vineri, 21 octombrie 2011

Psycho – singurătatea ucigaşului de cursă lungă - Gabriel Tudor, Revista Magazin


Atunci când a aparut, filmul Psycho a stârnit reactii dintre cele mai diverse in rândul criticilor, desi publicul a fost instantaneu fascinat de el. Nominalizat de patru ori la Oscar, thrilerul lui Hitchcock este considerat astazi una dintre cele mai valoroase productii ale genului si, cu siguranta, cea mai influenta, generând trei continuari, un remake si un serial de televiziune si fiind, in 1992, inclus de Biblioteca Congresului SUA in Arhiva Nationala de Film. Multi cinefili au vazut aceasta pelicula remarcabila, dar putini stiu ca povestea aparitiei si turnarii ei este inca si mai iesita din comun...

Hitchcock, pe cont propriu

Filmul lui Hitchcock a fost inspirat de romanul omonim al lui Robert Bloch, la rândul sau inspirat de fapte reale: Ed Gein, criminalul in serie care a constituit modelul personajului Norman Bates, traise la doar câtiva zeci de kilometri distanta de casa scriitorului. Atât Gein, cât si Bates, fusesera dominati de personalitatea tiranica a mamelor lor, amândoi sufereau de sindromul personalitatii multiple si adorau sa se imbrace in lenjerie intima de dama. Spre deosebire de personajul din carte, pe care Bloch il prezinta ca fiind gras si nesuferit, Hitchcock a dorit ca protagonistul filmului sa fie suplu si chipes. El chiar s-a certat cu bosii studiourilor Paramount, care erau convinsi ca alesul regizorului, foarte tânarul Anthony Perkins, un anonim pe atunci, nu va reusi sa capteze interesul publicului si de aceea doreau un actor mai experimentat si cu o alura de criminal.

Hitchcock n-a reusit sa-i convinga si, deranjat de faptul ca studiourile Paramount nu doreau sa-i finanteze filmul, a decis sa-l produca la repezeala, cu un buget insignifiant, suportat in totalitate de el, si sa-l introduca drept episod in serialul sau de televiziune „Alfred Hitchcock prezinta”. Din aceasta cauza, filmul a fost turnat pe pelicula alb-negru, mult mai ieftina – regizorul va explica, mai târziu, ca un alt motiv al alegerii sale a fost ca, intr-un film color, scena masacrului de sub dus ar fi parut spectatorilor prea sângeroasa si ar fi diminuat tensiunea momentului.

Filmarile n-au durat nici trei luni, din 11 noiembrie 1959 pâna la 1 februarie 1960, dar eforturile intregii echipe, biciuite fara mila de Hitchcock, s-au dovedit supraomenesti, ajungându-se uneori sa se filmeze si câte 18 ore pe zi! Regizorul i-a incurajat pe cei doi actori principali, Anthony Perkins si Janet Leigh, sa improvizeze cât mai mult cu putinta, cu o singura conditie insa: improvizatia lor sa nu implice schimbarea unghiului de filmare, pe care Hitchcock il alegea cu o grija deosebita, vrând sa obtina efectul maxim din fiecare scena.


„Tipatul” viorilor

Cum aparitia lui Alfred Hitchcock ca actor, in roluri episodice, este o trasatura a majoritatii filmelor sale, nici Psycho nu putea face exceptie. Spectatorii au ocazia sa-l vada intr-una dintre primele secvente, purtând o palarie si stând la usa biroului lui Marion Crane. Se pare ca regizorul a ales aceasta scena nu doar pentru a fi alaturi de fiica lui, care o interpreteaza pe una dintre colegele lui Marion, ci si pentru a nu distrage, mai târziu, atentia publicului de la actiunea filmului. Fara indoiala ca uciderea personajului jucat de Janet Leigh este cruciala, in economia filmului si ramâne pâna astazi una dintre cele mai faimoase scene din istoria cinematografiei. Nu-i de mirare ca a declansat atâtea mituri si legende. Secventa a fost turnata timp de sase zile, intre 17 si 23 decembrie 1959 si include 77 de unghiuri diferite de filmare!

S-a spus ca urletele de groaza ale actritei ar fi fost amplificate de faptul ca, fara stirea ei, Hitchcock ar fi dispus ca apa de la dus sa devina, brusc, rece ca gheata. Un mit fals, intrucât, desi a petrecut multe ore sub dus – scena are 45 de secunde, dar a necesitat peste 70 de duble! – actrita a beneficiat permanent de apa calda. Combinatia de cadre medii si prim-planuri contribuie la sporirea tensiunii, facând parte din ceea ce magicianul Hitchcock numea „transferul amenintarii de pe ecran in mintea spectatorului”. Initial, regizorul britanic dorea ca scena sa se desfasoare intr-o tacere mormântala. Dar compozitorul Bernard Herrmann realizase deja o bucata muzicala pentru ea, intitulând-o chiar „Crima”.

Sunetul ingrozitor al viorilor, violelor si violencelelor care parca „tipa” i-a placut insa lui Hitchcock, care nu doar ca a inclus muzica in film, insa i-a si dublat salariul lui Herrmann! Pentru ca „sângele” folosit pe atunci in cinematografie era un amestec vegetal care nu avea densitatea, ci doar culoarea lichidului original, Hitchcock a profitat de faptul ca pelicula lui este turnata in alb-negru si a optat pentru sirop de ciocolata, care avea o densitate si o textura apropiata de a sângelui adevarat. Sunetul lamei de otel despicând carnea victimei a fost creat prin infigerea unui cutit intr-un pepene galben!


Depasind toate limitele si conventiile

Filmul lui Hitchcock a depasit toate granitele impuse, la vremea respectiva, in materie de cinematografie, intrucât, chiar daca hulitul „Cod de Productie” iesise din uz, producatorii erau ezitanti in a arata, pe ecran, nuduri, violenta verbala sau crime. Sexualitatea este prezenta in Psycho inca din secventa de deschidere, când Sam si Marion stau in acelasi pat, actrita purtând un furou foarte sexy. Putini stiu insa ca, initial, secventa era mai indrazneata, fiind filmata cu o lenjerie intima si mai minuscula, dar a fost inlocuita, dupa ce unul dintre cenzori a declarat ca-i zarise un sân actritei principale, ceea ce, pentru acei ani, era inadmisibil! O alta premiera o reprezinta secventa in care Marion trage apa la toaleta peste biletul rupt in bucatele.

Pâna atunci, nici un regizor nu mai indraznise sa-si duca spectatorii in baie, daramite sa includa zgomotul apei trase la WC. Dar Hitchcock a fost nevoit sa mai accepte foarfecele cenzurii si in alte privinte. In Marea Britanie, de pilda, scena in care Norman isi spala mâinile patate de sânge a fost complet eliminata, fiind considerata prea „ofensiva”, iar in Singapore, desi scena dusului a ramas neatinsa, s-au eliminat uciderea lui Arbogast si imaginea cadavrului mamei lui Bates. O alta „chichita” a lui Hitchcock a fost cererea lui expresa ca, pe afisul filmului, sa se specifice ca spectatorii nu vor mai putea intra in sala, ca de obicei, si dupa inceputul proiectiei. Distribuitorii de filme au protestat, dar solicitarea „tiranului” a trebuit acceptata, desi era, intr-un fel, superflua: spectatorii faceau cozi de sute de persoane, la bilete, astfel incât nici unul nu risca sa intre in sala dupa ce filmul incepea...


Semnează al dumneavoastră, Mareşal



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu