vineri, 20 iulie 2012

Adrian Păunescu 69

 Eu am să mă duc, dar nu voi muri niciodată ! - Sergiu Nicolaescu


Am decis că ar trebui să-mi ţin o tradiţie, aşa, de-a lungul vieţii .
Am sufletul secat atunci când îmi curg lacrimi privind marii noştri actori, inegalabilii cântăreţi ... artiştii, oamenii care ne părăsesc . E foarte greu să vorbesc despre asta pentru că se întretaie diferite filosofii şi concepte despre moartea unui om şi posteritatea sa . 
Vă spun doar că pentru mine aceşti oameni trec în icoane . Lacrimile devin mai amare pentru că eu, contemporan cu ei, om care va îmbătrâni răzbit de vremuri - ca toţi ceilalţi -, nu i-a întâlnit pe marii oameni care s-au aflat, pentru un timp mai lung sau mai scurt, undeva, aproape de mine .
Bucuria de a le fi fost, deci, compatriot, nu este destul de puternică pentru a suprima acest sentiment . 
Am decis că trebuie să vorbesc nu numai în rugăciuni, ci şi în epistole, cu oamenii care mi-au marcat existenţa . 
Aşadar, simt nevoia ca de Sfântul Ilie să-i spun - încă o dată şi încă o dată - maestrului Adrian Păunescu multele câte au trecut de anul trecut .


20 iulie 2012, Constanţa,

Rugă pentru Păunescu
Păunescu nu e om, Păunescu nu-i poet, Păunescu-i un popor

Maestre, dacă nu te superi, aş vrea să îmi asculţi din nou inima . Poate sună patetic, dar cu siguranţă domnia ta nu crezi asta . Ştiu că în imensitatea ta, îl rogi pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de noi toţi, românii . Dar poate că pui o vorbă mai caldă şi pentru cei care se gândesc la tine, care te simt, îţi simt poezia . Eu aşa nădăjduiesc . 
Pentru început, vreau să îţi spun că, înaintând în vârstă şi în opera domniei tale, simt că mă înalţ ... 
Uneori chiar mă mint cu ideea că destinele noastre ar putea semănă . Atunci, ar trebui să mă rog să am o viaţă cât mai rea ?
Chiar dacă ai fost izbit din toate părţile, izgonit, scuipat, rănit - niciodată de moarte -, tu ai rămas veşnicul luptător pentru poporul şi ţara noastră . 
Ai murit cum ai şi trăit : în picioare . Nu te-au doborât nici comuniştii vechi, nici comuniştii noi, nici răul şi nici puterea lui . Ai fost şi rămâi un om şi un creator deasupra vremurilor . 
Iată cum această epistolă scrisă în cinstea zilei tale de naştere se leagă cu a mea . 
Spuneam anul trecut că am dorinţa arzătoare de a putea avea mândria - într-o zi - de a spune că am toate cărţile domniei tale . Anul ăsta am putut să alătur Poeziilor tale cenzurate, cu un singur punct, de dragoste ... şi Rugă pentru părinţi, Libertatea de unică folosinţă, Pământul deocamdată şi Liber să sufăr .
Am putut în sfârşit să aduc în casă cartea de căpătâi : Cartea cărţilor de poezie . Când deschid coperţile negre ( altă poezie minunată ! ) intru în Universul Păunescu . Stau în faţa unei opere adunată cu greu în sute şi sute de pagini . Parcă stau în faţa eternităţii . Pentru că posteritatea domniei tale e, înainte de toate, încununată cu puterea şi iubirea vieţii tale . E un tumult groaznic pentru duşmanii culturii române faptul că Adrian Păunescu, înaintea tuturor şi la o distanţă remarcabilă, a ajuns primul la tronul lui Mihai Eminescu, la picioarele căruia, iată, îşi doarme bardul somnul de veci . Niciun poet - şi probabil niciun scriitor - nu a atins seva poporului român, nu s-a confundat cu tristeţea, dorul şi bucuriile acestui neam cum au făcut cei doi .
Amândoi au luptat cu o întreagă lume şi au devenit martiri pentru poporul român . Nu spun cuvinte mari, domnule Păunescu, eu doar zic ce simt .
Poate dacă aveam fumuri de mare poet, spuneam şi eu că eşti un versificator .
Poate dacă aveam şi eu tatăl kominternist, venit în România pe tancurile sovietice, spuneam şi eu că eşti comunist .
Poate dacă aveam pretenţii de mare intelectual cu o operă formidabilă, spuneam şi eu că eşti poet de curte .
Eu pe lângă tine sunt doar un simplu - în timp ce tu eşti dintre cei mai mari - român . Cărările şi poverile vieţii mele m-au făcut să te accept în sufletul ca pe un adevărat părinte, ca pe un duhovnic, dincolo de moarte .
Au trecut multe peste încercatul nostru popor, tot mai dezbinat . Mi-ar fi plăcut să îţi aud părerile, să mai domoleşti ura asta care ne învrăjbeşte .
Cât îmi lipsesc - ne lipsesc - articolele tale atât de meşteşugite . Pamfletele . Editorialele ...
A.P., cronicar la ultimul bal al României .
Ţi-au ridicat nişte oameni câteva busturi . Mici . Că, de, Antonescu nu are statuie, Sergiu Nicolaescu nu are, tu nu ai ... Cioran şi Eliade ce să mai zică ? Apropo, colegii naţionale cu numele voastre eu nu am auzit . Licee, nici atât .
Domnia ta corespondai cu genialul Eliade - care probabil i-a povestit despre tine şi lui Cioran -, lucru pe care hienele ameţite Liiceanu, Pleşu, Cărtărescu şi cu Patapievici nici nu îl visau . Din păcate, însă, domnul Noica i-a pripăşit pe primii doi pe la Pălitiniş şi acum ei sunt un fel de discipoli ... Filosofi care învârt banii cu lopata, deşi lumea cu carte îi huleşte şi publicul nu îi cumpără . Dar, asta e, dumneata eşti poet de curte la vila statului în care stătea Ceauşescu şi ei sunt intelectuali la vilele particulare ale lui Băsescu .
Am spus - şi probabil ai spus-o şi domnia ta, mare admirator al lui Bacovia - trist şi masochist popor ...
Simt că veghezi, domnule Păunescu . Pentru mine eşti un fel de înger păzitor . Al meu şi al nostru, al românilor . Câţi am mai rămas ...
 N-a plouat de Sfântul Ilie şi sper să-i scrii Domnului încă un manifest pentru sănătatea pământului . Nu pentru că se usucă recoltele, ci pentru că se usucă straşnicul - odinioară - ţăran român .
 A trebuit acum vreo lună să scriu un discurs .  Au fost două ediţii .
Prima a fost acidă, cinică, usturătoare . După o discuţie cu o bună prietenă, am fost hotărât să scriu o variantă mult mai dulce, mai înţeleaptă, mai caldă . Am fost aplaudat la scenă deschisă şi lăudat mult după . Dar nu asta vroiam să îţi spun, că doar ştii, ai fost acolo, cum eşti şi aici şi oriunde .
Am căutat şi prin arhiva emisiunii doamnei Eugenia Vodă - unde domnia ta, ca şi alte mari genii, nu aţi avut ce căuta ... - şi am observat că dumneaei păstrează pentru final o întrebare la care invitaţii dau răspunsuri antologice . M-am gândit ce aş fi răspuns eu .
Primul citat ar fi fost din Sergiu Nicolaescu - este şi motto-ul acestei a doua epistole .
A doua ar fi fost o scurtă poezie de-a ta, Mersul inimii :
Sătulă de umilinţele leacului
mergând ca şi când
Se gândeşte să stea
şchiopătează
pe scările veacului 
inima mea .
Şi al treilea ar fi fost antologicul dumitale : Atât să îmi scrie pe cruce : " El a iubit valorile " - şi mi-ar fi de-ajuns ! 
Vreau să închei această scrisoare dincolo de viaţă şi moarte, la fel cum am terminat şi acel discurs . 

Maestrul Radu Beligan, fiind întrebat de doamna Vodă care ar fi cuvântul care i-ar caracteriza viaţa, acesta şi-a dat ochelarii joc, şi-a rezemat capul în palmă şi a rostit fără preget, cu ochii aidoma unor perle strălucind :
Mulţumesc !

Cu multă dragoste,
Ştefan Paraschiv

3 comentarii:

  1. Recunosc că nu ştiam despre dumneavoastră. Articolul scris în memoria lui Adrian Păunescu m-a tulburat profund. Am participat la Cenaclul de Seară organizat la Biblioteca Naţională, am recitat poezia "Veşnic părinte" (Fântâna somnambulă, 1968), însă cuvintele mi-au fost puţine, zgîrcite, mi-au stat în piept şi nu le-am putut rosti. Astăzi, citind şi recitind articolul dumneavoastră, îi spun tatălui meu ce nu i-am putut spune, poate, niciodată. Andreea Bîrlea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc din suflet, dragă doamnă Bîrlea . Cuvintele dumneavoastră nu au făcut decât să îmi lumineze ziua . Mă bucur pentru că v-aţi regăsit în cuvintele mele . Dacă sunteţi de acord, aş dori foarte mult să vă iau un interviu ! Numai bine !

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere