luni, 8 octombrie 2012

Romulus Vulpescu. Omul din ... cărţile cu casă de Rodica Vulpescu, Jurnalul Naţional


Acum câţiva ani, într-un turneu, cineva mi-a arătat pe o costişă la Vatra Dornei cât de sălbatic au tăiat pădurea. Rămăsese o chelie plină de cioturi în locul pomilor frumoşi şi înalţi. Aşa e peisajul vieţii mele acum. Toţi cei pe care i-am respectat, i-am iubit, de care aveam nevoie, pentru care voiam să strălucesc pe scenă, pentru că ei erau ai mei, nu mai sunt şi eu mă simt ca o insulă pustie.

A murit Vulpescu. A mai căzut o stea. Era poet, dramaturg, eseist, traducător.
A făcut regie de teatru. Recita nespus de frumos poezie. Avea un repertoriu uriaş. Avea o memorie uluitoare! Era omul iubitor de carte şi de imaginea ei. În vremea când nu existau nici un fel de condiţii pentru estetica unei publicaţii, în sărăcia noastră cumplită, el scotea "ediţii de lux". Aduceţi-vă numai aminte de "Pajere" de Mateiu I. Caragiale. de la Cartea Românească. Era îngrijită de Romulus Vulpescu, şi era anul negru 1983, şi ce minune era!

Echivalenţele franceze erau ale lui Vulpescu. Dar traducerile lui cu subtilitate de limbă din franceză în română şi din română în franceză? Fantezia lui în a găsi cuvântul potrivit?

Şi ce ştia! Nespus de multe lucruri! Cum povesteste Stelică Nistor, care a dat examen la teatru cu splendida lui poezie "Carmen Meretricis": "Era o poamă de paişpe bani,/Cu hoit alintat şi cu ochii tirani/Că se cordea cu fanţi caramani/ În Crucea de Piatră.//Puţea a tutun, a doftorii şi a spirt./Artiştii fraieri o-ncorona cu mirt/Cînd îi făcea trataţii la birt/În Crucea de Piatră.//Şi se purta numa-n liliachiu:/De oful peştelui ăl mai spanchiu/Cu care-n bombe pilea la rachiu/ În Crucea de Piatră.// Stătea-n camizol, pe-nserate, la geam:/"Să mă vază toţi craii hoit ce am,/Cum n-a văzutără ei neam de neam/ În Crucea de Piatră...".//Venea droaie: grubări, codoşi, venetici,/Mucoşi de gimnaz cu coşuri, că nici/Să mai fi fost dame-aşa de gagici/În Crucea de Piatră.//Venea şi boieri - d-ăi de umblă-n caleşti;/Şi-ambasadori suspina la fereşti... /Şi pentru ea s-a tăiat şapte peşti/În Crucea de Piatră.// Zicea o marghioală-n Vitan, trepăduşa -/- Alege-s-ar prafu' de ea, şi cenuşa ! -/Că mă-sii i-a zis Pena, şi Corcoduşa,/ În Crucea de Piatră.// Da' nişte mămici de la trei cuplărăi,/Cu nişte coarde de pui de găi/
O-nvidia (domnule, oameni răi / În Crucea de Piatră).// Cînd înnemerea muşterii mai de soi - /Cu clifturi inglişe şi bumăşti purcoi - /Făcea cu aceştia "Romanţa în doi"/ În Crucea de Piatră.// Dar dama c-un domn a plecat într-o zi,/Cînd striga oltenii la prune tîrzii.../De ea, de atunci nu se mai auzi/ În Crucea de Piatră.// Zic unii că are palaturi ca-n vis,/Că cântă-n şantanuri la nemţi, la Paris.../Că ţaţele nu se mai satur' de zis / În Crucea de Piatră.//Căci aşa ţi se-ntîmplă destinul în viaţă:/Păcat c-o să moară-n streini - cîntăreaţă./Putea să se-ajungă, la urmă, şi ţaţă/ În Crucea de Piatră."

"Şi după examen, când l-am cunoscut, i-am recitat-o şi am devenit prieteni. Şi prietenia noastră a fost o nouă universitate. Doamne, câte ştia. Eram uluit. Era mereu nemulţumit de el.
- Nu toată lumea e Shakespeare.
- Sunt nişte poezii extraordinare, spunea Stelică.
- Nu ştiu...Unele-s bune, altele mai puţin bune sau chiar proaste, modeste. Eu am scris poezie proastă, proză proastă.
- Dar eseurile?
- Şi în acest domeniu am scris lucruri proaste.
Şi-atunci am luat cartea lui din miile de cărţi din casa lui care era "cărţi cu casă", nu "casa cu cărţi" şi am citit o poezie, două, pe urmă am mai spus una din memorie, pe urmă am citit din nou o poezie a lui.
- Stai putin, cea dinainte parcă nu era a mea.
- NU!

Era cineva care greşea greu şi rar!"
Enciclopedie ambulantă.

" Noi nu avem doctorate - scrie într-un interviu acordat revistei Q Magazine. Noi ne-am dat numai licenţa. Eu şi Ileana. Sunt licenţiat în limba şi literatura română. Ea e licenţiată în limba şi literatura franceză. Acum însă, doctoratul se rezolva printr-un singur telefon. S-au schimbat vremurile tare mult. Am vrut să facem aici casa-muzeu.

Pentru că am avut aproape 20.000 de cărţi. Chiar biblioteci nu au aceste titluri. Noi avem pe puţin 200-300 de titluri de raritate, cărţi unice în ţară, pe care nu le are nici Academia. Există în colecţia noastră peste 3000 de cărţi cu autograf. Noi strângem biblioteca asta de prin '55. Adică de-o viaţă. Am avut un Samuel Becket cu autograf. L-am dat. Marile biblioteci refuză cărţile, casă memorială nu se poate face... Dacă nu am fi avut cărţile acestea, nu ne trebuia casa asta mare. Costă enorm de mult."


A murit după ce a avut umilinţa unei sărăcii negre. Oricâte cărţi ai scrie, oricât ai munci, am impresia că nu o scoţi la capăt. Cei care au atât de mult poate ştiu un secret.

Cu o lună înainte a murit fetiţa lui, Ioana. Ioana era un înger, nu un copil.
În frumosul interviu din Q Magazine, Romulus Vulpescu mai spune: "Nici eu, nici Ileana nu figurăm în Istoria literaturii a lui Nicolae Manolescu. Dar chiar dacă am fi figurat, tot nu o puteam cumpăra. Dar făceam o copie la xerox a paginilor cu pricina. Foarte scumpă - 3 milioane. Şi dacă aş fi luat-o? Mor peste un an..."

Şi uite aşa, a murit în luna septembrie. O zi blândă de toamnă, frumoasă, ruginie. O să-nchei tot cu poezii semnate Romulus Vulpescu:
"Fiinţa veche de argint/Cu cătări de mărgărint/Şi cu strat din lemn de fag/Murgule, calule drag/Suflet necăjit, iobag/Mândra adăstând în prag/Unde vi-i haiducul drag?"

Destin

Noi ne iubim în paturi de-mprumut:
Pe-o canapea îngustă, fără pernă,
Crezînd că aventura de-un minut
Devine lesne "dragoste eternă".

Noi ne iubim pe scenă,-ntr-un decor:
Pe-un sac - umplut cu paie - dintr-o piesă
Eu par un ceas truver rătăcitor,
Tu eşti o oră magica prinţesă.

Sperăm cu disperare amîndoi
Că ni-e deajuns o-mbrăţişare-n fugă
Şi că statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza să-i distrugă.

Noi ne iubim visîndu-ne-n secret
Perechea pasionată şi celebră
Trăind în moarte, fără de regret,
Un scurt şi iluzoriu act de febră.

Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,
Culcat calm, în culcuş fără alarme,
Am deveni doar într-un simplu pat
În care-am învăţa cum se şi doarme.

Creangă de merişor

Ţi-s anii mici, surîsul tău ezită
Între copilă şi femeie:
Sub rotunzimea pielei, netezită,
Adolescenţa ta se-ncheie.

Timidă mîna, degetele tandre,
Pupilele - adînci şi mate:
Dar părul scurt miroase a micsandre
Şi-n gît un porumbel se zbate.

Genunchii - zgîriaţi, juliţi de joacă,
Iar glesna - rece şi subţire:
Şi glasul ţi-a-nvăţat de ieri să tacă,
Şi ochii să nu se mai mire.

Arbust cuminte, anii-n palme ţine-ţi
Şi-n vîntul dragostei să-i fluturi:
Apropie-ţi de mine buze vineţi
 Şi gura aşteptînd săruturi.


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu