duminică, 28 august 2011

Mareşalul Antonescu i-a salvat pe evreii din România de la dispariţie (V) - Tricolorul, 16 iulie 2011


Noi însă l-am judecat, pentru prima oară, aspru pe Mareşal. Am considerat gestul său ca pe o ofensă gratuită ce se aducea acelui mănunchi de credincioşi, care-1 urmăreau cu dragoste şi devotament în refugiul său şi care-şi părăsiseră căminele în acea pribegie. Dar ne-am daţ seama că greşisem, neînţelegîndu-1 în sinceritatea sa. În acest interval de timp, Generalul Antonescu este chemat să ia contact cu noii aliaţi în devenire: Mussolini şi Hitler - marele protector Hitler. Mai înainte chiar de chemarea sa la Conducere, Generalul Antonescu luînd contact oficios cu anumite personalităţi politice germane şi încă aflîndu-se cu domiciliul forţat la Mînăstirea Bistriţei, le declarase: „Generalul Antonescu nu poate semna nici o poliţă în alb privind bogăţiile ţării. Totul se va fixa pe baza unui schimb reciproc la valori egale”, declaraţie ce va sta la baza relaţiilor cu Germania şi Italia pe tot timpul guvernării sale. Şi în faţa acestora, cu precădere în faţa lui Hitler, Generalul Antonescu afirmă „prietenia, pe bază de sinceritate absolută”. Era principiul pe care-1 aşează în raport cu aliaţii săi. Prima întîlnire a avut-o la începutul lui noiembrie cu Ducele Mussolini, la Roma.

Fără nici o reticenţă, îi dezvăluise întregul concept pe care l-a urmărit în politica sa. Generalul declară în discuţiile cu Ducele, ca şi în discursul oficial la banchetul care se da în cinstea lui, privind drepturile noastre asupra Transilvaniei de Nord.

„Ceea ce nu se bazează pe adevăr nu poate dura. Toată istoria noastră oferă un spectacol unic: noi am păstrat intacte trăsăturile latine. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureşul azi cedat Ungariei şi pînă la Timoc. Nimeni nu a izbutit să ne clintească din loc timp de 2.000 de ani, nimeni nu va izbuti să ne clintească nici peste 1 milion de ani. Noi ne-am aşezat primii pe aceste locuri. Poporul Român a rezistat la toate atacurile. Românii sînt prezenţi şi vor lupta pentru drepturile lor.”

La prima întîlnire cu Hitler, Generalul Antonescu îi declară:

„...Sprijinul oferit de Germania vecinilor noştri inamici, Bulgaria şi Ungaria, a fost cauza neînţelegerii dintre cele două ţări. Arbitrajul mutilant de la Viena a fost dureros simţit de poporul nostru şi va trebui să i se dea probă de adevărată prietenie în viitor, pentru ca el să colaboreze fără rezerve cu judecătorii săi”. Tonul ferm al generalului părea să-i placă lui Hitler, care a admis cu bunăvoinţă:

- Ultima pagină din Istoria Transilvaniei nu a fost scrisă încă.

- Sper! a confirmat Generalul. Am pierdut anul acesta două provincii, a căror populaţie majoritară este de acelaşi sînge cu noi. Dacă Germania, pe drept cuvînt, i-a cerut pe sudeţi în baza dreptului de liberă determinare a popoarelor, ea nu poate să nege dreptul de a revendica, pe aceeaşi bază, teritoriile locuite de conaţionalii noştri. Principalele scopuri ale politicii mele vor fi reîntoarcerea la Patria-Mamă a Basarabiei şi regiunilor de Nord ale Bucovinei şi Transilvaniei. Prefer să fac această declaraţie de la începutul raporturilor noastre.

- Nici o frontieră nu este definitivă! a subliniat Hitler, iar Generalul a continuat:

- Ministrul dumneavoastră de Externe - şi l-a arătat pe von Ribbentrop - m-a sfătuit, în timpul întrevederilor de dimineaţă, să nu vă vorbesc despre Transilvania. Admit că această problemă are un aspect delicat pentru guvernul Reichului, dar dacă acesta doreşte să accepte prietenia pe care România i-o oferă, el trebuie nu numai să admită, dar să şi vrea ca şeful guvernului său să-şi exprime deschis preocupările.

- Sinceritatea este o condiţie a prieteniei! a confirmat Hitler. Acesta a fost tonul susţinut pe tot timpul întrevederilor cu Hitler (fapt ce l-a determinat pe acesta să declare: „Pe viitor toată politica externă privind România şi interesele ei se va baza pe strînsa prietenie prin care sper să mă leg de dumneavoastră. Cînd veţi avea vreo dificultate cu vreunul dintre vecinii ţării dumneavoastră, eu vă stau la dispoziţie. Avionul meu personal vă va sta la dispoziţie”. În acest climat de prietenie şi încredere reciprocă s-a înjghebat alianţa cu Axa. Datorită acestui climat, Generalul va deţine mînă liberă pentru a rezolva problema legionară, cînd, sub ochii trupelor germane aflate în ţară, Generalul înăbuşe Rebeliunea. Faza de pregătire a războiului cu U.R.S.S. îl situează pe Generalul Antonescu în postura de a fi fost primul dintre aliaţii Germaniei informat despre planurile de război ale lui Hitler. Atitudinea Generalului a fost perfectă, axată pe principialitatea lui. Cînd Hitler, la început, rezervase rolul României ca piaţă de arme şi producătoare de materii prime pentru războiul Germaniei, Generalul, consecvent atitudinii sale luată faţă de Carol II, care cedase fără luptă din teritoriul naţional, respinge cu tărie acest rol pasiv şi cere ca România să ia parte din primul moment la atacul duşmanului său din Răsărit.

El a declarat:

- Vreau să particip din primul moment al războiului, deoarece, şi într-un fel şi în altul, ruşii vor bombarda teritoriul românesc. România niciodată nu va ierta Generalului Antonescu de a fi lăsat Armata Română cu arma la picior, în timp ce forţele germane din România vor porni împotriva ruşilor. De aceea, România va trebui să participe din prima zi!

21/22 iunie. Se dă atacul contra Uniunii Sovietice. În timpul războiului din Est, Mareşalul nu s-a abătut de la principialitatea sa. El a fost un om care nu a cunoscut sentimentul de frică. Nici de oameni, nici de evenimente. Tuturora le-a făcut faţă, cu sînge rece, dominîndu-i. Din primele momente ale declarării războiului din Est, Mareşalul a fost zi de zi pe front, la trupele în luptă; uneori chiar în linia întîi, de unde observa mersul operaţiilor şi de unde dădea instrucţiuni de execuţie. De multe ori, prins în situaţii periculoase, nu dădea vreun semn că i-ar fi fost teamă. Şi nu-i era. Avea o asemenea siguranţă în acţiunile sale, încît nu admitea că ar putea interveni ceva care să-1 împiedice, care să-i atingă integritatea corporală. Şi, într-adevăr, unde apărea Mareşalul nimica nu se producea, chit că mai înainte cu cîteva minute situaţia era primejdioasă şi că, după plecarea lui, imediat se produceau schimbări grave ale situaţiei frontului. În timpul cît a comandat efectiv cele trei Armate care au atacat şi cucerit Basarabia şi Transnistria, cu Odessa, l-am însoţit tot timpul în inspecţiile sale şi, după cum am spus, deşi mergea la punctele cele mai înaintate ale frontului, nu am trecut prin momente care să ne pună viaţa în pericol. Era ca un miracol. Unde apărea Mareşalul totul devenea liniştit, ca după aceea să auzim de declanşări de artilerie şi atacuri inamice care s-au declanşat în acel punct. În zborurile cu avioneta peste linii, odată trecu peste poziţia inamică, la Bahlui, lîngă Voineşti. Nimic nu s-a întîmplat deşi înălţimea era la o sută de metri şi se vedeau bine, cu ochii liberi, luptătorii inamici din poziţii. În timpul bombardamentelor aeriene anglo-americane, după fiecare bombardament, imediat ce înceta, zbura la faţa locului, ajungînd înainte ca ultimele bombe întîrziate să-şi fi făcut efectul, iar el se plimba impasibil pe terenul bombardat, dînd ordine pentru repunerea în funcţiune a celor avariate. După un bombardament asupra Turnului Severin, am ajuns cu avionul cînd abia explodase ultima bombă. Gara fusese ţinta. Trenuri cu muniţii fuseseră lovite. Cum a ajuns, a trecut ia inspecţia gării. Din vagoanele lovite, din cînd în cînd porneau gloanţe şuierînd împrejur. Suita se adăpostea după stîlpii de beton din triaj. Mareşalul, neclintit, în şuierăturile acestor gloanţe, însoţit de personalul şi de comandanţii militari ai gării continuau să meargă, să vadă şi să ia măsuri de loca-lizare. Intr-una din dimineţele lunii iunie 1944, Mareşalul, aflîndu-se la Snagov, aude trecerea unei formaţii de Liberator spre Ploieşti. Iese imediat afară în faţa palatului, pentru a urmări desfăşurarea bombardamentului, care putea fi observat foarte bine. Bun înţeles suita l-a urmat. La un moment dat, dinspre pădure, la înălţimea copacilor, apare un Liberator, trecînd în rase-mottes pe deasupra noastră ; era aşa de jos încît se vedeau piloţii. Dintr-odată toată suita a dispărut, ascunzîndu-sc după stîlpii per-golei din faţa palatului. în mijlocul platoului rămăsese singur, imperturbabil. Mareşalul, care a urmărit trecerea avionului pe deasupra capului său şi dispărînd undeva aproape, în spatele pădurii. Această atitudine neînfricată de adevărat ostaş ne-a făcut pe noi, puţinii din suită, să ne considerăm ca, fiind în serviciul Mareşalului, să ne socotim "în linia întîia". întîmplarea următoare va ilustra foarte bine această idee. Eram după primele zile ale ofensivei din Basarabia. După ce Diviziile noastre reuşiseră să stăpînească, după lupte grele, trecerile peste Prut, întîmpinau dificultăţi în înaintarea spre Nistru. Una dintre aceste Divizii - Divizia 35 Infanterie se imobilizase în masivul păduros al Corneştilor în zona Nisporeni. Mareşalul imediat, la faţa locului. De la observatorul înaintat al Diviziei, de la care se deschidea o vale adîncă, terminată urcînd pieptişul unui deal pe care-l străbătea şoseaua ce ducea din localitate, prin mijlocul pădurii, mai departe. Avangarda Diviziei, comandată de maiorul Cambrea, viitorul general, comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu, căzuse într-o ambuscadă din care lupta să se degajeze. Mareşalul, la faţa locului, dă dispoziţiuni pentru remedierea situaţiei şi reluarea înaintării. Făcîndu-se tîrziu, Mareşalul părăseşte postul de Comandă al Diviziei, lăsînd în locul lui pe maiorul adjutant Marin Alexandru, ofiţer de stat major din Infanterie să rămînă acolo şi să urmărească desfăşurarea operaţiilor pînă la reluarea înaintării avangărzii. După ce s-a ajuns la Tren (trenul Patria în care Mareşalul a locuit pe timpul campaniei din Basarabia) tîrziu noaptea, ne trezim cu maiorul Alexandru Marin, care venea de la Divizie. Imediat a fost introdus la Mareşal pentru a-i raporta. Din cele raportate de maior, reieşea că nu executase întocmai ordinul primit de a urmări pînă la sfîr.şit operaţiile avangărzii şi se mulţumise cu primele rezultate pozitive pe care s-a grăbit să le aducă la Tren. Atunci Mareşalul a fost auzit spunînd:

- Dumneata nu ai executat ordinul primit. Nu trebuia să pleci decît atunci cînd te convingeai că avantgarda şi-a atins obiectivul înaintarea Diviziei a fost reluată. Vei pleca imediat înapoi la Divizie şi vei lua comanda avantgărzii, unde vei rămîne pînă la noi ordine... (Va urma)

George Magherescu

Partea a VI-a 


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu