duminică, 28 octombrie 2012

Jurnal cu iz francez de Monalisa Basarab. Episodul I : O vacanţă între magie şi vis

Cannes - Palatul Festivalului ( Le Palais des Festivals et des Congres )
                                                               

 O călătorie de o mie de mile începe cu un pas. - Lao Tzu


VISELE pot deveni realitate dacă vacanţa o petreci într-un loc drag  sufletului tău. M-am simţit privilegiată pășind parcă pe un teren ireal, în “ţara bunului gust și a vacanţei perfecte” - Côte d’Azur -, locul ideal pentru o desfătare deplină. Am savurat fiecare clipă petrecută acolo alături de persoanele apropiate mie și am trăit mirajul întâlnirii cu peisaje unice în lume.

Pregătirea “minivacanţei” a început, într-o zi de iulie, odată cu procurarea biletelor de avion și rezervarea cazării.

A sosit momentul mult așteptat când cu o imensă bucurie am plecat cu avionul de pe aeroportul Otopeni, avănd o mică escală la Viena, către destinaţia deja stabilită, Nice. Ajunsă aici, de la aeroport, mai precis din staţia de bus-expres am luat un elegant autobuz de linie spre hotel, unde erau rezervate locurile de cazare.

Pe o vreme superbă admirând peisajul mirific, de o parte ţărmul mării și de cealaltă palmieri, am venit repede la hotel. M-am cazat și după o scurtă relaxare, fără a mai simţi oboseala acumulată în timpul zilei pe drum,  seara, exaltată de o curiozitate necontrolată, mi-am dorit să fac o primă cunoștinţă cu Nice, printr-o plimbare nocturnă pe Promenade des Anglais, cea mai cunoscută arteră a orașului.

Situată la câţiva metri deasupra malului mării, de-a lungul plajei din centrul Nisei, strada care leagă staţiunea de la un capăt la celălalt, străjuită de palmieri uriași, îţi oferă posibilitatea unor plimbări de senzaţie fiind un loc ideal pentru a privi îndelung, meditativ, cu admirație și emoţie întinderea feerică a Mării Mediterane.


Promenade des Anglais este considerată de mulţi turiști și un bun prilej de a face sport:  jogging, mersul pe role sau ciclism.

Şi, ca să închei ziua în spiritul mediteranean, un meniu provensal a fost suficient pentru a căpăta energia necesară zilei următoare, când mă aștepta o nouă provocare.
  
*

Nota lui Ş.P.


Ca răspuns la rugăminţile mele, actriţa Monalisa Basarab a scris, cu emoţie, abilitate şi seriozitate, un jurnal al călătoriei dumneaei. Acesta din urmă a fost împărţit în opt părţi, difuzate până în luna decembrie, ca un recviem pentru vara care ne-a adus tuturor surprize delicioase.

Sunt impresionat de forţa cuvântului acestei artiste, care îşi merită - cel puţin, aşa o înaintez eu, spectator şi cititor în grad - atributul de " mare ".

[ Fotografiile şi, mai ales, textul - special pentru Blogul Mareşalului Crai - aparţin doamnei Monalisa Basarab. ]

Nice - Palais de Justice ( Palatul de Justiţie )

Cu toată dragostea, Monalisa Basarab

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu