vineri, 13 iulie 2012

Moartea prietenului meu, poporul român de Lucian Avramescu, Jurnalul Naţional


Trei zile a bătut clopotul bisericii de sus, de lângă vechea şcoală. A bătut a mort. Sunetul s-a risipit ca de obicei lung, tărăgănat, cu spaţii nesfârşite între două clopotiri de-ai zice c-a adormit clopotarul sau între două smucituri de funie a dat o fugă la birtul de peste drum să-şi ia ţigări. M-a vizitat profesorul cu care mai schimb o vorbă. Cine-a murit? – întreb. Săptămâna trecută a murit la Sângeru un coleg din şcoala primară, Marcel. Era un copil cu o agresivitate ieşită din normal. Când se bătea cu alt puşti nu se oprea până nu-l umplea de sânge şi-l lăsa lat la pământ. În pământ s-a dus şi el. Dascălul care le ştie pe toate din sat nu ştie cine-a murit acum. Profesorul de inimi Eduard Apetrei, pe care l-am vizitat în urmă cu o săptămână, la Fundeni, pentru, cum zice domnia sa, un control de rutină, îmi spune că urgenţele lor au primit în acea noapte 14 cazuri de infarct. Ce vârste aveau, întreb eu să mă aflu în treabă. Cel mai tânăr are 20 de ani. Înţeleg, din acest are şi nu avea, că băiatul a scăpat cu zile. Clopotul se aude rar iar eu tăifăsuiesc cu dascălul la Sângeru. Prin geam se văd pietrele pe care le-am adunat ani şi ani pentru muzeul pe care l-am dăruit satului în care m-am născut şi care se vrea o dovadă că românii au şi o civilizaţie a pietrei, nu doar a lemnului.

Mi-am întâlnit doi elevi, zice dascălul. Unul e încă student. Celălalt s-a angajat la o firmă de calculatoare. E o bucurie, zic, să-ţi întâlneşti copii pe care i-ai modelat într-un fel. Prietenul meu clatină amărât din cap. Aşteaptă 29 iulie să-l voteze pe Băsescu. Am crezut, zice, că nu înţeleg bine. Sunteţi pedelişti? Nu, dar nu putem fi cu nenorociţii de Ponta şi Antonescu. Au furat ţara, au dat lovitură de stat, ne-au scos din Uniunea Europeană. Am încercat să redevin ce-am fost, dascăl, să le explic ce se petrece cu noi, cum ne prosteşte din nou Băsescu, cum a furat ţara şi a îndatorat-o. Cum el a batjocorit democraţia, cum din cauza lui am ajuns de râsul lumii, cum îi întorc dosul toţi pe unde se duce. Nimic. Am plecat cu senzaţia dureroasă că am întâlnit un perete, că m-am izbit cu capul de el. Da, foştii mei elevi erau un perete urât, amorf, igrasios, tâmp. Sunt şi pereţi tâmpi. Mi-au adus ca ultim argument că Ponta n-a pus ghilimele la 40 de pagini furate. Erau îngroziţi de un posibil plagiat. În două zile, Pinalti, le-am zis eu, a realizat un profit de 50 de milioane de euro din curentul produs de hidrocentrale. E unul din oamenii lui Băsescu. Ştiţi cât a furat şi a minţit Băsescu, cel care uzurpă cuvântul „cinstit” pe care-l utilizează acum abundent? Vorbeam degeaba, vorbeam unor morţi.

Prietenul meu a plecat. Se ţine ţanţoş dar acum părea îndoit nu de umeri, ci de ceva care surpa lăuntrul fiinţei lui. A coborât treptele şi l-am văzut depărtându-se, luând distanţă nu doar de mine, ci de el chiar, de noi toţi la un loc. Am vrut să-l strig şi să-l mai întreb o dată dacă a aflat cine a murit la noi în sat de nu se mai opreşte clopotul. Nu l-am mai strigat fiind convins că-mi va răspunde ceea ce mi-am răspuns şi eu – poporul român.


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu