vineri, 14 septembrie 2012

Ştefan Iordache, Regele Scamator

Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită


Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decât să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa. - Ştefan Iordache


Bre muică, tu scamatoriu o să te faci!
Mamă-mare, de acolo, pe unde oi fi, să ştii că zicerea matale, care acum parcă îmi sună un pic şi a blestem, s-a împlinit. - Ştefan Iordache



La calibrul unui astfel de artist, ar trebui să scriu Genial şi să închid articolul.
Ştefan Iordache reprezintă actorul desăvârşit, actorul boem, plin de talent, desăvârşit în arta sa.
A iubit publicul şi a fost iubit de public. Totuşi, a fost dezamagit de dezmăţul ultimilor ani, de circul mediatic . A fost măcinat de o boală cumplită. Nu a lăsat să se vadă asta - " defect " al marilor oameni aflaţi în suferinţă. Ştefan Iordache a fost un luptător şi a luptat pâna în ultimul moment.

Când a sosit acest ultim moment, era departe de casă, tocmai la Viena. S-a alăturat altor mari actori, pierduţi printre stele, ca Ilarion Ciobanu sau Ovidiu Iuliu Moldovan, în acel an nefast, 2008.
A devenit deja un clişeu a spune că a plecat prea devreme, dar aşa este. Toţi pleacă prea devreme.
Şi, natural, toţi suntem datori cu-o moarte. Dar când nimeni nu vine să umple - să încerce măcar - aceste goluri ...


Ştefan Iordache a fost şi rămâne maestrul rolurilor psihologice. Al rolurilor grele, apăsătoare. Dar el a jucat în cele mai variate tipuri de filme, de la istorice la dramatice .

 A pornit de jos . A copilărit în cartier - unul muncitoresc - : în Rahova. Nu a uitat însă niciodată timpul petrecut la Calafat, cu buncii.


Dintr-o brigadă de actori amatori, a ajuns poate cel mai apreciat student al promoţiei sale, debutând, împreună cu Gheorghe Dinica, în Străinul . Avea să urmeze o carieră teatrală şi cinematografică incredibilă. Cum spunea Otto Weininger :   Întregul geniu este cucerirea haosului şi a misterului.
Ştefan Iordache le-a cucerit. Dar, ca un rege scamator, s-a jucat, folosindu-le, cu emoţiile, cu gândurile noastre. Cu sufletele noastre. Şi dintr-un pocnet de deget transforma haosul şi misterul într-o splendidă simfonie de simţiri.

Iată că maestrul Beligan îl consideră cel mai bun actor român ...


Cum spunea bădia Ernest Maftei : talentul înseamnă să primeşti şi să oferi iubire, ceea ce Ştefan Iordache a făcut din plin .
Modest, elegant, distins, semeţ ( fără să vrea neapărat asta ) . Ce om extraordinar era Ştefan Iordache, ce forţă !
Alături de Gheorghe Cozorici şi Adrian Pintea, marele Hamlet al teatrului românesc .
 Atâtea roluri în film şi teatru, atâtea amintiri, atâtea speranţe, atâtea visuri, atât suflet ... toate adunate cu greu în cartea Ludmilei Patlanjoglu, cu un titlu neasemuit de frumos, Regele Scamator ...
Consider că i se potriveşte mult mai mult Regele Scamator, decât Cel mai iubit dintre actori. Este mai original, mai duios ....


Cele mai cunoscute personaje



Doctorul Aioanei din Ciuleandra lui Sergiu Nicolaescu este fără îndoială cel mai reprezentativ personaj al lui Ştefan Iordache. Filmul psihologic, adaptare cât se poate de fidelă a romanului lui Liviu Rebreanu ( voi face curând o recenzie ), al lui Sergiu Nicolaescu aduce în lumină partea întunecată a fiinţei umane, frica şi întunericul ce sălăşluiesc în fiecare om.
 În romanul lui Liviu Rebreanu, pe doctor îl chema Ursu, dar probabil că Aioanei are o sonoritate mult mai ţărănească, mai puternică. De fapt, se poate spune că este chiar o aluzie, pentru că Aioanei este un nume întâlnit în zona Moldovei. Personajului interpretat de maestrul Iordache i se răpeşte iubita, jumătatea. Oare nu şi jumătate de Moldovă a fost răpită ? Interesant scenariu.
Ştefan Iordache face un personaj extraordinar, care devine unealta soartei împotriva celui care i-a răpit fericirea şi, până la urma, viaţa .
Poate şi faptul că este singurul personaj principal interpretat într-un film de Sergiu Nicolaescu, interpretarea lui Ştefan Iordache atinge culmea geniului din întreaga sa carieră cinematografică.


Este păcat că doi artişti de primă mână ca Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache s-au întâlnit atât de rar.
Mare pacat .
A jucat un colonel horthy-ist în Noi, cei din linia întâi. Mai înainte, pe asul serviciilor secrete, Eugen Cristescu, în Ziua Z. Secvenţele acestea au fost folosite la începutul anilor '90, tot de Sergiu Nicolaescu, pentru a crea Începutul Adevărului - Oglinda.
Ce ar fi fost o Ultimă noapte de dragoste cu Ştefan Iordache ?
M-am gandit ce Gheorghe ar fi făcut într-o posibilă Groapă, a lui Eugen Barbu, semnată de regizor ...
Sau ce Toma Zodian din Asfinţit de Europă, Răsărit de Asie, ultimul roman publicat de tizul său, Fănuş cel Mare ...
Oleg Yankovskyi a fost perfect în Ladima, în ecranizarea de peste Prut a Patului lui Procust de Camil Petrescu. Dar la Buftea, filmul nu ar fi fost posibil dacă în rol nu era ori Ştefan, ori Ovidiu Iuliu Moldovan.
 Ce comori descoperim în imaginaţie, nu ?


Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pamanteni : cel mai cunoscut rol al marelui actor . Abordarea lui Ştefan Iordache este cu totul unică. Victor Petrini este un om pierdut, o comoară de idei si de idealuri pierdută. Decăderea şi distrugerea lumii vechi, distrugerea filosofiei acestei lumi de către bolşevici se confundă cu distrugerea lui Petrini. Universul lui se năruie, valorile se destramă şi lumea pe care o cunoştea dispare. Ieşit din puşcărie, devenită un lagăr al distrugerii naturii umane, Victor Petrini descoperă că şi în libertate există gratii .
 Filmul lui Serban Marinescu este inspirat din romanul lui Preda, deci nu este o adaptare a romanului. Sigur lui Marin Preda nu i-ar fi plăcut filmul, cum nu i-ar fi plăcut nici Moromeţii lui Gulea ( deficitară regia şi păcat de un personaj genial care ar fi putut fi făcut de Dinică ), dar pentru distribuţia stralucită, nu cred că ar fi avut ceva împotrivă şi s-ar fi minunat cât de Petrini a fost Ştefan Iordache.


Cu Serban Marinescu, maestrul a lucrat şi în Cei care plătesc cu viaţa ( dupa Jocul Ielelor de Camil Petrescu ), unde face poate cel mai stralucit Şerban Saru-Sineşti, şi Ticaloşii, într-un rol extraordinar, Didi Sfiosu .

Cu Maia Morgenstern 

Prinţul Lai Cantacuzin din Noiembrie, ultimul bal este, probabil, cel mai reprezentativ rol din filmografia cu Dan Piţa ( la mare concurenţă cu Hotel de lux, răsplătit cu Leul veneţian de argint ). Un rol greu, psihologic, într-o ecranizare a nuvelei lui Mihail Sadoveanu Locul unde nu s-a întâmplat nimic, personajul lui Ştefan Iordache se va aseamăna cu Prinţul lui Sergiu Nicolaescu din Orient Express.

Cu Şoimiţa Lupu
Ştefan Iordache şi Dan Pita au mai lucrat în :


Bietul Ioanide ; Pruncul, Petrolul şi Ardelenii ; Concurs ; Hotel de Lux ; Eu sunt Adam şi Omul Zilei.

Cu Ion Pacea, în Bietul Ioanide
Ştefan Iordache a jucat în filme de marcă ale cinematografiei româneşti, printre care :

Străinul
( debut în film ), Gaudeamus igitur, Un film cu o fată fermecatoare ( Margaresta Pâslaru ), Adio, draga Nela! ( debut regizoral pentru regretatul Cornel Todea ) , Doctorul Poenaru, Ediţie specială ( poate cel mai bun film al lui Mircea Daneliuc ), Înghiţitorul de săbii, De ce trag clopotele, Mitică ? ( rolul din titlu ) şi Glissando .


În De ce trag clopotele, Mitică ?

 Niciodată nu a dat arta românească un trio muzical ca Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică şi Nelu Ploieşteanu.


Maestrul însuşi posedă o voce minunată, cu care a înregistrat multe melodii de suflet. Cea mai cunoscută rămâne Magazinul meu de vise. Un cântec ce mă cutremură de fiecare dată ...


Marele actor a fost prieten şi cu alţi mari artişti. Cu Sebastian Papaiani, de exemplu, pe care l-a convins chiar să vină să locuiască la Gruiu.

 

Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică au făcut Şarpele roşu. Cei doi mari prieteni au debutat împreună, în Străinul. Ultimele lor întâlniri au fost în Cel mai iubit dintre pământeni şi Ticăloşii.


În Ticăloşii
Ştefan Iordache este considerat de mulţi cel mai mare actor român. Bunăoară, cum am amintit, de maestrul Radu Beligan. Deşi nu l-aş pune pe primul loc, el rămâne unul dintre preferaţii mei, unul dintre acei mari actori. Fără odihnă, fără rău. Un actor şi un om plin de geniu, de bunătate şi de dumnezeire.


În primăvara lui 2010 avea să moară ( fizic, pentru că sufletul ei a plecat odată cu Ştefan ) doamna Mihaela Tonitza Iordache, soţia marelui actor.


Înălţarea lui Ştefan Iordache a venit de Înălţarea Sfintei Cruci. După o mare şi tăcută suferinţă, maestru a intrat în icoană la 14 septembrie 2008.
Da ! Ştefan Iordache a fost dumnezeit. A avut har şi a devenit unul dintre cei mai mari artişti.
Simpla lui prezenţă pe ecran încremeneşte şi intimidează.
Sergiu Nicolaescu l-a caracterizat drept un actor serios, cu multă intuiţie, cu foarte ( apăsat ) mult talent. Un actor desăvârşit ! Şi apoi, grav : Bucuraţi-vă ... sau întristaţi-vă ... ( emoţionat ) Au început să moară " dinozaurii " ! 




Ştefan Iordache, vorbe de geniu

Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie.

Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician.



Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii.


Actorii sunt ca nişte copii. Se bucură când primesc premii, se bosumflă când sunt criticaţi, indiferent ce carieră ai în urma ta.

Cine naiba o fi inventat cârciuma? Unul deştept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, aşa că i-a chemat la el şi a cerut să fie plătit pentru asta.

Văd doar oameni deştepţi, dar necinstiţi. La noi, gura bate scaunul, ca să nu zic altfel.

Sigur, în societatea modernă, trebuie să ştii teatru ca să vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura era în această postură.

După părerea mea, vedetă este personajul care are cu ce să se legitimeze profesional, care are popularitate şi care caută să stimuleze mereu această imagine. Prezentatoarea de la meteo e? Dar fata cu sânii goi, pozată în porumb, e?






Semnează al dumneavoastră, Ştefan Paraschiv

Un comentariu: