miercuri, 31 august 2011

Mareşalul Antonescu i-a salvat pe evreii din România de la dispariţie (VIII) - Tricolorul, 19 iulie 2011


Opoziţia, pentru a se pune în situaţie mai favorabilă, se prezenta ruptă total de Guvern şi de acţiunea acestuia de război şi, în consecinţă, de şeful Guvernului, pe care-1 sacrifică în scopul singularizării cu totul în afara răspunderilor războiului. Cu alte cuvinte, Opoziţia, supralicitatoare, oferea trofeu inamicului pe însuşi Mareşalul Antonescu, singurul responsabil al situaţiei în care se afla România. Aliaţii anglo-americani răspund favorabil acestei oferte, dar tratativele nu avansează. În acest moment se deschide canalul Stockholm, prin care - la cererea sovietică - Guvernul intră în legătură cu Moscova pentru tratative de armistiţiu. Mai mult, sovieticii preferă Guvernul, şi nu Opoziţia pentru încheierea armistiţiului. Preferînd sigur persoana Mareşalului, aceasta nu mai este pusă la mezat, după cum făcuse Opoziţia cu Aliaţii apuseni. Delegatul sovietic a declarat: „Moscova preferă să trateze încheierea armistiţiului cu Guvernul Mareşalului Antonescu, singura formaţie politică ce poate garanta buna desfăşurare a tratativelor”. Iată cum persoana Mareşalului este adusă în prim-plan de către adversarul principal şi de ce nu mai era pusă la mezat, cum era la Aliaţi. Iată din nou principialitatea Mareşalului pusă în grea cumpănă. Produs al culturii apusene, cu adînci afinităţi faţă de Anglia şi Franţa, dominat de convingerea că numai alături de ele România îşi va avea libertatea asigurată, nutrind speranţe în adîncul conştiinţei sale că această civilizaţie va triumfa pînă la sfîrşit, se vede pus în postura de a se înţelege cu sovieticii, în care nu putea avea nici o încredere, ştiind şi convins fiind că România este poarta către Sudul şi Centrul Europei, pe care şi-a apărat-o în tot cursul Istoriei ei. Perspectiva de a deschide chiar el această poartă, prin care să pătrundă, ca o avalanşă, comunismul în inima Europei, constituia elementul unei foarte grave probleme. Obligat de împrejurări, acceptă tratative, dar condiţionează. Două sînt condiţiile de bază la care ţinea cu orice preţ şi care erau menite să salveze principialitatea sa:

1) Dacă nici în ultimul ceas Apusul nu înţelege şi nu vrea vă vină alături de el pentru a nu-l lăsa cu Ţara singur în faţa sovieticilor şi în speranţa că aceştia vor veni în cele clin urmă, cere acordarea unui teritoriu în care armata sovietică să nu pătrundă. Acesta este format din Muntenia, Oltenia şi Transilvania.

2) Pentru a nu se afla în postura de trădător faţă de fostul aliat, cere dreptul de a elibera teritoriul României de forţele germane, în termen de 13 zile, prin bună înţelegere sau prin forţă. Această condiţie nu era decît corolarul adîncii sale convingeri privind raporturile României cu Germania. El declarase: „Armata germană poate fi distrusă, Reichul poate fi distrus, dar poporul german niciodată. Orice s-ar întîmpla, noi nu avem dreptul a lovi în poporul german, de care întotdeauna am avut şi vom avea nevoie. Acest popor va fi chemat mîine să-şi spună cuvintul în stabilirea unei noi ordini în lume...”. Or, cel mai reprezentativ factor al poporului german era armata lui. Neavînd dreptul a lovi în poporul german, în consecinţă nu avem dreptul de a lovi în soldatul german şi în armata germană. Această convingere stătea la baza condiţiei cerute pentru armistiţiu. Mareşalul nu putea admite ca armata română să lovească din spate un fost aliat. Avea datoria să-1 anunţe şi, numai în caz de ostilitate, să-1 combată. Celelalte condiţiuni erau secundare. În caz de neobţinere a acestor două condiţii, era gata să rupă tratativele de armistiţiu. În cele din urmă, sovieticii cedează şi, prin telegrama din dimineaţa de 23 August 1944, trimisă la Snagov pe numele Mareşalului, ei îşi dau aprobarea, astfel că armistiţiul era formal încheiat. Dar în acel moment intervine Actul de la Palat.

Mareşalul putea avea conştiinţa împăcată: făcuse tot ce se putea face pentru a salva ţara în condiţiuni acceptabile. Principialitatea lui triumfase. Poate că cea mai grea încercare pe care o suferise principialitatea Mareşalului a fost aceea din august 1944, cînd s-a dus la Hitler, la Rastenburg. La acea dată, Mareşalul era angajat în tratative intense de armistiţiu cu Aliaţii, pe care căuta să-i determine să vină lîngă el, pentru a nu fi lăsat singur în faţa sovieticilor. Situaţia în care se afla a fost foarte critică. Nu era sigur că Hitler nu cunoştea activitatea lui diplomatică de desprindere din Axă şi felul în care-1 abordase Hitler nu era unul încurajator: „Rog pe domnul Mareşal să-mi spună acum, imediat, pe loc, dacă România este dispusă să meargă alături de Reich pînă la sfîrşit”. Întrebare care pe oricine altul l-ar fi descumpănit, dar care pe Mareşal 1-a întărit în atitudinea sa. El a ripostat: „Mai înainte de a răspunde acestei întrebări intempestive, rog pe Führer să-mi spună dacă este Reichul în stare să completeze nevoile în armament şi material de război ale Armatei române”. În felul acesta magistral, se sustrage de a da un răspuns care să-1 angajeze şi în viitor, dînd să se înţeleagă ca Germania să nu aibă pretenţii de la România, de a merge mai departe alături de ea, cînd aceasta nu este în stare să-i completeze lipsurile în armament şi material de război... Şi în felul acesta discuţia s-a deplasat pe teme de datorii, lipsuri, perspective. Mulţi au fost decepţionaţi, ţinînd seama de caracterul Mareşalului, că acesta nu a folosit prilejul ca să-1 anunţe pe Hitler că-1 părăseşte, aşa cum am văzut că era hotărît să o facă, dar motivul era că nu era încă momentul potrivit. Dacă l-ar fi anunţat pe Hitler atunci cînd nimic nu era perfectat în vederea armistiţiului, ar fi putut compromite acţiunea. Deoarece, în mod sigur, Hitler ar fi reacţionat brutal: Mareşalul oprit acolo şi ţara ocupată milităreşte. În planul său, Hitler trebuia anunţat prin intermediar; omul ales era ministrul Clodius, căruia deja îi spusese intenţia de a ieşi din alianţă şi să se afle pe poziţie de forţă:

- trupele române separate de trupele germane şi instalate în poziţia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi;

- trupele de pază ale Capitalei şi Văii Prahovei în poziţie de alarmă, şi el, ca persoană, în mijlocul trupelor la Focşani;

- armistiţiul cu sovieticii să fie perfectat.

Atunci şi numai atunci Hitler trebuie să fie anunţat. La reacţia iui eventuală, Mareşalul era în măsură să facă faţă pentru a evacua teritoriul nostru de trupele germane.

Oricît ar fi fost om al onoarei Mareşalul Antonescu, el era mai întîi român şi apoi militar şi înţelegea ca onoarea să-1 încadreze în marginile ei de siguranţă, pentru a nu sacrifica ţara. Faptul că inamicul a acordat dreptul de a soluţiona problema trupelor germane în termen de 15 zile poate fi explicat şi prin aceea că a apreciat gestul cavaleresc al Mareşalului, care refuza să sară în spatele fostului său camarad de luptă timp de 3 ani. Cînd, în faţa unui fost inamic, un fost adversar se prezintă ca un om de onoare, care pentru a cîştiga încrederea acelui inamic nu loveşte în fostul său aliat, ci dimpotrivă, îl menajează, are toate şansele ca noul aliat să-1 privească cu stimă şi încredere. Ceea ce se pare că s-a petrecut cu Stalin, cînd a fost de acord cu condiţia pusă de Mareşal privind tratamentul trupelor germane din România. Dar, din nefericire, ceea ce un inamic înţelesese şi admisese, regele ţării nu a înţeles şi nu a admis. Şi, astfel, Mareşalul a căzut - după cum susţin complotiştii - pentru faptul că a vrut să-l anunţe pe Hitler şi să dea 15 zile timp trupelor germane să părăsească România.

Încrederea în colaboratorii apropiaţi, mai cu seamă cînd aceştia îmbrăcau uniforma militară, era fără limită la Mareşalul Antonescu. Înnăscut om al datoriei şi al onoarei, îi era cu neputinţă să conceapă ca aceştia să se poată abate de la legile datoriei către ţară, să le lipsească patriotismul, mai ales în momentele cruciale prin care trecea ţara. Această încredere, şi ea, devenise principialitate la el. De aceea, pe timpul cît se afla în vizită la Hitler, în august 1944, întreţinîndu-se cu generalul Guderian şi comentînd atentatul eşuat asupra lui Hitler din vara aceea, Mareşalul Antonescu i-a declarat, parafrazînd pe regele Gustav-Adolf al Suediei: „La noi în armată ar fi de neconceput o asemenea acţiune infamă. Eu pot dormi liniştit cu capul pe genunchii generalilor mei”. Şi aceasta numai cu 20 de zile înainte de a cădea pradă uneltirilor criminale ale unor generali, cărora le acordase toată încrederea şi care fuseseră vechi şi încercaţi buni prieteni şi colaboratori. Unul era generalul C. Sănătescu. Asupra acestuia avea motive puternice să aibă deplină încredere, mai ales că el îl numise în postul de prefect al Palatului. La începutul verii 1944, Serviciul Secret raportase mişcări suspecte de persoane, ziua şi noaptea, la Palat. Mareşalul a dat dispoziţii să se urmărească şi să i se raporteze despre ce se întîmplă. După un timp, şeful Serviciului Secret se prezintă cu informaţia că la Palat se punea la cale o acţiune suspectă. Mareşalul a ascultat atent şi, la sfîrşit, a spus:

- Bine, bine, dar în capul lor cine este?

- Domnul general Sănătescu, a fost răspunsul.

La auzul acestui nume Mareşalul a izbucnit într-un rîs spontan:

- Dacă el este în capul lor, nu poate fi nimic serios. În orice caz, urmăriţi şi ţineţi-mă la curent.

De urmărit au fost urmăriţi, dar Mareşalului nu i s-a mai adus la cunoştinţă nimic şi, astfel, complotiştii, nestingheriţi de nimeni, au putut pregăti cursa în care a căzut victimă încrederii lui în cinste şi prietenie.

Deznodămîntul din după-amiaza zilei de 23 August îşi află dezlegarea tot în înclinaţia Mareşalului de a avea încredere totală în cei cu care conlucra într-o cauză atît de gravă cum era viitorul şi destinul Neamului, în care era angajat şi viitorul Coroanei. Astfel că atunci, în momentul în care Mareşalul urma să se urce în maşina care trebuia să-l ducă la Palat, colonelul Davidescu îl ajunge şi-i spune cu glas tare, să fie auzit şi de puţinii care eram de faţă:

- Domnule Mareşal, nu găsiţi că garda care vă însoţeşte (2 ofiţeri de jandarmi şi 6 subofiţeri în două turisme - n.a.) este insuficientă? Vă rog să ordonaţi să trimit întăriri...

- Nu e nevoie, Davidescu, a răspuns cu un aer plictisit Mareşalul. E de ajuns şi asta, doar merg în casa Regelui.

În acest răspuns dat se poate citi grandoarea conceptului său despre un rege. Nici nu-i putea trece prin minte că acela poate cădea atît de jos, încît să comită un act care să-l înfiereze pe viaţă în Istorie. Prin acele cuvinte Mareşalul îşi semnase propria sentinţă. Cele ce au urmat au fost consecinţa logică a încrederii sale nelimitate în oamenii cu care venea în contact. Deci Mareşalul preferase să se arunce în vîltoare, decît să blameze Coroana arătîndu-şi neîncrederea sa în Rege în faţa asistenţei, prin luarea unor măsuri de pază care ar fi dovedit lipsă de încredere în Suveran şi atribuirea de gînduri ascunse. În această postură, Mareşalul se înalţă pe cea mai de sus treaptă a cavalerismului şi a onoarei militare: un monarh nu trebuie bănuit.

Cele ce s-au petrecut la Palat nu fac altceva decît să ilustreze în cel mai înalt grad principialitatea sa. 

George Magherescu


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

4 comentarii:

  1. Am altă opinie (documentată, categoric): Mareșalul Antonescu a intenționat să-i extermineze pe evreii și pe țiganii din România. Mărturie stau declarațiile sale, dar și cele ale apropiaților săi; între aceștia, s-a remarcat luarea de poziție a lui Mihai Antonescu care declara public (parafrazez): Acum e momentul să terminăm odată pentru totdeauna cu evreii din țara noastră! Azi unii ne vor blama pentru asta, dar generațiile viitoare ne vor mulțumi! Faptele o dovedesc fără putință de tăgadă: din ordinul autointitulatului Mareșal, peste 170.000 de evrei și circa 10.000 de țigani au fost deportați (în condițiile cele mai crunte) în Transnistria; acolo au fost aruncați în grajduri și bordeie, lipsiți de apă sau căldură, într-o mizerie de neînchipuit; cu hrană foarte puțină și îmbrăcați în zdrențe, erau siliți să muncească până cădeau din picioare, în plus trebuind să suporte tratamentul umilitor ce le era aplicat de către gardienii ucrainieni și români. Normal, o bună parte dintre ei s-au stins în condiții groaznice. Unii însă au supraviețuit ca prin minune și au rămas să relateze asemenea evenimente teribile care alcătuiesc Holocaustul Românesc. Că mai târziu văzând că Germania nu mai are nici o șansă, Antonescu a încercat să „schimbe macazul” și să încerce a asigura evreilor din România rămași în viață plecarea din țară (inclusiv prin portul Constanța, cu vaporul) e altceva; asta dovedește că era ipocrit și duplicitar. Oricum, nici această soluție nu a fost viabilă, s-a adoptat la repezeală și cu mijloace puține; dovadă scufundarea unei asemenea nave (supraîncărcate cu refugiați) la puțină vreme de la plecarea din port, eveniment tragic soldat cu numeroase victime. Așa că pedeapsa capitală a fost, cred eu, cea mai bună pentru acest individ, care -după cum se poate constata- se numără printre (prea mulții, din păcate) CRIMINALI DE RĂZBOI. Așa că, tineri, fiți ATENȚI!
    Profesorul de Istorie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din nefericire aveti o parere care este cel putin partinitoare. Il acuzati pe Maresal de Holocaust (care in Romania nu a fost), precizati tot felul de cifre, va spun din start ca sunt neverificate, uitand insa, ca prin farmec sa precizati si cauzele mutarii evreilor din teatrul de operatiuni. Daca v-am captat atentia stiti extrem de bine despre ce vorbesc, si, mai mult, sunt convins ca aveti mult mai multe informatii corecte, pentru ca pareti un om cu o oarecare pregatire, nu un parerist de profesie. Daca doriti, putem discuta despre sabotaje, crime, talharii si orice alte atrocitati interzise de legislatia de razboi dar atat de prezente, savarsite de catre etnicii evrei contra intereselor statului si a populatiei romanesti. Va invit sa cititi toate rapoartele militare si nu numai. Dar feriti-va de asa-zisii istorici evrei, aceia au un simt major in a umfla cifrele si a prezenta intr-un anume mod datele. Maresalul, fata de Regele Mihai si de Iuliu Maniu, a fost un erou. Ceilalti doi au fost, din pacate, niste tradatori. Imi asum aceste afirmatii, avand in vedere si jocul duplicitar facut de politicienii care au tradat tara oferind germanilor solul de pace trimis de Maresal in secret. Stiti la ce ma refer! Da, Maresalul nu a fost un sfant, asa este, mai ales ca in timpul rascoalei din 1907 are cateva victime pe constiinta. Dar soarta lui a fost una care nu o doresc nimanui. Nu spune nimeni, vad, nimic de patriotismul dus la paroxism al omului Antonescu Ion Victor. Despre altii, care dau azi numele unor bulevarde sau unor piete in marile orase, nu vreau sa ma mai pronunt. Este rusinos ceea ce se intampla! Este exact ce i s-a intamplat lui Eminescu, cel mai mare poet al nostru, insa fara a se specifica nimic despre activitatea sa jurnalistica si despre uciderea sa. Anumite interese impun tacerea, iar tot ce se serveste la orele de Istorie este o cosmetizare acceptata tacit de atata vreme. E timpul sa se faca si lumina!

      Ștergere
  2. Domnule, eu nu sunt profesor, dar am trecut, cu ajutorul lecturii, prin toată istoria . Alţi istorici, probabil mai mari în grad ca dvs, doctori şi profesori universitari, pariticipanţi la evenimente şi urmaşi ai lor ( printre care mă număr şi eu ) susţin fără nici cea mai mică îndoială că în România nu poate fi vorba de holocaust ( şi jidanii să îşi vadă lungul nasului şi să se roage la Dumnezeul lor că a existat un Mareşal Antonescu ). Istoria a demonstrat că Antonescu este cel mai mare erou al acestei ţări .
    Vă rog, nu vă cunosc, dar îmi permit să vă spun să nu fiţi demagog şi să nu continuaţi şarada . Nu ţineţi degeaba partea jidanilor şi ţiganilor . Vă rog să nu mai aveţi limbajul ăsta de deontolog, care susţine sus şi tare că doar ce spune el este corect . Vă respect dreptul la liberă exprimare şi se cunoaşte că nu sunteţi prost, dar nu vă pot respecta părerea .
    România trebuia să continue Războiul Sfânt şi vă asigur că Hitler nu e Stalin . Dacă vreţi să vă enervez, spun şi că mai bine omora Hitler toţi evreii decât să se ajungă în România la 45 de ani de teroare roşie .
    Mareşalul Antonescu, a fost, că vă convine sau nu, un strălucit militar, un extraordinar conducător şi un divin erou .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D-le profesor de istorie, sunt veteran de razboi,nu sunt profesor, sunt autodidact.1)In timpul primului Razboi in Romania s-au refugiat 300.000 de evrei din Polonia Ungaria.Comisia Tratatului de Pace de la Trianon, a aprobat alipirea Bucovinei, Basarabiei, Transilvania conditionat ca,Romania sa acorde cetatenie romana a celor 300.000 de evrei.2) Cei 170,000 de evrei deportati,au fost evrei refugiati in Romania dupa incheierea tratatului de Pace .Maresalul Antonesccu a dispus deportarea evreilor care nu erau cetateni romani,cat priveste deportarea a 10.000 tigani de Maresalul Antonescu a sps "Vreau sa scap tara de aceasta plaga" Nu am nimic imotriva Tiganilor, sunt oameni, toata stima pentru tigani care munces cinstit Tiganii romani ne fac de rusine in UE, pentru furtisaguri inselaciune cersit etc. presa occidentala i-i numesc romani.La afirmatia Maresalul Antonescu a fost criminal Razbiu, Spun criminali a fost Generalul Sanatescu & CO care au tradat nu pe Maresalul Antonescu l-au predat inamicului spre rusia lor dar si spre rusinea poporului Roman. 3 Cu privire a Vasul cu evrei scufundat in Marea Magra Vaporul a fost scufundat de un submarin Rusesc la cerera englezilor.Englez NU voia emigrarea evreilor in Palestina. Palestina era colonie Britanica. Nu Maresalul Antonescu a fost ipocrit si duplicitar. Ipocrit si duplicitari au fost englezi, rusii si generali romani care la predat pe Maresalul Antonescu. inamicului. Maresalul Mannerheim al Finlandei, la cerera lui Stali sa-l predea pe criminalul de Razbi Mannerhei a raspun Noi Finlandezi ave numai eroi, pe ieroi noi nu-i predam.Va amintesc domnule prof.de Istorie. Finlandez sunt de religie Evangelica Luteran, cultura occidentala. Romanii sunt ortodoxi apartinem "barbariei orientala" (Istoricul Lucian Boia)

      Ștergere