sâmbătă, 7 mai 2011

Dinu Cocea: "Ar trebui să imitaţi şi lucrurile bune din Occident" - CRISTINEL C. POPA, Jurnalul Naţional

Deşi s-a retras din vâltoarea vieţii româneşti acum 25 de ani, Dinu Cocea încă observă ceea ce se întâmplă în această ţară ciudată . Interviul acordat Jurnalului Naţional este o mărturie extraordinară a personalităţii sale unice .

Partea I
" Cariera marelui regizor Dinu Cocea, celebru pentru seria filmelor "Haiducii", pelicule care s-au bucurat de succes atât în ţară, cât şi în străinătate, este ca o lecţie de viaţă. Singurul regizor român care a primit o stea la Hollywood şi care locuieşte în Franţa din anii '80 vorbeşte despre români şi viaţa lor, spunându-ne ce crede că ar trebui să facem ca să ne fie mai bine. Referindu-se şi la domeniul pe care îl cunoaşte atât de bine, cinematografia, maestrul Cocea face dezvăluiri picante din culisele filmului românesc. Dar până să ajungem aici, maestrul Cocea a făcut o radiografie a societăţii româneşti de astăzi.

Modelul francez la Casa de Pensii
"În Franţa, viaţa e mult mai uşoară ca în România. Există şi aici birocraţie, dar totul e mult mai bine organizat, adică, dacă ai nevoie de nişte acte, ţi se spune politicos ce anume îţi trebuie. Puţine, multe, acolo ţi se oferă posibilitatea să le trimiţi prin poştă. Acolo, la birouri, ai unde să stai pe scaun, să-ţi notezi ceva, se ascultă muzică, ai posibilitatea să bei un pahar cu apă rece sau o cafea pe care o comanzi şi astfel aşteptarea e mai umană. În timp ce asculţi muzică, mergi la un aparat special de unde tragi un număr de ordine, apoi te duci într-o cameră în care te aşteaptă o funcţionară, două scaune, îi spui ce problemă ai de la aceeaşi înălţime. Nu cum am văzut nu demult la noi: te cocoşezi, te umileşti aplecat sub un ghişeu cu mâna întinsă, plin de transpiraţie, şi mai eşti şi luat la rost", spune maestrul Cocea, care remarcă faptul că binecunoscuta acreală a funcţionarului român n-o prea găseşti în Hexagon. "De aceea spun că în România ar trebui să se imite şi lucrurile bune din Occident. Se copiază uşor ce e rău din legislaţie, finanţe, fisc, acestea imediat apar. Nu înţeleg de ce nu se introduce acest model la Casa de Pensii, de exemplu, sau pe la primării. Contribuabilul plăteşte pentru lipsa lor de omenie, pentru ca ei să fure. E şi multă incompetenţă, şmecherie şi multă lipsă de morală la noi." Referindu-se la soluţiile pe care le întrevede pentru redresarea României, maestrul Cocea este de părere că doar tinerii ar mai putea face ceva. "E nevoie de un om nou. Să vină cei tineri, care au morală şi frică de Dumnezeu. Oameni care să-şi urmeze principiile până la sacrificiu de sine în profesia lor, cum au existat politicieni în România. Un politician adevărat, un om de stat, trebuie să se pună în slujba ţării, aşa cum a făcut Maniu, care a fost o victimă, un martir al politicii sale. Un om cu morală, cum l-am văzut în ultimii ani, de exemplu, pe părintele Galeriu", a spus Dinu Cocea.

Iosif Constantin Drăgan i-a spus că va cădea Ceauşescu
Regizorul s-a stabilit la Paris în 1985, după ce a fost interzis în România încă din 1982. Dinu Cocea spune că a aflat de căderea lui Ceauşescu încă dinainte de a se întâmpla acest lucru de la cel mai bogat român, răposatul Iosif Constantin Drăgan. "M-am plimbat cu el pe Mediterană o lună. Acesta discutase la Malta cu ministrul de Externe după întâlnirea dintre Gorbaciov şi Bush. Mi-a spus că Gorbaciov s-a înţeles cu preşedinţii ţărilor comuniste să facă perestroika şi că numai Ceauşescu se opune. Şi cică a zis Bush: ce facem cu Ceauşescu? Şi a făcut Gorbaciov un gest din care s-a înţeles că se rezolvă", povesteşte Cocea.

Nu are amintiri prea plăcute despre primii ani de la instalarea comunismului. "În 1946, pe 8 noiembrie, de ziua Regelui Mihai, s-a tras în elevii şi studenţii adunaţi pentru a protesta. Eram în clasa a VI-a de liceu şi am mers acolo cu toţi colegii. Un glonţ mi-a străpuns toate cărţile şi s-a oprit. O prietenă a mea a fost împuşcată în cap, m-a stropit sângele său. Acela a fost începutul, apoi a venit mizeria, voalată în nimbul fericiri care va veni. Adevărul e că politicienii cu cât promit mai mult, cu atât se întâmplă exact invers. Atunci comuniştii au făcut «expoziţia fericirii sovietice» şi au adus tot felul de alimente, până şi crevete, le luai cu un leu kilogramul, ţigările expuse erau americane, dar pachetul era rusesc. Dar după aceea a venit sărăcia." Dinu Cocea nu poate uita foametea prin care a trecut o dată cu majoritatea românilor. "Eram tânăr şi m-am urcat pe acoperişul trenului ca să merg la Arad să cumpăr făină. Am luat doi saci, dar alţii n-au prins. Un moldovean mi-a tăiat sacul, şi-a scos cămaşa, i-a legat mânecile şi a luat 2-3 kg, că i-am dat voie. La întoarcere, mecanicul trenului a zis să coborâm, fiindcă în gară jandarmii confiscau tot. Am mers prin comuna Progresul cu tramvaiul, căram sacii de câte 40 kg pe rând. Luam ulei din Bărăgan şi mâncam cu mămăligă. Şi asta chiar dacă mama era profesoară, iar tata, judecător la Bucureşti. Aşa că cine mai spune că în comunism a fost bine este inconştient. Şi apoi, ce e mai scump decât să ai libertatea? Dictatura libertăţii este cea mai bună! Dictatura legii, respectarea ei, deoarece, cu cât ai mai multă libertate, cu atât trebuie să ştii ce să-ţi permiţi cu ea şi ce să faci. Este extrem de important acest principiu." Cum se făceau filme în comunism. "Cinematografia era considerată cea mai importantă artă. Nu făceam film după film, pentru că multe scenarii ale mele erau respinse. Se dădeau 15 teme – depăşirea planului, stahanovism sau generale. De exemplu, eu am vrut să fac un film «Halta liniştii» după schiţa «Locul unde nu s-a întâmplat nimic» a lui Sadoveanu, dar directorul studioului, un basarabean sau ucrainean, a zis: «Ce vii la mine cu povestea asta după tovarăşul Sadoveanu? Noi facem Mitrea Cocor, ţăranul care a învăţat şi face gospodăria colectivă la ţară». Am vrut să fac film şi după viaţa lui Vlaicu, despre Tudor, dar nu cum se ştie, ci despre cum l-au omorât pandurii lui. Ei au furat Bucureştiul ca să se îmbogăţească, iar Tudor, când a aflat, a vrut să-i spânzure. Dar ăia i-au devenit duşmani şi s-au aliat cu Ipsilanti, care voia să elibereze Grecia şi căruia Tudor i-a zis să mai aştepte. De aia a fost omorât Tudor cu ajutorul propriilor săi căpitani. Asta am vrut să arăt în film, dar nu s-a putut".

Filmări cu 24.000 de figuranţi
Dinu Cocea a avut parte de filmări imposibile astăzi. Cu 24.000 de figuranţi, se cheltuiau pe un film 40 de milioane de lei, cât a costat cel despre Tudor Vladimirescu, în condiţiile în care salariul era de 500 de lei. Şi ajungem la cum i-a venit ideea pentru "Haiducii". "Îmi spune un prieten să fac un film gen legendă, popular, cum a fost cu haiducii, să nu se poată băga în el secretarul de partid. Am studiat un an epoca fanariotă. Am construit un scenariu şi l-am prezent lui Paul Cornea, profesor de literatură veche, care era directorul Studioului Bucureşti. I-a plăcut, dar a zis că nu-i în alea 20 de filme venite de la Comitetul Central. Zice: «Facem din economii, am trei mi­lioane, faci?». Eu am zis da, deşi economistul a spus că-s nebun, că-i film de 20 de milioane. A trebuit să mă împrumut de la Uniunea Cineaştilor. M-am dus după cai la Sinaia, că filmam pe Bucegi. De la directorul de la Peleş am aflat că cei de la Securitate au 30 de cai pe care îi foloseau pentru urmărirea luptătorilor anticomunişti din munţi." Şi i-a dat ideea să meargă să-i ceară: "Şeful era un şpriţar, aşă că l-am îmbătat la Hotelul Palas şi i-am cerut caii. Tot aşa am putut să îl am în film şi pe marele actor Alexandru Giugaru, mai cu bani pe jumătate, mai cu săru' mâna. A ieşit fimul, ba chiar am economisit şi 100.000 de lei". În ce priveşte cenzura, Cocea spune că era verificat mai întâi scenariul. Însă faptul că l-a cooptat ca scenarist pe Eugen Barbu, care era membru în Comitetul Central, a făcut să rezolve mai uşor problema. "Am scăpat de cenzura primă, dar a doua a venit de la Dumitru Popescu. Era un intelectual, redactor la Contemporanul, Scînteia, el făcea toate tezele lui Ceauşescu şi discursurile, şi de aceea a primit
 funcţia de secretar cu propaganda în Comitetul Central."



Partea a II-a
" Regizorul "Haiducilor" Dinu Cocea dezvăluie informaţii despre filmările făcute de securitate în casele scriitorilor sau detalii picante din viaţa marilor actori. De exemplu, cum l-a filmat securitatea cu o cameră ascunsă pe scriitorul Victor Eftimiu, surprins cu iubitele în pielea goală. Sau cum a petrecut regizorul cu Emil Cioran două zile şi două nopţi în locuinţa de la Paris a filosofului.

Regizorul îşi aminteşte de marea dragoste a lui Adrian Pintea pentru animale. "Au râs cascadorii când a ales un armăsar, dar a călărit bine din prima. A mers la cal şi a vorbit cu el. Apoi, era o scenă când el rănit cade şi calul îl amuşinează cu botul. Ca să determine armăsarul să facă acest lucru am pus zahăr jos, dar cascadorii l-au mâncat. Pentru că Pintea se împrietenise cu animalul, calul s-a apucat şi l-a amuşinat din proprie voinţă. Am filmat de trei ori scena şi de fiecare dată a făcut-o calul din dragoste. Pintea era foarte dur cu oamenii, chiar rece, un tip răscolit interior, dar cu animalele se purta frumos, le mângâia, vorbea cu ele. Se ducea în grajd, stătea cu caii, am văzut chiar cum îi ţesăla. Iar la Bâlea Lac avea grijă până şi de urşii care veneau la gunoi. Spunea: «Lasă că le duc eu de mâncare» şi lua resturile de la bucătărie."

În perioada studenţiei a fost coleg şi bun prieten cu Amza Pellea. "Extraordinar, talentat, oltean sută la sută, de bună calitate. Când l-am întâlnit, el voia să dea la Agricultură. Eu eram student în anul II şi toţi cei din ani mai mari eram trimişi la cămine culturale să facem preselecţie pentru Teatru. Am fost la Craiova şi, la un moment dat, am ieşit pe scările căminului cultural să fumez o ţigară. Acolo am auzit cum un tânăr subţirel le povestea celorlalţi întâmplări din satul lui. I-am zis: «Măi, băiete, intră aici», dar a refuzat, a spus că se duce la Bucureşti că taica l-a trimis să dea examen la Agronomie. Am insistat şi l-am băgat în faţă la examen. L-a luat, dar tot a mers la Bucureşti la admitere. După o lună, mi-a telefonat şi m-a întrebat dacă se mai poate la Teatru, că la Agronomie căzuse." Despre Gheorghe Cozorici spune că era un om muncitor care a pornit de jos, un actor desăvârşit şi poet. "Toma Caragiu era un om de mare duh. Când eram elev şi făceam figuraţie la Teatrul Naţional ca să câştig un ban, m-a chemat să-i fiu partener pentru rolul de spadasin pe care-l avea. La repetiţii, el n-a parat bine şi l-am lovit la pulpă. În spectacol, greşeşte şi-l izbesc a doua oară. A treia oară şi-a pus nişte cartoane să-l protejeze. Şi zice: «Bă, dacă mă mai izbeşti îmi faci tu mie o vânătaie, dar eu îţi tai ţie haina». Cu Nichita Stănescu ne-am băut sângele, am vrut să ne facem fraţi de cruce."

Dar Dinu Cocea a cunoscut şi personalităţi politice. Pe Iuliu Maniu şi Argetoianu i-a văzut chiar la unchiul său, Titi Radovici, la vila de la Periş. "Odată, când au luat masa împreună, eram şi eu. Vorbeau că Antonescu va pierde războiul, că ruşii se vor alia cu americanii. «Germanii au câştigat numai o bătălie, nu şi războiul, dragii mei», spunea Maniu." Vila, care era pe domeniile coroanei, o primise mătuşa regizorului ca să fie medic acolo. Dinu Cocea l-a cunoscut şi pe scriitorul Ionel Teodoreanu: un om foarte inteligent, cu umor, sarcasm. "El a scos aia: «Caligula imperator şi-a făcut calul senator, Petru Groza, mai sinistru, şi-a făcut boul ministru»."

Interviu cu Râmaru
Un episod amuzant al perioadei comuniste este acela în care îşi aminteşte de filmările cu camera ascunsă pe care le făceau comuniştii în casa scriitorului Victor Eftimiu. "Era bătrân, dar încă mai avea chef de pipiţe. Le chema acasă, se dezbrăcau şi striga după ele. De ce l-au filmat? Avea multe tablouri şi obiecte de artă, iar pipiţele îi furau câte ceva. Ăştia de la Securitate s-au prins şi fiindcă tot ce avea Victor Eftimiu trebuia să intre în patrimoniul naţional, întrucât el nu avea urmaşi, i-au pus camera ascunsă ca să vadă cine fură. Şi cum o fată lua ceva, cum o prindeau şi-i reţineau obiectul. Aveau securiştii filmul cum se învârteau goi prin casă. O adevărată operă cinematografică, pornografică." Tot maestrul Cocea a fost cel care i-a luat un interviu criminalului în serie Râmaru, care omora femeile după ce le viola. "Cei de la Ministerul de Interne mi-au cerut să fac un film cu el. Am primit o legitimaţie de la Securitate, ca fiind avocatul lui. Am stat cu el în celulă o zi şi o noapte. Era un mieluşel, un băiat frumos foc. Student la Medicină Veterinară, mureau fetele după el. Îi spălau cămăşile pline de sânge când le spunea că sunt pete de la disecţie. Eu a trebuit să-i demonstrez că-i vreau binele, că sunt avocatul lui, şi că-l apăr din oficiu, fiindcă nu spu­sese nimic nimănui. Vreo jumătate de zi nu mi-a vorbit. Apoi, a spus tot, ba chiar am făcut cu el reconstituirea. Mi-a spus că avea sifilis ereditar. Că nu avea orgasm decât când se contracta organul feminin, lucru care se întâmpla mai ales când înjunghia fetele. Culmea este că a vrut să se însoare cu o ţigancă. Aia, săraca, avea un copil şi s-a dus noaptea să-i ia lapte, dar el a prins-o lângă cimitirul Sf. Vineri. S-a culcat cu el pe cruci, pe mormânt au făcut amor. Aşa de mult i-a plăcut lui, că a cerut-o de nevastă. Femeia a plecat acasă şi, când a vrut să se întâlnească din nou cu Râmaru, n-a lăsat-o maică-sa. El a aşteptat-o, dar dimineaţă l-a fluierat paznicul cimitirului, aşa că a fugit."

La Paris, acasă la Cioran
La casa din Franţa a lui Cioran a poposit exact în timpul rebeliunii studenţeşti din 1968. "Am sosit cu Marga Barbu la mansarda sa de la etajul 4. Marga a plecat şi eu am rămas să discut cu el. Cioran avea o părere negativă vizavi de cum era atunci în Ro­mânia, iar eu îi spuneam: «Nu generalizaţi, uscături sunt peste tot». Am stat până la 2:00 dimineaţă, iar afară studenţii blocaseră toată piaţă şi strigau: «Vrem dragoste, nu război!» şi altele. Erau toţi comunişti, maoişti, guevarişti. Dincolo de baricadă era poliţia. Când să plec, Cioran a spus: «Cum treci, măi băiatule, ce paşaport ai tu? E dintr-o ţară comunistă! O să zică că tu eşti provocatorul şi te arestează». Aşa am ajuns să stau la el două zile şi două nopţi. L-am întrebat unde-s cărţile de citit şi a răspuns că sunt la bibliotecă. Ce am făcut atâta timp la el? Am vorbit despre Sibiu, despre filosofie. Mi-a făcut o impresie extraordinară. Era un fel de Gandhi al românilor. Am mâncat în fiecare zi iaurt cu o brioşă, cafea şi un pahar cu lapte. Casa era ca o chilie, cu camere mici, laviţă, două scaune. Spunea despre noi că suntem un popor damnat şi moştenim defecte structurale de la daci. Nega toată filosofia populară, lucruri de genul «fă-te frate cu dracul până treci puntea», «capul plecat, sabia nu-l taie»."

                                              Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu