vineri, 20 iulie 2012

Trâmbiţa învierii ( lui Adrian Păunescu la 69 de ani ) de Corneliu Vadim Tudor, Tricolorul


Invariabil, de ani şi ani, mă duc în pelerinaj, o dată pe lună, sîmbăta, la Pantheonul de la Cimitirul Bellu. Niciodată singur, ci cu copiii mei. Facem curat, punem flori, aducem apă proaspătă, ne rugăm. Mi-i imaginez pe scriitorii care sînt presăraţi, în hemiciclu, lîngă mormîntul lui Eminescu, ca pe nişte lei care s-au culcat, cuminţi, la picioarele Zeului. Aceasta e cea mai mare onoare de care se poate bucura un creator român: să-şi petreacă eternitatea lîngă Regele Alpha! Fiindcă, în salba de suverani şi de prinţi ai Culturii Naţionale, Eminescu asta este: Regele Alpha. Ce şi-or spune ei noaptea? Au reînviat Cenaclul Junimea? Sau Cenaclul Labiş? Ori, poate, Cenaclul Flacăra? N-ar fi exclus, miraculoase sînt căile Domnului. Aşa cum miraculoasă e şi ierarhia acestor morminte: cele ale poeţilor sînt mult mai îngrijite şi împodobite cu flori proaspete decît cele ale prozatorilor, dramaturgilor, criticilor.

(Nici acum nu înţeleg de ce, la Cina cea de Taină de la Bellu, politrukul obscur Traian Săvulescu e ,,mîna dreaptă“ a Poetului Naţional - în Enciclopedii el figurează ca ,,organizator al acţiunilor de combatere a dăunătorilor plantelor de cultură“; atunci cînd a murit, în 1963, probabil că deţinea vreo funcţie importantă, aşa că Academia o fi considerat că onoarea îi aparţine lui Eminescu, nu lui Săvulescu; nu ştiu cum se face, însă aproape toţi Traianii ăştia ne-au dat dureri de cap.) Dar, despre poeţi vorbeam: cele mai atrăgătoare ,,paturi de flori“ sînt cele ale lui Mihai Eminescu, George Coşbuc, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu. Poate pentru că poezia atrage mai mult decît alt gen literar. Cu o menţiune specială pentru Eminescu, pe crucea căruia se află, mereu, cel puţin o panglică de mătase Tricoloră - ea provine de la coroanele depuse de mine la 15 ianuarie şi 15 iunie. Mă bucur, sincer, cînd văd cît de frumos a devenit, în scurt timp, locul de veci al prietenului meu, Adrian Păunescu! E după inima lui, generoasă, înflăcărată, ca o amforă plină de trandafiri, de lalele şi garoafe. E meritul familiei, desigur, dar cred că şi al numeroşilor admiratori care îi ştiu şi îi cîntă versurile. La florile depuse, cu evlavie, în acel sanctuar se adaugă şi florile de tei depuse de Eminescu, o dată pe an, cu mîna copacului, bătrîn de 150 de ani, de la căpătîiul său. Eu ştiu poate mai bine decît alţii cît de îmbătătoare poate fi mireasma florilor de tei; acolo unde locuiesc, în Cotroceni, e un tei în curte, cred că are peste 300 de ani, poate că e o relicvă vie, din Codrii Vlăsiei, aşa cum sînt şi arborii monumentali din Parcul Arenei Progresul (Str. Dr. Staicovici). Doamne, ce-ai făcut pe lumea asta! - oftez, în sufletul meu, cînd văd, sau adulmec asemenea frumuseţi. Peste trupul martirizat al lui Adrian Păunescu, teiul lui Mihai Eminescu a nins, deja, de două ori: în iunie 2011 şi în iunie 2012. Dacă cineva se mai întreabă ,,Ce e nemurirea?" - are răspunsul: Asta e nemurirea! În jur, vacarmul unei lumi nebune, nebune, nebune. Deşertăciunea deşertăciunilor. O lume care şi-a ieşit din ţîţîni şi pe care oamenii mari, cu adevărat mari, simt că n-o mai pot salva din interior şi se înalţă la cer, s-o ajute de-acolo, cu puteri sporite. Un îndelungat studiu al Istoriei mă face să cred că, atunci cînd mor oameni importanţi, unul după altul, sînt semne că vom da piept cu nişte prefaceri colosale. Aşa s-a întîmplat şi în 1912, adică acum 100 de ani. A fost un sever avertisment, dat de scufundarea Titanicului. Nouă, românilor, ne-au murit Caragiale, Spiru Haret ş.a. În 1913, s-a prăpădit Şt. O. Iosif. În 1914 - Regele Carol I, care nu era orice principe, ci nepotul Marii Ducese Ştefania de Baden, fiica adoptivă a lui Napoleon. Începea Catastrofa! Adică întîia mare conflagraţie mondială. În preajma celui de-al II-lea război mondial, la fel, parcă sorbul timpului îi înghiţea pe oamenii care marcaseră epoca: Regina Maria, Patriarhul Miron Cristea, Mareşalul Averescu, A.C. Cuza, Corneliu Zelea Codreanu, Armand Călinescu… Nu mai era loc pentru ei. Pădurea tînără se sufoca şi trebuia să disloce. Păstrînd proporţiile, cam aşa se petrece şi acum. Unul dintre oamenii remarcabili, care s-au dus prematur, a fost Adrian Păunescu. El NU trebuia să moară la 67 de ani. Şi totuşi, a murit. Eu interpretez astfel acest deces prematur, neanunţat de nimic (el nu fuma, nu bea, făcuse mişcare toată viaţa lui, avusese o familie care îl ajuta şi îl propulsa, cu dragostea ei etc.): Dumnezeu avea un alt plan cu el. Misiunea lui, la suprafaţa Pămîntului, se încheiase. Începea o misiune mult mai însemnată şi mai nobilă: în Cer. Nu ştiu cît şi ce anume îi este îngăduit să facă, acum, în acest ciclu al existenţei sale astrale. Dar sînt sigur că un om ca el e folosit de Tatăl Ceresc şi în Cer, aşa cum a fost folosit şi pe Pămînt. Oameni ca Adrian Păunescu sînt rari şi nu se înscriu în statistica numită ,,cap de locuitor“. Adrian Păunescu n-a fost un ,,cap de locuitor“, ci un ,,cap de pod“. El a avut destinul deosebit de a schimba, în bine, destinele altora, de a mişca lucrurile din loc. Haideţi să ne uităm la rafturile de cărţi pe care le-a scris, la colecţia revistei ,,Flacăra“, la kilometri de înregistrări ale spectacolelor Cenaclului Flacăra. Munca lui a fost exemplară. De sub mantaua lui, ca de sub mantaua lui Gogol, au ieşit oameni de valoare - nu numai în cultură, ci şi în presă, în sport, în ştiinţă. Acest fiu de învăţător oltean a avut Cultul Valorii, după cum, atît de inspirat, stă scris pe crucea lui. El a fost mare prin prezenţă, dar e mare şi prin absenţă: uitaţi-vă ce pustiu haotic e în Parlament fără autoritatea unui om ca Adrian Păunescu! Cine i-a luat locul? Mafiotul X. Dansatoarea la bară Y. Aferim, societate bezmetică! Unde-au fost românii cînd apărătorul lor a fost scos, prin fraudă, din Senat, deşi el cîştigase, detaşat, locul I în acel colegiu electoral? Păi, exact unde au fost şi cînd partidul pe care îl conduc a fost evacuat, tot prin fraudă, de 140 de poliţişti (?!), din sediul pe care îl deţinea, în mod legal, eu însumi fiind obligat să părăsesc biroul meu de membru al Parlamentului European! Aşa că aş vrea, măcar o vreme, să nu vă mai aud gura, stimaţi protestatari... Lăsaţi-ne în durerea noastră şi nu ne mai consumaţi timpul.


Astăzi, îl omagiez, din nou, pe amicul meu Adrian Păunescu. Aş avea atîtea de spus despre el! Ne-au legat atîtea amintiri. Am fost, în ultimii ani, ca doi voinici, ce luptau spate-n spate (am spus-o în necrologul rostit la cimitir). Acum sînt mai singur decît eram acum 2 ani. Şi timpul creşte-n urma mea, mă-ntunec... Dar, nu mă dau bătut. A văzut, vreodată, cineva vreun Săgetător că abandonează? Niciodată! Am, totuşi, o problemă: scîrba. Sau, cu un termen mai încăpător şi mai expresiv: lehamitea. Ce bine, totuşi, că bandiţii ăştia cu care mă lupt şi cărora le pun o oglindă nemiloasă, în faţă, nu m-au ucis! Pe alţii i-au terminat, dar asupra mea n-au putere. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Dumnezeu ar mai vrea să întîrzii, o vreme, pe Pămînt. şi să povestesc generaţiilor viitoare ce oameni minunaţi are Cultura Naţională, cu care eu am avut cinstea să stau la masă, să vorbesc, să mă sărut pe amîndoi obrajii (vorba lui Ştefan Andrei): Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Mihai Ungheanu, Ion Voicu... Treceam, anul acesta, pe la 3 dimineaţă, cu maşina, pe lîngă Cimitirul Bellu; plecasem de la Casa Scînteii şi conduceam o angajată acasă, fiindcă acesta nu e oraş să laşi o femeie singură, după miezul nopţii. La un moment dat, i-am spus: „Uite, fetiţo, aici sînt îngropaţi cei mai buni prieteni ai mei. Îţi poţi imagina ce e în sufletul meu, cînd trec pe lîngă cei cu care am petrecut atîtea clipe frumoase, iar acum ei putrezesc în pămînt? Viaţă, viaţă, cît mă pedepseşti“...

Dacă ei au fost, la începuturi, „Mieii Primi“, acum, cu siguranţă, sînt „Leii Eterni“. Aşezaţi, cuminţi, la picioarele Zeului... Pînă în Ziua de Apoi, cînd va suna Trîmbiţa Învierii.

CORNELIU VADIM TUDOR

Luni, 16 iulie 2012, Bucureşti


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu