marți, 24 mai 2011

Fănuş Neagu : îngerul te-a strigat la Rai

          Ne părăsesc geniile . Anul a început cum nu se poate mai prost prin dispariţia marelui dirijor Marin Constantin . Anul trecut s-a terminat căzându-i poporului român în cap cerul . S-a dus fizic şi Adrian Păunescu . 
                    Acum ne-a părăsit şi geniul prozei româneşti, maestrul metaforei, Fănuş Neagu . 
           Nu sunt cuvinte pentru a exprima regretul dispariţiei acestui colos .
     A avut o viaţă palpitantă, o viaţă dedicată scrisului, guvernată de talent şi simţ pentru artă şi dreptate . 
     Un berbec autentic, s-a născut pe 5 aprilie 1932, într-un sat al Brăilei, Grădiştea-de-Sus.
   Iubea atât de mult Brăila şi legendele ei ... a fost şi dramaturg, cronicar, memorialist, scenarist ( Terente, regele bălţilor, Sosesc păsările călătoare, etc ) şi ... chiar actor ( Crucea de Piatră ) .
   Public în continuare o mini-biografie a Zilei Vechi :


    • A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Şi-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi şi a urmat Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al şcolii de literatură “Mihai Eminescu”, până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954 şi 1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.
    • În anul 1954 debutează cu povestirea “Duşman cu lumea”, în revista Tânărul scriitor, iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri “Ningea în Bărăgan”, retipărit în 1964 sub titlul “Cantonul părăsit”.
    • În anul 1960 publică “Somn de la amiază”, iar în 1962, “Dincolo de nisipuri”, în anul 1967 publică “Vara buimacă”, iar piesa “Scoica de lemn” este pusă în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti. Publică ulterior, în anul 1979, “Cartea cu prieteni”, în anul 1981 – “Insomnii de mătase”, în anul 1985 – “A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele “Echipa de zgomote”, la Teatrul Majestic, şi “Olelie”, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
    • Printre volumele pe care le-a scris se mai numără “Întâmplări aiurea şi călătorii oranj” (publicistică), romanul “Scaunul singurătăţii”, nuvelele “Dincolo de nisipuri”, iar în anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa “Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.
    • A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele “Cantonul părăsit”, “Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, “Echipa de zgomote”, “Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”.
    • În perioada decembrie 1993 – 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
    • În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.


          Aflat la cumpăna vieţii şi în plină luptă, luptându-se aprig cu blestemata lui boală, cancerul de prostată, îi trimite lui Marius Tucă o scrisoare . Plin de haru-i binecunoscut, atacă pofta hienelor mediatice de moarte . Adevărul este că presa caută banii şi în coliva mortului şi în perfuzia bolnavului . Neliniştea pe care o avea, atât el cât şi Sergiu Nicolaescu, internat şi el la Elias în aceea perioadă, a izbucnit . 


    Dragă Marius Tucă,

     În numele amiciţiei ce ne leagă,te rog să inserezi în Jurnalul Naţional aceste rînduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puţin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atît în numele meu, cît şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase.

     Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întîlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mîna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mînă. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără să se fi născut. Un scriitor german, Hans Fallada, a scris un roman intitulat "Fiecare moare singur". Măcar pentru simpatia pe care o purtaţi scriitorilor străini – cei români de mult nu mai intră în discuţie –, încordaţi-va să găsiţi o explicaţie pentru lipsa umbrei voastre pe copertele istoriei contemporane şi lăsaţi-ne pe noi în pace. Cred însă că exemplul Fallada, pe care l-am ales, nu e fericit, întrucît, dacă vă mai spun că tot el a scris şi romanul "Banii nu fac doi bani", aleluia!, voi, care ştiţi că banii fac totul. 

     Da, sînt bolnav – cancer de prostată cu diseminări –, mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în faţa medicilor, asistentelor, infirmierelor şi tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) şi nu doresc altceva decît să mă lăsaţi în pace cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi speranţele mele. Eu ştiu să îndur, vîrsta m-a învăţat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziţi cînd mă îngropaţi a doua oară în decurs de şase luni. Vă întreb: o faceţi din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conştiinţă profesională? Apoi, ce bucurie vă trezeşte suferinţa altora? Şi, mai ales, pentru ce ne vreţi dincolo de dincolo? Literatură nu citiţi, prin urmare nici cărţile mele, la film nu mergeţi, la teatru nici atît. Îmi închipui cu toată sinceritatea că nici de urît nu ne urîţi. Atunci nu încape decît o singură explicaţie: sînteţi mînaţi cu biciul de patronii voştri să aduceţi ştiri ce să sature aşteptările unui public, de voi înşivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaţionalism ieftin, erotism vulgar etc. 

     Aş mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înţelege, aţi fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): "Urît mai trăiţi, domnilor!". "



     Fănuş Neagu lupta în continuare . Îşi ducea crucea atât de grea pe Golgota-i parcă nesfârşită . A privit cum s-au dus atâţia : de la Marin Preda şi Eugen Barbu, la Mircea Micu şi Adrian Păunescu . La moartea celui din urmă, marele Fănuş cobora de pe tron şi începea să îi tragă de urechi pe bufonii care scuipau pe mormântul lui Adrian Păunescu . Iată o scrisoare genială, cu titlul Hoitarii, din 27 noiembrie :





    Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent. 


    Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra criti­cului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.

    I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România. 

    Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: "Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici". Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea "opere", tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România. 

    Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s  sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile. 

    Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole. 

    Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole... ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!

    În anul 1948, când tatăl dumitale ţinea o strânsă legătură cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Călinescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bine-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzând la numele de Ion Vitner şi care-l avea asistent – ţin’te bine, neică! – pe tovarăşul Paul Cornea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea României pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la catedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru faptul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpana roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca.  Când mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul românesc simte că i se rup un braţ, un râu sau un codru. Norocul acestui pământ este că în aceeaşi noapte, undeva într-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat care să acopere tranşeea rămasă goală. "




         Peste jumătate de an, îngerul l-a strigat şi pe el la Rai . În spatele lui rămân trei opere ( principale ) de geniu ale românismului, esenţiale : Îngerul a strigat, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe şi Dincolo de nisipuri .




    " Îngerul a strigat şi marele scriitor Fănuş Neagu s-a ridicat la ceruri.


    "Frumosul nebun" ne-a părăsit  mistuit de dorul trecutului autentic şi lăsând în urmă o zestre de metafore, cuvinte-bijuterii, un stil inconfundabil. Îl plâng toţi cei care i-au fost aproape şi-l recompun din amintiri pe cel care şi-a îndeplinit misiunea pe Pământ. Scria ca într-un altar, cu pioşenia credinciosului venit la preasfinţita şi atotputernica limbă română, îmbogăţind-o cu ardoarea unui apostol, strivea cu o plăcere nebună monotonia, dar ştia s-o facă aşa cum altora nu le iese nici din întâmplare, nu suporta convenienţele idioate şi convenţionalii preţioşi. A fost un om demn,  dispreţuind regal – ca puţini alţii – curvăsăraia politicianistă care îneacă întreaga lume românească.

    Verticalitatea lui ar merita să fie considerată un model pentru generaţiile tinere, ca şi felul în care şi-a câştigat libertatea: citind pătimaş, scriind sau mergând desculţ prin iarbă. Iar printre râurile de cuvinte scrise sau rostite ne-a lăsat şi o lecţie de viaţă: speranţa nu se situează între lucrurile alunecoase, e cel mai ferm dintre sentimentele omului.

    Marele scriitor va fi înmormântat joi la Cimitirul Bellu Ortodox
    Stela, soţie, Anita, fiica şi Cornel, ginere, anunţă încetarea din viaţă, marţi, 24 mai, a scriitorului Fănuş Neagu, membru al Academiei Române, născut la 5 aprilie 1932. Trupul neînsufleţit va fi depus miercuri, 25 mai, de la orele 13:00, la Uniunea Scriitorilor (Casa Monteoru). Înmormântarea va avea loc joi, 26 mai, la cimitirul Bellu Ortodox, la orele 14:00. Cu profundă recunoştinţă, familia mulţumeşte încă o dată întregului personal al Spitalului Elias pentru sprijinul acordat. "





    Prin poveşti cu Fănuş Neagu


    Frumosul nebun a fost strigat de înger dincolo de nisipuri . Eternitatea să fie a ta, Fănuş Neagu !




                      Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu