marți, 23 august 2011

Mareşalul Antonescu cade : 23 august 1944 - 23 august 2011 - 67 de ani negri



                   Acum 67 de ani, poporul român şi-a semnat condamnarea . Nu la moarte, ci la îngenunchere şi umilinţă definitivă . 
        Mareşalul Ion Antonescu a fost ultima carte a poporului român . Nu am ştiut să o jucăm . 
Nu am de gând să tratez tema istorică prea mult . Vreau să creionez portretul Mareşalului Antonescu, aşa cum îl văd eu . Vreau să îmi imaginez viitorul României dacă aceasta îşi urma cursul normal . 
       Iubesc această ţară . O iubesc ca pe Dumnezeu . Uneori, stau şi mă gândesc câtă dreptate îi dau celebrei replici : Frumoasă ţară, păcat că e populată ! . Am fost mereu un popor al contrastelor . Am dat adesea suprema dovadă a jertfei şi a curajului .
Dar, tot noi, am fost şi laşi, şi trădători, şi proşti .  
        Burebista, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Horea, Tudor Vladimirescu, Cuza, Carol I, Mareşalul Antonescu ... adevăraţi eroi  . Toţi au făcut un bine inestimabil acestui popor . Toţi au sfârşit tragic din cauza acestui popor .
Romania poate ar fi incheiat un armistitiu, poate ar fi iesit direct din razboi sau poate ca ar fi luptat pana la capat impotriva asupritorului bolsevic . Am fi dus-o oricum mai bine si poate am fi ajuns cel putin in coada Germaniei . Daca Hitler oprea razboiul ? De castigat, oricum nu mai putea . Daca iarna ruseasca nu era moartea, daca americanii nu si-ar fi bagat nasul, Germania ar fi castigat razboiul . Poate Anglia cadea cu totul în mare, poate nemtii ajungeau la Moscova . Cate idei . In fond si pana la urma urmei, am fi dus-o mai bine daca luptam pentru o cauza dreapta pana la capat, daca deasupra tuturor intereselor, ar fi tronat tara .
Faptul ca un rege iresponsabil a schimbat cursul multor milioane de oameni este privit astazi de niste pigmei ca un adevarat gest de curaj . Cat e nesabuinta si cat e prostie, inca nu pot aprecia . Nici istoria inca nu poate .
O groaznica exermplificare a proverbului Buturuga mica rastoarna carul mare  .
23 august este cel mai abject act de tradare din istoria noastra . Si am avut destule : 
  •       Burebista - regele Daciei Unite, moare trădat de apropiaţii săi, în acelaşi an cu împăratul căruia îi provocase teamă, măreţul Cezar . 
  •      Vlad Ţepeş - domnitorul Ţării Româneşti şi nepotul marelui Mircea, doi conducători sinonimi cu dreptatea, dat de români pe mâna ungurilor . 
 
  •     Mihai Viteazul - primul domn al Ţărilor Române Unite : 
Nu mai acuzati strainii
Ca ne taie Domnitorii
Ca intimideaza tara
Cu guverne provizorii
Eu atat-as vrea sa aflu
Aratandu-ne obrazul
Totusi unde-au fost Romanii
Cand a fost taiat Viteazul ?

( Capul de la Torda - Adrian Păunescu )

  • Horea, Cloşca şi Crişan - liderii Răscoalei de la 1784, primii doi fiind traşi pe roată ( Crişan spâzurându-se în temniţă ) de austrieci, după ce au fost trădaţi de un grup de participanţi la Răscoală .
  •  Tudor Vladimirescu - liderul Mişcării Anti-otomane de la 1821 din Ţara Românească, moare trădat de nişte apropiaţi .
  •  Alexandru Ioan Cuza - domnul Principatelor Române Unite, ctitorul României moderne, este forţat să abdice în 1866, murind departe de casă, în 1873 .
 
  • Carol I - primul şi cel mai bun rege român, un om disciplinat şi strict, conducătorul României în Războiul de Independenţă, moare, după cum a şi trăit, dispreţuit de români, neamţ într-o ţară latină .
 
  • Mareşalul Ion Antonescu - luptător pentru Unirea României şi, apoi, pentru Reîntregirea sa . Se bucură de aportul populaţiei, entuziasmată de primele reuşite ale Războiului contra jugului bolşevic . După înfrângerile suferite, opinia publică se schimbă şi ajunge, în august 1944, să se bucure de odiosul act şi de intrarea Armatei Bolşevice în capitală . Mulţi oameni cer, apoi, execuţia lui şi a oamenilor fostului Conducător . Îşi vor da seama prea târziu că nu numai Mareşalul a murit . Un militar de oţel, el este socotit peste veacuri de nişte nulităţi care se consideră istorici dictator militar . Sunt, însă, mult mai mulţi care îl socotesc cel puţin erou naţional

         Mareşalul Antonescu este pentru mine cea mai strălucită personalitate a istoriei României . Războiul pe care l-a dus până la capăt pentru ţara lui şi martirajul său eroic pe care l-a săvârşit .... ce urmaş extraordinar al crucii ! A fost om, dar în el vibra dumnezeirea . Niciun om nu a făcut pentru ţara lui ceea ce a făcut Mareşalul, sau, mai bine spus, în felul în care a făcut-o el . 
        Dreptatea era pentru Ion Antonescu religie . România era pentru el sfântă .
 Maresalul este singurul om care si-a infruntat demn destinul . Singurul care in fata mortii a strigat Traiasca Romania ! .
Maresalul Ion Antonescu este pentru mine cel mai mare roman . Este farul meu calauzitor .
Maresalul a fost cu adevarat, un trimis al lui Dumnezeu in Romania .
Si totusi, tie, popor ingrat, nu-ti va ramane nici cenusa mea . 


Actul de la 23 august 1944 
enciclopediaromaniei.ro

La 20 august 1944, armata sovietică a declanşat ofensiva la vest de Prut împotriva Armatei a IV-a române, şi la sud de Tiraspol, la joncţiunea dintre Armata a VI-a germană şi Armata a III-a română. Moralul slab al soldaţilor a făcut ca în două zile, Armata Roşie să ocupe Basarabia şi Moldova, zdrobind Grupul de armate „Ucraina de Sud”. Din acel moment, sovieticii aveau deschis drumul către Muntenia şi accesul către câmpurile petrolifere de la Ploieşti. Armata română s-a retras pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila pentru a opri ofensiva Armatei Roşii. România se apropia de catastrofă. În noaptea de 21 august 1944 a avut loc o nouă reuniune secretă la Palatul Regal, cu acest prilej fiind confirmată data de 26 august 1944 pentru răsturnarea lui Antonescu, dar nu a fost exclusă posibilitatea devansării acestei acţiuni, optându-se pentru 24 august .

În urma unor tratative purtate la Stockholm, mareşalul obţinuse promisiunea creării unei zone neutre şi a unui termen de 15 zile pentru retragerea armatei germane. Tot în seara de 22 august 1944, Antonescu a sosit la Bucureşti de pe front şi a avut o discuţie cu Ion Mihalache. A doua zi dimineaţa, a prezidat o şedinţă de cabinet, în cursul căreia a anunţat că după amiaza va pleca din nou front. Telegrama prin care URSS accepta condiţiile de armistiţiu a sosit la Ministerul de Externe în aceeaşi dimineaţă, dar a fost reţinută de Grigore Niculescu-Buzeşti şi a arătat-o lui Maniu . La rândul său, acesta l-a informat pe rege despre conţinutul telegramei. Maniu a insistat să se mai facă un nou demers pe lângă mareşal pentru a i se cere în mod imperativ ca el să încheie armistiţiul, precizându-i că opoziţia îl va sprijini în acest sens. Într-o întrevedere de la Snagov, Gheorghe Brătianu i-a cerut lui Antonescu să încheie armistiţiul, dar acesta a cerut să i se prezinte garanţii în scris. Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu au refuzat acest lucru. La ora 10:30, Antonescu l-a însărcinat pe şeful cabinetului său militar să ceară o audienţă la rege pentru orele 16:00. Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliui de miniştri, a cerut şi el o audienţă personală pentru orele 15:30. Întrucât nu ştiau motivul pentru care mareşalul ceruse audienţă, Mihai împreună cu generalul Aurel Aldea, generalul Constantin Sănătescu, Grigore Niculescu-Buzeşti, Ioan Mocsony-Stârcea şi Mircea Ioaniţiu au discutat atitudinea ce trebuia adoptată. S-a hotărât devansarea trecerii la arestarea lui Antonescu, în cazul în care nu ar accepta să încheie armistiţiul.

Mihai Antonescu a sosit la Palat la ora stabilită şi i-a expus regelui dorinţa de a amâna încheierea armistiţiului, informându-l despre demersurile diplomatice întreprinse pe cont propriu, care ar putea aduce României condiţii mai avantajoase. Suveranul nu a dat nici un răspuns dar i-a cerut să rămână şi la audienţa acordată mareşalului. Ion Antonescu a sosit la orele 16:05, fiind întâmpinat de colonelul Emilian Ionescu, care l-a direcţionat spre salonul galben de la parterul Casei Noi. La întâlnire au participat: regele Mihai, Ion Antonescu, Mihai Antonescu şi generalul Constantin Sănătescu. Regele a luat cuvântul: „Am auzit că ruşii au spart frontul. Aş dori să ştiu ce măsuri intenţionaţi să luaţi”. Antonescu a recunoscut că ruşii înaintează, dar că această înaintare fusese prevăzută şi va oprită la timpul şi locul oportun. Regele a intervenit: „Situaţia este critică. Nu avem timp de pierdut şi cred că trebuie să cereţi armistiţiul imediat”. „Voi cere armistiţiul numai cu anumite condiţii. Să mi se garanteze că nu voi pierde Basarabia şi Transilvania” a răspuns mareşalul. Mihai protestează, declarând că „nu putem începe să ne tocmim la această oră târzie şi situaţia în care ne aflăm”. Intervenţiile şi comentariile regelui îi creau lui Antonescu o vizibilă stare de nervozitate. El a continuat: „Dacă nu mi se dau garanţii, voi continua lupta. Voi retrage armata până la Carpaţi şi cu ajutorul germanilor voi organiza o fortăreaţă de rezistenţă pe care ruşii nu o vor lua niciodată”. Mihai replică din nou: „Ceea ce înseamnă că întreaga ţară va fi ruinată. Propunerile dumneavoastră nu au sens şi nu le pot accepta. Trebuie să cereţi armistiţiul”! Derutat pentru câteva secunde de această expresie de autoritate, Antonescu a declarat: „Niciodată!! Cum o să las ţara pe mâinile unui copil”!! Atunci, Mihai a ieşit din cameră spunând că se duce să bea un pahar cu apă. După o ultimă consultare cu sfătuitorii de la palat, regele a revenit în salon: „Am ascultat expunerea dumneavostră asupra situaţiei. Nu sunt de acord cu propunerile. Consider situaţia extrem de gravă, deoarece pune în pericol existenţa ţării şi a neamului românesc. Din această cauză vă demit din funcţia de conducător al statului”! După ce a rostit aceste cuvinte, Mihai a părăsit salonul. Imediat a intrat în salon echipa de militari care avea misiunea de a-l aresta pe mareşal. Surprins şi enervat, Antonescu duce mâna la buzunar, probabil pentru a-şi scoate batista, însă plutonierul Dumitru Rusu îl prinde de coate, imobilizându-l, crezând că vrea să scoată pistolul. Indignat, mareşalul se uită la Sănătescu: „Cum îndrăzneşte un plutonier să pună mâna pe conducătorul statului”? Din obişnuiţa lui de general, Sănătescu ordonă: „Plutonier, ia mâna de pe domnul mareşal”! Promt intervine Emilian Ionescu: „Executarea”!!, înţelegându-se ordinul de arestare a celor doi Antonescu. Pe hol, mareşalul Antonescu a observat câţiva dintre sfetncii regelui: „Mâine veţi fi spânzuraţi cu toţii în piaţa palatului! Nenorociţilor. Nu vă daţi seama ce faceţi? Distrugeţi ţara şi o daţi pe mâna comuniştilor”!! Cei doi au fost duşi în camera blindată de la etajul I a Palatului Regal.

Spre seară, este emis decretul regal prin care Constantin Sănătescu este numit preşedinte al Consiliului de miniştri. În noul guvern, fiecare partid din BND avea câte un reprezentant. Sesizat de cele întâmplate, Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei, s-a prezentat la Palat pentru a cere explicaţii privind soarta lui Antonescu. Mihai i-a confirmat că mareşalul a fost arestat şi a afirmat că „voinţa întregii ţări este aceea de a ieşi din războiul împotriva Naţiunilor Unite”. După plecarea lui Killinger, a sosit Emil Bodnăraş cu o echipă care să-i transporte pe cei arestaţi într-o casă conspirativă a comuniştilor. Regele a fost de acord, cerând doar să nu fie împuşcaţi. Începând cu orele 22:12 s-a transmis la radio proclamaţia regelui Mihai către ţară:
„Români,
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la catastrofa totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. [...]
Români,
Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul erei noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină.
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a hotărî singuri soarta depinde viitorul ţării noastre. Cu deplină încredere în viitorul neamului românesc, să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericit ”

La miezul nopţii, Hitler a dat ordin armatei germane din România „de a suprima puciul, a-l captura pe rege şi camarila de la palat şi a constitui un guvern filogerman în caz că mareşalul Antonescu nu ar mai fi disponibil”. În aceeaşi noapte, Mihai a fost dus la Dobriţa, judeţul Gorj. În zorii zilei a fost executat un masiv bombardament asupra Capitalei, distrugând numeroase clădiri şi avariind grav Palatul Regal situat pe Calea Victoriei. După lupte grele, pe 26 august, armata română a reuşit să respingă atacul, după care a continuat acţiunea de alungare a hitleriştilor de pe teritoriul naţional. Pe 31 august, au fost repuse în vigoare 37 de articole din cele 138 ale Constituţiei din 1923. După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat sovieticilor. A fost deţinut timp de aproape doi ani în URSS.


Semneaza al dumneavoastra, Maresal

5 comentarii:

  1. Din pacate marii eroi ai neamului sunt dati uitarii, sau pusi intr-o lumina proasta .

    http://urbanlegendbest.wordpress.com/2011/08/26/antonescu-pro-sau-contra/

    Ar trebui mediatizati mai mult personajele neamului decat salamul, vijeliile sau copiii de aur...

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari Stefane pentru acest articol exceptional! Observ ca esti in crestere contiuna ca blogger si ca scriitor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din păcate asta a fost situația. Jocul de interese al Marilor Puteri ne-a aruncat în brațele sovieticilor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trimis de prietenul blogului, dl Cristian Luis Vasilescu :

    Este un calcul greşit. Jocul intereselor marilor puteri se desfăşoară pe hârtie, la început. Ca să prindă viaţă, are nevoie de mandatari autohtoni (cazul ţării noastre). Ei s-au găsit, mai ales că, după Stalingrad şi Kursk, nobilimea locului - oligarhia înstrăinată -, pentru a-şi dovedi antihitlerismul, a grăbit transpunerea în viaţă a capitulării necondiţionate, dictată de englezi. Aceasta în condiţiile în care exista doar soluţia războiului antisovietic din partea României, până când aliaţii se vor fi văzut obligaţi să pătrundă în spaţiul românesc înaintea ruşilor. Graba oligarhiei în a-şi dovedi vasala fidelitate faţă de patronii din toate azimuturile - şi atunci, şi acum - are semn de egalitate cu intrarea României în zodia capitulării. România, datorită acelui 23 august, este dominată de o mentalitate capitulardă. Calea de ieşire o vor fixa acei oameni aleşi, pe care întotdeauna momentele răpântiilor istorice i-au scos în faţă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si din vremen-n vreme
    Practica barbara,
    Capul tari noastre
    Cade pentru tara.

    RăspundețiȘtergere