sâmbătă, 21 iulie 2012

Poeziile actorilor ( I ) de Rodica Mandache, Jurnalul Naţional


Am fost în turneu la Târgu-Jiu. Teatrul se numeşte “Elvira Godeanu”. Oraşul are pecetea Brâncuşi. N-am mai fost de mulţi ani acolo. A fost ca o reîntâlnire blândă şi plină de nostalgie.

Într-o zi, în holul hotelului, mă aştepta un bărbat tânăr care mi-a dat o carte, mi-a spus că e actor şi scriitor şi... am stat de vorbă. Numele actorului poet – George Drăghescu. Am vorbit ce am vorbit, ne-am despărţit şi ne-am zis că o să ne întâlnim seara la spectacol.

Afară ploua cu clăbuci; am suit în camera de hotel şi am răsfoit cartea şi inima a început să-mi bată mărunt; eram în faţa unei minuni. O carte cu poezii scrise de actori începând cu Matei Millo şi Costache Caragiale, dar şi Radu Beligan, Ştefan Iordache, Ştefan Ciubotăraşu, Dorel Vişan, Toma Caragiu, Ştefan Radof, Mălai Mare, Ion Lucian, Florian Pittiş, Adrian Pintea, Ion Omescu, Amza Pellea, A. Pop Martian, Ilarion Ciobanu, Sanda Toma, Aglaie Pruteanu, dar şi poeţi mari ca Emil Botta, Dominic Stanca, Radu Stanca, G. Ionescu Gion. Versuri de ocazie, strofe satirice, epigrame, hai-ku-uri, exprimări de îndrăgostit, dar şi poezii minunate. O să aleg subiectiv, cele ce m-au impresionat pe mine.

Dar înainte de toate îi mulţumesc acestui actor poet George Drăghescu pentru gestul lui generos, pentru bucuria şi încântarea că fac parte dintr-o breaslă.

Poeziile actorilor sunt pline de tristeţe, seara şi toamna se adună apropiate, suflete singuratice, vulnerabile înduioşătoare. Acolo, pe scena şi-n culise se-ntâmplă ceva miraculos şi toţi actorii sunt nişte copii. Au tot felul de emoţii copilăreşti, ei nu se maturizează, căci nu trebuie, candoarea trebuie să rămână nemişcată, neatinsă pentru a putea atinge sufletele spectatorilor.

Amza Pellea

Amza e Amza. Cum să-l prezinţi! El chiar era un copil mare şi bun, veşnic îndrăgostit. Îi ştiu poeziile uimitoare. Amza are norocul şi că nimeni nu l-a uitat. Nu ştiu cum... Din cauza Oanei, din cauza filmelor, a lui nea Mărin, cine ştie...

Era oltean şi-n joc actoricesc era “măiastru”. Compoziţiile lui uimitoare i-au făcut pe oameni fericiţi.

Oanei

- autor Amza Pellea

1931-1983

Prin tine-ntind o mână spre-nalt spre infinit
Iar tu te legi prin mine de cei care-au murit.
Prin tine devin veşnic şi capăt sens şi ţel.
Prin tine sunt puternic sunt piatră sunt oţel.
Şi datorită ţie, fetiţa mea cea mică
De-acuma lui taticu’ de moarte nu-i e frică!

Poate că actorul se zbate ca fluturele la lumină din când în când şi trist şi neputincios, scrie poezii. Poate că stângăcia, emoţia, tulburarea îl fac să descopere expresiile şi motivarea scenei.

( va continua )


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu