sâmbătă, 29 septembrie 2012

Tudor Gheorghe: "Eu nu spun adevărul cu răutate” de Dana Andronie, Jurnalul Naţional


În spectacolul "Nu se poate cu de toate”, veţi descoperi o pagină de istorie interesantă despre Caragiale

"Nu se poate cu de toate”... se poate! Şi pe 21 octombrie, la Sala Palatului, şi pe 19 noiembrie. Aşa a vrut publicul: să-l aibă pe Tudor Gheorghe de două ori, cu acelaşi spectacol, pe singura scenă mare bucureşteană. Obsedat fiind că trebuie să lase ceva serios în urmă în plan cultural, spiritual, educaţional, tot ceea ce a construit se va vedea că e construit foarte bine, foarte deştept. Parcursul vieţii sale culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe "modă”. N-a ţinut cont de curente, de modă, nu s-a luat după nimeni, ci doar după el însuşi. De aceea este un personaj singular în peisajul culturii române, reuşind să aibă un public "ales”, după chipul şi semănarea sa.


Jurnalul Naţional: Cum se face că publicul vă tot vrea?

Tudor Gheorghe: Sincer să fiu, nici eu nu-mi dau seama cum se face. Cu cât mă îndepărtez mai mult de latura histrionică a show-bizului, cum zic ăştia, şi mă duc în profunzimea lucrurilor culturale, o anumită categorie a publicului tot vine cu interes. Regizorii au tot încercat să-l facă contemporan şi modern pe Caragiale şi astfel dispare esenţa dramaturgului. Frumuseţea la Caragiale constă în faptul că el a scris într-un anumit timp, iar cuvintele sunt foarte actuale şi astăzi... Spectacolul meu este de o simplitate adevărată, unde eu vin şi spun nişte texte de Caragiale.
Să ne bucurăm că avem coloană vertebrală, e la fel de rară ca aceea a infinitului şi la fel de greu de păstrat ca şi ceea ce ne-a lăsat Brâncuşi. Să ne bucurăm când dăm de un artist care ne spune, pe scenă, ceea ce crede, indiferent cât de dur este mesajul său...
Da, eu nu spun adevărul cu răutate. O spun cu o anume părăre de rău. Iar eu mă duc în fiecare an la Techirghiol şi am grijă de coloană, mă nămolesc ca să pot să fiu... eu (râde). Ce-mi place la acest spectacol este alternanţa extraordinară între umorul foarte fin al lui Caragiale şi actualitatea lui. Este incredibil. Probabil că asta o să-i amuze pe spectatorii mei.

Să înţeleg că iar aveţi şlagăre?
(râde) Din nou o să fiu "invidiat” de făcătorii de şlagăre. Liniile melodice şi felul în care sună orchestra - bineînţeles că l-am avut consultat pe domnul Marius Hristescu - te pot face să cânţi şi chiar să dansezi...

Şi iar nu vom da de "şlagărele” lui Tudor Gheorghe pe undele înguste ale radiourilor!
Eu sunt fericit că nu sunt amestecat cu ceea ce se difuzează la tv şi radio. Am rămas aşa cum am fost o viaţă întreagă, foarte singular în peisajul ăsta al culturii române.

"Eu m-am născut să fiu eu”, nu spuneaţi chiar dumneavoastră?
Da, aşa cum spunea şi fratele nostru, Romulus Vulpescu: "îmi sunt contemporan şi îmi e de ajuns”.

"Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme, vine o vamă,/ Vine o voce, vine, cheamă,/ Cheamă ziua, cheamă ora,/ Cheamă clipa tuturora”...

"Cheamă, pleacă, vine, este!” Dumnezeu să-l odihnească pe Romulus Vulpescu. Voi face şi un spectacol cu poezia lui...

Oamenii de cultură mai vin la spectacolele lui Tudor Gheorghe?

Am constatat, în ultima vreme, că nu mai vin. Nu-i mai interesează, au lumea lor. Spectacolele mele sunt omise de cronicarii de teatru, ca şi cum n-aş exista. Redactorii muzicali din posturile astea de radio habar n-au de mine...

Nu cumva sunteţi dumneavoastră de vină? Nu sunteţi de încadrat nicăieri!
Totuşi nu crezi că ar trebui să-i intereseze şi pe ei? Măcar aşa, de curiozitate. Fiind şi Anul Caragiale, ar trebui ca spectacolul meu "Nu se poate cu de toate” să le stârnească curiozitatea. Se fac atâtea festivaluri în stradă, evenimente, cu şi despre Caragiale. Şi se comentează la radio, iar eu fac un spectacol absolut inedit şi o să vină doar publicul meu. Sunt curios dacă va mai veni careva de la Ministerul Culturii...

Redescoperiţi şi restituiţi, cu graţie, lucruri esenţiale culturii naţionale. E de ajuns?
Da, îmi e de ajuns. În "Nu se poate cu de toate”, veţi descoperi o pagină de istorie interesantă despre Caragiale. După spectacolul de la Ploieşti, voi pleca la Bruxelles.

Aoleu!
(râde) Nu te speria, nu m-a trimis nimeni pe plan cultural. Mă duc eu, fiindcă am fost invitat de o persoană drăguţă, care din când în când mai ţine lucruri frumoase pentru românii de acolo. Pe 5 octombrie, voi face un spectacol din mai multe adunate, care va avea şi ziceri în limba franceză. L-am intitulat "Chemarea păsării de acasă”, deci va avea şi poezia lui Mircea Micu, dar şi a lui Grigore Vieru, şi folclor, şi puţin din Caragiale... Iar pe 10 octombrie, la Teatrul din Craiova, voi avea un spectacol, tot în cadrul Anului lui Caragiale.

Acum 20 de ani, realizaţi pentru prima oară "Pe-un franc poet”.

Da (râde). Şi am fost interzis a doua zi. Sunt curios acum să vedem ce se va mai întâmpla. Tot cei care ar trebui să ia atitudine după ce mă vor auzi în spectacol vor spune, probabil: "Lasă, e şi el un lăutar. Să latre, nu ne interesează pe noi. Să vedem noi cum devalizăm ţara asta. Lasă-l, el e cu cultura, cu Caragiale”. Ce cultură ne trebuie nouă în capitalismul ăsta?! Aşa a spus un parlamentar... Vezi, totuşi, americanii şi-au dat seama cât e de importantă şi au început să cumpere cultură din toată lumea. O naţie fără cultură nu-i nimic!

Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu