duminică, 5 august 2012

Moţu a plecat acum 5 ani de Carmen Anghel, Jurnalul Naţional


"Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,/Pe străzile pline când ies n-am pereche,/Atât de graţios port inelu-n ureche/Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta./Sunt cel mai frumos din oraşul acesta."

Florian Pittiş rămâne cel mai frumos din sufletul nostru. Pentru că toţi cei care l-au cunoscut, l-au admirat, l-au iubit, l-au ascultat şi l-au respectat au, negreşit, "căsuţa lui Moţu" în sufletul lor. Căsuţa cu poezie şi cântec frumos...

"În anii ’80, la Teatrul Bulandra, erau minunate seri de poezie..., Moţu, îndrăgostit pătimaş de poezie şi muzică, făcea spectacole care nu se vor mai repeta, îşi amintea actriţa Rodica Mandache, în 2008 (atunci când, la împlinirea unui an de la moartea lui Florian Pittiş, Jurnalul Naţional îl omagia cu o Ediţie de Colecţie). Era o perioadă de viaţă cenuşie, cu plafonul jos, în tineri găseam spiritul liber al poeziei. «Sunt tânăr, Doamnă!» strigase în acei ani Florian Pittiş şi cu el întreaga generaţie care venea cu părul grizonat. Erau seri de iubire şi de taină. Simţul lui muzical, ritmul, armonia nativă ­ părea o felină cînd se mişca pe scenă şi pe stradă, de altfel, îl făceam să spună poezie într-un fel misterios şi religios. Era o alergare printre raţiune şi pasiune, care se şi cântau una pe cealaltă şi toată generaţia tânără îl idolatriza pe Moţu Pittiş. Spectacolele de poezie de la Teatrul Bulandra erau mai mult ritualuri secrete în ritmul crunt de supravieţuire în epoca în care răul era altfel decât acum. Avem mulţi oratori care ştiu să spună poezie. Moţul era unul dintre ei. Mai erau Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Pintea. Mai sunt Ion Caramitru, Tudor Gheorghe, Eusebiu Ştefănescu, Florin Piersic. Astăzi, când limba are statut de trimis în lagăr de exterminare, cuvântul prin poezie care ajunge la public şi mai ales la cel tânăr are valoarea şi puterea unei escadrile de vânătoare care apără ţara. (...) Moţu ştia, înţelegea cu inima lui inteligentă cât de important este «a educa publicul tânăr» ca să-l înveţe cum trebuie să recepteze Emoţia, Dragostea. Căci dacă dragoste nu e, nimic nu e! Poezia are rolul de-a lega oamenii cu alţi oameni. E instrumentul principal al comunicării. Moţu, până a închis ochii, prin postul lui de radio, asta a făcut."


Cu aceeaşi ocazie, regizorul Andrei Şerban îi făcea o descriere lui Florian Pittiş aşa cum l-a simţit el: "Moţu era o maşină de entuziasm; mereu în mişcare, mereu transpirând de viaţă. Nu putea să stea în parc pe o bancă, să se uite la pomi şi la păsărele. Se sfâşia, dădea încontinuu, foarte greu de spus ce primea înapoi. Era fragil, vulnerabil, romantic. Mă-ntreb dacă toţi cei cu care lucra ştiau cu adevărat cine a fost MOŢU? Părul lui lung era o mască care-l ascundea. Era menit să nu-l vezi şi să intri în el. Era un vulcan. Şi era fragil".

Doar un suflet măreţ şi imens de poetic putea să pornească "vânarea de vânt".

Florian Pittiş se născuse la 4 octombrie 1943 şi a plecat dintre noi la 5 august 2007.

"Ce să însemne folkul? Un om cu o chitară? Asta s-ar putea să însemne şi bluesul. Un om care îşi cântă propriile compoziţii? Şi la blues se întâmplă lucrul ăsta. Folk este destul de apropiat de folclor... Să fie oare nevoia de cultură unor oamenii care şi-au pierdut calitatea de ţărani şi n-au dobândit-o încă pe cea de orăşeni? Să fie o întoarcere la origini, pentru că în antichitate versurile erau spuse acompaniate de un instrument, ceea ce se numeste melopea? Folkul să însemne numai cântecele de prostest? O melodie populară cu autor cunoscut? Cine ştie?! S-ar putea să însemne toate la un loc..."
Florian Pittiş


Semnează al dumneavoastră, Mareşal


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu