luni, 5 septembrie 2011

Interzis de comunişti, cel mai european film făcut vreodată în România, îşi aşteaptă premiera de 41 de ani - Dana Andronie, Jurnalul Naţional


Cel mai european film făcut vreodată în România a fost interzis... Este atât de actual, încât pare a fi fost gândit şi realizat în zilele noastre. Doar că „Doi bărbaţi pentru o moarte” a fost produs în 1969!

Interzis, imediat după premieră, în 1970, „Doi bărbaţi pentru o moarte” (regizor Gheorghe Nagy) nu a fost difuzat niciodată pe ecranele româneşti. A rulat, în schimb, cu succes în Ungaria, Germania, Polonia, URSS şi chiar în Cuba, obţinând până şi premii! Nu există nici o raţiune explicită pentru ca filmul să fie şi astăzi menţinut în uitare, mai ales că problema discriminărilor de orice fel este mai actuală ca oricând. Sau, dacă această raţiune există, ea este pur politică. Nu convine nimănui să se descopere că în România problemele interetnice sunt doar exerciţii politice.

Bine că „Doi bărbaţi pentru o moarte” a fost proiectat în închisoarea Guantanamo din Cuba! Iar în România pelicula este, în continuare, păzită să nu vadă pânza ecranului.


Acţiunea se desfăşoară în timpul ocupaţiei germane în cel de-al doilea război mondial, într-un sat de maghiari din Transilvania locuit de români şi de maghiari. Este povestea tragică a unui triunghi amoros, în care doi oameni, un român şi un ungur, iubesc aceeaşi femeie. Ea, o româncă (Monica Ghiuţă) are un copil cu românul Costan (Ilarion Ciobanu), dar este căsătorită cu ungurul Demeter (Matei Alexandru).

În noaptea de dinaintea sosirii nemţilor în sat, ungurul Demeter arborează tricolorul românesc pe turla bisericii. Un soldat neamţ se duce să-l dea jos şi cineva îl împuşcă. Comandantul trupei de ocupaţie începe să facă cercetări pentru a-l găsi pe vinovat şi a-l executa exemplar, dar când s-a aflat că acesta este Demeter este pus în încurcătură. Ar fi fost nestrategic să se ştie că un maghiar a arborat steagul românesc, căci nemţii aveau ca interes ca populaţiile cucerite să fie dezbinate, nu solidare. În cele din urmă îi spune că îl iartă, cu condiţia să deununţe un român în locul lui. Demeter refuză, dar între timp, Costan se duce să recunoască fapta lui Demeter ca fiind a sa. Nemţii sunt total derutaţi de această întorsătură a lucrurilor şi îi împuşcă pe amândoi!



„Doi bărbaţi pentru o moarte” a fost interzis chiar în epoca de aur a aşa zisei prietenii româno-ungare. „Pe bunicul meu, de origine pur română, îl chema Mare şi era de meserie tâmplar în secuimea din comuna Ojdula, judeţul Trei Scaune – spune regizorul Nagy. În acele timpuri, la botez se evita să se pună nume româneşti, ci doar maghiare, prin traducere (Nagy înseamnă Mare) ... Filmul, cum spuneam, tratează o poveste adevărată, scrisă cu mare fidelitate şi talent de Şuto Andraş. Mai târziu, după presupusa revoluţie din 1989, Şuto Andraş a fost bătut zdravăn de unii maghiari de-ai lui. O fi fost o răzbunare pentru povestea sinceră scrisă de el. Cine poate şti? Scenariul l-am scris, deci, împreună cu Şuto Andraş. Era firesc, eu fiind românul, născut în Moldova, iar el scriitor şi poet secui, din tată-n fiu. După trecerea acelor evenimente tulburi din Ungaria şi Cehoslovacia, am considerat că este de datoria mea să abordez o temă, pe cât de reală, pe atât de binevenită atunci, destul de neclare pe la noi, în acele judeţe”.

Gheorghe Nagy susţine, pe proprie răspundere, că „Doi bărbaţi pentru o moarte” este de o tulburătoare actualitate: „Oricând poate fi reluat şi, mai mult ca sigur, ar fi un succes al unui adevăr greu de contestat! În timpul prospecţiilor a avut loc un accident auto în urma căruia au murit doi oameni dintre cei mai buni colaboratori ai mei. Şi eu m-am aflat în acea maşină, dar «numai doi bărbaţi» şi-u pierdut viaţa. Evenimentul nefericit mi-a sugerat titlul filmului. Împotriva durerii pe care o simţeam şi eu, şi Şuto Andraş, am considerat că nu trebuia să renunţăm la realizarea filmului. Şi filmul a fost făcut, uimind prin calitatea lui artistică, sinceritatea şi adevărul istoric de necontestat”. Un adevăr, care şi după 41 de ani, doare. Doare, dar tot va ieşi pe pânză odată şi-odată! Istoria nu iartă pe nimeni!


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Un comentariu:

  1. Pelicula figurează într-o cronologie a filmului românesc de inspiraţie istorică. O găsim în almanahul "Cinema" din 1981. De curând, a putut fi vizionat pe unul dintre posturile ce transmit filme româneşti(B 1 sau Naţional).

    RăspundețiȘtergere