duminică, 31 iulie 2011

Aruncarea în valuri de Adrian Păunescu

 

Aruncarea în valuri
Adrian Păunescu 

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
 Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi.

Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
 Şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
 Plutim râzând şi ne iubim înot.

 Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
 Şi să trăim în mare neînfrânt
Să ne luăm dacă doreşti la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.

 Ţi-am spus de mult că pe pământ sunt rele,
 Ţi-am spus că marea-i căpătâiul meu
 Ţi-am pregătit o flotă scufundată
 şi-o nuntă, pe-un vapor de minereu.

 Iubita mea să devenim acvatici,
 Pământul care suntem ni-i destul,
 Sătulă eşti de cele pământene,
De cele pământene, sunt sătul.

 Ne vor privi prin sute de binocluri,
Se vor uita ca la un alt prăpăd
Mirându-se că doi fusesem parcă
 Şi ei pe mare numai unul văd.

Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta. 
Vom reveni în anul 2000
Cu plete-ncărunţite mult de sare
 Şi-n braţe cu o mare de copii.

( Rezervaţia de zimbri, 1982 )


                                              Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu