marți, 22 noiembrie 2011

Violeta şi Ştefan Andrei sărbătoresc nunta de aur de Carmen Anghel, Jurnalul Naţional

"«Iubirea e mai tare ca moartea» şi aşa poţi să-ţi ţii jurământul de credinţă «Până când moartea ne va despărţi»"





Violeta Andrei şi Ştefan Andrei. Împlinesc 50 de ani de căsnicie, la 18 noiembrie. Ea, una dintre cele mai frumoase actriţe din România, el, fost politician, care, în timpul regimului comunist, a ocupat mai multe funcţii de stat printre care şi aceea de mi­nistru de Externe al României. Doi tineri care s-au iubit mult, doi maturi care au trecut prin multe încercări. După cum spune doamna Violeta Andrei, au format un cuplu care a trecut prin dragoste, prin camaraderie, "iar spre final, în spatele cochetăriei feminine care nu trebuie să dispară, al răsfăţurilor reciproce, apare acel sentiment de mamă care îşi apără puiul".

Am primit aceste rânduri despre povestea lor de dragoste în mijlocul raiului lor: în grădina îngrijită de doamna Violeta, în care stăpânii absoluţi sunt cei trei căţeluşi micuţi, lăţoşi, aurii. Dacă gerul nu şi-ar fi arătat colţii atât de rău, doamna mi-ar fi spus povestea fiecărei plante din grădină, a fiecărui copac sau tufiş. În Rai era toamnă...

"50 de ani. Cad pe rând frunzele în grădina noastră, unele galbele, altele ruginii. Am în faţă un tablou impresionant în care se amestecă în mişcare toate nuanţele care compun viaţa, viaţa mea, viaţa noastră împreună. Asemeni frunzelor se perindă în sufletele noastre amintirile, gândurile, acel amalgam de sentimente cu bune, cu rele, ce a format rotundul pe care nu a reuşit să-l penetreze nimeni."

Cum a început povestea lor de dragoste? "O fată de 20 de ani cu cozi lungi şi funde mari, cu ochi de căprioară («Moartea căprioarei» a lui Nicolae Labiş, poezia cu care am intrat cu nota 10 la Institutul de Teatru) şi-a unit viaţa cu un bărbat de 30 de ani, statuar, sensibil, cu o memorie uluitoare şi o vastă cultură. Eu eram de 3 luni actriţă, el, asistent universitar la mai multe facultăţi cu profil tehnic. Ne cunoscusem cu 3 ani înainte, la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, iar el mi-a deschis uşa cantonamentului în care urma să stăm două luni înainte de plecarea la Viena. El era şeful grupei studenţilor şi m-a luat în primire. Nu bănuiam că mă va lua în primire pentru toată viaţa. A fost un coup de foudre, dar pentru că toţi i-au spus că sunt o sălbatică, m-a lăsat să cresc."

Frumoasa Violeta era în centrul atenţiei tuturor bărbaţilor. Mulţi doreau să le devină soţie. "Terminasem facultatea, timp în care mama mea era asaltată de cereri în căsătorie pentru mine de la diverşi pe care nici nu-i cunoşteam. Se îndrăgostiseră de mine văzându-mă în rol de balerină, îmbrăcată în tu-tu, cu picioarele goale, decoltată. Dansam pe poante «Moartea lebedei» de Saint-Saenz, rol tragic, plin de sensibilitate. Eram speriată la gândul căsătoriei.

Cei care mă doreau aveau situaţii materiale extraordinare, dar eu uram căsătoriile din interes. E adevărat, aveam acasă de toate, câştigam mult la televiziune de la 16 ani. Aveam echivalentul salariului din 1990, când am fost scoasă din teatru. Cu Andrei mă mai întâlneam pe stradă întâmplător, aşa am aflat că ne-am născut în aceeaşi zi, 29 martie, făceam schimb de gânduri, de păreri în legătură cu cărţile care apăreau Camus, Kafka... Sentimentele de dragoste persistau, dar ne tatonam reciproc."


Povesteşte cu foarte multă diplomaţie (artă pe care, cred, a învăţat-o de la soţul său) cum au ajuns să devină soţi, cum a reuşit să-şi învingă teama de căsătorie şi mai ales cum au reuşit să treacă peste toate relele din viaţa lor. De la început mi-a atras atenţia că nu va vorbi despre politică, despre cenzură, ci doar despre ei doi.

"Cu cele mai bune intenţii a încercat să-mi dăruiască diverse lucruri aduse din călătoriile lui pentru mine, dar refuzul meu era şocant: «Cadouri nu se primesc decât de la bărbaţi (soţi) sau amanţi». Cunoscându-mi călcâiul lui Achile – cărţile – mi-a dăruit Rabindranath Tagore. Toţi colegii ştiau că mă iubea, dar mărturisirea a venit cu greu, învingâdu-mi orgoliul şi neîncrederea.

De la primul sărut şi până la căsătorie au trecut două luni şi jumătate. S-a purtat delicat cu mine şi mi-am învins frica de căsătorie, iar atunci când am împlinit un an de la căsătorie – 18 noiembrie – sărbătoream o lună şi câteva zile de la naşterea copilului nostru – 12 octombrie."

Când vorbeşte de fiul lor, doamna Violeta este toată o bucurie. "Fructul dragostei noastre, scumpul nostru Călin (care a urmat o carieră diplomatică – n.r.), ne-a luminat cărările vieţii noastre zbuciumate. Au fost prea mulţi oameni răi în jur, invidioşi pe statornicia sentimentelor noastre, dar nu au reuşit să ne învingă. Cel mai minunat în viaţă este să ai un copil, mai ales ca el, atât de delicat şi tandru. La rândul lui, ne-a dăruit o fetiţă minunată Anastasia-Loretta, un înger de 5 ani şi 10 luni. Pasiunea pentru carte s-a transmis din generaţie în generaţie, astfel că în decembrie, când împlineşte 6 ani, am o comandă serioasă de cărţi şi DVD-uri. De un an m-a prevenit că îi mai plac jucăriile, dar cel mai mult îi plac cărţile şi albumele de artă."

Îmi spune toate acestea şi îmi arată cu mândrie fotografiile în care apar zâmbitori ce doi aniversaţi, fiul lor, nepoata lor şi căţeluşii. Unii dintre căţeluşii din fotografii s-au dus, dar nu s-au putut despărţi de ei. Sunt îngropaţi aproape de masa de lucru a ministrului, în grădină.

Cei 50 de ani au trecut repede, dar nu uşor: "În aceşti 50 de ani am parcurs mari momente de cumpănă atât din punct de vedere al carierei, dar şi social şi medical. Un cuplu trece prin dragoste, camaraderie, iar spre final, în spatele cochetăriei feminine care nu trebuie să dispară, al răsfăţurilor reciproce, apare acel sentiment de mamă care îşi apără puiul. Fiind înzestrată cu un spirit de sacrificiu extrem, mi-am îngrijit soţul cu o grijă infinită şi l-am salvat de multe ori de la moarte. Comunicarea, schimbul de idei, menţinerea spirituală nu lasă să se destrame ce am construit o viaţă."

Finalul acestor gânduri şi amintiri din frumoasa poveste de dragoste dintre Violeta Andrei şi Ştefan Andrei (povestea scrisă aşa cum a fost de acord şi domnul ministru, căci amândoi au lucrat la mărturisiri) este unul spectaculos: "«Iubirea e mai tare ca moartea» şi aşa poţi să-ţi ţii jurământul de credinţă «Până când moartea ne va despărţi»".
La mulţi ani, poveste de dragoste!



Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu