marți, 6 septembrie 2011

4, 5 şi 6 septembrie 1940 : România, faţă în faţă cu destinul

  
Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. - Mareşalul Ion Antonescu

Carol al II-lea şi Mihai I s-au dovedit a fi cei mai nefaşti monarhi români .
1940 : România este prinsă între ciocan şi nicovală . Menghina bolşevică ne-a smuls Basarabia şi Bucovina, iar cea fascistă ne-a smuls Ardealul . Avea să urmeze Cadrilaterul .
În vara lui 1940, Carol s-a trezit din visul frumos . A fost izbit în plin de realitatea mondială . Abia acum avea să înţeleagă că nici gudurelile pe lângă Hitler şi nici aşternuturile Elenei Lupescu ( jidancă ) nu îl vor salva .

La Copacabana Palace, Rio de Janeiro, Brazilia
A înţeles că situaţia nu poate fi ameliorată decât prin luptă, luptă şi pe plan ideologic, spiritual . El era un nimic . Atunci a apelat la omul căruia îi făcuse foarte mult rău, singurul factor de încredere şi patriotism din România, generalul Ion Antonescu, Câinele Roşu
Întreaga situaţie părea a fi o şaradă politică . Generalul nu putea accepta aşa ceva - mai ales după cedarea teritoriilor româneşti fără luptă - . După demiterea Guvernului Giugurtu şi învestirea Generalului ca prim-ministru, la 4 septembrie, acesta a început să le ofere puterea politicenilor . Maniu şi Brătianu acceptă, doar cu abdicarea regelui .
După discuţiile şi evenimentele care au avut loc pe 5 septembrie, în urma cărora Generalul Ion Antonescu este învestit cu puteri depline, pe data de 6 septembrie, Carol al II-lea, sub presiunea străzii, abdică şi Generalul pregăteşte depunerea jurământului noului rege, Mihai de Alba Iulia, cel care îi va deveni călău ( lui şi naţiunii române ).
După abdicare, toţi au fugit ca potârnichile . Mişcarea Legionară, care se bucura de sprijinul românilor de rând şi de participarea activă a foarte mulţi intelectuali, este cooptată la putere . Pe 14 septembrie, România devine Stat Naţional Legionar . O alegere mai bună nu se putea face .


 Enciclopedia României

Contextul ascensiunii la putere. Pierderile teritoriale din vara anului 1940

La 25 decembrie 1937, Ion Antonescu este înaintat la gradul de general de divizie. Trei zile mai târziu este cooptat în guvernul condus de Octavian Goga, ca ministru al Apărării Naţionale. Prin lovitura de stat din 10 februarie 1938, Carol al II-lea l-a demis pe Goga de la preşedinţia Consiliului de miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. Noul regim a fost instituţionalizat prin Constituţia din 27 februarie 1938. Antonescu şi-a păstrat portofoliul de ministru al Apărării. Politica regelui Carol nu a fost pe placul său şi, în urma unui memoriu pe care şeful statului l-a considerat jignitor, Antonescu nu a mai primit nici un portofoliu ministerial în momentul formării celui de-al doilea cabinet condus de Miron Cristea. În schimb, a fost trimis pentru „a se disciplina” la comanda Corpului 4 Teritorial. La 9 iulie 1940, i se impune domiciliu forţat la mănăstirea Bistriţa.

Izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial şi evenimentele pe plan internaţional de la începutul anului 1940 au lăsat România fără nici un sprijin extern, iar garanţiile Franţei şi ale Marii Britanii au devenit inoperabile. În acest context, au avut loc pierderile teritoriale din vara anului 1940, lăsând ţara noastră într-o situaţie dramatică. La 28 iunie 1940, Consiliul de Coroană a fost nevoit să cedeze în faţa presiunilor Uniunii Sovietice, care prin două note ultimative a cerut evacuarea de urgenţă a Basarabiei şi Bucovinei de nord. Deşi, Carol a orientat politica externă spre Germania şi Italia, calculele sale politice s-au dovedit eronate. La presiunile lui Hitler, România a cedat Cadrilaterul Bulgariei, iar la Consiliul de Coroană din 30 august 1940 s-a decis acceptarea Dictatului de la Viena prin care România ceda Ungariei nord-vestul Transilvaniei, reprezentând 44.000 de km pătraţi, inclusiv oraşul Cluj.

Abdicarea regelui Carol al II-lea. Preluarea conducerii statului 

Decizia Consiliului de Coroană a provocat largi manifestări de stradă la care au participat mase de oameni din toate categoriile sociale şi economice şi de toate orientările politice. În acest context, a reapărut în prim plan figura generalului Ion Antonescu. Deşi era un cunoscut adversar al şefului statului, Antonescu era considerat de Carol singura persoană capabilă să restabilească ordinea în ţară la acel moment. Informat despre această hotărâre, Iuliu Maniu a avut o întrevedere cu Antonescu pe 1 septembrie, în cursul căreia cei doi au hotărât să acţioneze pentru detronarea regelui şi formarea unui guvern de uniune naţională.

La 4 septembrie 1940, regele îl numeşte pe Antonescu în funcţia de preşedinte a Consiliului de miniştri. În seara imediată numirii în funcţie, generalul i-a cerut lui Carol să-l investească cu puteri depline. Deşi iniţial a refuzat, pe la orele 03:50 din dimineaţa zilei de 5 septembrie, regele a semnat decretul prin care Ion Antonescu era învestit cu puteri depline în stat.

Totodată, este abrogată Constituţia din 27 februarie 1938 şi sunt dizolvate Corpurile legiuitoare. Pe fondul continuării manifestaţiilor publice, pe la orele 21:30, Antonescu îi cere lui Carol să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei şi anturajului regal. Într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a a semnat un manifest în care aprecia: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei”. Generalul Antonescu a semnat imediat un decret-lege în care se afirma că: „Având în vedere actul de abdicare a M.S. regelui Carol al II-lea”, succesiunea la tron revenea Marelui Voievod Mihai. În consecinţă, acesta a fost invitat să depună jurământul. Când a semnat aghiotantul, Mihai încă dormea, iar când a pus mâna pe receptor i s-a comunicat: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare” . S-a conformat solicitării primite, coborând în Sala Tronului, unde se aflau doar trei persoane oficiale: generalul Ion Antonescu, patriarhul Nicodim şi Gheorghe Lupu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mihai a depus jurământul într-o formulă nouă, dictată de Antonescu:
„Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu” .

Antonescu va declara ulterior că prin schimbarea formulei de jurământ a vrut să sublinieze că „pe viitor naţiunea va trece întotdeauna înaintea regelui”.

Imediat după ceremonia depunerii jurământului, Mihai a semnat următorul decret: Articolul I. Învestim pe domnul general Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu puteri depline pentru conducerea statului român. Din acest moment, prerogativele regelui Mihai au rămas foarte restrânse. A doua zi dimineaţă, Carol a plecat din ţară însoţit de Elena Lupescu. Totodată, a fost semnat Tratatul prin care România ceda Cadrilaterul Bulgariei.

La 8 septembrie 1940, generalul şi-a arogat titlul de „conducător al statului”, astfel el nu mai trebuia să răspundă pentru actele sale în faţa nici unui for politic sau alt mijloc de control. Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ, şi Dinu Brătianu, preşedintele PNL, nu au mai dorit să facă parte din noul cabinet, astfel că Antonescu a negociat participarea Mişcării Legionare la actul de guvernare. În acest sens, la 14 septembrie, România este declarată „stat naţional-legionar” . Horia Sima, şeful legionarilor, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de miniştri. Colaborarea dintre Antonescu şi legionari a fost impusă de conjunctura politică.


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Un comentariu:

  1. Trebuie înlocuit investi cu învesti, care este forma corectă şi care apare în unele pasaje.
    Titulatura din epocă a lui Sima era de comandant al Mişcării.

    RăspundețiȘtergere