joi, 25 august 2011

Mareşalul Antonescu i-a salvat pe evreii din România de la dispariţie (II) - Tricolorul, 13 iulie 2011


În această corespondenţă găsim pasajul: „În orice caz, prefer un lot la Bucureşti, decît unul prost la Sibiu. Ceea ce doresc este să nu mi se dea fără voia mea în două locuri un lot şi să fiu şi eu notat printre cei ce se pretează să înşele autorităţile”. Referitor la caii săi, rămaşi în ţară, despre care a aflat că au slăbit, el scrie: „Nu pot să fiu liniştit, cînd mă gîndesc la nişte sărmane animale, ce suferă de foame din cauza netrebniciei oamenilor”. Colonelul Antonescu a mers pînă acolo cu corectitudinea încît, la înapoierea sa de la Londra, a făcut un raport către Marele Stat Major, arătînd că indemnizaţia unui ataşat militar era prea mare şi propunea reducerea ei. Într-o altă ocazie, Mareşalul, fiind încă general, se manifestă într-o manieră imparţială deosebită faţă de vărul său, lt. col. Tomaide. Acesta, urmînd a da un examen de Stat Major la Sibiu, şi cum generalul mergea şi el acolo, cumnatul său, generalul Panaitescu, i-a dat o scrisoare de recomandaţie privitoare la Tomaide, pentru preşedintele comisiei de examinare. Generalul Antonescu a luat scrisoarea, a pus-o în buzunar şi a plecat la Sibiu. După examen, cînd Tomaide i-a adus la cunoştinţă că a luat examenul, atunci Generalul a scos scrisoarea din buzunar şi i-a înmînat-o:

- Uite, Marius, scrisoarea lui Ştefan Panaitescu pentru preşedintele Comisiei. Nu i-am dat-o din considerentul că, deoarece e plin Statul Major de incapabili, era de prisos să se mai adauge încă unul. Tu ai dovedit că ai meritat să iei examenul. Păstrează scrisoarea ca pe adevăratul tău brevet de stat majorist.

Altă manifestare o dovedeşte Generalul Antonescu pe timpul cît comanda Corpul 6 Armată de la Chişinău.

Într-una din zile, trecînd prin parcul Catedralei oraşului, vede un soclu fără nici o statuie pe el şi descoperă scris numele poetului Puşkin. Întrebînd unde se află bustul poetului, i se răspunde:

- A fost înlăturat din ordinul fostului comandant al Corpului de Armată.

Indignat Generalul Antonescu a replicat:

- Numai o mentalitate de „Moş Teacă” poate face una ca asta. Să fie aşezat bustul la locul lui. Un geniu nu are Patrie, el are numai naţionalitate, aparţinînd întregii omeniri.

Tot în acest timp, constatînd condiţiile inumane în oare erau ţinuţi arestaţii, face un raport adresat guvernului, cerînd îndreptarea grabnică, şi-l publică în ziarul „Universul”. Consecinţa a fost înlăturarea sa de la comandă. Dovezi nenumărate de principialitate a dat în raporturile sale cu Regele Carol II, căruia îi spunea deschis părerile şi lua atitudinile corespunzătoare.

Cînd regele vrea să-i ofere guvernul, cu condiţia de a primi în guvern anumite persoane, el refuză. Cu altă ocazie îi spunea:

- „Nu intraţi, Majestate, în luptă cu tineretul, căci te va învinge.

Cu referire la mişcarea legionară.

Odată, invitat fiind la cină la rege, află că la masă va participa şi Elena Lupescu, metresa acestuia. El părăseşte imediat palatul, spunînd mareşalului castelului: „Eu nu pot sta la masă cu cocotele! De ce m-aţi invitat?”. Aceste cuvinte au ajuns imediat la urechile regelui, de unde au pornit dizgraţia şi persecuţia lui. Cînd în calitate de şef al Marelui Stat Major constată gradul necorespunzător al înzestrării Armatei în armament, echipament, muniţii. În raportul ce-l inaintează regelui scrie: „Toţi miniştrii Apărării Naţionale şi şeful Marelui Stat Major, începînd din 1920 şi pînă azi, în cap cu mine, să fie daţi în judecată pentru starea în care se află astăzi”.

Un caz grav se iveşte pe timpul cînd era ministrul Apărării Naţionale în Guvernul Goga-Guza în 1938. Pentru că mişcarea legionară era în toi, având veleităţi de putere, şi pentru ca alegerile de deputaţi să decurgă în linişte, Generalul Antonescu a apelat la Corneliu Codreanu, cerîndu-i să asigure liniştea alegerilor. Acesta promite, dar cere în schimb Generalului să-i garanteze liniştea şi siguranţa personală. Între timp intervine o altercaţie între Nicolae Iorga şi Codreanu. Acesta din urmă trimite o scrisoare impertinentă marelui savant care, simţindu-se insultat, se duce cu scrisoarea la rege, cerînd sancţionarea lui Codreanu. Drept urmare, Codreanu este închis. Generalul Antonescu, care nu mai era ministru la acea dată, nu a putut să-ţi ţină promisiunea, călcîndu-şi de data aceasta cuvîntul.

Principialitatea Mareşalului s-a accentuat pe timpul cedării Basarabiei, cînd a acuzat pe rege că a cedat fără împotrivire Basarabia şi Nordul Bucovinei. După convingerile sale, România trebuia să reziste, nu avea importanţă cît. Gestul era suficient pentru a ne marca în posteritate drepturile asupra acestor teritorii. De aici a urmat domiciliul forţat la Bistriţa.

Această principialitate avea să-i creeze Mareşalului Antonescu grave probleme de conştiinţă. Adus la conducere de către Regele Carol II în condiţiile cunoscute, este nevoit să-i ceară abdicarea, la dorinţa străzii şi a şefilor de partide politice, care-şi condiţionau concursul de abdicarea lui Carol II. Deşi credincios monarhiei, deşi nu venise cu acest gînd la Putere, în faţa dorinţei ţării îi cere regelui abdicarea. Procese grave de conştiinţă va avea Mareşalul şi la rebeliune, şi la încheierea armistiţiului şi, mai tîrziu, în prizonieratul din U.R.S.S. Dar să nu anticipăm. Mareşalul Antonescu, cerînd abdicarea regelui, este, de asemenea, principial. El întreabă aghiotanţii regelui, întreabă pe comandantul Diviziei de Gardă dacă regele trebuie să abdice sau nu. Toţi adjutanţii, afară de doi, sînt pentru abdicare. Comandantul Diviziei de Gardă declară: „Nu trag în popor, nu apăr pe rege”. Abia atunci el se duce la rege şi-i cere abdicarea, după ce şefii celor două partide istorice îi puseseră condiţia sine qua non abdicarea regelui, pentru a-i sprijini guvernarea. Pe tot timpul guvernării sale, principialitatea era piatra de temelie a actellor de conducere, în interior, ca şi în exterior. El îşi bazează întreaga acţiune de guvernămînt pe principiul răspunderii faţă de popor în toate acţiunilor sale. El repeta ca pe un „lait motiv” al guvernării cuvintele: „Va trebui ca totdeauna să fim gata de a da socoteală de actele noastre. Istoria le va judeca”. În primele momente după venirea sa la conducere, Generalul Antonescu aplică principialitatea în felul cum tratează pe cei socotiţi răspunzători de pierderea teritoriilor României fără luptă. (Va urma)

George Magherescu

Partea a III-a 


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu