sâmbătă, 1 septembrie 2012

Henriette Yvonne Stahl: "Puterea fără iertare a senzualităţii" de Clara Mărgineanu, Jurnalul Naţional


Senzualitatea şi carisma sunt ipostaze ale forţei umane, acea forţă care lasă urme în semeni, captivându-i, uneori, cu iradieri şamanice. Frumuseţea fizică a devenit un idol de plastic, silicon şi vopsea, atunci când este dramatic secătuită de spirit. Am ales-o ca prototip al personalităţii feminine ieşite din comun, prin frumuseţe, spirit şi esenţă rară, pe scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, căreia îi aparţine sintagma din titlu. S-a născut în 1900, din tată bavarez şi mamă franţuzoaică, a fost cetăţean român şi a trăit 83 de ani. S-a scris memorabil despre frumuseţea, farmecul, misterul, prezenţa eclatantă a acestei femei care a făcut să vibreze viaţa literară şi a răvăşit sufletele unor bărbaţi fascinanţi şi celebri. "De cum a intrat în salon, apariţia ei ne-a amuţit pe toţi tinerii de emoţie şi admiraţie. Era o apariţie strălucitoare, cu gâtul alb şi înalt de lebădă. Decolteul rochiei de culoarea vişinei putrede, braţele goale dezvăluiau o carnaţie delicată, cu frăgizimi de crin imaculat. Spre uimirea şi încântarea ascultătorilor, această superbă apariţie feminină se dovedea şi o scriitoare de mari intensităţi psihologice şi de rafinaţii intelectuale."(Ieronim Şerbu, "Vitrina cu amintiri").

O artistă strălucind între personalităţile epocii

În 1925, a terminat "Conservatorul de Artă Dramatică", la clasa renumitului actor şi profesor Ion Livescu. A jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, iar cronicarii timpului au remarcat entuziaşti în prezenţa şi interpretarea sa "o halucinantă apariţie", "o artistă a gestului", "un nou şi autentic ales". Henriette Yvonne Stahl câştigase însă un concurs de literatură, încă din 1924, când Garabet Ibrăileanu i-a recunoscut talentul şi i-a publicat fragmente din primul său roman, "Voica", în Viaţa românească. Actriţa a ales să se retragă din faţa reflectoarelor şi aplauzelor, în favoarea a ceea ce avea să îi devină destin, scrisul. Când a mers la fotograful "Julietta" să facă o fotografie pentru coperta primului său roman, a fost întrebată dacă poza este pentru concursul "Miss România" care era atunci în pregătire.

A renunţat, cum spuneam, la luminile rampei, dar, oricum, a trăit printre stele. În preajma acestei femei speciale, fermecătoare, cultivată şi talentată au fost cele mai reprezentative personalităţi ale epocii. Henriette Yvonne Stahl era chemată de Regina Maria la Palatul Cotroceni, frecventa în mod obişnuit palatul Marucăi Cantacuzino şi Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia al Martei Bibescu, opera, teatrele, saloanele aristocraţiei, cenaclurile literare. Despre opera şi personalitatea sa au scris, între alţii, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, G. Călinescu, Eugen Lovinescu, Al. Piru. Iar Mihail Sebastian a scris cu convingere, în revista Rampa (1933): "Domnişoara Stahl vorbeşte cu oarecare cruzime despre bărbaţi. O femeie lucidă este un martor intolerabil pentru un bărbat, chiar atunci când îl iubeşte. Ridicolul, chiar în formele sale imperceptibile, nu-i scapă. Sunt gesturi de vanitate virilă, pe care nu le iartă, pe care le identifică; sunt inocente sau grave terori, pe care le suportă numai plăcerea de a le observa".


Doi bărbaţi celebri şi un imens curaj

În 1931 l-a întâlnit pe poetul, prozatorul şi gazetarul Ion Vinea, cu care a trăit o poveste de dragoste timp de 14 ani. "O mare iubire este la fel de rară ca un mare talent", spunea Henriette Yvonne Stahl, iar despre temperamentalul şi aventurierul Vinea a scris tranşant: "Un singur vers al lui este mai valoros decât tot ce i se reproşează".

În 1945 era recunoscută, preţuită, celebră, avea 45 de ani şi l-a cunoscut pe atunci pe debutantul Petru Dumitriu, autorul de mai târziu al răsunătoarei trilogii "Cronică de familie". El avea 21 de ani şi era înalt, frumos, elegant, inteligent şi talentat. "Întâlnirea mea cu Petru Dumitriu, între multe întâlniri neobişnuite din viaţa mea, a fost poate cea mai ciudată. Oricât mi s-ar fi spus până atunci că sunt frumoasă, că arăt bine, mi-a trebuit în 1945 un imens curaj să-l accept lângă mine pe acest splendid bărbat, care avea cu 24 de ani mai puţin decât mine", spune Henriette Yvonne Stahl în consistenta carte de confesiuni realizată de autoare împreună cu Mihaela Cristea. Culmea este că Ion Vinea i-a rămas alături, prieten apropiat, în timpul relaţiai ei cu Petru Dumitriu, pe care l-a adoptat literar. Erau, desigur, priviţi ca un cuplu excentric. Doamna Stahl l-a introdus pe Petru Dumitriu în societatea foştilor aristocraţi, dar şi în lumea scriitorilor, gazetarilor, artiştilor. Obişnuiau să ia masa la "Capşa" sau la "Athene Palace", costumaţi în ţinute scumpe, pentru acea epocă, comandate la croitori de lux. Petru Dumitriu prezenta publicului spectator o desăvârşită eleganţă vestimentară, din recuzită căreia făceau parte fracuri, eşarfe de mătase şi costume impecabile. Circula cu maşini de care se bucurau doar ştabii timpului. Cancanurile nu sunt exclusiv apanajul prezentului. Majoritatea oamenilor de atunci era mai puţin interesată de literatura celor doi, cât de faptul că Ion Vinea, fostul partener al doamnei Sthal, l-a rugămintea acesteia, l-a susţinut şi i-a netezit cărarea lui Petru Dumitriu către lumea bună. "Petru şi cu mine ne înţelegeam perfect. Au fost cei mai fericiţi ani. Şi după divorţ a venit să mă vadă zilnic, timp de şase ani, ca să mai putem sta în continuare de vorbă", povesteşte în cartea-interviu. În urma fugii lui Petru Dumitriu din ţară în Germania (1960), Henriette Yvonne Stahl a fost pentru scurt timp arestată. Le-a spus anchetatorilor, între altele, că da, ştia de intenţia lui, "dar a preferat un transfug unui sinucigaş".

O femeie frumoasă înveşmântată în cultură şi talent

A scris romane de fină introspecţie psihologică, proiectate pe fundalul social al epocii. Se şlefuia şi se perfecţiona zilnic, trăindu-şi acut istoria, iubirile, pătimirile şi despătimirile prin cunoaştere. Avea umor, era beată de viaţă până la extaz şi lucidă vindecător, până la detaşare.

Henriette Yvonne Stahl citea enorm, scria în franceză şi română, traducea din marea literatură a lumii, avea preocupări ezoterice, experienţe suprasenzoriale, credea că, atunci când discipolul e gata, maestrul apare. Maestrul dânsei a fost Jean Klein, pe care l-a întâlnit la Paris şi care a condus-o pe "calea abruptă a înţelegerii", care presupune, între altele, depăşirea orgoliului mental. În acelaşi timp a avut o grijă meticuloasă de ţinuta sa, perlele, coafura, unghiile roşii sângeriu, parfumul, toaletele...

Personalitatea acestei femei confirmă adevărul că rasa înseamnă şi clasă, iar carisma ţine în mod organic de inteligenţă, cultură, talent. "Puterea fără iertare a senzualităţii" despre care vorbeşte doamna Stahl atrage cu magnetismul spiritului acel rarisim "amor intellectualis".


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu