sâmbătă, 14 mai 2011

Colea Răutu, trei ani printre stele

Colea Răutu ( 1912-2008)
             A avut o viaţă cât un secol . O carieră cât o viaţă . Moartea lui a fost oarecum naturală ( fondul complicaţiilor hepatice ), la cei 96 de ani ai săi, dar uitarea care i-a învăluit ultimii ani lângă noi nu poate fi trecută cu vederea, deşi a preferat retragerea . Acest articol poate fi considerat ca unul premergător celui ce va urma în noiembrie 2012, la centenarul Colea Răutu . 
                 Pe 13 mai 2008, marele actor se retrage în  tăcere, însă ne-a lăsat coşarul, ne-a lăsat o carieră impresionantă . În acelaşi an au mai murit încă cinci actori mari ai României : Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilarion Ciobanu, Ştefan Iordache, Dina Cocea şi Raluca Zamfirescu .
         Cine nu-l cunoaşte pe Colea Răutu ? Sunt destui, dar mă complac cu ideea că sunt mult mai mulţi cei care îl cunosc . Atunci când portretul caucazian îşi făcea apariţia pe marele ecran, succesul filmului avea o garanţie .
    Talentul lui era imens . Trecea de la personaje pragmatice, la personaje cinice, puternice şi surprinzător de inteligente . În fiecare a pus substanţă . A ştiut să trateze fiecare rol cu un avânt şi cu o dăruire rar-întâlnite . El a jucat atât în film, cât şi în teatru . În ambele a reuşit să-şi impună titulatura de maestru .
       Mircea Albulescu are mare dreptate când spune că teatrul e o clipă, rămâne poate doar aminirea, dar e minunat când actorii capătă recunoaşterea timpului prin film, prin înregistrări . Din acest punct de vedere, Colea Răutu a rămas lipit de nişte personaje legendare ca Grigore Maimuca, Mamulos, Spânu, sultani şi paşi .
         De la debutul cinematografic în 1954 şi până la retragerea din activitate la începutul anilor '90 ( cariera teatrală cuprinzând peste 70 de ani ), maestrul Colea Răutu a jucat în producţii româneşti de mare importanţă, ca :


     Desfăşurarea ( rolul Ilie Barbu, prima ecranizare după Marin Preda ), La 'Moara cu noroc' ( Pintea ), Dincolo de brazi, Setea, Lupeni 29, Procesul alb, Neamul Şoimăreştilor ( Temir Bey ), Răscoala, seria Haiducilor : Haiducii, Răpirea Fecioarelor şi Răzbunarea Haiducilor ( Ibrahim ), a doua serie a Haiducilor : Haiducii lui Şaptecai, Zestrea domniţei Ralu şi Săptămâna nebunilor, Facerea lumii, Serata, Apaşii, Explozia, Ulzana, Toate pînzele sus ( Spânu ), Pintea, Acţiunea Autobuzul, Cel mai iubit dintre pământeni .
       Dintre toţi regizorii cu care a lucrat, a căpătat cei mai mulţi lauri alături de maestrul Sergiu Nicolaescu în :
Mihai Viteazul ( Murat al III-lea ), Lupul mărilori, Zile fierbinţi, Nemuritorii ( Iusuf Paşa ), Pentru patrie ( George Slăniceanu ), Ultima noapte de dragoste ( doctorul ), Nea Marin miliardar ( directorul ), Accident şi Viraj Periculos, Revanşa şi Duelul ( Grigore Maimuca ), Mihail, câine de circ, Intâlnirea, Capcana Mercenarilor ( soldat Ion ), Noi, cei din linia întâi ( soldat Pliushkin ), Căutatorii de aur, Mircea . 
    Puternic, dur, sensibil . Colea Răutu a fost câte puţin din fiecare . A fost profesionist, geniu .
        Mereu va fi în noi, cât vom continua să vedem filmele în care a dat clasă tuturor . Un gând şi o lumânare pentru Colea Răutu .



Colea Răutu a plecat la Ceruri
Maria Sârbu, Jurnalul Naţional, 14 mai 2008
Actorul Colea Răutu nu mai este printre noi. A părăsit această lume ieri, în jurul orei 16:00, pe patul de spital, alături fiindu-i soţia. El a fost internat chiar în duminica Paştelui, iar ea nu l-a părăsit nici o clipă pînă în momentul plecării lui la Ceruri. Avea o suferinţă hepatică mai veche şi starea i s-a agravat. Va fi înmormîntat vineri, la Cimitirul Bellu. Împlinise la 27 noiembrie 95 de ani.

A plecat parcă împăcat cu sine. Ducea dorul de neam, dorul neamurilor sale pe care le ştia din copilărie şi care îi erau dragi, însă petrecute din această lume. Acum s-a petrecut şi el. Spunea că nu a trăit degeaba pe acest pămînt. I-a plăcut viaţa, i-au plăcut oamenii. Şi-a făcut cu drag meseria, lăsînd pe altarul artei o galerie de personaje cum poate nici nu visase. Nenumăratele roluri în teatru şi film au reprezentat izbînda pe care a purtat-o semeţ.

Spectatorii săi îl regretă. Îşi exprimă părerile de rău foşti colegi de-ai lui, dar şi unii regizori cu care a lucrat. Sergiu Nicolaescu spune că “sînt pierderi ireparabile” plecările pe alte tărîmuri ale unor asemenea oameni.

“A fost un actor care şi-a identificat întreaga viaţă cu scena românească, un om cu o capacitate deosebită de a da substanţă şi subtilitate rolurilor (...). A fost un om care a avut în egală măsură talent pentru comedie, pentru dramă, pentru teatrul de revistă şi, nu în ultimul rînd, un talent muzical deosebit”, afirmă ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu.

Pentru Jean Constantin, care a colaborat cu actorul Colea Răutu în mai multe filme, moartea cunoscutului actor este “o mare pierdere pentru arta românească”.

Şi-a exprimatul regretul şi primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu pentru dispariţia dintre noi a unuia dintre “seniorii teatrului românesc”, pe care îl caracterizează “personalitate complexă a vieţii artistice din România, de un farmec inegalabil, Colea Răutu a fost şi va rămîne unul dintre reperele culturale ale teatrului şi filmului românesc”.

DESTIN. S-a născut la Bălţi, în Basarabia, la 27 noiembrie 1912. “În copilărie îmi serbam ziua de naştere alături de alte trei familii, şi alea rude. Pe vremea cînd eram actor şi mă prindea ziua mea la filmări mergeam cu colegii într-o cîrciumă, lîngă Buftea. Îmi plăcea să fie oameni cît mai mulţi, dar cît mai restrîns. Am avut foarte multe aniversări speciale, încît nu mai ţin minte să spun una anume. Îmi plac surprizele atît de ziua mea, cît şi pe scenă. Acum, de ziua mea, vor veni prietenii la mine. La vîrsta asta îmi dau seama prin cîte am trecut şi cîte am văzut. Nu ştiu dacă e un privilegiul faptul că am ajuns la vîrsta de 94 de ani, dar deocamdată nu mi-a stricat. Nu am trecut prin lume degeaba. Ceva, ceva a rămas în urma mea. Am muncit mult şi pot să spun că nicăieri nu m-am făcut de rîs. Sînt mulţumit că măcar 1% din ţara asta mă ştie. Eu zic că este bine şi atît. Totul este cum te ştie lumea”, mărturisea Colea Răutu în urmă cu un an Jurnalului Naţional.


“Asta este soarta fiecărui om”
Cînd a împlinit 92 de ani, mărturisea pentru Jurnalul Naţional: “Sînt aşa de mulţi ani, că nici nu mai simt dacă mai este unul în plus. Acum 20-30 de ani mă gîndeam: «Băi, a mai trecut un an!». Acum, vin anii... M-am împăcat cu acest gînd, asta este soarta fiecărui om. Mi-am petrecut ziua de naştere în familie, cu rude. De altfel, şi de ziua onomastică (n.r. – Sf. Nicolae) va fi la fel. Nu că nu aş avea chef, dar te aduce cumva la realitate. E un zid alb în faţă, înţelegeţi ce vreau să spun... La 20 de ani era altă comedie, eram tineri, petreceam, ieşeam noaptea... Fiind în floarea vîrstei, petreceam în oraş. Acum normal că nici resursele nu sînt aceleaşi, deşi nu ne plîngem, dar totuşi, a ieşi în oraş acum te scoate la cinci, şapte milioane, şi atunci... Nu am simţit cum a trecut timpul pînă acum, dar ceva mă deranjează: există acest stat degeaba, care pe mine mă omoară. Nepetrecîndu-se nimic, îmi taie, aşa, din elan, parcă mi-ar ciunti cineva vîrfurile penelor de la aripi. O aniversare specială a fost o dată, cînd a venit fiica mea şi mi-a făcut surpriza; nu mi-a spus, a venit de la Paris”.

Din păcate, fiica lui Colea Răutu va veni mîine de la Paris, dar de data asta pentru a-şi înmormînta tatăl.


“Azilul de noapte”, ultimul spectacol
Cu zece ani în urmă, Colea Răutu revenea pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în spectacolul “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar. Juca alături de Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Mircea Rusu, Tania Popa ş.a. Astfel au avut prilejul şi spectatorii mai tineri să-l vadă jucînd pe scenă. Avea un rol memorabil. Cojar preţuia la Colea Răutu farmecul şi marea sa înzestrare artistică. “Este un actor cu totul şi cu totul ieşit din comun, o apariţie bărbătească dură, puternic marcată de fizionomia sa, cu trăsăturile unui om care ascunde multe surprize. Cînd îl cunoşti, în ciuda durităţii sale la apariţie, descoperi că are un suflet de copil”, marturisea Ion Cojar, pentru Jurnalul Naţional, la o aniversare a lui Colea Răutu. L-a admirat ca actor şi Rodica Popescu-Bitănescu, care spunea că este un actor excepţional, un mare profesionist. “Era un partener extraordinar, un partener foarte generos. Te ajuta pe scenă. Nu voia el să se vadă şi să nu te vezi tu. Ştia un lucru: «Tu mă ajuţi pe mine şi eu pe tine». Şi atunci ne vedeam toţi mai bine. Că aşa se face teatru, în colectiv, nu singur”, declara acum cîţiva ani Rodica Popescu-Bitănescu.


Carieră impresionantă, 74 de ani petrecuţi pe scenă
A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Cariera şi-a început-o în calitate de corist la Opera din Cluj. Din 1934 a fost actor la diferite teatre din ţară, dintre care Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, Teatrul de Operetă, Teatrul de Stat din Piteşti. A debutat pe scena Teatrului bucureştean “Giuleşti”, unde a avut o îndelungată activitate teatrală, fiind apoi distribuit frecvent în filme de epocă şi contemporane. A mai jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Nottara.

Primul său film a fost “Desfăşurarea” (1954), unde l-a jucat pe Ilie Barbu, rol care a reprezentat reperul întregii sale filmografii. A colaborat cu majoritatea regizorilor de film care au creat din anii 1950, jucînd în peste 80 de filme, dintre care “La Moara cu noroc” (1956), “Bijuterii de familie” (1957), “Setea” (1960), “Lupeni ’29” (1962), “Neamul Şoimăreştilor” (1964), “Răscoala” (1965), “Castelanii” şi “Vremea zăpezilor” (1966), “Răpirea fecioarelor” (1967), “Haiducii lui Şaptecai” şi “Mihai Viteazul” (1970), “Facerea lumii” şi “Zestrea Domniţei Ralu” (1971), “Apaşii” (1972), “Chemarea Aurului” şi “Ultimul cartuş” (1973), “Ştefan cel Mare – Vaslui 1475” (1974), “Toate pînzele sus!” (serial tv, 1976), “Războiul de Independenţă” (1977), “Ultima noapte de dragoste” (1979), “Chira Chiralina” (1993), “Triunghiul morţii” (1999). A publicat diferite articole de film şi de teatru. A fost membru al Uniunii Cineaştilor şi al Uniunii Teatrale din România – UNITER.

Printre distincţiile artistului pot fi enumerate titlul de Artist emerit, Premiul de Stat, Premiul la Festivalul de film Karlovy-Vary, Premiul Festivalului de film de la Moscova etc. În anul 1988 a obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru întreaga activitate, iar la 14 mai 2002 a fost distins cu Premiul de Excelenţă în Cinematografia Românească.


"Ce imi e 70, ce imi e 71 sau ce imi e 92 de ani?!"
Sunt asa de multi ani, ca nici nu mai simt daca mai este unul in plus; acum douazeci-treizeci de ani ma gandeam: "Bai, a mai trecut un an!". Acum, vin anii... M-am impacat cu acest gand, asta este soarta fiecarui om. Mi-am petrecut ziua de nastere in familie, adica rude, fara lume, fara nimic. De altfel, si de ziua onomastica (n.r. - Sf. Nicolae) va fi la fel. Nu ca nu as avea chef, dar te aduce cumva la realitate. E un zid alb in fata, intelegeti ce vreau sa spun...

La 20 de ani era alta comedie, eram tineri, petreceam, ieseam noaptea... Fiind in floarea varstei, petreceam in oras, la un Atenee la o Capsa, undeva. Acum normal ca nici resursele nu sunt aceleasi, desi nu ne plangem, dar totusi, a iesi in oras acum te scoate la cinci, sapte milioane, si atunci... Nu am simtit cum a trecut timpul pana acum, dar ceva ma deranjeaza: exista acest stat degeaba care pe mine ma omoara. Nepetrecandu-se nimic, imi taie asa din elan, parca mi-ar ciunti cineva varfurile penelor de la aripi. O aniversare speciala a fost o data, cand a venit fiica-mea si mi-a facut surpriza; nu mi-a spus, a venit de la Paris. Niciodata nu mi-am pus in cap ce se va intampla in viitor; am ales treaba asta, actoria, cand eram corist. Mi s-a intamplat in evolutia mea, cu glasul meu, cu cunostintele mele sa-l dublez chiar pe Dacian in "Vaduva vesela" in spectacol, era bolnav atunci, ragusit si la matineu. Nu puteam atinge notele de sus, fiind un tenor baritonal, asa ca dirijorul a adaptat orchestratia pe glasul meu.

Nu imi pare rau ca trec anii, spre asta se merge, asta-i cursul vietii, ce-i aia regret? Asta este viata: se developeaza, imbatranesti, senectute, du-te, du-te!

Daca ar fi pe lume hopuri, tropuri care sa poata da timpul inapoi, nu as vrea. Ce imi e 70, ce imi e 71 sau ce imi e 92 de ani?! Imi doresc sanatate, iar cea mai mare realizare a mea este ca m-am realizat! Daca as sta pe alaturi sa ma schitez pe mine, as spune ca am metehnele mele. Eu cu mine sunt rau, pretentios, exagerat la lucru, nu admit sa fac rabaturi; adica indiferent ce joci, cum il joci, cum il faci, trebuie sa il faci corect; cu cat esti mai discret, cu atat mai mare hazul, place mai mult.
Jurnalul Naţional - 5 decembrie 2004




                                Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu