Gorbaciov şi Bush. Mi-a spus că Gorbaciov s-a înţeles cu preşedinţii ţărilor comuniste să facă perestroika şi că numai Ceauşescu se opune. Şi cică a zis Bush: ce facem cu Ceauşescu? Şi a făcut Gorbaciov un gest din care s-a înţeles că se rezolvă", povesteşte Cocea.

Nu are amintiri prea plăcute despre primii ani de la instalarea comunismului. "În 1946, pe 8 noiembrie, de ziua Regelui Mihai, s-a tras în elevii şi studenţii adunaţi pentru a protesta. Eram în clasa a VI-a de liceu şi am mers acolo cu toţi colegii. Un glonţ mi-a străpuns toate cărţile şi s-a oprit. O prietenă a mea a fost împuşcată în cap, m-a stropit sângele său. Acela a fost începutul, apoi a venit mizeria, voalată în nimbul fericiri care va veni. Adevărul e că politicienii cu cât promit mai mult, cu atât se întâmplă exact invers. Atunci comuniştii au făcut «expoziţia fericirii sovietice» şi au adus tot felul de alimente, până şi crevete, le luai cu un leu kilogramul, ţigările expuse erau americane, dar pachetul era rusesc. Dar după aceea a venit sărăcia." Dinu Cocea nu poate uita foametea prin care a trecut o dată cu majoritatea românilor. "Eram tânăr şi m-am urcat pe acoperişul trenului ca să merg la Arad să cumpăr făină. Am luat doi saci, dar alţii n-au prins. Un moldovean mi-a tăiat sacul, şi-a scos cămaşa, i-a legat mânecile şi a luat 2-3 kg, că i-am dat voie. La întoarcere, mecanicul trenului a zis să coborâm, fiindcă în gară jandarmii confiscau tot. Am mers prin comuna Progresul cu tramvaiul, căram sacii de câte 40 kg pe rând. Luam ulei din Bărăgan şi mâncam cu mămăligă. Şi asta chiar dacă mama era profesoară, iar tata, judecător la Bucureşti. Aşa că cine mai spune că în comunism a fost bine este inconştient. Şi apoi, ce e mai scump decât să ai libertatea? Dictatura libertăţii este cea mai bună! Dictatura legii, respectarea ei, deoarece, cu cât ai mai multă libertate, cu atât trebuie să ştii ce să-ţi permiţi cu ea şi ce să faci. Este extrem de important acest principiu." Cum se făceau filme în comunism. "Cinematografia era considerată cea mai importantă artă. Nu făceam film după film, pentru că multe scenarii ale mele erau respinse. Se dădeau 15 teme – depăşirea planului, stahanovism sau generale. De exemplu, eu am vrut să fac un film «Halta liniştii» după schiţa «Locul unde nu s-a întâmplat nimic» a lui Sadoveanu, dar directorul studioului, un basarabean sau ucrainean, a zis: «Ce vii la mine cu povestea asta după tovarăşul Sadoveanu? Noi facem Mitrea Cocor, ţăranul care a învăţat şi face gospodăria colectivă la ţară». Am vrut să fac film şi după viaţa lui Vlaicu, despre Tudor, dar nu cum se ştie, ci despre cum l-au omorât pandurii lui. Ei au furat Bucureştiul ca să se îmbogăţească, iar Tudor, când a aflat, a vrut să-i spânzure. Dar ăia i-au devenit duşmani şi s-au aliat cu Ipsilanti, care voia să elibereze Grecia şi căruia Tudor i-a zis să mai aştepte. De aia a fost omorât Tudor cu ajutorul propriilor săi căpitani. Asta am vrut să arăt în film, dar nu s-a putut".

Filmări cu 24.000 de figuranţi
Dinu Cocea a avut parte de filmări imposibile astăzi. Cu 24.000 de figuranţi, se cheltuiau pe un film 40 de milioane de lei, cât a costat cel despre Tudor Vladimirescu, în condiţiile în care salariul era de 500 de lei. Şi ajungem la cum i-a venit ideea pentru "Haiducii". "Îmi spune un prieten să fac un film gen legendă, popular, cum a fost cu haiducii, să nu se poată băga în el secretarul de partid. Am studiat un an epoca fanariotă. Am construit un scenariu şi l-am prezent lui Paul Cornea, profesor de literatură veche, care era directorul Studioului Bucureşti. I-a plăcut, dar a zis că nu-i în alea 20 de filme venite de la Comitetul Central. Zice: «Facem din economii, am trei mi­lioane, faci?». Eu am zis da, deşi economistul a spus că-s nebun, că-i film de 20 de milioane. A trebuit să mă împrumut de la Uniunea Cineaştilor. M-am dus după cai la Sinaia, că filmam pe Bucegi. De la directorul de la Peleş am aflat că cei de la Securitate au 30 de cai pe care îi foloseau pentru urmărirea luptătorilor anticomunişti din munţi." Şi i-a dat ideea să meargă să-i ceară: "Şeful era un şpriţar, aşă că l-am îmbătat la Hotelul Palas şi i-am cerut caii. Tot aşa am putut să îl am în film şi pe marele actor Alexandru Giugaru, mai cu bani pe jumătate, mai cu săru' mâna. A ieşit fimul, ba chiar am economisit şi 100.000 de lei". În ce priveşte cenzura, Cocea spune că era verificat mai întâi scenariul. Însă faptul că l-a cooptat ca scenarist pe Eugen Barbu, care era membru în Comitetul Central, a făcut să rezolve mai uşor problema. "Am scăpat de cenzura primă, dar a doua a venit de la Dumitru Popescu. Era un intelectual, redactor la Contemporanul, Scînteia, el făcea toate tezele lui Ceauşescu şi discursurile, şi de aceea a primit
 funcţia de secretar cu propaganda în Comitetul Central."



Partea a II-a
" Regizorul "Haiducilor" Dinu Cocea dezvăluie informaţii despre filmările făcute de securitate în casele scriitorilor sau detalii picante din viaţa marilor actori. De exemplu, cum l-a filmat securitatea cu o cameră ascunsă pe scriitorul Victor Eftimiu, surprins cu iubitele în pielea goală. Sau cum a petrecut regizorul cu Emil Cioran două zile şi două nopţi în locuinţa de la Paris a filosofului.

Regizorul îşi aminteşte de marea dragoste a lui Adrian Pintea pentru animale. "Au râs cascadorii când a ales un armăsar, dar a călărit bine din prima. A mers la cal şi a vorbit cu el. Apoi, era o scenă când el rănit cade şi calul îl amuşinează cu botul. Ca să determine armăsarul să facă acest lucru am pus zahăr jos, dar cascadorii l-au mâncat. Pentru că Pintea se împrietenise cu animalul, calul s-a apucat şi l-a amuşinat din proprie voinţă. Am filmat de trei ori scena şi de fiecare dată a făcut-o calul din dragoste. Pintea era foarte dur cu oamenii, chiar rece, un tip răscolit interior, dar cu animalele se purta frumos, le mângâia, vorbea cu ele. Se ducea în grajd, stătea cu caii, am văzut chiar cum îi ţesăla. Iar la Bâlea Lac avea grijă până şi de urşii care veneau la gunoi. Spunea: «Lasă că le duc eu de mâncare» şi lua resturile de la bucătărie."

În perioada studenţiei a fost coleg şi bun prieten cu Amza Pellea. "Extraordinar, talentat, oltean sută la sută, de bună calitate. Când l-am întâlnit, el voia să dea la Agricultură. Eu eram student în anul II şi toţi cei din ani mai mari eram trimişi la cămine culturale să facem preselecţie pentru Teatru. Am fost la Craiova şi, la un moment dat, am ieşit pe scările căminului cultural să fumez o ţigară. Acolo am auzit cum un tânăr subţirel le povestea celorlalţi întâmplări din satul lui. I-am zis: «Măi, băiete, intră aici», dar a refuzat, a spus că se duce la Bucureşti că taica l-a trimis să dea examen la Agronomie. Am insistat şi l-am băgat în faţă la examen. L-a luat, dar tot a mers la Bucureşti la admitere. După o lună, mi-a telefonat şi m-a întrebat dacă se mai poate la Teatru, că la Agronomie căzuse." Despre Gheorghe Cozorici spune că era un om muncitor care a pornit de jos, un actor desăvârşit şi poet. "Toma Caragiu era un om de mare duh. Când eram elev şi făceam figuraţie la Teatrul Naţional ca să câştig un ban, m-a chemat să-i fiu partener pentru rolul de spadasin pe care-l avea. La repetiţii, el n-a parat bine şi l-am lovit la pulpă. În spectacol, greşeşte şi-l izbesc a doua oară. A treia oară şi-a pus nişte cartoane să-l protejeze. Şi zice: «Bă, dacă mă mai izbeşti îmi faci tu mie o vânătaie, dar eu îţi tai ţie haina». Cu Nichita Stănescu ne-am băut sângele, am vrut să ne facem fraţi de cruce."

Dar Dinu Cocea a cunoscut şi personalităţi politice. Pe Iuliu Maniu şi Argetoianu i-a văzut chiar la unchiul său, Titi Radovici, la vila de la Periş. "Odată, când au luat masa împreună, eram şi eu. Vorbeau că Antonescu va pierde războiul, că ruşii se vor alia cu americanii. «Germanii au câştigat numai o bătălie, nu şi războiul, dragii mei», spunea Maniu." Vila, care era pe domeniile coroanei, o primise mătuşa regizorului ca să fie medic acolo. Dinu Cocea l-a cunoscut şi pe scriitorul Ionel Teodoreanu: un om foarte inteligent, cu umor, sarcasm. "El a scos aia: «Caligula imperator şi-a făcut calul senator, Petru Groza, mai sinistru, şi-a făcut boul ministru»."

Interviu cu Râmaru
Un episod amuzant al perioadei comuniste este acela în care îşi aminteşte de filmările cu camera ascunsă pe care le făceau comuniştii în casa scriitorului Victor Eftimiu. "Era bătrân, dar încă mai avea chef de pipiţe. Le chema acasă, se dezbrăcau şi striga după ele. De ce l-au filmat? Avea multe tablouri şi obiecte de artă, iar pipiţele îi furau câte ceva. Ăştia de la Securitate s-au prins şi fiindcă tot ce avea Victor Eftimiu trebuia să intre în patrimoniul naţional, întrucât el nu avea urmaşi, i-au pus camera ascunsă ca să vadă cine fură. Şi cum o fată lua ceva, cum o prindeau şi-i reţineau obiectul. Aveau securiştii filmul cum se învârteau goi prin casă. O adevărată operă cinematografică, pornografică." Tot maestrul Cocea a fost cel care i-a luat un interviu criminalului în serie Râmaru, care omora femeile după ce le viola. "Cei de la Ministerul de Interne mi-au cerut să fac un film cu el. Am primit o legitimaţie de la Securitate, ca fiind avocatul lui. Am stat cu el în celulă o zi şi o noapte. Era un mieluşel, un băiat frumos foc. Student la Medicină Veterinară, mureau fetele după el. Îi spălau cămăşile pline de sânge când le spunea că sunt pete de la disecţie. Eu a trebuit să-i demonstrez că-i vreau binele, că sunt avocatul lui, şi că-l apăr din oficiu, fiindcă nu spu­sese nimic nimănui. Vreo jumătate de zi nu mi-a vorbit. Apoi, a spus tot, ba chiar am făcut cu el reconstituirea. Mi-a spus că avea sifilis ereditar. Că nu avea orgasm decât când se contracta organul feminin, lucru care se întâmpla mai ales când înjunghia fetele. Culmea este că a vrut să se însoare cu o ţigancă. Aia, săraca, avea un copil şi s-a dus noaptea să-i ia lapte, dar el a prins-o lângă cimitirul Sf. Vineri. S-a culcat cu el pe cruci, pe mormânt au făcut amor. Aşa de mult i-a plăcut lui, că a cerut-o de nevastă. Femeia a plecat acasă şi, când a vrut să se întâlnească din nou cu Râmaru, n-a lăsat-o maică-sa. El a aşteptat-o, dar dimineaţă l-a fluierat paznicul cimitirului, aşa că a fugit."

La Paris, acasă la Cioran
La casa din Franţa a lui Cioran a poposit exact în timpul rebeliunii studenţeşti din 1968. "Am sosit cu Marga Barbu la mansarda sa de la etajul 4. Marga a plecat şi eu am rămas să discut cu el. Cioran avea o părere negativă vizavi de cum era atunci în Ro­mânia, iar eu îi spuneam: «Nu generalizaţi, uscături sunt peste tot». Am stat până la 2:00 dimineaţă, iar afară studenţii blocaseră toată piaţă şi strigau: «Vrem dragoste, nu război!» şi altele. Erau toţi comunişti, maoişti, guevarişti. Dincolo de baricadă era poliţia. Când să plec, Cioran a spus: «Cum treci, măi băiatule, ce paşaport ai tu? E dintr-o ţară comunistă! O să zică că tu eşti provocatorul şi te arestează». Aşa am ajuns să stau la el două zile şi două nopţi. L-am întrebat unde-s cărţile de citit şi a răspuns că sunt la bibliotecă. Ce am făcut atâta timp la el? Am vorbit despre Sibiu, despre filosofie. Mi-a făcut o impresie extraordinară. Era un fel de Gandhi al românilor. Am mâncat în fiecare zi iaurt cu o brioşă, cafea şi un pahar cu lapte. Casa era ca o chilie, cu camere mici, laviţă, două scaune. Spunea despre noi că suntem un popor damnat şi moştenim defecte structurale de la daci. Nega toată filosofia populară, lucruri de genul «fă-te frate cu dracul până treci puntea», «capul plecat, sabia nu-l taie»."

                                              Semnează al dumneavoastră, Mareşal

marți, 3 mai 2011

George Constantin, încă un chef cu îngerii

George Constantin ( 1933 - 1994 ) în Furtuna de Shakespeare
       De 17 ani, George Constantin nu mai este printre noi . El nu mai face chef cu oameni, ci cu îngeri . A plecat devreme din această lume, asemenea altor mai actori ca Amza Pellea, Gheorghe Cozorici sau Ovidiu Iuliu Moldovan şi Ştefan Iordache . S-a consumat . Pentru el, scena era cel mai frumos şi iubit loc din lume .
În Cel mai iubit dintre pământeni
    George Constantin rămâne unul dintre cei mai buni şi cunoscuţi actori români . Cariera lui glorioasă cuprinde cele mai vaste roluri şi se întinde pe durata a peste 35 de ani, vreme în care a primit aplauzele publicului, atât în filme, cât şi în piesele de teatru . Pentru public el rămâne Dom' Semaca, Mihail Kogălniceanu sau Burebista, în film şi Henry Higgins, Regele Lear sau Prospero, în teatru .
   Înzestrat de-o potrivă cu o forţă dramatică unică şi cu un comic foarte mare, George Constantin a jucat în film ( ca şi în teatru ) în cele mai diverse producţii :
     Un surâs în plină vară, Procesul alb, Dimineţile unui baiat cuminte, Răpirea fecioarelor, Răzbunarea haiducilor, Reconstituirea, Dimitrie Cantemir, Filip cel Bun, Între oglinzi paralele, Omul în loden, Iancu Jianu, zapciul, Iancu Jianu, haiducul, Burebista, Un echipaj pentru Singapore, Ştefan Luchian, Pe malul stâng al Dunării albastre, Figuranţii, Întunecare, Cuibul de viespi, Totul se plăteşte, Domnişoara Christina, Cel mai iubit dintre pamânteni,Un été inoubliable .
În Fraţii Karamazov
     O colaborare exemplară a avut cu regizori ca Lucian Pintilie, Malvina Urşianu, Andrei Blaier, Dinu Cocea şi Sergiu Nicolaescu . Cu cel din urmă a realizat filme poliţiste ( Cu mâinile curate, Ultimul cartuş şi Duelul) şi istorice ( Pentru Patrie - Mihail Kogălniceanu şi Oglinda, Începutul Adevărului - Andrei Vâşinski ), dovedind o mare pricepere actoricească, chiar peste puterea cameleonului de a se adapta situaţiilor .
       Stârnind lacrimi, creând explozii de aplauze sau pur şi simplu cerând tăcere, George Constantin rămâne unul dintre cei mai importanţi şi buni actori români, rămânând în memoria vie a publicului chiar după 17 ani de la tragica lui moarte . Şi aşa va rămâne o eternitate . La mulţi ani în inimi, George Constantin !

În Jocul ielelor

    Cu ajutorul atât de frumosului site www.georgeconstantin.ro :
Teatru ( viaţa sa )
• Alexe in Aproape de soare de Virgil Stoenescu la Teatrul Bacau - regia Vlad Mugur
• Serghei in Mama si copiii ei de A.N. Afinoghenov la Teatrul Armatei - regia Gheorghe Jora
• Secretarul in Impricinatii de J. Racine
• Bodricur in Sfanta Ioana de Bernard Shaw - regia Lucian Pintilie - matineu literar
• Lais in Lais de Mihai Eminescu - regia Sanda Manu - matineu literar
• Margean in Mesterul Manole de Laurentiu Fulga - regia Gheorghe Jora
• Niculae in Ultimul mesaj de Laurentiu Fulga - regia George Rafael
• Tranio in Femeia indaratnica de W. Shakespeare la Teatrul Armatei - regia George Rafael
• Niculae Teodoroiu in Ecaterina Teodoroiu de N. Tautu la Teatrul Armatei - regia Sanda Manu
• Primul soldat in Interventia sau Invazia de Lev Savin la Teatrul Armatei - regia Ion Sahighian
• Ofiterul sovietic in Langa poarta Brandenburg de E.M.Remarque la Teatrul Armatei - regia Sanda Manu
• Henry Higgins in Pygmalion de Bernard Shaw la Teatrul Armatei - regia Sanda Manu - PREMIUL I PENTRU TINERI ACTORI
• Sava in Din noapte spre zori de Mircea Mohor la Teatrul Armatei - regia Ion Sahighian
• Andries in Stanca miresii de Ion Dragomir la Teatrul Armatei - regia Ion Sahighian
• Cadet in Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand - regia G. Rafael
• Aliosa Rebrov in Fiul secolului de I. Kuprianov la Teatrul Armatei - regia Sanda Manu
• Sextus Pompeius in Antoniu si Cleopatra de W. Shakespeare la Teatrul Nottara - regia George Teodorescu
• Matache in In noaptea asta nu doarme nimeni de Florian Potra la Teatrul Nottara - regia Sanda Manu
• Beaudrticourt in Ciocarlia de Jean Anouilh la Teatrul Nottara - regia Mircea Avram
• Dmitri Karamazov in Fratii Karamazov dupa F.M. Dostoievski la Teatrul Nottara - regia George Teodorescu
• Pavel Proca in Steaua polara de Sergiu Farcasan la Teatrul Nottara - regia Radu Penciulescu - PREMIUL I PENTRU TINERI ACTORI
• Anzelm in Prima zi de libertate de Leon Kruczkowski la Teatrul Nottara - regia Sanda Manu
• Ivan Petrovici Voinitki (Unchiul Vania) in Unchiul Vania de A.P. Cehov la Teatrul Nottara - regia Ion Olteanu
• Pietro Gralla in Act venetian de Camil Petrescu la Teatrul Nottara - regia Emil Mandric
• Mihai in Este vinovata Corina? de Laurentiu Fulga la Teatrul Nottara - regia Dinu Negreanu
• Nicolae Rosca in Oricat ar parea de ciudat de Dorel Dorian la Teatrul Mic - regia Radu Penciulescu - PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ROL INTR-O PIESA ROMANEASCA
• Manole in Omul care si-a pierdut omenia de Horia Lovinescu la Teatrul Nottara - regia Dan Nasta
• Serban Saru-Sinesti in Jocul ielelor de Camil Petrescu la Teatrul Mic - regia Crin Teodorescu
• Emil Vlasceanu in Simple coincidente de Paul Everac la Teatrul Mic - regia Ion Cojar
• Henric al IV-lea in Henric al IV-lea de Luigi Pirandello la Teatrul Nottara - regia Lucian Giurchescu
• El in Acest animal ciudat de Gabriel Arout dupa A.P. Cehov la Teatrul Nottara - regia Sanda Manu
• Petru Rares in Loctiitorul (Petru Rares) de Horia Lovinescu la Teatrul Nottara - regia Sorana Coroama - PREMIUL PENTRU INTERPRETARE
• Stomil in Tango de Slavomir Mrozek la Teatrul Mic - regia Radu Penciulescu
• Tobias in Echilibru fragil de Edward Albee la Teatrul Nottara - regia Dan Nasta
• Iona in Iona de Marin Sorescu la Teatrul Mic - regia Andrei Serban - PREMIUL REVISTEI TEATRU
• Primarul in Primarul lunii si iubita sa de Alexandru Mirodan la Teatrul Mic - regia Ion Cojar
• Porfiri in Crima si pedeapsa de Gabriel Arout dupa F.M. Dostoievski la Teatrul Nottara - regia Sanda Manu
• Inaltul personaj in Omul care... de Horia Lovinescu la Teatrul Nottara - regia George Rafael
• Regele Lear in Regele Lear de W. Shakespeare la Teatrul National "I.L. Caragiale" - regia Radu Penciulescu
• Scaur in Fantana Blanduziei de Vasile Alecsandri la Teatrul Nottara - regia Dan Nasta
• in Zig-Zag - regia Mircea Avram - spectacol literar-muzical
• Dominique Vernet in Cei sase de F. Dard si R. Hossein la Teatrul Nottara - regia George Rafael
• Poetul in Paradisul de Horia Lovinescu la Teatrul Nottara - regia Dan Micu
• Fortinbras in Hamlet de W. Shakespeare la Teatrul Nottara - regia Dinu Cernescu
• Mesterul in Pentru lacrimi de Viktor Rozov la Teatrul Nottara - regia Sanda Manu
• Grigore Bucsan in Ultima ora de Mihail Sebastian la Teatrul Nottara - regia Valeriu Moisescu
• Serghei Nikolaevici Taganov in Barbarii de Maxim Gorki la Teatrul Nottara - regia Alexa Visarion
• Sir John Falstaff in Henric al IV-lea de W. Shakespeare la Teatrul Nottara - regia Lucian Giurchescu
• Zamuhraskin in Jucatorii de carti de N. Gogol la Teatrul Nottara - regia George Rafael - PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ROL EPISODIC
• Timon in Timon din Atena de W. Shakespeare la Teatrul Nottara - regia Dinu Cernescu - PREMIUL CRITICII A.T.M.
• Prospero in Furtuna de W. Shakespeare la Teatrul L.S. Bulandra - regia Liviu Ciulei
• Tatal in Jocul vietii si al mortii in desertul de cenusa de Horia Lovinescu la Teatrul Nottara - regia Dan Micu - PREMIUL I CANTAREA ROMANIEI
• Fiodor Pavlovici Karamazov in Karamazovii de H. Lovinescu si D. Micu dupa F.M. Dostoievski la Teatrul Nottara - regia Dan Micu
• Dumitran in Insomnie de Adrian Dohotaru la Teatrul Nottara - regia Alexandru Dabija - PREMIUL A.T.M.
• in Orfeu in campia Dunarii la Teatrul Nottara - regia Alexandru Dabija - recital de versuri Nichita Stanescu
• Capalau si Vanatorul 1 in Ofelie de Fanus Neagu si Vanatorii de Ion Baiesu la Teatrul Nottara - regia Ion Cojar
• Ivan Petrovici Voinitki (Unchiul Vania) in Unchiul Vania de A.P. Cehov la Teatrul L.S. Bulandra - regia Alexa Visarion
• Julien in Floarea de cactus de Barillet si Gredy la Teatrul Nottara - regia Mircea Cornisteanu
• Leonid Andreevici Gaev in Livada de visini de A.P. Cehov la Teatrul Nottara - regia Dominic Dembinski
• Prohor Borisovici Hrapov in Vassa Jeleznova de Maxim Gorki la Teatrul National "I.L. Caragiale" - regia Ion Cojar - PREMIUL UNITER
• Domnul Jourdain in Burghezul gentilom de Moliere la Teatrul Nottara - regia Alexandru Dabija
• Krogstad in Nora de Henrik Ibsen la Teatrul Nottara - regia Mircea Cornisteanu
• Roberto Miranda in Fecioara si moartea de Ariel Dorfman la Teatrul Levant - regia Cristian Hadji-Culea
• Andrew Makepeace in Scrisori de dragoste de R.A. Gurney la Teatrul Nottara - regia Mircea Cornisteanu
• Harpagon in Avarul de Moliere la Teatrul Nottara - regia Mircea Cornisteanu

Televiziune
• URMARIREA (serial TV - 7 episoade) - regia Radu Gabrea
• AUGUST IN FLACARI (serial TV - 13 episoade) - regia Al. Tatos, Dan Pita
• RAZBOIUL INDEPENDENTEI (serial TV - 7 episoade) - regia G. Vitanidis, S. Nicolaescu, Doru Nastase
• DOMNISOARA CRISTINA - regia Viorel Sergovici
• MIRACOLUL GEORGE CONSTANTIN (telerecital) - regia Domnita Munteanu, Mihaela Burda
• SIMPLE COINCIDENTE de Paul Everac - regia Ion Cojar (preluare Teatrul Mic)
• INSOMNIE de A. Dohotaru - regia Alexandru Dabija (preluare Teatrul Nottara)
• ENIGMA DIN TESTAMENT de M. Sadoveanu - regia Olimpia Arghir
• Andrei in TREI SURORI de A.P. Cehov - regia Ion Barna
• Petru Rares in PETRU RARES de Horia Lovinescu - regia Sorana C. Stanca (preluare Teatrul Nottara)
• CEI DIN URMA de Maxim Gorki - regia Radu Penciulescu
• Pietro Gralla in ACT VENETIAN de Camil Petrescu - regia Emil Mandric (preluare Teatrul Nottara)
• Porfiri in CRIMA SI PEDEAPSA de F.M. Dostoievski - regia George Rafael (preluare Teatrul Nottara)
• Bucsan in ULTIMA ORA de M. Sebastian - regia Dinu Cernescu
• Falstaff in HENRIC AL IV-LEA de W. Shakespeare - regia Lucian Giurchescu (preluare Teatrul Nottara)
• Henric al IV-lea in HENRIC AL IV-LEA de L. Pirandello - regia Lucian Giurchescu (preluare Teatrul Nottara)
• REGIA LIVIU CIULEI (documentar FURTUNA de la Teatrul L.S. Bulandra) - regia Cornel Cristian
• Hrapov in VASSA JELESNOVA de Maxim Gorki - regia Ion Cojar (preluare Teatrul National IL Caragiale)
• Saru-Sinesti in JOCUL IELELOR de Camil Petrescu - regia Crin Teodorescu (preluare Teatrul Mic)
• Lopahin in LIVADA DE VISINI de A.P. Cehov - regia Cornel Todea
• CORUPTIE LA PALATUL DE JUSTITIE de Ugo Betty - regia P.S. Baleanu
• MAGISTRE FARA SEAMAN SLAVA (documentar George Constantin) - regia Alexandru Darie
• VILEGIATURISTII de Maxim Gorki - regia Lidia Ionescu
• TRANDAFIRUL SI COROANA de J.B. Priestley - regia Domnita Munteanu
• INVITATIE LA CASTEL de J. Anouilh - regia Cornel Todea
• Menelau in TROIENELE de Euripide - regia P.S. Baleanu
• LIV SI ANNA de ION RATIU - regia Horia Popescu
• TRASEUL (Teleplay) - regia Mirel Iliesiu
• OMUL CARE de I.D. Serban - regia Olimpia Arghir
• NOPTI IN CARE NU SE DOARME de Al. Voitin - regia Domnita Munteanu
• DOISPREZECE OAMENI FURIOSI - regia P.S. Baleanu
• RATA SALBATICA de Henrik Ibsen - regia P.S. Baleanu
• CASA DE PIATRA - regia Lucian Pintilie
• RACHETA ALBA de Ludovic Roman - regia Cristiana Nicolae

În Reconstituirea

Filme
• APROAPE DE SOARE (1960) - regia Savel Stiopu
• UN SURAS IN PLINA VARA (1963) - regia Geo Saizescu
• LA PORTILE PAMANTULUI (1965) - regia Geo Saizescu
• PROCESUL ALB (1965) - regia Iulian Mihu
• DIMINETILE UNUI BAIAT CUMINTE (1966) - regia Andrei Blaier
• RAPIREA FECIOARELOR (1967) - regia Dinu Cocea
• RAZBUNAREA HAIDUCILOR (1968) - regia Dinu Cocea
• RECONSTITUIREA (1969) - regia Lucian Pintilie
• CU MAINILE CURATE (1972) - regia Sergiu Nicolaescu
• DINCOLO DE NISIPURI (1973) - regia Radu Gabrea
• ULTIMUL CARTUS (1973) - regia Sergiu Nicolaescu
• PROPRIETARII (1973) - regia Serban Creanga
• FILIP CEL BUN (1974) - regia Dan Pita
• MUNTELE ASCUNS (1974) - regia Andrei Baleanu
• MUSCHETARUL ROMAN (1975) - regia Gheorghe Vitanidis
• ORASUL VAZUT DE SUS (1975) - regia Lucian Bratu
• SINGURATATEA FLORILOR (1975) - regia Mihai Constantinescu
• CANTEMIR (1975) - regia Gheorghe Vitanidis
• TREI ZILE SI TREI NOPTI (1976) - regia Dinu Tanase
• PENTRU PATRIE (1977) - regia Sergiu Nicolaescu
• VLAD TEPES (1978) - regia Doru Tanase
• PE FIRUL APEI (1978) - regia Letitia Popa
• UN OM IN LODEN (1978) - regia Nicolae Margineanu
• INTRE OGLINZI PARALELE (1978) - regia Mircea Veroiu
• MAI PRESUS DE ORICE (1978) - regia Dan Pita, Nicolae Margineanu
• SPERANTA (1979) - regia Serban Creanga
• BUREBISTA (1980) - regia Gheorghe Vitanidis
• IANCU JIANU HAIDUCUL (1980) - regia Dinu Cocea
• BANDA DE MAGNETOFON (1981) - regia Nicolae Margineanu
• INGHITITORUL DE SABII (1981) - regia Alexa Visarion
• URMA STERGATORULUI DE URME (1981) - regia George Cornea
• DUELUL (1981) - regia Sergiu Nicolaescu
• ORGOLII (1981) - regia Manole Marcus
• PROBLEME PERSONALE (1981) - regia David Reu
• UN ECHIPAJ PENTRU SINGAPORE (1981) - regia Nicu Stan
• STEFAN LUCHIAN (1981) - regia Nicolae Margineanu
• SALTIMBANCII (1981) - regia Elisabeta Bostan
• CALCULATORUL MARTURISESTE (1982) - regia George Cornea
• ESCAPADA (1982) - regia Cornel Diaconu
• DRAGOSTEA SI REVOLUTIA (1983) - regia Gheorghe Vitanidis
• PE MALUL STANG AL DUNARII ALBASTRE (1983) - regia Malvina Ursianu
• PREA CALD PENTRU LUNA MAI (1983) - regia Maria Callas Dinescu
• GALAX OMUL PAPUSA (1983) - regia Ion Popescu Gopo
• SEZONUL PESCARUSILOR (1984) - regia Nicolae Opritescu
• PUNCT SI DE LA CAPAT (1985) - regia Alexa Visarion
• INTUNECARE (1985) - regia Alexandru Tatos
• CAPCANA (1986) - regia Mircea Moldovan
• CUIBUL DE VIESPI (1986) - regia Horia Popescu
• TOTUL SE PLATESTE (1986) - regia Mircea Moldovan
• FIGURANTII (1987) - regia Malvina Ursianu
• FRANCOIS VILLON (1988) - regia Sergiu Nicolaescu
• GETTING LUCKY (1990) - regia Michael P. Girard
• POLUL SUD (1991) - regia Radu Nicoara
• CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI (1992) - regia Serban Marinescu
• TIMPUL LIBER (1992) - regia Vali Dragusanu
• TEMPLUL TACERII (1992) - regia Gheorghe Bucsan
• ABEL IN CODRI (1993) - regia Sandor Mihalyfy
• OGLINDA, INCEPUTUL ADEVARULUI (1993) - regia Sergiu Nicolaescu
O VARA DE NEUITAT (1994)  - regia Lucian Pintilie




                                      Semnează al dumneavoastră, Mareşal

duminică, 1 mai 2011

Maia Morgestern, talentul unei actriţe elegante

        Cinematografia şi întreaga şcoală de actorie românească a dat o serie de
mari actriţe acestei ţări . De la Marga Barbu şi Silvia Popovici la Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu Botez . Din această mare serie face parte şi Maia Morgenstern, actriţa pe care o sărbătorim astăzi, de întâi mai muncitoresc .
     Ea rămâne steaua cea mai strălucitoare a evreilor pe firmamentul artistic românesc, devenind un simbol mondial al puterii noastre ( o consider româncă ) în acest domeniu .
        Este un simbol mondial, dar este un produs românesc de mare calitate . Cu mult înainte de a juca în Patimile lui Hristos, Maia Morgenstern a avut roluri importante în mari producţii româneşti .
        Sensibilitatea şi eleganţa ce îi caracterizează interpretarea sunt unice şi acestea se amplifică de la un rol la altul . Maia Morgenstern a abordat roluri diverse în filme ca :
       Dreptate în lanţuri, Secretul lui Bachus, Maria şi marea ( rol de o mare sensibilitate ) , Cei care platesc cu viaţa, Balanţa ( cu care capătă recunoaşterea publicului român ), Cel mai iubit dintre pamânteni, Casa din vis, Trahir, Omul zilei, Patul lui Procust şi Patimile lui Hristos .
     În Patimi, Maia Morgenstern fac un personaj mai mult decât credibil, imaginea şi durerile ei confundându-se cu cele ale Maicii Domnului, caz similar cu cel al lui Robert Powell .
       Pentru că reprezintăo pagină importantă din clădirea actriţei Morgenstern, voi vorbi despre colaborarea ei cu maestrul Sergiu Nicolaescu, concretizată în trei capodopere : Triunghiul Morţii, Orient Express şi 15 .
              În ultima epopee cinematografică a lui Sergiu Nicolaescu, Triunghiul Morţii, Maia Morgenstern are rolul reginei Maria . Personajul Maiei este surprins într-un moment când România se afla pe marginea prăpastiei şi lupta şoimeşte pentru salvare şi pentru idealul milenar al românilor : Unirea . Regina suferă alături de poporul ei . Nuanţele lui Vadim Tudor şi interpretarea Maiei fac din personajul ei unul antologic .
        Orient Express, drama de epocă a maestrului Nicolaescu, surprinde ciudăţenia naturii umane şi este povestea unor caractere unice . Filmul reprezintă şi ultima colaborare finalizată dintre marele Gheorghe Dinică şi Sergiu Nicolaescu ( Dinică ar fi trebuit să joace şi un rol esenţial în Poker, dar dispariţia sa fizică a dus la scoaterea personajului din scenariu ) . Maia Morgestern joacă o baroneasă cultă, frumoasă şi elegantă . Ea însă suferă de incapacitatea de a-l face pe Prinţul lui Nicolaescu să se îndrăgostească de ea .
      15 este drama Revoluţiei Române din Decembrie 1989 . O jurnalistă româncă stabilită în Franţa investighează povestea unui copil născut în Timişoara acelor zile . Suferinţele fiecăror personaje devin un infern . Tragica poveste a copilului duce la descoperiri năucitoare, care se răsfrâng asupra jurnalistei, interpretate de Maia Morgenstern .
        În fiecare rol, Maia a dat dovadă de sclipire de geniu . Astăzi când ea împlineşte ... ani, aş putea să o caracterizez prin trei cuvinte : talent, eleganţă şi sensibilitate . Îi doresc marii actriţe numai zile luminate !



Maia Morgenstern, prima actriţă de pe Aleea Celebrităţilor
De ziua sa de naştere, artista a primit o stea pe Walk of Fame din Piaţa Timpului
CATALINA IANCU

Ieri, 1 mai, prieteni, cunoscuţi, actori şi admiratori au sărbătorit-o pe Maia Morgenstern printr-o ceremonie aparte: actriţa a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de recu­noaştere şi preţuire pentru întreaga sa carieră. A fost, de fapt, un dublu eveniment: renumita artistă şi-a serbat în acelaşi timp şi ziua de naştere, devenind, chiar la aniversare, prima femeie care a primit o stea pe Walk of Fame din Piaţa Timpului.


Astfel, la invitaţia Teatrului Metropolis, ieri, la ora 13:00, în prezenţa unor personalităţi precum Margareta Pâslaru sau Alexandrina Halic, admiratorii s-au strâns pentru a o vedea pe Maia într-o altă postură decât cea de pe scenă. "Acest moment mă onorează, mă emoţionează, mă face foarte mândră. Sunt foarte fericită", a declarat actriţa. "Este un moment de mare emoţie, un moment al unui bilanţ. Este ziua mea şi poate este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care viaţa, pe care în special publicul, colegii de breaslă mi le pot oferi. Acest moment va rămâne în conştiinţa mea, în sufletul meu", a declarat Maia Morgenstern. Artista a primit coşuri şi buchete de flori, dar şi o miniplăcuţă de aur, reprezentând steaua care a fost dezvelită în Piaţa Timpului. Întrebată cum va sărbători în continuare, Maia a răspuns simplu: "Prin muncă". Cei prezenţi au fost invitaţi la o petrecere în toată regula, inclusiv să ciocnească un pahar de şampanie cu artista, într-un elegant restaurant situat în Magazinul Cocor. Pentru curioşii care au insistat să afle de ce nu au fost prezente fetele artistei, Maia a dezvăluit că nu le plac ceremoniile şi nu le place să o "împartă" cu publicul, dar că, evident, se bucură pentru distincţia ce i-a fost acordată.

"Datoria mea de artist este să fiu acolo unde arta se întâmplă, aşadar sunt cu totul alături de Maia Morgenstern într-o asemenea zi importantă. Destinul şi-a urmat cursul şi poate nu întâmplător Maia, cea care a debutat la vârsta de 14 ani pe scena Casei de Cultură Mihai Eminescu, actualmente scena Teatrului Metropolis, se reîntoarce astăzi pe aceeaşi scenă cu un nou proiect. Sunt onorat că a dat curs invitaţiei de a juca pe scena pe care odinioară a debutat şi, de asemenea, este o onoare pentru mine, în calitate de director al Teatrului Metropolis, să-i acordăm o stea pe Aleea Celebrităţilor", a declarat George Ivaşcu. Directorul Teatrului Metropolis a mai precizat că Maia Morgenstern este un brand românesc cu care ne putem mândri.

Proiectul Walk of Fame din Piaţa Timpului a fost lansat la iniţiativa Teatrului Metropolis, în semn de apreciere şi promovare a valorilor artistice din România.

      
Semnează al dumneavoastră, Mareşal