miercuri, 20 iulie 2011

Adrian Păunescu 68

 Eu am să mă duc, dar nu voi muri niciodată - Sergiu Nicolaescu


      Această frumoasă vorbă lăsată românilor de un mare creator se aplică tuturor geniilor . Adrian Păunescu nu face excepţie . S-a dus anul de la ultima aniversare a poetului . Acum probabil că, generos, scrie câte o poezie pentru fiecare înger şi se roagă lui Dumnezeu pentru poporul român : Doamne, ocroteşte - i pe români ! .
          Eu sunt slab, neînsemnat . Nu l-am întâlnit pe Maestru . Nici nu l-am văzut . Şi dacă aş fi avut acest imens privilegiu, cum să ridic privirea şi să mă uit în ochii lui verzi ? Adrian Păunescu a fost o icoană vie de talent şi simţire românească . Şi va rămâne .
     Nu pot să îmi exprim mai bine dorul şi omagiul decât printr-o scrisoare spirituală poetului şi cu promisiunea că, în fiecare zi, o poezie de-a lui Adrian Păunescu va fi publicată pe blog, începând cu cel mai recent volum al Bibliotecii pentru toţi, Poezii cu un singur punct .

                                       
                                                                20 iulie 2011, Constanţa

                                                 Rugă pentru Păunescu
                                                         Tu, ce vii printre noi dintre cruci
                                                         Adrian, te rugăm să ne-ajuţi ! 

                    Maestre, poeziile tale mă apasă din ce în ce mai greu . Trebuie să recunosc că nu te cunoşteam atât de bine înainte să te duci la Eminescu şi Nichita . Ştiam eu că eşti un mare poet şi te decretasem încă din timpul vieţii cel mai mare . Chiar mă gândeam că undeva, pe o stradă, pe un peron de gară, trebuie să ne întâlnim, căci porneam şi pornesc cu un mare handicap . Nu mi-a fost dat să trăiesc zilele Cenaclului Flacăra şi voi regreta toată viaţa . Când trăiai, maestre, aveam doar o carte scrisă de tine, Poezii cenzurate, care devenise Biblia poeziilor din casa mea . Caut ca într-o zi să am un raft luuung numai cu Adrian Păunescu pe coperţile cărţilor sale . Cât sunt eu de pricăjit, m-am rugat o bună vreme la Dumnezeu să te ţină lângă noi . Nu a fost cu putinţă . Am plâns şi o zi nu am fost om când am auzit că ai plecat pe drumul eternităţii ... Am fost chiar naiv să cred că pot schimba numele odios al şcolii, episod pe care îl voi povesti mult mai târziu . Mi-am dat seama că nu poţi să schimbi lumea decât cu parul . Eu nu aveam par . Aveam motivul că tu, maestre, eşti un sfânt . Nu poţi să vâri pe gât miere unuia care e obişnuit cu rahatul . De pe 5 noiembrie 2010, pentru mine, mărite poet, ai devenit o religie . În fiecare vers mă regăseam . Cântai atât de frumos dragostea, blestemai atât de aprig răutatea şi prostia . Am început să îmi descopăr o oarecare pasiune şi vocaţie pentru recitat cu Analfabeţii . Tot tu mi-ai deschis drumul către îndepărtata stea numită Eminescu, pe care am ajuns să îl ador !  Ai fost, maestre, împreună cu Sergiu Nicolaescu şi  Ion Antonescu, o adevărată lecţie de iubire de neam şi ţară şi de martiraj . Crucificat peste poeme pentru cei mulţi, flămânzi şi goi ... Ai fost poetul nostru, mărite . Câţi suntem, cum suntem, buni şi răi, deştepţi şi proşti ... toţi ar trebui să ne închinăm ţie . Tu ai pus mereu degetul pe rană, dar nu ai râs cum se zbate carnea pe noi, nu ! Tu ai venit mereu cu unguent şi bandaj . Am spus şi răi şi proşti ... Tu, maestre, ai fost înjunghiat de atâtea ori în inimă ... Cu ce drept vin hienele ăstea bolşevice să-ţi vânture trupul, că tu ai fost poet de curte ? Tu ai lăudat ce era de lăudat şi ai criticat ce era de criticat . Nimeni nu ţi-a dat pace . Nici comuniştii pe fată, nici ăia care ascund carnetele de partid sub saltea ! Ai fost just, mărite ! Mereu un om drept . Drept şi genial . Şi răbdător şi înţelegător . Pe niciunul dintre detractorii tăi nu ai scuipat . Dimpotrivă . Greu-ţi drum pe Golgota vieţii a fost un infern, a fost şi un paradis . Vorba aia : Păunescu trece, cine vrea să înjure, cine vrea să îi sărute mâna, cine vrea să îi dea bună ziua a respect şi să se îndepărteze . Maestre, nu ai obligat pe nimeni să vină la Cenaclu, nu ţi-ai cumpărat singur milioane de cărţi ! Oamenii, cei mulţi, te-au iubit . Îţi ştie lumea versurile pe de rost ( Pacient e singura poezie pe care o pot recita din minte ) . De-abia suportă calculatoarele maculatoarele lui Tismăneanu & co., cum Doamne iartă să ştie oamenii !? Că mi-am adus aminte de acest şobolan roşu, îmi vin în minte cuvintele atât de meşteşiugite ale lui Fănuş cel Mare care a venit de două luni la tine, acolo sus . Cum a demascat el măscăricii ăia ... 
        Scriu de trei ore ... nu ţi-am spus totul, că te plictisesc, că ştii . Nu te-am cunoscut, dar îţi simt prezenţa, miroase hârtia, vibrează pixul, fug paginile . Ajută-ne, maestre ! Suntem goi, suntem răi ! Pune o vorbă bună Domnului şi ne iartă păcatele faţă de tine . Tu eşti acum alb . Eşti un suflet românesc . Ajută-ne să ieşim la capăt . Te las cu Dumnezeu . Lui poţi să îi scrii ode, că nu te-or lua îngerii la palme . Acum poţi să fii poetul de curte al lui Dumnezeu . Acum, mai mult ca niciodată, eşti bardul divin ! 

                                                         Cu mare dragoste,                                                                      Astăzi nu mai semnează Mareşalul, ci Ştefan Paraschiv

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu