duminică, 22 aprilie 2012

Maestrul, de ziua lui de Sebastian S. Eduard, Jurnalul Naţional

Ion Lucian, 88 de ani printre îngeri

22 aprilie 2009

Este greu şi răscolitor să cauţi în arhiva unui cotidian care azi-mâine face 20 de ani şi care a scris enorm despre Maestru. Vezi, uluitor, cum microinterviurile de la “Azi e ziua ta" se succed cu informaţii prin care aflai că s-a internat în spital pentru cine ştie ce afecţiune. În ultimele săptămâni cu toţii i-am ţinut pumnii Maestrului. Invinsese atâtea internări, evident că şi de data aceasta avea să reuşească. Doar îl aştepta Teatrul...Şi noi…

Astăzi e ziua ta (Aprilie 2011)
"E o perioadă foarte ciudată din viaţa mea. În mod paradoxal, acum, când se pune problema de vârstă, de oboseală, de sănătate, sunt mai solicitat şi mai ocupat decât în tinereţea mea îndepărtată. Viaţa mea înseamnă propriu-zis viaţa teatrală, viaţă personală nu am avut niciodată. Nu ţin minte să fi avut vreodată concediu în care să fi stat la undiţă sau la tenis. Pentru mine, viaţa a fost mai mult în teatru decât în particular. Perioada aceea de zece ani de peregrinări prin străinătate a fost tot cu teatrul, cu turnee, cu piese pe care le-am montat, pe care le-am jucat. Când mi s-a oferit titlul de Ofiţer al Legiunii de Onoare de statul francez, a fost ca un certificat, o ştampilă pe cartea mea de muncă a faptului că nu am trăit de pomană. (...)
Ce aş schimba în România? Te rog, nu mă întrista de ziua mea. Pentru că nu pot să înţeleg ce se întâmplă şi nici nu găsesc un pansament. Am fost ademenit în politică o foarte scurtă perioadă, după ’89, dar n-am găsit corespondenţă în sufletul şi înţelegerea mea. Este păcat că majoritatea celor care ar avea ceva de spus au stat deoparte şi continuă să stea. Una dintre marile probleme ale ţării noastre este că avem prea mulţi oameni politici şi prea puţini oameni de stat."

Astăzi e ziua ta (Aprilie 2010)
"Preocuparea majoră care nu a încetat să mă obsedeze este terminarea sălii de teatru Excelsior. Se împlinesc 12 ani de când mă chinuiesc să dau viaţă acestui lăcaş de cultură, în special pentru tinerele generaţii. Am suportat toate avatarurile unei birocraţii crâncene şi a unor ostilităţi de neînţeles pentru mine, dar lucrarea se apropie de sfârşit. Sper din tot sufletul că în toamnă se va deschide cel mai frumos şi modern teatru din Bucureşti. (...)

Niciodată nu am acceptat ideea de sfârşit, întotdeauna a fost o etapă pe care am încheiat-o, premergătoare alteia. Nici acum nu consider că este un moment de bilanţ, ci este o dare de seamă. Mai sunt încă dator mult şi nu vreau să plec fără să-mi plătesc datoriile." (...)

Dacă ar fi să fiu ministru al Culturii, aş fi tare rău, exigent. Aş avea de suferit foarte tare, pentru că, la noi, nu ştiu dacă este o sechelă a regimului comunist, s-a împământenit mentalitatea tembelă conform căreia cultura nu produce bunuri materiale care pot fi inventariate. Nu s-a gândit nimeni că, de fapt, cultura pregăteşte cel mai important bun al unei naţiuni, concepţia, mentalitatea, gândul, filozofia unui popor. Nu poţi fi creator de bunuri, chiar şi materiale, dacă nu ai o temelie seriomaestrul ion lucianasă de concepţie de viaţă. Cultura este o investiţie în viitor cu randament în perspectivă de o importanţă colosală pe care nimeni nu o sesizează. De aceea, cultura a fost întotdeauna copilul care a suferit."

Azi e ziua ta (Aprilie 2008)
"Paradoxal, în pofida frumuseţii carierei mele, care este unică, pentru că dintre toţi colegii mei cred că sînt singurul care s-a manifestat pe patru continente, nu a fost o chemare pentru această meserie. A fost o pură întîmaestrul ion lucianmplare. Mă pregăteam pentru cariera de inginer, dar am decis să fac o încercare la Conservatorul de Artă. M-am trezit angajat la Teatrul Naţional la 18 ani. După asemenea pornire nu puteam să fiu decît cucerit de acest nou drum. Se pare că destinul a fost fast. M-a iubit cineva acolo Sus. Deşi activitatea noastră pare strălucitoare din afară, ea este destul de chinuită din interior, şi nu prea se înţelege acest lucru. (...) Este maestrul ion luciano profesiune superbă, dar draconică. Te striveşte dacă nu i te dăruieşti complet. Mi-am sacrificat viaţa personală, pentru că nu am avut altceva în minte, în suflet, în trăire decît teatrul şi bineînţeles familia. Nu am stat vreodată pe malul unui lac să pescuiesc, nu am făcut un concediu ca un turist oarecare, ci întotdeauna cu treabă. 18 ore din 24 mi-au fost subjugate de acest zeu tiranic care se cheamă teatru".


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu