miercuri, 8 iunie 2011

Patru ani fără Adrian Pintea

     


Singular acest mare actor pe la noi . Genial în ... introvertirea lui . Parcă venit din altă lume . Aminteşte de Ovidiu Iuliu Moldovan . Doi nebuni de Eminescu . Nimeni nu a putut să afle ce este în sufletele lor . Erau prea complecşi pentru lumea asta . 
S-a dus repede . S-a consumat . S-au consumat . Oameni aleşi şi neînţeleşi . Ovidiu Iuliu Moldovan a murit tânăr ( pentru că la 67 de ani nu eşti bătrân, nu e vârstă de murit ), dar a trăit mai mult . Adrian Pintea cred că este cel mai tânăr din actorii mari care s-a dus la Ceruri .
Senzaţional acest om . De un talent covârşitor . Era ca un armăsar care fugea singur, neîmblânzit, care era numai al lui şi al lui Dumnezeu .

Nu a făcut prea multe filme . Dar rămâne bineînţeles, pentru public, icoana cinematografică a lui Iancu Jianu, în cele două filme ale lui Dinu Cocea, Iancu Jianu, zapciul şi Iancu Jianu, haiducul . Pentru mine rămâne Eminescu, în Bulgărul de Humă . Cum lui Dorel Vişan i-a fost dat să-l joace pe Crangă, aşa şi lui Pintea să îl joace pe Mihai Eminescu .

A avut însă personaje de aur în : Între oglinzi paralele ( George ),  Falansterul ( Theodor Diamant ), Adela, Vulcanul stins, Pădureanca ( Iorgovan ), Bătălia din umbră, Cei care plătesc cu viaţa ( Gelu Ruşcanu ), Domnisoara Christina şi Femeia visurilor . A avut de asemenea un rol memorabil în Mircea lui Sergiu Nicolaescu, ca prinţul Vlad al II-lea Dracul . Participarea lui extraordinară în distribuţia serialului Luminii şi umbre a dus la recunoaşterea talentului său unic .

După Revoluţie, a jucat în câteva filme străine ( ca Marcel Iureş ), nu întotdeauna bune, dar Nostradamus, Capitaine Conan şi Youth Without Youth s-au distanţat de la regulă .
Adrian Pintea a fost şi un actor de teatru desăvârşit . Devine emblematic pentru rolul Hamlet, alături de Ştefan Iordache şi Gheorghe Cozorici, doi titani .

 

Selecţie teatrală 

ACTOR

REPETITIE CU BARRYMORE dupa William Luce
Teatrul L.S. Bulandra - regia Adrian Pintea

THOMAS A BECKET de Jean Anouilh
Teatrul L.S. Bulandra - regia Adrian Pintea

COPIII UNUI DUMNEZEU MAI MIC de Mark Medoff
Compania Teatrala 777 - regia Theodor Cristian Popescu

HAMLET de William Shakespeare
Teatrul National Craiova - regia Tompa Gabor

ONDINE de Jean Giraudoux
Teatrul National Bucuresti - regia Horea Popescu

NEBUN DIN DRAGOSTE de Sam Shepard
Teatrul Româno-American - regia Adrian Pintea

ORFEU IN INFERN de Tenessee Williams
Teatrul Româno-American - regia Adrian Pintea

HENRIC AL IV-LEA de Luigi Pirandello
Teatrul Nottara - regia Dominic Dembinski

ACESTI INGERI TRISTI de D.R. Popescu
Teatrul Nottara - regia Dominic Dembinski

DOMNISOARA IULIA de August Strindberg
Studioul Casandra - regia Liana Ceterchi

IFIGENIA de Mircea Eliade
Teatrul National Bucuresti - regia Ion Cojar

MEMORIILE UNUI NECUNOSCUT de F.M. Dostoievski
Teatrul National Bucuresti - regia Ion Cojar

PESCARUSUL de A.P. Cehov
Teatrul Bulandra - regia Liviu Ciulei

ROMEO SI JULIETA de William Shakespeare
Studioul Casandra - regia Catalina Buzoianu

OEDIP SALVAT de Radu Stanca
 Studioul Casandra - regia Mihai Maniutiu

REGIZOR

JESUS CHRIST SUPERSTAR de Andrew Lloyd Webber si Tim Rice
ArCuB

REPETITIE CU BARRYMORE dupa William Luce
Teatrul L.S. Bulandra

BADARANII de Carlo Goldoni
Teatrul Nottara

THOMAS A BECKET de Jean Anouilh
Teatrul L.S. Bulandra

CEI DREPTI de Albert Camus
Studioul Casandra

DEMONII de F.M. Dostoievski
Studioul Casandra

NEBUN DIN DRAGOSTE de Sam Shepard
Teatrul Româno-American

ORFEU IN INFERN de Tenessee Williams
Teatrul Româno-American

ROMEO SI JULIETA de William Shakespeare
Studioul Casandra

COMEDIA ERORILOR de William Shakespeare
Studioul Casandra


Roluri in teatru radiofonic (Radiodifuziunea Romana)

Idiotul de F.M. Dostoievski, rol Printul Miskin
Muntele vrajit de Thomas Mann, regia Cristian Munteanu, rol Karl
A douasprezecea noapte de W. Shakespeare, rol Orsino


Sigur mai avea multe de făcut . În plină putere la 53 de ani . Adrian Pintea rămâne în galeria geniilor româneşti . Maestre, noi nu te uităm . Nu ai cum să dispari din cultura română !

Pe 16 iulie 2007, Jurnalul Naţional a scos o adevărată ediţie de colecţie . Acolo îl descoperiţi, chiar şi utopic, pe cel care este Adrian Pintea . Eu nu ştiu nimic !

 
Pintea, vorbele unui etern  

Iubirea este gustul vieţii ... Am observat cu toţii ce tandreţe specială degajă cuplurile de oameni în vârstă pe care-i zărim - vară, iarnă - prin Cişmigiu ... şi care se ţin de mână . Cu câtă infinită duioşie se încarcă o relaţie de dragoste, pe măsură ce timpul trece şi moarte se apropie . 

Fericirea este pentru mine in fiecare clipă altceva şi altfel. Un trotuar sau o alee pe care te poţi plimba cu măinile in buzunare, găndindu-te cu toată seriozitatea la mai nimic

Nu avem de păzit decăt lumina care creşte apa din adăncul făntănii şi misterul inconfundabil al păinii. Mai ales cănd aceasta e frămăntată de o mănă de femeie bună. Bunica, mama, iubita..

Ion Besoiu a fost absolut extraordinar, intr-un rol care i-a prilejuit cea mai teribilă " răzbunare " asupra celor care se mai indoiau de talentul lui, dar şi o " răzbunare " de ardelean asupra bucureştenilor 

Nu mă uit cu incăntare la filmele făcute cănd eram foarte tănăr. In afară de Iancu Jianu, in care imi place postura şi admir caii. Nu regret deloc imaginea aceea. E esenţial ce porţi inăuntru, ce echilibru interior ai şi ce valori alegi din lumea asta ca să-ţi devină proprii

Mulţumesc pe această cale tuturor celor care mi-au oferit un foc la vreo filmare de noapte, celor care au trebuit să alerge " înspăimântaţi " în faţa calului meu de cinema . - Popor, cavaleri, mulţime 

Din biblioteca mea vine un val de frig . " Războiul stelelor " ( auzi ! ) - de parcă stelele ar avea vreo opinie ! Acolo unde se refugiau privirile senine ale învăţaţilor şi poeţiilor lumii, bântuie secrete şi ameninţătoare încropiri de metal preţios ( preţios pentru cine ? ) . - Timp de gândire : o viaţă ! 


Semnează al dumneavoastră, Mareşal
( terminat pe 23 iulie ) 



2 comentarii:

  1. nu stiu sa spun altfel...decat ca l am iubit....

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimate domn Maresal, nu pot sa spun decat ca ati surprins extraordinar momentele importante ale marelui nostru disparut, avand grija sa subliniati cu exactitate zbuciumul lui sufletesc, poate de om neanteles cateodata. Asa l-am perceput si eu, retras, misterios, inabordabil, parca traind intr-o lume a sa...
    Felicitari !
    Deceneu

    RăspundețiȘtergere