miercuri, 25 iulie 2012

Nicolae Covaci va realiza portretul lui Vlad Drăculea de Alex Revenco, Jurnalul Naţional


Despre voievodul român Vlad Basarab al III-lea, supranumit Ţepeş, s-a scris mult şi de cele mai multe ori cu venin. În ultimii ani, sub asaltul filmelor şi literaturii cu vampiri, copiii români au început să-şi întrebe profesorii sau părinţii: "Vlad chiar a fost Vampir?”

În acest context a apărut "Răstignit Între Cruci”, romanul istoric al lui Vasile Lupaşc (foto), ce-şi propune să facă lumină în ceea ce priveşte viaţa, lupta şi motivaţiile temutului Dracula. Scris într-un ritm alert, uşor de citit, romanul este mai mult decât o lectură agreabilă, prin bogăţia informaţiilor reale conţinute, fiind un mod practic de cunoaşte adevărul istoric despre Vlad Drăculea. Deşi pare un roman de ficţiune, în care hangiul Sache, cavalerii Ler, Stroe, Mihnea şi Marcu sau frumoasa Cătălina îşi duc vieţile departe de lumina izvoarelor istorice autentice, lucrarea clarifică multe din episoadele controversate legate de Vlad Ţepeş.

În acest sens, la începutul fiecărui capitol există câte un fragment de document din vremea sau despre voievodul Valahiei, iar întâmplările descrise romanţat nu se îndepărtează de adevărul istoric. Varianta în limba engleză a cărţii se bucură de acelaşi succes, numeroşi cititori din SUA, Australia sau Marea Britanie vizitând România în urma lecturării cărţii. În încercarea de a restabili adevărul despre Vlad Drăculea, autorul va colabora şi cu Nicolae Covaci, liderul legendarei formatii rock Phoenix. Acesta din urmă va realiza un portret al voievodului, bazat pe singura descriere rămasă până la noi, cea a nunţiului papal Nicolo de Modrusa.

"Ştiu că pare imposibilă lupta noastră de a face din Vlad Basarab un nume mai cunoscut decât cel al vampirului Dracula, dar nici lupta lui Vlad în faţa cuceritorului Constantinopolelui nu părea să aibă mai mulţi sorţi de izbândă. Oricum nu avem voie să lăsăm un simbol naţional şi un erou creştin să se scufunde pentru totdeauna în aceasta "otravă” cu iz diabolic, numită vampirism. În ultima vreme, despre români vorbesc mai mult străinii care ne spun că suntem într-un fel sau altul. Este timpul să spunem poveştile noastre cele adevărte lumii întregi şi să ne recăpătăm respectul meritat”, spune Lupaşc. Proiectul de reabilitare a imaginii voievodului muntean se bucură de participarea unor nume mari ale scenei româneşti.

Alte trei poveşti derivate din romanul "Răstignit Între Cruci” au căpătat forma unor cărţi audio, în lectura actorilor Marcel Iureş şi Mircea Albulescu, iar Radio România a produs de curând un teatru radiofonic semnat de acelaşi autor, având în distribuţie pe Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Marcel Iureş, Eugen Cristea, Irina Movilă, Mircea Rusu, Mihai Mălaimare.


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu