sâmbătă, 8 septembrie 2012

Bocet pentru Eugen Barbu de Adrian Păunescu

[ Lui Eugen Barbu, poate cel mai important romancier contemporan, o poezie inedită în mediul virtual ]


Amurg fanariot pe Bucureşti,
În vremuri de corupţie măreaţă,
Şi-ntr-un vacarm de zvonuri şi de veşti,
Se-aude brusc, prin pâcle duşmăneşti,
Că Principele a-ncetat din viaţă.

O, Doamne, cum am fost menit chiar eu
Să urlu-n Parlament această faptă,
În clipa fără nici un Dumnezeu,
Când marele, grotescul fariseu
Părea că vestea asta o aşteaptă ?

Şi n-a murit, azi-noapte, doar un ins
Şi n-a căzut, din librării, un nume,
Un univers fără sfârşit s-a stins,
Un cer ce-n sine însuşi ne-a cuprins,
O inimă,
O epocă, 
Un nume.

A fost Acest Bărbat şi îndrăzneţ,
Şi generos, şi crunt, cum nu se poate,
Şi cărţi ne-a dat aproape fără preţ
Şi câţiva ani de pace şi dezgheţ
Şi unei generaţii - libertate.

Iar pentru toate câte a greşit,
I s-a plătit cu înzecită ură
Şi, totuşi, harului fără sfârşit,
Purificându-l, îl aşează-n mit
Şi lutul i-l resoarbe în natură.

Dar cei ce l-au urât, o fac şi-acum,
Aşa li-i legea şi aşa li-i felul,
Dacă-i refuză cel din urmă drum
Şi îi contestă dreptul lui postum
Pentru un loc în Cimitirul Belu.

Ce târg de farisei şi de mişei !
Ei l-au făcut aşa curând să moară,
Şi-acum, în moarte, îl rănesc tot ei,
Mormântul lui gonindu-l pe alei,
Spre-a nu fi pe Aleea Literară.

Amurg definitiv fanariot,
Minciună şi corupţie şi lene,
Se vinde tot şi se distruge tot
Şi oamenii, în ţară, nu mai pot
Răbda aceste găşti oligofrene.

Cu-această ţară ce s-a întâmplat,
Dac-au ajuns pigmeii să omoare,
În voie, pofticios şi disperat.
Cu literele lor, un literat,
Ce-ntâmplător era şi cel mai mare ?

Un Bucureşti, cum l-a descris chiar el,
Cu porţile căzute, fără şansă,
Un fel de ultim titlu de bordel,
Noroi şi disperare, fel de fel,
Latinitate murmurând în transă !

Un Bucureşti turcit şi fără leac,
Un Bucureşti de moarte şi ruşine,
Un Bucureşti ca viţa pe arac,
Pe limbile sfârşitului de veac,
Primeşte mort pe Mortul său în sine.

Şi iarăşi vom pleca şi vom uita,
Şi iarăşi vom mai umple file goale,
Şi iarăşi o să moară cineva,
Şi iarăşi iarna se va instala,
Şi vântul va bufni prin mahalale.

Peste troiene, maidanezi năuci
Vor aminti de casele sărace
Şi se vor frânge putrede uluci
Şi-aminte, lume, poate ai să-ţi aduci
De Principele ce-ntr-o Groapă zace.

V-am spus că este ceasul cel mai greu,
M-am plâns şi eu la voi, la fiecare,
Dar nu ne-a ascultat nici Dumnezeu
Şi-acum e-adevărat anunţul meu :
" Pe Strada Eminescu se mai moare ! " *

8 septembrie 1993, Bieţi lampagii


[ * - Adrian Păunescu publicat în volumul Bieţi lampagii - al treilea din Trilogia căruntă - trei poezii închinate marelui scriitor Eugen Barbu. A doua dintre ele, scrisă pe 24 august 1993, are valoare de premoniţie şi se intitula Pe Strada Eminescu se mai moare. Eugen Barbu se întoarce în groapă la 7 septembrie 1993, după o grea suferinţă. ]

Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu