joi, 1 septembrie 2011

Discursul de lansare al cărţii " Până la capăt " de Cristian Luis Vasilescu


Discursul De Lansare

            Ca autor, practic, vă sunt necunoscut, pentru că mi-am făcut studiile târziu – cât de temeinic, rămâne de văzut după lectura textului.
          Această carte era necesară în peisajul publicistic pentru că domnul Sergiu Nicolaescu, ajuns la 81 de ani, o vârstă a bilanţului, se confruntă cu drama omului ales, ale cărui merite sunt incontestabile, dar care îi sunt contestate în însuşi mediul în care şi-a desfăşurat activitatea – cel cinematografic.
          Rapid trecute în revistă, câteva constante ale activităţii sale sunt:
          - într-o ţară cu două defecte ereditare majore, vechi de sute de ani -- hatârul şi bacşişul --, a format echipe de lucru omogene, le-a pus la lucru, dând calitate şi cantitate într-un interval de timp relativ restrâns (filmul Dacii a fost turnat în trei luni, 11 mai – 11 august 1966)
          - a intuit calităţile membrilor din echipele de filmare sau pe cele ale celor cu care urma să lucreze, avansându-i la excepţional. Şi vin aici cu două exemple: Mircea Pascu şi Alexandru Dobrescu. Mircea Pascu, fost campion naţional la aruncarea discului, cascador, a realizat câteva roluri antologice – Pascu din filmul Cu Mâinile Curate, Tănăsescu din filmul Un Comisar Acuză, deţinând un rol la fel de memorabil în pelicula Nemuritorii. Alexandru Dobrescu, de profesie arhitect, este interpretul acelui comisar, Patulea, din ...Mâinile Curate.
          - a militat pentru un naţionalism românesc lipsit de elemente antisemite, rasiste sau partinice. Ceea ce a reuşit istoricul Dumitru Almaş prin scris, a reuşit Sergiu Nicolaescu prin film şi anume să cultive naţionalismul. Naţionalismul autentic, nu cel de paradă.
          Marele său regret de ordin profesional este că, până acum, nu a venit nici un absolvent de institut, cu dorinţa de a-şi cunoaşte viitoarea profesie şi care să-i ceară să facă un film împreună (aici am fost întrerupt de către regizorul Ioan Cărmăzan, care mi-a precizat că au fost studenţi solicitanţi, fiind astfel obligat să lămuresc asistenţa că exemplul meu se referă la o perioadă anterioară lui 1995, după cum spune însuşi cineastul în interviul sursă. Eu nu cunoşteam amănuntul şi nici domnia sa, regizorul Nicolaescu, nu-mi specificase în corectura textului).
          În încheiere, ce s-ar mai putea adăuga ? N-a câştigat acele premii internaţionale pe care le aştepta şi pe care le merita -- Palme dOr şi Oscar -- însă noi, în calitate de compatrioţi şi admiratori, cred că îl putem onora cu titlul de mareşal al filmului românesc.


                                                 Cristian Luis Vasilescu 





                                       Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu