vineri, 27 ianuarie 2012

Astăzi e ziua ta: Florin Piersic - Jurnalul Naţional


Un papagal i-a prezis că va trăi până la 92 de ani, iar despre sine spune mereu că este unicul care, atunci când e fericit, este în al 11-lea cer. Pe estrada Palatului Festivalului de la Cannes, Danielle Darieux, marea actriţă franceză, îl prezenta pe protagonistul filmului românesc „Ciulinii Bărăganului” ca şi cum ar fi avut trei nume Florin Pierre Sic, iar el şi-a luat inima în dinţii, pe atunci, deloc plombaţi, şi a sărutat-o în faţa tuturor. Franţuzoaica a spus atât „Oh, la, la, la, ces roumains”. Nu poate uita acest debut copleşitor. Florin Piersic împlineşte mâine [ astăzi ] 76 de ani. Jurnalul Naţional [ şi Blogul Mareşalului Crai ] îi urează „La mulţi ani!”.

A fost o vreme când nu prea exista fată să nu-l viseze. A fost o vreme, care încă mai este, căci pe Florin Piersic nu-l poţi trece cu vederea niciodată, dar niciodată. Timpul a trecut, dar el rămâne acelaşi neobosit iubitor al meseriei pe care şi-a ales-o demult cu sufletul. A urcat din mers, în trenuri neaşteptate. Nu ştim ce ar face Florin Piersic dacă l-ai aşeza la Masa Tăcerii, dar putem face un exerciţiu de imaginaţie şi parcă îl auzim cum spune: „Bă, voi sunteţi nebuni?!”. Ce să taci, mai ales acum, în acest vremuri! „Draga mea, degeaba mă suni, că nu sunt în ţară, sunt la Budapesta. Filmez aici, mă întorc abia pe data de...”, aşa începe discuţia telefonică pe care am avut-o cu Florin Piersic.

„Dar dacă tu consideri că trebuie să aduci aminte că este ziua mea, nu ştii cât de tare mă bucură. Amintiţi voi, jurnaliştii, de noi, ăştia care am făcut ceva pentru ţara asta. Aştia care am rămas aici şi am iubit acest pământ până nu am mai putut. Mă faci feri­cit că aminteşti şi de mine, că poate merit şi eu să apar în paginile ziarului. Te rog să-l pupi pe Tucă, scumpa mea, şi spune-i că-i mulţumesc că mai aduce românilor aminte de valorile acestei ţări. Că uite, mă doare acum o chestie. M-au sunat cei de la emisiunea lui Mădălin Ionescu şi mă întrebau dacă pot comenta în vreun fel ce a spus Victor Rebengiuc despre Stela Popescu. Păi, ce să comentez?

Sunt stupefiat. Cum să spui alte cuvinte despre Stela Popescu decât bune? Este o actriţă excepţională, arată extraordinar, şi-a păstrat umorul, a făcut roluri minunate. Ce să spui despre ea? Măi, dar lăsaţi oamenii în pace. De ce să aruncăm vorbe urâte unii asupra altora. E nedrept. Am mai rămas puţini, noi, cei din generaţiile vechi, de ce să nu strângem rândurile şi reuşim doar să ne urâm?”, spunea cu năduf la telefon Florin Piersic.

Posesor al unui haz inconfundabil, dacă nu ai o viaţă la dispoziţie, mai bine nu-l întrebi nimic, pentru că atunci când începe nu mai termină, mereu are ceva de spus. Dar acesta este marele său atu. „Noi, actorii, supravieţuim datorită amintirilor. M-am gândit de multe ori cât de adevărate sunt aceste cuvinte. Mi se potrivesc mai ales mie. Pentru că nu ştiu dacă trăiesc datorită întâmplărilor, întâlnirilor, cunoştinţelor pe care le-am făcut în timpul zecilor de ani, dar sigur că există câteva persoane care au făcut şi vor face parte din existenţa mea, care mi-au lăsat şi sigur or să-mi lase amintiri. Mărgelatu. Ce frumos sună pentru mine acest nume.

Premiera filmului «Drumul oaselor» a însemnat în 1980 pentru Cinematograful Patria o mică renovare. Românii au dat năvală în sală, trecând peste uşi, prin geamuri, pentru a vedea aventurile lui Mărgelatu. În doi ani şi jumătate, filmul a fost vizionat de 4.670.000 de spectatori”, spune Florin Piersic.

„Sunt emoţionat. Eu nu am nimic programat, totul este cum îmi vine. Întâlnirea mea cu publicul este mereu una interactivă. E viaţa mea. Viaţa mea de actor. Scrie dacă vrei. Am început la Piatra-Neamţ. Am fost repartizat în 1959, după ce un an am stat la Bucureşti, împreună cu Leopoldina Bălănuţă, Dumnezeu s-o ierte, cu Cosma Braşo­veanu şi cu Ghiţă Popovici Poenaru. Am fost patru cu media 10. Am jucat la Teatrul Naţional roluri extraordinare. Părintele meu spiritual şi artistic a fost Alexandru Finţi, pe care-l regret toată viaţa, pentru că el mi-a dat roluri ca «Idiotul», adică Lev Mîşkin, el mi-a dat rolul lui Lennie din «Oameni şi şoareci», spectacol care până astăzi a rămas de neuitat. L-am jucat de 1.270 de ori.

Pe scenă, totul depinde de public. El e judecătorul meu. Eu îl simt, pentru că de aia sunt actor şi nu sunt hingher. Sunt actor pentru că, dacă nu v-aţi prins că-s talentat până astăzi, nu mă mai interesează, înseamnă că nu sunteţi normali. Să-ţi dea Dumnezeu ce ştiu eu, şi eu ştiu destule, şi ce-i mai bine. Tot ce-mi doresc eu pentru tine, pupă-i pe părinţii tăi şi spune-le că Florin îi iubeşte, pupă-l pe Tucă şi spune-le românilor că sunt nebun după ei!”, a încheiat Florin Piersic.


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu