luni, 31 decembrie 2012

La sfârşit de lume ( poezie inedită )

La sfârşit de lume

prietenilor mei

În miros de vin fiert
Din pivniţa fumului de
Ţigară şi împăcare,
Un biet om vă cere
Iertare.
Mai mult, vă urează,
Calm, potolit,
Poate şi matolit,
Un an mai.
Pentru el, orice an
E mai ca celălalt.
O să dăm cu toţi de
Dracul. Doamne-ajută !
Blestemă, jură,
Pupă şi scuipă.
Îi înţelege pe toţi
El, veşnicul neînţeles.
Sarută mâinile unor cucoane,
Altora le stoarce lacrimi.
Bea cu domnii prieteni
Dar, e boier, săracul.
Tot singur îi şade bine.
Agăţat de felinar,
Ca de piciorul unei
Femei.
Strigă celor care l-au
Duşmănit : vă iubesc !
Mângâie o vioară,
Dezmiardă un pian
Şi iarăşi îşi ocupă
Tronul princiar.
La sfârşit de lume,
Bietul boem sunt eu !

27 decembrie 2012, Constanţa


Semnează al dumneavoastră, Ştefan Paraschiv


Nobilul nebun, pe baricadele noului an

Unui an care a trecut cu bine, unui an pe care îl vreau mai bun.
Muzelor pierdute, prietenilor câştigaţi.
Victoriilor şi înfrângerilor.
Mie


 De ce să mă-nchin lumii viclene ?...

Am tras un paravan între mine şi lumea mizerabilă a timpului pe care îl trăiesc. O splendidă izolare, dincolo de orice capacitate de înţelegere. Aici e loc doar de simţire. Vreau să conserv o lume naturală, vie. Sper doar ca împrejurările să nu mă împingă să înlocuiesc paravanul cu un zid.
Sunt îngrozit de ruina care a ajuns neamul omenesc. Cei care se ridică din dărmături, care caută lumina, sunt traşi înapoi cu sălbăticie. Eu ? Eu am reuşit să scap, să fug din oceanul de moloz, din simfonia de strigăte, din ruina asta care este lumea prezentului.
Nu ştiu când mi-am înălţat un palat. O lume nouă. 
Am învăluit domeniul coroanei mele cu izolare. O ceaţă groasă, dincolo de care nu mulţi pot vedea.
Aşezându-mi cărţile în bibliotecă, mi-am dat seamă că aşa este şi lumea mea. Într-o armonie sublimă. Totuşi, într-o creştere continuă, într-o permantentă acaparare de stări şi sentimente noi.
Asta numesc eu unicitate.
Dar fiecare este unic în felul său. Fals. Unici sunt doar aceia care au părăsit dărmăturile pentru a construi noul. Foarte puţini. Sub ochiul prezentului, şi mai puţini. Răutatea celor ce se complac prostiei îi numeşte rataţi.
Într-o astfel de lume, eşti cuprins inevitabil de indiferenţă. Unii beau direct din ea. Alţii încearcă să zdrobească, să lupte. Tot la indiferenţă ajung. Mare păcat.
Deloc ciudat, mi-aş dori un astfel de castel şi ca edificiu palpabil. În apropierea unui oraş, unde să nu merg decât pentru femei şi teatru. 
În ultima perioadă m-am confruntat cu imagini din ce în ce mai contradictorii. Lumini şi umbre.
Destinul meu sentimental se joacă între doi prinţi : ( Jean-/)Andrei Morudzi (/ Munteanu ) şi Fabrizio Falconeri [ din Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, adaptat cinematografic de Luchino Visconti ]. Suferinţa şi singurătatea contra strălucirii şi împlinirii ( aparente ? ).
Rămâne de văzut.
Înclin, însă, spre Andrei Morudzi, o creaţie de geniu a lui Sergiu Nicolaescu ( cel care merită cea mai multă sănătate în aceste momente ).
Romanul Prinţul are nişte bucăţi remarcabile. Produsul finit este chiar admirabil şi a reuşit să lase nişte urme. Filmul îi este poate superior, deoarece propune o altă viziune. Morudzi este totuşi uman, în spatele măştii izolării, un sentimental care se sinucide din demnitate, faţă de Munteanu, din vanitate - ultimul său gest de mare egoism [ Împrumut aici ideea lui Manolescu în ceea ce priveşte sinuciderile lui Ladima şi Vasilescu din minunatul Pat al lui Procust.]. De altfel, tot parcursul lor duce la această concluzie. Sergiu Nicolaescu riscă şi câştigă, pentru că noul personaj e nuanţat şi cu desăvârşire credibil. Are o vrajă teribilă ( ce nu-i lipseşte nici personajului lui Branişte ), hipnotică. Ce înseamnă adevărata artă ? Asta !

*

Din jilţul meu de crai, păzit de cărţi şi foi vibrante, privesc în gol. Aleg nişte amintiri. Ele, oricum, se păstrează în jurnalul cu coperte roşii, care s-a născut târziu, în primăvara acestui an. Amintiri detestabile, amintiri plăcute. A mai trecut un an. Nu mă simt bătrân, dar simt îmbătrânirea. Nu mă mai interesează nimic ce nu face parte din lumea mea. Nu mă mai interesează, aşadar, impurul. 
Nimic special în aceste zile. Le petrec însă mai frumos decât restul anului. Cald, într-o izolare aproape totală. Era nevoie de un popas sufletesc. De meditare, de linişte, de bucurie.
Tăcerea, ce muzică !
Mi-am terminat niște poezii, am început o piesă de teatru. Așa trăiesc eu. 
M-am întrebat dacă nu cumva trăiesc greșit, dacă lumea mea nu este doar o entitate artificială.
Mergând de multe ori seara singur, am simţit inevitabil tovărăşia lunii. Albă - aşa cum o văd eu - ca un sân de femeie. Aleargă nori în faţa ei. Trec, unul după altul. Ea rămâne la fel. Tabloul ăsta dinamic mi-a dat răspunsul.
În fond, am întemeiat o adevărată literatură a speranţei. Cred în mai bine, trăiesc pentru mântuire.

*

Nu numai pe baricada noului an caut printre dezamăgiri şi bucurii. Din când în când, momente ca acesta sunt inevitabile.
Am cunoscut anul acesta, poate cel mai mult, prietenia. Succese profesionale să fi tot fost. Rămân şi ele. Dar un prieten câştigat ... ce încântare !
Scrisul mi s-a dezvoltat teribil, consecinţă directă a progresului spiritului.
Am citit lucruri remarcabile, în frunte cu Patul lui Procust de Camil Petrescu, Prinţul lui Tudor Teodorescu-Branişte, Asfinţit de Europă, răsărit de Asie de Fănuş Neagu, Memoriile lui Mircea Eliade ...  Cărţi ce zdruncină efectiv orice fel de echilibru, care schimbă în bine, care înalţă.
M-am plimbat toată vara cu Hitchcock, am început toamna cu Al Pacino, am colindat toate continentele.
A fost un an luminos. De ce nu ? Am fost cu toţii sănătoşi. Şi-am învăţat. Din toate.
Afară e un soare tăios de martie, care se va topi într-o noapte ( oarecare ? ). Vor bombăni artificii şi petarde. Îl prefer pe Aznavour. Toujours.
Mai trece un an şi la castel. Zăpezile au murit demult.

*

Ne-au părăsit în acest an oameni magnifici. Au plecat - cinste lui Florin Piersic pentru această vorbă - în stele. Emil Hossu, Ştefan Radof, Ion Lucian, Iurie Darie, Şerban Ionescu, Romulus Vulpescu ... E firesc să moară oameni. E firesc să rămânem săraci ?
Elitele au dispărut. Se ridică din când în când personalităţi răzleţe.
 E firesc să moară oameni.
Dar mor artiştii.
Rămânem săraci.
 Sper ca asta să anunţe măcar faptul că nu mai stăm nici noi pe aici, pentru că, decât să trăim mai departe fără genii, mai bine nu mai trăim deloc.
Nu mai există acea noţiune sacră de idol, de simbol, de model. Iată unul dintre factorii decăderii noastre.
Nu se mai caută înălţarea, nu se mai vor modele.
Trăim al unsprezecelea ceas. Trăim decadenţa.
Salvarea înseamnă sânge. Luptă. Împreună.
Greu ne vom reaşeza pe piedestalul de naţiune. Poate nici nu voi apuca ziua. Deşi simt că sunt lăsat să trăiesc mult. Să trăiesc mult, să văd în jurul meu năruindu-se vieţi, încheindu-se destine. Valorile mele, ale noastre. Prietenii mei. Voi ajunge să îmi regret tinereţea, viaţa.
Voi purta mereu pe sânge un fel de sigiliu al nobleţii şi voi striga până la disperare, în ploaie. Nu se va şti dacă plâng sau doar îmi inundă lacrimile chipul [ Andrei Morudzi/ Carol I ]. 
Voi privi marii Barbari albi trecând şi voi bea tristeţe ca Verlaine.
Voi striga :
Je suis l’Empire à la fin de la décadence !

*

Trist sunt şi acum.
N-am mai avut o muză de mult timp. Doar mi-am clătit privirea cu diferite sălbăticiuni.
Chiar m-am rugat ca Sfântul meu ocrotitor să-mi aducă o muză de cursă lungă. Să creez mai cu speranţă, mai luminos. Mai cu fanfară.
Una fostă, de cursă lungă, a reapărut la începutul lui decembre.
Premieră din care aş fi putut ieşi eroul unui eveniment monden : prima scrisoare de dragoste.
După ce a ajuns la ea, aveam pe buze versurile lui Bacovia Eu nu mă mai duc azi acasă.../ Potop e-napoi şi nainte,/ Te uită cum ninge decembre.../ Nu râde... citeşte nainte.
Ochii ni s-au întâlnit. Ne-am înfăşurat unul de celălalt. Ne-am promis nedespărţirea.

De prisos să mai spun ceva. Visul s-a destrămat curând.
Am rămas numai cu scrisul, cu piesa de teatru căreia sper să îi dau viaţă cât mai curând.
Am rămas în jilţul meu, nebun de alb fără regină neagră.

*

Niciodată ca acum nu am avut mai mare nevoie să spun : 

Lăsaţi-mă pe tronul meu de rege, nu mă voi aşeza pe pământul şatrei.
Ţin mai mult ca oricând la mine, la biblioteca mea, la castelul meu, la lumea mea.

N-am renunţat la luptă. Şi dacă aş vrea, tot nu s-ar putea.
Lupt din ce în ce mai puternic. Arogant, cinic, sălbatic ?
Sunt !

De ce să mă-nchin lumii viclene ?
Eu am să trăiesc şi-am să mor
Un om între oameni !



Semnează al dumneavoastră, Ştefan Paraschiv

marți, 25 decembrie 2012

Sfântă Noapte de Crăciun de Adrian Păunescu

[ Poezie inedită în mediul virtual - Să aveţi sărbători luminate, să fiţi mai buni şi să vă gândiţi la cei mai trişti ca voi ! Mereu ! ]



Sfântă Noapte de Crăciun,
Noaptea sufletului bun,
Ziuă sus şi noapte jos, 
S-a născut Iisus Hristos.

Pentru morţi şi pentru vii, 
Noaptea asta e o zi,
Vin în căni ş nuci în blid,
Multe ceruri se deschid.

Nu au pâine cei săraci, 
Dar miroase-a cozonaci,
Nu-i dreptate pe pământ,
Dar se naşte Pruncul Sfânt.

Şi, în fiecare an, 
Lăcrimează mame-n van, 
Să se-ntoarcă înapoi
Prizonierii de război.

Noaptea rugilor fierbinţi,
Se-ntorc fiii la părinţi,
Şi părinţii la străbuni,
Sfântă Noapte de Crăciun.


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

duminică, 23 decembrie 2012

Jurnal cu iz francez de Monalisa Basarab. Episodul al VIII-lea : Sfârşit

În faţa casei lui Coco Chanel din Saint-Tropez

“Un balsam pentru trup și suflet”, această experienţă mi-a conferit confortul unei vacanţe de neuitat și a unei călătorii unice.
Trecerea de la o localitate la alta a fost un minunat prilej de a admira frumuseţile pardisiace ale Franţei, care se armonizau perfect cu yachturile mereu ancorate în porturi și sutele de magazine luxoase, dâdu-mi un copleșitor sentiment de relaxare, liniște și confort.
Mi-am încărcat sufletul cu amintiri frumoase mult prea greu de uitat, și pentru că nicio vacanţă nu durează suficient, vor rămâne neatinse până la vara viitoare !

Şi totuși, cum spunea Mircea Eliade: “Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine.

Opera din Monte Carlo

Cu toată dragostea, Monalisa Basarab

duminică, 16 decembrie 2012

Jurnal cu iz francez de Monalisa Basarab. Episodul al VII-lea : Grasse

Ziua a VII-a 


                                    Esenţe tari în sticluţe mici

Am ajuns la Grasse - “capitala celor mai ameţitoare miresme” -, într-o dimineaţă însorită. Încă de la intrarea în oraș te întâmpină un miros îmbietor de parfum. Picturalul orășel al parfumului de roze și lavandă, al poeţilor și cântăreţilor provensali, este locul unde s-a născut Fragonard, celebrul pictor francez, și a murit Edith Piaf.
Fabrica Fragonard
Renumita Fabrică de parfumuri Fragonard (Parfumerie Fragonard), a fost principalul obiectiv de vizitat, pe ordinea de zi.
Istoria parfumurilor Fragonard a început în 1926, la Grasse, atunci când Eugene Fuchs iniţiază prima afacere de parfumuri, împrumutând firmei numele ilustrului pictor Jean-Honoré Fragonard, în semn de omagiu.
Aici, o domnișoară agreabilă, foarte frumoasă, vorbitoare de limbă engleză, care a fost ghid pe tot parcursul vizitei, a explicat metodele tradiţionale de fabricare a parfumurilor și produselor cosmetice. La sfârșit m-a invitat să testez câteva mostre de parfum, astfel încât am intuit repede mirosul ispititor al florilor de iasomie, trandafiri și lavandă, lemn, dar și diferite substanţe bogate în compuși aromatici.
Parfumurile Fragonard sunt puternice, sofisticate, seducătoare, atrăgătoare, persistente, au o gingâșie florală și un mister oriental aparte, astfel încât te determină să te simţi enigmatică şi provocatoare. 
Tot la Grasse întâlnim parfumeriile: Molinard, Galimard sau Fragonard.
Cum bine se știe, există trei fabrici Fragonard: la Grasse, la Eze-Village și la Saint-Paul de Vence.
În luna septembrie se ţine anual aici “Festivalul parfumurilor”.  
Am plecat de la Fragonard ameţită de arome și, bine-nţeles, n-am rezistat tentaţiei de nu-mi cumpăra măcar un  parfum.
Musee International de la Parfumerie (Muzeul International al parfumurilor)
Muzeul Internaţional al Parfumurilor (Musée International de la Parfumerie), aflat în vecinătatea fabricii Fragonard, înfiinţat în 1989 de către Francois Carnot, te introduce în istoria parfumurilor franţuzeşti, iar vizita la muzeu îţi oferă o experienţă de neuitat.
În afara parfumurilor, o altă atracţie a orașului o reprezintă Catedrala Notre Dame du Puy (Cathédrale Notre-Dame du Puy), construită în secolul 11, ornamentată foarte frumos cu picturi de Rubens și Fragonard.
Orașul vechi impresionează prin multitudinea de clădiri medievale, străzi înguste, tipice stilului provensal, magazine cu produse specifice zonei, piaţete pitorești, etc. Nu trec neobservate tinerele domnișoare îmbrăcate în costume tradiţionale dantelate, care vând buchete imense de flori, la colţ de stradă.
Grasse - “capitala mondială a parfumurilor” -, are o importanţă deosebită pentru tradiţia parfumurilor franţuzeşti, datorită bunăstării, peisajelor încântătoare şi a miresmelor ademenitoare.  

La Parfumerie Fragonard, au fil du temps
Cu toată dragostea, Monalisa Basarab

Curtea Fabricii Fragonard
Fabrica Fragonard - Încăperea unde se fabrică sapunul
Grasse - Fabrica Fragonard
La Violette en Botanique - Fabrica Fragonard
Laboratorul de Esente - Fabrica Fragonard
'Orga' creatorilor de parfumuri care conţine 250 de esenţe uzuale
Parcul de lângă Fabrica Fragonard
Parfumeria Fragonard din incinta Fabricii
Grasse
La Route des Parfums
La fabrica Fragonard 

duminică, 9 decembrie 2012

Jurnal cu iz francez de Monalisa Basarab. Episodul al VI-lea : Saint-Tropez

Ziua a VI-a

În faţa casei lui Coco Chanel

Bine aţi revenit la Saint Tropez voi, cei din întreaga lume ! – D.J.Jackie

Capitainerie Saint-Tropez
Saint Tropez - putere de seducţie perpetuă” -, micul oraș port situat la malul Mării Mediterane, la 110 km de Nisa, în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur (Provence-Alpes-Côte d'Azur) este locul de relaxare al miliardarilor, vedetelor hollywoodiene și celebrităţilor din toată lumea. Denumirea orașului își are originea de la numele unei capele botezată Sancti Tropetis, care s-a extins repede în întreaga localitate, înlocuind vechea denumire romană Heraklea.
Notorietatea micii așezări a căpătat contur în anii ’50, când staţiunea a devenit locul preferat de vacanţă al celebrei actriţe Brigitte Bardot, dar și datorită filmelor cu cel mai însemnat jandarm din lume, Cruchot, interpretat majestuos de Louis de Funes.
După un drum destul de obositor, aprox. 3 ore de la Nice, odată ajunsă la Saint Tropez am coborât în zona portului. Faleza, excelentă pentru o plimbare liniștită și relaxantă este unul dintre atuurile de şarm ale oraşului.
Am putut admira de aproape zecile de yachturi de lux, unele mai mari cu trei etaje sau altele mai mici cu un singur etaj, care erau ancorate în port. Teribil de elegante, marea lor majoritate aveau pavilion englezesc sau monegasc, devenind simboluri ale locaţiei glamour.
Casa lui Christian Dior (House of Christian Dior)
Cu o arhitectură veche, unde luxul nu iese în evidenţă nicăieri, Saint  Tropez este un orășel aparent înghesuit: străzi foarte înguste, clădiri construite în stil francez una într-alta de culoare bej, cu obloane verzui și balcoane împodobite de flori sau arbuști exotici. Există o multitudine de terase, cafenele, baruri, centre specializate în vânzarea diferitelor tipuri și forme de ciocolată sau dulciuri; magazine modeste care deși nu strălucesc, au totuși un aer ce degajă simplitate, frumuseţe, liniște și eleganţă.  
Parcurile -“inundate de vegetaţie”, cu aranjamente florale și numeroase spaţii verzi, sunt de o frumuseţe rară. 
Dacă Muzeul Annonciade (Musée de l'Annonciade) te introduce subit în “lumina” adevărată a picturii (deţine una din cele mai bogate colecţii de tablouri ale impresioniștilor francezi), renumitele House of Coco Chanel sau House of Christian Dior, te determină să faci o incursiune în fascinanta lume a modei.
Saint Tropez-ul - “oraș cu pesonalitate particulară” - de o atmosferă mediteraneană clasică, farmec individual și un aer unic al regiunii este unul dintre cele mai pline de viaţă orașe.

Saint-Tropez
Cu toată dragostea, Monalisa Basarab

Casa lui Coco Chanel (House of Coco Chanel)
În faţa la Capitainerie Saint-Tropez
În Saint-Tropez
Magazin în Saint-Tropez
Plaja din Saint-Tropez
Portul din Saint-Tropez
Yachturi ancorate în portul Saint-Tropez
Statuie din Saint-Tropez
Saint-Tropez

Artist independent care îşi prezintă show-ul pe stradă







duminică, 2 decembrie 2012

Jurnal cu iz francez de Monalisa Basarab. Episodul al V-lea : Eze

Ziua a V-a


Drumul de piatră aflat lângă Poarta Poterne care duce către vechiul centru medieval
Cuibul vulturului

Eze - “grădina suspendată a mării” - sau - “balconul Rivierei” -, este situat la 10 km de Nice.
Poarta Poterne
Cunoscut și sub numele de “cuibul vulturului”, datorită faptului că se află pe o stâncă, la 427 de metri deasupra Mării Mediterane, Eze -  o bijuterie de orăşel medieval” -, boem, liniștit, cald și primitor, te provoacă să pătrunzi în ambianţa secolelor trecute.
Pentru a ajunge în inima vechiului centru medieval, trebuie să mergi pe un drum pietruit, în sus pe deal, către cetate,  trecând printr-o poartă fortificată numită Poterne, care datează din secolul XIV.
Atmosfera de aici te introduce într-o lume de basm. Străduţele pavate cu piatră au aleile înguste, sunt mărginite de clădiri mici, cu faţade de piatră, porţi din lemn și fier forjat, flori multicolore crescute direct din stâncă, magazine cu suveniruri artizanale.
În fiecare primăvară se organizează un “Festival medieval” de mare amploare.
Parfumeria Fragonard
Dacă ajungi la Eze, unde farmecul naturii este dublat de cel al așezărilor, ești constrâns să vizitezi: Grădina Exotică (Jardin Exotique) - “o adevărată grădină a Raiului” -, faimoasă atât pentru varietatea de cactuși și alte plante tropicale luxuriante; Capela Sfintei Cruci (Chapelle de la Sainte Croix), unde poţi admira interiorul baroc și clasic al locașului; Castelul Chèvre d’Or (Château de la Chèvre d’Or), un vechi coștéi săpat în stâncă, care a fost casa celebrului violonist Zalto Balokovic, devenit astăzi un hotel scump și exclusivist; Fabrica de parfumuri Fragonard (L’usine de parfums Fragonard) unde găsești o gamă largă de parfumuri cu note florale diverse și mirosuri mediteraneene.
La sfârșitul vizitei în Eze Village, am coborât la Eze Bord de Mer, o parte a orașului situat pe malul mării, cu mașina, pe drumul lui Nietzsche (Eze sur Mer), unde filozoful a compus “Așa grăit-a Zarathustra”  lucrarea sa de temelie, pentru a îmbina atmosfera medievală cu o baie în Marea Mediterană.
În Eze Village - “paradisul pe pământ” - descoperi frumuseţea ca pe un dar și ai parte, fără îndoială, de una dintre cele mai plăcute experienţe. Aici este locul unde, pentru fiecare dintre noi, esenţa medievală a satului devine realitate

Chateau de la Chevre d'Or
Cu toată dragostea, Monalisa Basarab

Drumul care duce către Eze Village, unde se află Chapelle de la Saint Croix (Capele Sfintei Cruci)
Interior Chapelle de la Saint Croix

Eze Village
Eze Bord de Mer (unde este plaja)
Magazin cu sculpturi din lemn
Magazin
Eze Village
Produse provensale
Hartă Eze Village
Eze Village