duminică, 7 octombrie 2012

Fugim aşteptând

Unei noi muze, unei noi speranţe, unui nou război


Aş vrea să fug şi aş vrea să aştept.
Şiret e destinul.
A trecut o lună de la delirantul ciclul  Speranţă. Cel puţin, de la prima sa parte.
Nenorocita asta de toamnă umblă prin paturi străine şi nu îşi ia slujba-n primire.
De neiertat această întârziere fără rost. Dar nu pot să neg că simpla prelungire a verii e plăcută.
De neiertat rămâne şi o suferinţă accentuată de propria mea vanitate.
Mi-e teamă ca până la urmă să nu fiu decât un prea mare pentru un război atât de mic.
Cred că pentru a-mi ajunge idolii din urmă am nevoie de multă suferinţă, de mult greu. Şi ce greu am avut până acum în afara vieţii de până acum ? Ea, în sine. Fii serios, autorule ! Încă nu e vremea eşecurilor amoroase. Grave. Ştii foarte bine că în ziua de astăzi totul e o imensă golăneală. 
Prea faci, domnule, din probleme minore o uriaşă melancolie. 
Dar, ai scris speranţă. Te laud !
Da, am credinţa că cele trei texte mi-au făcut bine. Şi au fost şi bine primite.
Ultima lună a fost o mângăiere caldă a razelor de soare.
Mi-am făcut timp pentru Naşul, care este o serie cutremurătoare. Marlon Brando de o rară fineţe şi putere şi Al Pacino ca un iluzionist care îşi scoate din mânecă şi porumbei şi corbi. Şi portocale. Ne-am văzut recent în Scarface şi mergem săptămâna viitoare să alegem un Parfum de femeie.
Chiar dacă probabil este pentru moment ... ritmul în care trece timpul este acceptabil. Şi plăcut.
Îl întreb pe bunicul meu ce face. El îmi răspunde Ca-n tren, tată, ca-n tren.
Straşnic om !

O fi chiar o dimensiune filosofică, din moment ce eu însumi am această senzaţie.
Deşi, de o vreme, am o stare ciudată de euforie. Sunt un zâmbăreţ din părculeţul unui sanatoriu.
Şi totuşi cum e când eşti mai nebun decât nebunii ? Normal. Pentru mine.
Acum un an, pe vremea asta, îl sorbeam, dintr-un scaun, pe Horaţiu Mălăele, care ne declara febril că este un orb. Eu ? Topit. Avusesem o zi ameţitoare şi lângă mine aveam o muză de cursă lungă.
I-am strâns mâna puternic maestrului, i-am dăruit un portret - e profesionist - şi o cutie cu dulce - e amator -.
Apoi m-am căutat cu partenera mea vreun sfert de ceas. A fost ultima dată când am fost la teatru împreună.
De fapt şi de drept, atunci s-a rupt contractul ei de muză.
Viaţa mea e o tragicomedie delicioasă. O să citiţi şi o să vă lingeţi pe degete, pentru că paginile mele vor mirosi a scorţişoară, a sânge, a foc.
Sâmbetele şi duminicile au devenit mai moi, mai strălucitroare. Pâlpâie ceva.
Mi-e oarecum dor şi de copilărie. O fostă iubire mi-a spus că dacă mi-ar putea da vreodată un sfat, ar fi acela de a fi cât pot copil. Atât timp cât mai pot.
Destinul e şiret.
N-am făcut niciodată bravadă de ceea ce ştiu. Nici nu am avut cu cine.
Vorbeam în Speranţă despre premiera unei noi piese, despre o nouă deschidere a cortinei.
Da ... critici bune. Destul de bune cât să îmi dau seama că nu e degeaba drumul printre litere. Scrise şi citite.
Lună încununată cu steaguri negre.
Rodica Procopiu i s-a alăturat marelui Ştefan, soţul său.
Romulus Vulpescu i s-a alăturat doritei Ioana, fiica sa.
Constantin Ţoiu i s-a alăturat neliniştitei Dora, soţia sa.
Ce verb cald şi lipicios a se alătura. De fapt, ei s-au unit în Rai.
Lepădarea de hainele vieţii pământeşti. Lepădarea de dorul sfâşietor.
Prietenul e mai valoros ca un înger, spunea Nichita Stănescu.

Deocamdată, ce îmi pot dori mai mult decât prieteni ?
Aştept delirând un nou început. Doamne, ce binecuvântare ar fi o nouă iubire. Împărtăşită.
E un mers al inimii. Ciclic. Păunescian.
Mi-e greu să vorbesc despre destin şi noroc. De nedefinit sunt, cu siguranţă.
Mălăele a spus Sunt un orb. Eu spun Sunt un nebun.
Da, o fiinţă ciudată, Să vă ferească Dumnezeu să mă întâlniţi. Că-s bun şi rău.
Un om al extremelor.
Un om al extremelor care aşteaptă, fugind în gândul şi sufletul lui prin timp.
Aştept şi fug.
Nebunul alb va încerca să captureze regina neagră. Să înceapă în galop un nou război. Dar trebuie să vină o regină neagră.
Şi totuşi fugim aşteptând.

Totuşi.


Semnează al dumneavoastră, Ştefan Paraschiv

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu