vineri, 2 septembrie 2011

Alexandru Pesamosca, îngerul copiilor




„Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau intr-un fel pe care mi-e greu sa-l descriu. Cam toti aveau aceeasi reactie. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta. Si mila, cu zambetul ala imi cereau toata mila din lume. Cum sa nu te tulbure imaginea asta? Si totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie”. –  Alexandru Pesamosca.

România a dat pe cei mai buni medici şi cercetători . S-a tot încercat terfelirea sau băgarea sub preş a meritelor noastre . Ni s-a luat Nobelul e câteva ori - nu numai în medicină -, doar George Emil Palade primind această distincţie - Herta Muller pentru literatură - . Niciunul dintre ei nu a reprezentat România . 
Am dar mari valori . De la Babeş şi Paulescu, la Leon Dănăilă şi Alexandru Pesamosca .
Ultimul dintre ei a murit ieri, 1 septembrie, la vârsta de 81 de ani . 
Darul oficial pentru o carieră inegalabilă a fost, pentru ultimii ani din viaţă, o cămăruţă din Spitalul Marie Curie . Cei care au fost operaţi de el şi rudele lor, însă, îi vor purta recunoştinţă veşnică acestui geniu al medicinei . Nu a fost ministru, nu a ştiu ce înseamnă să faci rău . El era fericit cu cămăruţa lui şi cu amintirile lui .
Îngerul copiilor se întoarce în Rai .
Dumnezeu să îl ierte ! 



Alexandru Pesamosca, cel mai bun chirurg pediatru din România, s-a stins din viaţă în această dimineaţă, la vârsta de 81 de ani. Profesorul Pesamosca, internat la 18 iunie în Spitalul Floreasca din cauza unor suferinţe cronice cardiace şi pulmonare, a murit la Spitalul "Marie Curie", fost Budimex, acolo unde îşi petrecuse marea parte a vieţii. 

Alexandru Pesamosca a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul "Marie Curie", potrivit managerului unităţii sanitare, Gabriel Smarandache. Profesorul fusese transferat de la Spitalul Floreasca în urmă cu câteva zile.

Profesorul Pesamosca a fost internat în 18 iunie la Spitalul Floreasca, pentru că respira greu şi avea o durere în piept. Echipajul SABI, trimis la Spitalul de Copii "Marie Curie", fost Budimex, a hotărât că profesorul Pesamosca trebuie transportat de Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru investigaţii complexe şi tratament de specialitate.

După evaluare el a fost internat în clinica de terapie intensivă fiind necesară susţinerea funcţiei respiratorii.

Profesorul Pesamosca, deşi un titan al medicinei româneşti, a fost scos la pensie forţat. De câţiva ani era imobilizat la pat. Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii "Marie Curie". Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el şi să-şi ia o casă, profesorul a fost lăsat să stea în spital.

El a muncit 60 de ani în Spitalul Budimex, ajutând zeci de mii de copii în stare foarte gravă să ducă o viaţă normală.

Trupul neînsufleţit al profesorului Alexandru Pesamosca va fi depus, vineri, în sala de consiliu a Facultăţii de Medicină "Carol Davila".



"Dacă aş mai trăi o dată, tot asta aş face"

"Aş vrea să mă simt perfect, dar nu mai pot, pentru că după 70 de ani toate lucrurile încep să scârţâie. La această vârstă lucrurile sunt puţin mai complicate", declara profesorul Pesamosca în 2005, la împlinirea a 75 de ani.

"Mă rog la Dumnezeu să mă ţină sănătos, atata tot, si sa pot sa-mi desfasor meseria pentru ca un chirurg trebuie sa aiba integritatea tuturor simturilor, adica vedere, auz si restul, or noi nu suntem dumnezei, si noi ne supunem unei biologii ca toti ceilalti oameni si, practic, nu chiar toti ajung la varsta de 75 de ani cu toate aceste simturi perfect pastrate. Atunci eu ma rog la Dumnezeu sa ma ajute sa le am cat mai apropiate de normal, ca sa pot sa-mi desfasor meseria in continuare si in felul asta sa pot sa mai operez si sa ajut mult mai multi copii. De 30 de ani imi sarbatoresc ziua pe 14 martie; in buletin este trecuta data de 15 martie, dar mama mea mi-a spus ca sunt nascut pe 14, si eu tin cont de acest lucru. S-a facut un fel de traditie, toti chirurgii de copii din tara vin la Bucuresti intr-un context foarte frumos, mergem la restaurant, unde mancam, mai bem si un paharel de vin... Artistii foarte iubiti carora le-am operat la majoritatea copiii vin sa-si arate recunostiinta fara sa-mi ia nici un ban pentru tot programul artistic. Sambata am avut un simpozion omagial la spital, la care au luat parte colegii mei, profesori universitari si sefi de servicii din tara, chirurgi de copii din strainatate si din tara, fratii nostri din Basarabia, care mi-au facut si surpriza sa imi acorde titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie "Nicolae Testemitanu". Daca ar fi sa privesc spre trecut, as spune ca la 25 de ani eram pe trei cai, munceam ingrozitor de mult. Am muncit toata viata ca un rob, dar n-am simtit oboseala, acum lucrurile nu se mai pot face ca atunci. Sanatatea e singura care iti permite, in ciuda varstei inaintate, sa-ti desfasori activitatea. Ritmul de operatii sigur ca a scazut fata de acea varsta. Atunci munceam 24 de ore din 24, faceam trei interventii una dupa alta si nu mi se parea deloc greu. Cel mai bine exprima modul in care a trecut timpul cantecul tiganilor: "Trece timpul ca nebunul". Azi e luni si nici nu stii cand e sambata, azi incepe luna si nici nu stii cand se termina, acum e Pastele, acum e Craciunul. Dupa o anumita varsta insa, timpul zboara rau de tot. Chiar daca s-ar putea, niciodata nu mi-as dori sa ma intorc in timp, astea sunt copilarii. Fiziologia este ceva normal. Nu am nici un regret, daca as mai trai o data, tot asta as face si tot la fel, iar cea mai mare realizare a mea e ca am respectat bolnavul si la debutul meseriei ca si astazi".



Din Jurnalul Naţional :
                               Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu