joi, 5 aprilie 2012

80 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu de Carmen Anghel, Jurnalul Naţional

Fănuş Neagu ar fi împlinit astăzi 80 de ani. Probabil că îşi dăduse seama că, oricât ar fi de "meşteri", oamenii nu pot pătrunde în toate cotloanele minţii şi ale sufletului său. De aceea, ori râzând, ori serios, ori sarcastic, Fănuş Neagu şi-a făcut, pictate în cuvinte şi în fraze arzânde sau blânde ca ploaia de vară, "autoportrete". Ele ne vor ajuta să-l cunoaştem, să-l recunoaştem şi să nu-l mai uităm.


În "Cartea cu prieteni": "Rezemat în gardul frunţii/ Prieteniile sunt un izvor de insomnii sau un răzor de aştri. Spun asta fiindcă nu pot trăi singur. Iată şi potretul celui care mă însoţeşte în toate clipele. E înalt, masiv, blond (astăzi cărunt, îndestul de cărunt), căpcăun la vorbă şi la băutură, vârât până la gât în Balcani şi plutind pe Dunăre într-un docar pe jumătate înecat, pe jumătate făcut ţăndări, către marea pe care o ţine în Dumnezeu ca un hoinar ce-şi primeneşte sufletul numai în iarbă, în tăvălitură de cai, în vedenii capii ce-l însoţesc şi-l latră...

Ehe, ce ureche de aur pe tâmpla măgarului şi ce timp ciudat, acolo, deasupra malului de la Brăila, unde se înalţă un oraş din solzi de aer albastru, împerecheaţi cu solzi de aer de sidef. Scrie blestemându-se, iubeşte uitându-se peste umăr la nevestele altora, umblă după o prinţesă de rouă, e hain cu el şi nu va găsi niciodată cuvintele care să-l sature. Dacă n-ar fi atât de mult ar fi un pui de lele, dar aşa e numai un netrebnic, un reazemă gardul frunţii, un îndoit pe inelul ce şi-l pun nălucile pe deget în seara când se logodesc cu poeţii. Deşelat de atâtea cântece care nu izbutesc să-i iasă din gură e totdeauna ca un brad înapoi şi ca o floare-n urmă. Iar când nu-şi mai poate răbda oasele fărâmate pe masă şi haita viselor care-l duc până în pragul nebuniei, trece Dunărea, în Dobrogea, pe un drum subţire, se clatină prin buruieni şi pândeşte o zi când începe să bată vântul din rupturile Orientului.

E întreg, om liber şi cu sufletul despicat pentru toate încercările atunci când ajunge lângă o moară de vânt – numai vreo cinci mai sunt în toată Dobrogea – şi din răspântiile tulburi ale lumii de mărăcini şi de presimţiri răscolitoare se ridică în două aripi potopul dropiilor de nisip. Ceasuri în şir sună prin cotoarele grâului pulberi asfinţite, herghelii din care n-au mai rămas decât izvoarele fugii, gânduri care n-au ajuns să fie faptă şi nu vor muri pentru că n-au avut viaţă. Atunci e salcâm sau cumpănă de fântână care bea sufletul câmpiei, ticălosul.(...)"

Târziu se trezeşte într-un lan de floarea-soarelui şi cade fericit într-un răzor de insomnii, într-un răzor de aştri, şi ascultă cu inima ceea ce scria Nichita Stănescu despre el, cu atâţia ani în urmă:

"Oraţie de nuntă a prietenilor
Voi, derbedeilor, sensibili şi aurii
precum polenul de pe aripe de fluturi în zigzag
un orizont din trupul meu îmi fac
trăgănd săgeata unui punct pe i.
Ursula cesta blând şi calm şi bleg, Fănuş,
e apucat de nimeni ca de doruri; –
dă cu sărutul numai doar în zboruri
iar iernii lumii e învârtecuş.
De zimbrul ăsta mult zâmbesc cu zâmbre
lăsându-l mult pupat, mult sărutat
când simt cum pasărea îmi ţine loc de tâmple
şi sâmbure mi-e creierul pentr-o coroană de-mpărat.
Îl las pe tont să stea pe tron
cum las sărutul meu pe altă gură, –
cel mai sărac şi ce mai domn, –
din ochi îmi curge pe figură, –
lacrima sărată pentru altădată."

Sau "Potretul«dracului» care i-a fost repartizat". "Ar arăta cam aşa: foarte ciolănos; cu nişte copite d-alea de cal de regiment. Să plesnească pe rumân, să-i sară băiatului nasturii. Bătăios. Cu coarne de bivol pus pe fapte mari. Cam netrebnic. Deschizând întotdeauna uşa cu umărul, nu cu mâna. Sau cu genunchiul. Dând din coate când trece pe lângă tipi simandicoşi, dar dând din coate în aşa fel încât să le rupă nasul. Fumând mult şi aruncând fumul în nasul lumii. Mergând spre cârciumă la braţ cu dracul lui Nichita şi cu dracul lui Tomozei. Foarte amic cu stewardesele, plimbându-se pe lângă aeroport. Din când în când, coborând spre Rucăr şi ajungând până la Braşov.

Mai mult n-ar urca, pentru că e o cheltuială mare să urci pe munţi, iar în oraş e răcoare. Ar mirosi foarte mult a cramă. I-ar plăcea să se culce toamna pe frunze şi nu ar intra în oraş decât cu pălăria trasă pe ochi şi foarte rar, numai pe ploaie. Ar sta foarte mult pe Dunăre, creanga. Un tip necuviincios prin însăşi existenţa lui." (într-un interviu dat lui Florin Murgu). (Fragmente din cronologia care apre în volumul Fănuş Neagu – Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, apărut în seria BPT, Jurnalul Naţional).
Fănuş Neagu s-a născut pe 5 aprilie 1932, în Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila, şi a fost povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg. A murit la 24 mai 2011.


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu