miercuri, 30 ianuarie 2013

Copiii lui Sergiu Nicolaescu. Partea a IV-a : Producătorul


Prezenta serie de articole îşi propune să clarifice aspectele omului de film Sergiu Nicolaescu. Pe baza chiar unei cărţi semnate de cineast, Viaţă, destin şi film. Aşadar, listele întocmite de maestru însuşi sunt singurele documente valabile - prezente acum şi pe internet -. Prin comparaţie, se poate observa amatorismul prezent pe paginile de internet dedicate filmului şi actorilor ( imdb.com prezintă un dezinteres total pentru cinematografia românească, în timp ce cinemagia.ro şi cinemarx.ro sunt realizate de nişte diletanţi, tineri care habar nu au cât de mare a fost acest domeniu în România, dezinformând sau prezentând lucruri incomplete ).
 În acest prim articol vom reproduce paginile ce conţin activitatea ca producător a maestrului Sergiu Nicolaescu ( completările mele se vor regăsi fie în paranteze pătrate, fie ca note, marcate cu * ) :

Sergiu Nicolaescu în rolul Prinţului Andrei Morudzi din Orient Express*

PRODUCĂTOR SAU PRODUCĂTOR EXECUTIV 
LA
FILME DE LUNG-METRAJ : 15**


1.     [1987]     François Villon [, poetul vagabond ]     TF1 Franta - Cine TV Berlin***
2.     [1992]     Liceenii Rock 'n' Roll     Star Film     [ r : Nicolae Corjos ]
3.     [1993]    Liceenii în alertă     Star Film     [ r : Mircea Plângău ]
4.     [1991]     Vânătoarea de lilieci     Star Film     [ r : Damian Bărbulescu ]
5.     [1991]    Drumul câinelui     Star Film     [ r : Laurenţiu Damian ]
6.     [1992]     Rămânerea     Star Film     [ r : Laurenţiu Damian ]
7.     [1992]     Înnebunesc şi-mi pare rău     Star Film     [ r : Ion Gostin ]
8.     [1994]     Somnul insulei     Star Film     [ r : Mircea Veroiu ]
9.     [1993]     Începului adevarului     Star Film
10.    [1993]     Oglinda     Star Film****
11.    [1996]     Punctul zero     Star Film*****
12-13.     [1999]     Triunghiul morţii     Cine Tv Film Bucuresti
14.     [2004]    Orient Express     Ro De Film
15.     [2005]     "15"      Cine Tv Film Bucuresti


* - Fotografiile nu sunt reproduse din volum. Posterele filmelor nu sunt afişate pentru a nu afecta lectura listei. Acestea vor fi publicate în ediţia a doua a Topului unui mare creator.

** - Următorul film pe care Sergiu Nicolaescu îl face după "15" este Supravieţuitorul. Începe astfel colaborarea regizorului cu cel mai mare producător de film din România, MediaPro Pictures.

*** - Producător al serialului de televiziune francez, pe care îl va prelucra în variantă cinematografică, în România.

**** - Acelaşi film, în două serii ( la fel ca Triunghiul Morţii )Ar fi trebuit, deci, notat 9-10.
***** - Coproducţie cu SUA



Din seria Sergiu Nicolaescu au apărut :

Copiii lui Sergiu Nicolaescu. Partea I : Regizorul
Copiii lui Sergiu Nicolaescu. Partea a II-a : Actorul
Copiii lui Sergiu Nicolaescu. Partea a III-a : Scenaristul


Din seria Sergiu Nicolaescu vor apărea ( pe 30 ale fiecărei luni ) :


Copiii lui Sergiu Nicolaescu. Partea a V-a : Scriitorul
Sergiu Nicolaescu : Festivaluri, nominalizări şi premii
Ediţia a II-a - revizuită şi adăugită - a articolelor de succes Topul unui mare creator


Semnează al dumneavoastră, Mareşal

luni, 21 ianuarie 2013

Sergiu Nicolaescu : Candele de zăpadă. Un raport personal

Sergiu Nicolaescu : Candele de Zăpadă (1)

Raport personal

lui Sergiu Nicolaescu și iubitorilor geniului său

Jurnal


- tot ce s-a întâmplat cu Ştefan Paraschiv la dispariţia lui Sergiu Nicolaescu -

? - 2 ianuarie

Întunericul se topeşte la miezul nopţii în lumina rugăciunii :

Dă sănătate şi putere de muncă tuturor oamenilor de bine şi patrioţi din România, în frunte cu maestrul Sergiu Nicolaescu...

3 ianuarie 

Uneori, mi se îngăduie să mă odihnesc, dimineţile, mai mult. Petrec aceste momente de semi-somnolenţă cu gândul la fetele cu care m-aş putea iubi. Probe cinematografice, ciorne literare. Vise aproape conştiente.
Trecu ceva timp... Prea multă linişte....
Brusc, m-a zguduit o voce aproape secată : Vrei să îţi dau o veste tristă ? N-am apucat să răspund, deşi m-a fulgerat răspunsul. A murit Sergiu...
Am sărit buimac din pat. Cred că mi-am mai şi lovit un picior de vreun prag.
În faţa mea s-a aşternut o tapiţerie de lumini şi umbre. Capul îmi vâjâia ca o roată de carnaval.
 Nu am crezut. Nu cred nici acum.
Ceva din mine e mai puternic decât realitatea. Aşa ceva e dincolo de orice.

*

N-am putut face, scrie ceva toată ziua. Am fost aruncat fără voia mea într-un abis negru. Plâng straniu. Nu îmi găsesc locul. Dau din picioare, îmi frământ mâinile.
Totul e stropit de moarte. Miroase a tămâie.
Sunt cuprins de o agonie nebună. Timpul trece încet.
O liniște surdă țipă ca naiba.

*

Aștept plecarea la București (2). Veștile vin într-un uragan de praf și jale. Mă gândesc grav, cu scârbă, la momentul în care va curge venin și puroi. Răutatea însă nu poate distruge ceea ce a rămas veșnic. Mă cutremur.
Merg la gară după bilet.
Am mașină mâine dimineață spre capitală.
Cerul și-a zvârlit doliul sărăcit de stele peste lume. E frig.
 Pe când citeam Hoții de trupuri (3), nu credeam că voi avea curajul să calc într-un cimitir după înserat. Și totuși, ceva atât de puternic mă cheamă. Mă cheamă nea Jean. S-a dus Comisarul. Trebuie să afle și Limbă la ce peron să îl aștepte acolo, sus.
Zâmbetul lui îmi luminează și acum întunericul.

4 ianuarie

Zăpada doarme pe câmpuri. Linişte. 

La urechi, Dvorak. La ochi, Barbu.
Din lumea nouă (4) şi Ianus (5).
Nu am cum să uit unde şi de ce mă duc, dar aveam nevoie de o astfel de morfină.

Pe geam, pământul intrat în dizgraţia lui Dumnezeu.

*

Cercul militar e o clădire impunătoare. De ce nu, frumoasă. Lângă, Capşa.
Ger. Niciun petec de soare. Copleşit.
Nu pot decât să îmi imaginez ce se va întâmpla acolo. Şi mi-e tot mai frig.
Pe trotuarul opus, se filmează. Se râde. Se mănâncă. Duduile 'celea de le văd la televizor se hlizesc împreună cu cameramanii.
Puţini oameni în negru. Au venit doar să privească un corp fără suflet ?
Ies actori.
Un bătrân coboară încet. Se opreşte în faţa arcadei. Nu intră. Nu poate.
Se întoarce. Ne privim câteva clipe cu ochi secaţi.
E Mareşalul Ion Siminie (6).

*

Ioan Cărmăzan calcă uşor pavajul.
Ma... Maestre. Să îi continuaţi munca !
Mi-a strâns moale mâna. Toată faţa i s-a topit într-un zâmbet.

Am rămas ţinuit pe scări. Portretul Maestrului, între candele. În toată splendoarea sa. Orient Express ...
Strecor şi eu o văpaie şi o cruce.
Scările sunt un deal de marmură, împărţit în două de un cordon albastru.
Prin dreapta vine Iliescu. Apoi perechi de oameni cu coroane. Cei care vor să salveze aparenţele, intră pe o uşă de lângă baza scărilor.
 Cuprins din nou de fiori. Ros pe dinăuntru de durere.
Pereţii sunt înalţi şi îmbrăcaţi ici-colo cu oglinzi.
Sunt într-un cavou îngheţat de timp.

*

Intru în sală cu ochii închişi.
Catafalcul, vegheat la stânga de Carol şi Elisabeta iar la dreapta de Ferdinand şi Maria.
O cruce şi două lumânări la cap.
În faţa sicriului, aceeaşi fotografie din Orient Express (7).
Nu mai ştiu ce am simţit. Nu mai vreau să îmi amintesc.
Las zece garoafe de sânge la picioarele sale.
 Văduva, înfăşurată într-o haină şi o aură impecabile. Lângă ea, Ioana Pavelescu.
O doamnă, în genunchi lângă catafalc ( Aimee Iacobescu ? ).
Ajung în capătul celălalt al sălii. Citesc literele negre de pe cruce.
Un semn, o glorie, un nume ... (8)

*

Spre uşă este un pupitru pe care se odihneşte o carte mare, cu pagini albe. Ultimele gânduri.
Scrie mult Iliescu. Cineva îşi face speranţe că bătrânul îi va veni la o expoziţie.
Într-un final apuc strâns pupitrul. Scriu cu stiloul meu credincios. Negru.
Nu îmi mai simt mâinile de frig.
Totuşi, adun toate puterile şi umplu jumătate de pagină.
Pe hârtie, cerneala lucea ca o lumânare.
Un bilet către părinte. Nimic mai mult.
Sincer.
Ştie acum totul, ce i-aş mai putea spune ?
Am semnat.
Al tău, pentru eternitate ...

*

Îi sărut mâna. Ating cu buza superioară paltonul. Cu cea inferioară, pielea. Amândouă albe şi fine. Au un parfum aparte.
Nu ştiu dacă este frumoasă, dar femeia asta are un şarm, un mister.
E inteligentă, fără îndoială. Şi privirea ei, deşi tulbure, dezvăluie un personaj interesant.
Chiar dacă nu voi avea unde să mă merg, să mă reculeg cu copiii mei, el rămâne veşnic. Dragă doamnă, a fost, este şi va rămâne o parte din mine. Spiritul său va trăi pentru totdeauna.
Faţa i s-a luminat. A zâmbit.
M-a fermecat.
Așez cu grijă o panglică tricoloră pe tablou.
Doamne, ce frig este în cavoul de piatră !

*

Cobor scările răvășit, străin de lumea asta. În prag, mă opresc. Privesc cerul ca un văl îndoliat.
Mă trezește din agonie un om care mă îmbrățișează și mă sărută părintește pe obraji. Barba, ca o pernă de ace, îmi zgârie pielea de lut.
Ochii înlăcrimați ne surâd.
E Ioan Cărmăzan.

*

Bucureștii sunt cenușii, murdari.
Merg în derivă. Pe scările facultăților, vânzători de cărți.
Pe treptele uneia, chiar și o fată frumoasă.
Ceva mă cheamă înapoi.
Mă întorc la Cercul Militar. Un rârâit, cel care stă pe fotoliul de președinte al lui Sergiu Nicolaescu de la Comisia de Cultură din Senat, dă interviuri. Flancat de Damian Drăghici și Sorin Ilieșiu.
Politrucii merg pe stradă, nu stau la coadă. În spatele lor, hamalii cu coroane ( cascadorii și le duc singuri ). Nu i-ar fi plăcut. Privesc minute bune clădirea, cavoul acela rece din care n-aș mai fi plecat.
Se apropie niște vagabonzi.

- Nu vă supărați, sunteți artist ?
- Da.
- În ce film ați jucat ?
- Orient Express.
- Atât ?
- Mai multe. Am fost mai mult secundar.
- E o onoare să vă cunosc.
- Lasă.
- Nu știți când vine Pistruiatul ?
- Probabil că n-o să vină. Stă departe.
- Mulțumesc mult, domnule ! Să trăiți !
- Salut. ( în mintea mea: Să trăiești tu, bă ! )

Adorabil acel surâs ce mi se revarsă peste buze. Puțin a lipsit chiar să râd.
Plec.
Un domn amabil de la Agerpress mă înregistrează pe bandă. Îi spun multe ... Dar mai ales că trebuie să trăim viața așa cum a făcut-o Maestrul și că voi regreta mereu că nu l-am întâlnit, că am amânat. Nicio clipă nu seamănă cu cealaltă. Asta trebuie să obținem. Regrete ce se vor stinge odată cu mine.
Până în Piața Romană ( unde colind Bastilia și Cărtureștii ), mă opresc la Sadoveanu (9).
În vitrină, Carol I (10). M-a înduioșat.
Trec în spate. Aici și-a lansat Maestrul cărți. Tăcere. Masa e goală. Pe pereți sunt chipuri mărețe. Păunescu, soții Vulpescu, Fănuș ... Sper să fie și Sergiu Nicolaescu.
Triste străzi ! Deasupra Dâmboviței încep timid un jurnal asemenea.

*

Frământare.
E atât de greu aici.
Vreau să țip, să fug. Nu am scăpare. Scâncesc, murmur.
Disperare.
Mă voi întoarce neapărat mâine seară la malul mării.
Da, prea multă disperare.
Într-un carnaval deliric de jale.
E ireversibil. S-a dus, nu se mai întoarce.
Timpul și aerul se scurg ca o miere.
Și javrele încă latră, după ce l-au vrut mort.
E ceva găunos în poporul ăsta. Pe undeva, în șirul anilor, și-a pierdut, poate, sufletul.

*

S-a tras din nou văl de doliu peste lume. Nu pâlpâie stele, ci candele
Îl revăd pentru ultima oară.
Tăcere. Veghe de noapte. Doarme. Liniștit ?
Nu mai cutez să discut cu doamna, care a încremenit unde am lăsat-o acum câteva ceasuri.
Mai pun patru garoafe sângerii.
Stau drept.
Eternitatea începe în fața mea.
Bat clopote. Deschid somnul de veci (11).
Nu voi uita niciodată acest moment.
Fac o cruce mare.
Îngenunchez.
Mă plec în fața unui rege, unui părinte, unui geniu.
[ Astfel m-am despărțit de Sergiu Nicolaescu. Am înfundat pălăria pe cap, am privit preț de o clipă. Nu voi uita niciodată. ]


*

Noapte grea în Bucureștii regăsiți. Regăsiți acum, la o cumpănă de negru și alb, de întruneric și lumină.
Totul e trist.
Mă descumpănește acest oraș din cale-afară de urât.
Ar fi putut fi o capitală pe cinste.
În sfârșit pășesc în Patria (12), cea atât de plină de istorie.
Îmi odihnesc oasele într-un scaun din primul rând. Lângă mine, un bătrân cascador ponosit. Ce viață ca o poveste ! Altă sârmă nedreaptă. A lucrat la Mihai Viteazul (13) și a venit să-și vadă tinerețea.
Ce omagiu mai sincer pentru omul-film decât oamenii din spatele meu ?
Rând pe rând : Ilarion Ciobanu, Jean Constantin, Amza Pellea ...
Unde sunt cei care nu mai sunt ? (14)
Pe tot ecranul, zâmbetul inconfundabil al lui Sergiu Nicolaescu.
Trece și el în nemurire.

5 ianuarie

Norii s-au îmbrățișat complici. Soarele răzbătea cu greu.
Oamenii, cei mai mulţi, sălbăticiţi. Unii pe vâlcea, alţii pe trotuar. Printre ultimii, hienele care muşcă în numele libertăţii de informare, şi-au aşezat turnuri. Filmează şi fac gălăgie.
Aştept dricul. Vreau să aplaud.
Cei de lângă mine fumează, înjură, scuipă. Vorbesc foarte urât despre ceea ce s-a întâmplat cu Maestrul. Semeni vânt, culegi furtună, nu audienţă. Priveam din fotoliu, la televizor, asemenea unui om care intră pentru prima dată într-un balamuc. Şi culmea, nu e întâia oară când prietenii şi duşmanii, cunoscuţii şi necunoscuţii intră într-o vârtelniţă odioasă.
Simt o pâclă în jur.
Aflu că sicriul a fost băgat prin spate.
Vin curând maşini. negre.

*

Îmi imaginez ce se întâmplă înăuntru. Dreapta îmi ţine capul.
Ochii ... nu ştiu ce să spun despre ochi ? Un aparat magic de proiecţie ţintuit în vid  ? Da, unul care m-a învârtit prin toate filmele. Secvenţa incinerării din 15 (15) nu mă mai părăseşte. Simt vântul uşor care mă leagănă.
Nu pot respira. Pentru o clipă, am încetat orice legătură cu lumea asta
Mă trezesc ca din moarte la prima salvă. La următoarele nu îmi pot stăpâni lacrimi.
Soldaţii pleacă încolonaţi.
Imaginea ultimă a acestui film va bântui neîncetat ceea ce a mai rămas din fiinţa mea.
O cruce înainta pe alee, tremurând ca un om în gerul de ianuarie. N-o urma vreun sicriu.
Maestrul, cu privire grea şi osândită, îşi cerea iertare din icoană.
Pe curând, vouă, celor ce mă iubiţi.

Sfârşitul scenariului lui Sergiu Nicolaescu

5 ianuarie [ Addenda ]

- primele ceasuri după furtună, în care se zăreşte soarele -


Iliescu iese. Guriştii cu microfoane şi camere îl încercuiesc. Diversiune bună face bătrânul. Iese primul grup de oameni din crematoriu.
Datorită motivului pentru care mă aflu aici, nu mă cert cu o isterică şi un mitocan, care nu apucă să-i filmeze faţa scofâlcită fostului preşedinte.
Surâd. Oare, nu cumva, Maestrul avea un ultim drum mai decent dacă era îngropat ? A refuzat să se gândească la răutatea şi proasta creştere a oamenilor.

*

Nu ştiu de ce m-am apropiat atât de mult de gard. Parcă îl aşteptam.
Doamna Nicolaescu şi alaiul se îndreaptă spre maşini.
În spatele meu, a izbucnit un potop groaznic. Agită mâini, plase, ţipau. Trebuie să strig, să facă linişte. Degeaba, oamenii vor să muşte din carnea văduvei.
Îmi văd reflecţia în geamul din spate al maşinii ei. O umbră ...

*

Soarele luceşte calm. Morbid, dar Bellu e frumos. Maiestuos. Tatiana Stepa mă întâmpină.
Sunt copleşitAtâtea nume de oameni mari ... 
Şi, iată, m-am întâlnit cu Regele. Domnul Dinică, cinic, mereu cu un rictus inconfundabil, mă salută prieteneşte, după ce îi aprind o candelă :
O ţuică n-ai adus, mă ?
O leagănă pe picioare pe Maria Tănase ... Lângă ei, Birlic. O gigantică ţeastă de bădăran.
Îi văd pe toţi. Sunt la picioarele mele.

La Amza poposesc puţin. Cel mai bun prieten al său nu va dormi alături de el.

*

Pic la pomenirea rapsodului Ion Dolănescu.
Întâlnire cu domnul Pruteanu.
Bat cărările îngheţate. O tăcere sublimă.
Zic din când în când : Aici putea să se odihnească, în sfârşit, şi Maestrul. 

*


După ceva timp, ajung pe Aleea Scriitorilor.
Mă rog şi aprind candele, alături de doamna Andreea Păunescu.
Mormântul împăratului Adrian ... Voi regreta mereu că nu mi-am cunoscut idolii cât au trăit. N-am putut să nu mă gândesc la Sergiu Nicolaescu.
Am decretat, privind patriarhia literelor ce se aşternea în faţa mea, cât de important este să trăieşti, să tragi cât mai mult de fiecare clipă a vieţii.
Ei au înţeles şi au fost răsplătiţi cu
Eternitate şi Mântuire.

*

După-amiaza la doamna Păunescu e calmă şi caldă.
O mare bucurie pentru mine să fiu musafirul dumneaei.
La un moment dat, a înălţat capul. Extraordinară asemănare cu Poetul !
Povestim. Îmi mărturiseşte cu încredere nişte planuri.
La televizor, continuă odiseea barbară a copilului nelegitim. Mi-e silă.
Mulţumesc doamnei pentru primire şi o iau în josul străzii, cu gândul la casă.

*

Trenul se apropie. Farurile aruncă lumini palide în noapte. Ce imagine !
Merge apoi agale. Duce în el un cadavru viu (16).
Închid ochii. Încerc să nu mă mai gândesc.
Fără putinţă.
Sar în picioare şi scot din geantă o carte.
Zâmbeşte.
M-a învăţat să lupt. Nu trebuie să îl dezamăgesc.
Mereu, pe prima pagină : Sergiu Nicolaescu.
Mereu, o candelă de zăpadă sau un far călăuzitor.
Trenul se opreşte mut. Trag pălăria pe ochi şi ies în noapte.

- sfârşitul povestirii lui Ştefan Paraschiv -


Eseu

- ce crede Ştefan Paraschiv despre elementele ultimelor cadre al filmului lui Sergiu Nicolaescu -

Moartea fizică a lui Sergiu Nicolaescu

A fost surprinzător, fără îndoială, pentru toată lumea. Inclusiv pentru cei care i-au dorit neîncetat moartea. Chiar şi medical vorbind. Sergiu Nicolaescu era un om care la 82 de ani făcea cât alţii de 30. Ducea o viaţă dinamică. Evident, şi din punct de vedere sportiv.
A practicat, tânăr fiind, boxul şi atletismul, aruncarea cu discul şi rugby-ul ( cel din urmă i-a permis să rămână în Bucureşti după ce a teminat Politehnica, la IOR ). A realizat chiar un film cu nuanţe psihologice, pe fond istoric : Ringul, despre un boxer de carieră, devenit şofer de TIR. Sergiu l-a jucat pe Andrei, protagonistul, la 52-53 de ani. Impecabil.
Spuneam la vestea internării domniei sale, că este realmente un fleac. Sergiu Nicolaescu, în urma unui accident, în decembrie 2007, a fost supus la două operaţii pe creier. A învăţat să trăiască din nou.
Coastele lezate păreau o joacă. Doar ca prin glumele proaste ale sorţii să se fi adeverit mult umflatele fracturi costale şi perforarea plămânului.
Conform medicilor de la Spitalul Elias, Maestrul suferea din 2000 de diverticulită.
El a fost tratat două zile sub diagnostic greşit şi a fost operat, apoi, laparoscopic într-o problemă ce nu cerea o astfel de intervenţie : peritonita.
Poate la alt spital din capitală, poate în străinătate, problema se punea altfel.
Este chiar incredibilă moartea lui Sergiu Nicolaescu dintr-un fleac, dintr-un ţânţar devenit armăsar.
Am convingerea că, fiind un luptător, Maestrul ar mai fi putut trăi ani buni. O undă de incertitudine rămâne.
Maestrul i-a şoptit lui Florin Piersic la ureche : Ne vine rândul. La înmormântarea lui Iurie Darie.
Marele regizor s-a ţinut de promisiune.
S-a vorbit şi despre discursul din plenul Senatului.
Părerea mea este că exista o conştientizare a unei morţi care venea cu paşi repezi. Dar nu într-un interval atât de scurt de timp. Mărturisea că mai vrea să facă două filme, Candele de zăpadă şi Maria Tănase.
Era o obsesie nicolaesciană trecerea timpului, tinereţea, ca în cântecele lui Aznavour. Dar, două capodopere mai putea crea.
Şi totuşi, de ce a plecat Maestrul atât de devreme ?
N-am crezut, de altfel, că moartea fizică a lui Sergiu Nicolaescu ar fi venit vreodată.

Incinerarea şi sicriul închis - dorinţele lui Sergiu Nicolaescu

Maestrul a ţinut mereu în umbră viaţa privată. O decenţă aristocratică. A ales să se ducă asemenea.
Deşi eu personal aleg înmormântarea, nu blamez incinerarea.
Sergiu Nicolaescu poate fi uşor de cunoscut prin filmele sale. Aceşti copii ai săi - singurii adevăraţi, de altfel -, îl reprezintă pe acest mare om.
Da, m-aş fi aşteptat ca Sergiu Nicolaescu să aleagă incinerarea. Şi totuşi, am fost surprins. Am baletat zilele astea între idei. Egoism sau decenţă ?
Maestrul este o bucată de Românie.
 Nu atât pentru slujbele religioase, cât pentru eternitate aş fi trecut peste dorinţa domniei sale şi l-aş fi aşezat pentru veci în panteonul de la Bellu sau la Târgu-Jiu. Neavând nicio putere, resemnarea a fost cea mai rapidă.
Omul acesta spunea că de el ... să se aleagă praful. Opera să-i rămână. O fi fost şi acest ultim episod un scenariu ?
Ultimul dintre Nemuritori, căpitanul Andrei, se aruncă în aer, împreună cu postelnicul Butnaru şi Iusuf Paşa. Şi mult râvnita ladă, plină cu bolovani
În 1977, Sergiu Nicolaescu realizează capodopera istorică Pentru Patrie. Soldatul Ion, interpretat de Emil Hossu, este rănit şi nu mai are mult de trăit. O roagă pe sora sa, venită incognito pe front, să detoneze o cantitate de explozibil, pentru a muri demn şi a înceta suferinţa.
Maestrul reface în 2004-2005 momentele Revoluţiei de la Timişoara în filmul atât de dur 15. Implicit, aducerea la Bucureşti a 43 de cadavre, pentru ardere la Crematoriul Cenuşa, în infama Operaţiune Trandafirul/ Acţiune Vama. Filmul tratează, deci, şi incinerarea.
Sunt doar câteva exemple cinematografice care ar putea justifica alegerea făcută de marele cineast.
Distinsa doamnă Iolanda, sora lui Maestrului, spune că fratele domniei sale avea oroare de viermi şi că înmormântarile lui Iurie Darie şi Ion Dolănescu l-au oripilat.
A trăit şi a ştiut să plece discret. Decenţă aristocratică.
E drept, locul său de veci ar fi devenit un loc de pelerinaj. Înmormântarea ? Aveam imaginea ultimului drum al lui Adrian Păunescu. Mii şi mii de oameni.
Subiect delicat.

Credinţa lui Sergiu Nicolaescu

Maestrul deschide Viaţă, destin şi film cu sintagma Suntem un popor credincios si cu frica lui Dumnezeu. Apoi, Suntem sigur...
Nu numai ca admirator devotat al operei nicolaesciene, ci ca şi cinefil, am urmărit cu o mare atenţie filmele domniei sale. Sergiu Nicolaescu nu a făcut filme fade, filme care, nespunând nimic, să fie lăudate pentru o aşa-zisă profunzime. Dar, da ! Sergiu Nicolaescu are o operă profundă. 

Din universul operei marelui regizor nu lipseşte un element promordial : credinţa în Dumnezeu.
Nu ai cum să fii ateu sau budist, pocăit sau mormon şi să faci ce a făcut Sergiu Nicolaescu. Nici măcar creştin obişnuit. În filmele sale, el surprinde fantastic legătura tainică dintre poporul nostru şi Dumnezeu.
Nu mulţi stau să se întrebe cum, pe vremea lui Ceauşescu, Sergiu Nicolaescu făcea filme cu biserici, cruci, preoţi. Păi, simplu, îi erau cenzurate.
Antologic rămâne episodul filmului Osânda.
Amza Pellea îl joacă pe Manlache Preda, poate cel mai important personaj al său ( totuşi, foarte greu de decis între acesta, Mihai Viteazul şi Ipu ). Soţia sa naşte într-o biserică ( Iisus Hristos, împărat peste lume, imagine extraordinară ). Copilul, mort. Moare şi ea. Manlache le duce crucea, într-o genială paralelă la Golgota.
Filmul a fost interzis imediat de Dumitru Popescu - Dumnezeu, capul cenzurii. Doar din raţiuni sentimentale ( ţăran din Scorniceşti ), Ceauşescu i-a dat drumul, după o vizionare la Neptun.
Fără îndoială, Sergiu Nicolaescu este un simbol naţional şi câte a făcut el, prin artă, pentru credinţa creştină a românilor nu a mai făcut nimeni.
De asta, în orice fel de condiţii, merita o slujbă religioasă.


Soţia și " copiii " lui Sergiu Nicolaescu

O doamnă interesantă. Cu o frumusețe inteligentă, rece.
Calitățile acesteia au fost confirmate și subliniate de mulți prieteni ai familiei. Controversele nu au întârziat să apară.
Câtă răutate în jurul nostru !
Da, a fost greșeala doamnei Nicolaescu faptul că nu a anticipat sălbăticia oamenilor și nu a dat un comunicat, care să explice :
engima pardesiului alb;
- dorința incinerării aparține regretatului om de film;
alte speculații nebune ale presei.
Dana Nicolaescu a fost întru totul îndreptățită să comunice presei că dorește discreție și că a ales să ducă la bun sfârșit funeraliile soțului său, nu ale marelui Sergiu Nicolaescu.
Nu s-a răcit bine corpul regizorului, că " presa " împărțea averi, făcea bilanțuri, număra bani.
La fel de abjecte au fost atât atacurile la cineastul Nicolaescu, cât și la omul Nicolaescu
Regizorul a amintește de o relație cu o prea frumoasă doamnă ( deci, căsătorită ), prin 1956. Femeia voia doar un copil cu el, drept pentru care a emigrat cu soțul său. În zadar Sergiu Nicolaescu l-a căutat pe unde a călătorit. Mai târziu, a regretat că a declarat acest aspect al vieții sale, care nu a fost interpretat decât în cheie tabloidă.

Singurii copii ai lui Sergiu Nicolaescu sunt filmele sale.


Mic argument, la final


O serie de semne ar fi putut prevesti acest tragic eveniment. Nu le-am descifrat înțelesul decât pe parcursul scrierii acestui greu raport.
Am suferit încă o dată amintindu-mi cele mai nefaste clipe ale existenței mele.
Mărturisesc. Nicio clipă nu a fost pentru mine atât de tragică.
O să înțelegeți mai multe cu timpul și cu opera mea.
Merită scris mult.
Fiecare zi ce va trece de-acum va fi o candelă.
De floare, de nisip, de frunză, de zăpadă.

*

Note

(1) - Parafrază la titlul filmului ce trebuia realizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor. / Titlul de lucru al scrisorii trimise în septembrie de către Ş.P. lui S.N. Premonitoriu ? Răspunsul nu a mai ajuns vreodată.
(2) - Ş.P. decide fără răgaz plecarea la Bucureşti, a doua zi, la orele 8:45
(3) - Povestire de Robert Louis Stevenson
(4) - Simfonia a IX-a de Antonin Dvorak
(5) - Ultimul roman al lui Eugen Barbu
(6) - Interpretul Mareşalului Ion Antonescu din filmul Începutul Adevărului - Oglinda de Sergiu Nicolaescu
(7) - Film realizat în 2004 de Sergiu Nicolaescu
(8) - Vers din Da ... nebun ! de I.L. Caragiale
(9) - Librăria Mihail Sadoveanu, de pe Bulevardul Magheru, nr. 17.
(10) - Carte de Ion Bulai și Stelian Țurlea ce a însoțit lansarea filmului Carol I - un destin pentru România de Sergiu Nicolaescu, realizat în 2008, lansat în 2009
(11) - Parafrază la titlul romanului The Big Sleep de Raymond Chandler
(12) - Cinematograful Patria, de pe Bulevardul Magheru, nr. 12-14
(13) - Film realizat în 1970, lansat în 1971 de Sergiu Nicolaescu
(14) - Titlul unei poezii de Nichifor Crainic
(15) - Film realizat în 2005 de Sergiu Nicolaescu
(16) - Parafrază la titlul piesei de teatru a lui Lev Tolstoi.

*

Semnează al dumneavoastră, Ştefan Paraschiv

marți, 8 ianuarie 2013

2012 - Pasagerii Heaven-Express-ului - Lista candelei



Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştină, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubire pentru morţii şi strămoşii săi, este un popor condamnat ! – Mareşalul Ion Antonescu


Sergiu Nicolaescu i-a şoptit lui Florin Piersic la ureche : Ne vine rândul. La înmormântarea lui Iurie Darie.
Marele regizor s-a ţinut de promisiune.
Sunt transfigurat de durere.
Prea mult morminte sfânte se sapă. Pentru că, orice s-ar spune, cei care rămân eterni în civilizaţia românească nu pot fi decât sfinţi. Şi asta nu ţine nici de schelet, nici de scrum.
În anul ce-a trecut, un nou val de moarte a bântuit pământul românesc.
Se duc modelele. Devin sfinţi.

În 2012, au luat trenul eternităţii :

I. Personalităţi ale teatrului şi filmului românesc

1. Iurie Darie

14. III. 1929 - 9. XI. 2012 


S-ar putea ca eu sa fi dezvoltat, in timp, unele calitati ale mamei. Ea a fost, dupa cate mi s-a spus, o educatoare exceptionala. Un pedagog foarte bun, "dublat" de o mare iubitoare de copii. Imi amintesc ca dupa ce a iesit la pensie, imi tot spunea: "Stii, Iura, eu visez, intruna, copii...". Mi se intampla adesea sa intalnesc oameni cu parul alb care, recunoscandu-ma pe strada, imi spun zambind: "Stiti, eu am fost elevul mamei dumneavoastra...". Dragostea asta pentru copii am mostenit-o si eu de la mama. Dupa moartea tatalui meu, mama a plecat la Chisinau, impreuna cu sora ei si cu verii mei. Din banii agonisiti de tata, din salariul lui de invatator de tara, mama a putut sa-si cumpere o casuta la Chisinau. Casa mai exista si acum, undeva aproape de Televiziunea din Chisinau. Am parasit-o la refugiu, cand venea frontul peste locurile acelea. Revenind, eu zic ca am mostenit-o pe mama, nu numai in ceea ce priveste marea dragoste pentru copii, ci si ca fizic. Mama a murit foarte tanara... la 82 de ani! In schimb, talentul de constructor, cat si talentul de gospodar si de mare iubitor de natura le-am mostenit de la taica-meu. Ca si talentul de desenator! De la tata am mai mostenit ceva, ceva ce n-am reusit sa finalizez. Eu cred ca as fi fost un foarte bun invatator de tara. Asta si pentru ca ii iau foarte in serios pe copii. Ii iau in serios si cand ii desenez, si cand desenez pentru ei, si cand fac emisiuni de televiziune pentru ei. Adica atunci cand povestesc in timp ce desenez. Intr-o vreme, faceam turnee prin tara cu spectacole pentru copii. Am si avut un fel de "Sou", cum se spune acum, in care istoriseam si desenam o poveste simpla, dar plina de haz si de invataminte. Ea se chema "Povestea celor doua gaini". A avut un succes nebun - semn ca ei, copiii din zilele noastre, nu sunt amatori doar de desene animate cu roboti infricosatori si cu extraterestri... E un semn bun, cred eu. Inseamna ca pustii isi pastreaza intacta setea de poveste. Sunt sigur de ceea ce afirm! Mai ales ca eu am intreprins turneele astea in toata tara. Dadeam si cate 6 spectacole pe zi. Copiii veneau cu entuziasm si plecau plini de bucurie. As zice ca plecau fericiti. Spectacolul era de toata simplitatea, cu invataminte vechi de cand lumea. Si incarcat de umorul de care au nevoie - constient sau nu - toti copiii, indiferent de mediul din care provin...

( interviu acordat revistei Formula As )


2. Şerban Ionescu 
23. IX. 1950 - 21. XI. 2012



N-am regrete. Tot ce-am făcut am făcut că trebuia să fie făcut, ce n-am făcut n-am făcut că trebuia să nu fie făcut, deşi am făcut şi lucruri care nu trebuiau să fie făcute… Dar nu regret. Aş avea nevoie de nuvelă să le spun. Dar sunt discret şi foarte rar îmi aduc aminte prin ce am trecut sau prin ce n-am trecut şi le consider momentele mele de intimitate. Dar spun cu mâna pe inimă că nu regret nimic. Poate… ce mi-am dorit eu cel mai mult a fost să am mulţi copii. Am zis 'Băi, o hoardă de copii fac.' Şi am un băieţel, Dumnezeu să-l ţină, e sufletul meu, e unul, dar e cât o hoardă. Cum mi-a zis mie Kordonskyi când am repetat la „Inimă de câine”. După vreo lună de zile a zis: 'Şerban, în tine nu e un singur om, în tine e o gloată de oameni' "

( interviu acordat revistei Yorick )



3. Emil Hossu 

24. XI. 1941 - 25. I. 2012



Am încercat să fac din rolurile pe care le-am primit ceea ce puteam eu, într-o anumită perioadă a vieţii biologice şi profesionale. Dinainte de 1989 noi, actorii, aveam o competiţie între noi, în special pentru film şi televiziune. Se dădeau probe şi, fiind tineri în perioada respectivă, nu erau în competiţie cu cei maturi, ci între noi. Eu mă băteam pe anumite roluri cu Dan Nuţu sau cu Caramitru. Actoria este o profesie de orgoliu, în sensul bun. Vrei să fii în faţă, să transmiţi ceva. Noi „ambalăm“ ceea ce a scris un autor, într-un mesaj artistic mult mai uşor de înţeles. Mulţumesc lui Dumnezeu, am lucrat şi această şansă mă face să mă uit în urmă destul de mulţumit

( interviu acordat revistei Felicia )



4. Ştefan Radof 
1. XII. 1934 - 28. III. 2012


Acum, cand ma apropii de Marea Decolare, descopar ca noi, oamenii in general, nu venim intamplator pe aceasta planeta albastra, pe cat de atragatoare, pe atat de devoratoare, nu! Venim cu o misiune precisa, aceea de imblanzitori. Prima misiune a fost sa impodobim cu launtrul nostru propriu-ne trup, fiindca nu intamplator ni s-a dat sa locuim intr-un animal, apoi restul e spus atat de adevarat de (Micul) Print Antoine de Saint -Exupery... [ ... ] Starea de imblanzitori ai vietii pe Pamant la poeti si histrioni este ca o rana deschisa in permanenta, n-au ce face".

( interviu acordat Ziarului Financiar )



5. Ion Lucian 
22. IV. 1924 - 31. III. 2012


Dacă cumva voi apuca să scriu volumul meu de amintiri, m-am hotărât să-l intitulez Biruinţele unui învins. Pentru că datoria mea era să fac lumea mai bună şi nu am reuşit când văd ce se întâmplă astăzi. Mă consider un învins din cauza asta.

( interviu acordat postului de televiziune RTV )


6. Cornel Todea 

18. XI. 1935 - 30. VIII. 2012


- Care ar fi sfatul pe care l-ati da tinerilor?
- Să nu imbătrânească niciodată.

( interviu acordat Ziarului Financiar )



7. Tudor Mărăscu

10. XI. 1940 - 22. I. 2012 



Tudor Mărăscu, activ şi discret, este unul dintre destul de puţinii artişti din România care au avut succes în teatru şi în film şi care nu s-au despărţit nici de unul, nici de celălalt. În umbra lucrurilor care au contat stau acum „Slugă la doi stăpâni”, un spectacol memorabil de la Teatrul de Comedie, montat în 1985, în care tânărul Marian Râlea, de exemplu, era Trufaldino. Tot acolo, „Totul în grădină”, piesa lui Edward Albee, care s-a jucat la Teatrul „Bulandra” până pe la sfârşitul anilor ’90 şi în care l-am văzut, poate că în chiar ultimul rol de teatru, pe Florian Pittiş. Acestora li se adaugă creaţii regizorale din diverse zone ale dramaturgiei moderne, de la Ibsen şi „Constructorul Solness”, o piesă care se montează rar în România, la Tennessee Williams şi „Dulcea pasăre a tinereţii”, care se joacă şi azi la Naţionalul bucureştean.

( Dana Ionescu în revista Yorick )



8. Biţu Fălticineanu 

16. IV. 1925 - 6. I. 2012


Primul meu spectacol de revista - ma rog, de estrada, asa se numea pe atunci - a fost cand eram elev de liceu, la Iasi – ne-a declarat Bitu intr-un interviu anul trecut. La finalul fiecarui an se faceau serbari, iar mie mi-a venit sa fac spectacolul: «Liceul se amuza si invata». Si am avut succes. Combinasem texte din cupletele lui Constantin Tanase. Bunicii mei, in timpul primului razboi mondial, au fost gazde, timp de doi ani si jumatate, familiei Tanase, care se refugiase de la Bucuresti la Iasi. Bunicii si Tanase s-au imprietenit la catarama. El i-a spus viitoarei mele mame ca, oricand trupa va fi in turneu la Iasi, toata familia va avea bilete de favoare, ca sa intre gratis la orice spectacol. Parintii mei, care intre timp m-au avut pe mine, nu puteau sa ma lase singur acasa, asa ca ma luau cu ei, la estrada, inca de la 4 ani.

( interviu acordat Jurnalului Naţional )


9. Dan Damian 

29. VII. 1927 - 11. III. 2012


Actorul Dan Damian s-a născut la 29 iulie 1927. Cariera sa la Teatrul Bulandra a început în 1953 odată cu spectacolul „Lumina de la Ulmi” de Horia Lovinescu în regia lui Dan Nasta. În cei peste 38 de ani de colaborare cu Teatrul Bulandra, Dan Damian a interpretat peste douăzeci de personaje sub îndrumarea unora dintre cei mai importanţi regizori români dintre care: Valeriu Moisescu, Petre Popescu, Dinu Negreanu, Tompa Gabor, Cornel Todea sau Dan Micu şi s-a întâlnit cu multe dintre cele mai mari nume ale teatrului românesc – Fory Etterle, Beate Fredanov, Mihai Mereuţă, Ileana Predescu, Ştefan Bănică, Aurel Cioranu, Vally Voiculescu, Gina Patrichi, Octavian Cotescu, Rodica Tapalagă, Ştefan Ciubotăraşu, Florian Pittiş, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Tamara Buciuceanu, Virgil Ogăşanu, Marcel Iureş, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru.
Ultimul spectacol în care spectatorii Teatrului Bulandra l-au putut aplauda pe Dan Damian a fost „Arsenic şi dantelă veche” în regia lui Grigore Gonţa (1991)

( comunicat al Teatrului Bulandra )

II. Personalităţi ale scrisului românesc

1. Romulus Vulpescu 

5. IV. 1933 - 18. IX. 2012


Noi ne iubim în paturi de-mprumut:
Pe-o canapea îngustă, fără pernă,
Crezînd că aventura de-un minut
Devine lesne "dragoste eternă".

Noi ne iubim pe scenă,-ntr-un decor:
Pe-un sac - umplut cu paie - dintr-o piesă
Eu par un ceas truver rătăcitor,
Tu eşti o oră magica prinţesă.

Sperăm cu disperare amîndoi
Că ni-e deajuns o-mbrăţişare-n fugă
Şi că statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza să-i distrugă.

Noi ne iubim visîndu-ne-n secret
Perechea pasionată şi celebră
Trăind în moarte, fără de regret,
Un scurt şi iluzoriu act de febră.

Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,
Culcat calm, în culcuş fără alarme,
Am deveni doar într-un simplu pat
În care-am învăţa cum se şi doarme.

( Destin de Romulus Vulpescu )


şi fiica sa, Ioana

 1971 - 12. VIII. 2012 


2. Constanţa Buzea 

29. III. 1941 - 31. VIII. 2012


Toamna-n gradină, toamna pe deal,
 Toamna pe şes,
 Toată lumina prinde rugina, frunzele ies
 Să se-nfăşoare pe răsuflare şi pe vedere
 Într-o cădere de culoare fără putere.

 Ea ne ajută, sufletul nostru e împacat,
 Vara e mută ca o greşeală-n care-am stat.
 Cum suntem azi, am fost şi ieri, alţii, tot alţii,
 Marea ne uită, uită-ne munţii, înalţii.

 Fie că stăm de-aci-nainte puri în lumină,
 Frunzele aduc înspre pământ urme de vină.
 Totuşi ce preţ necugetat se pregăteşte
 Pentru livezi şi pentru vii, pentru nădejde.

 Pentru un cer încă senin, pentru schimbare,
 Pentru toţi sâmburii care devin lacre de soare?

 ( Ca o greşeală-n care-am stat de Constanţa Buzea )


3. Rodica Procopiu

 1911 - 7. IX. 2012 


Eram doar noi doi, era atat de frumos si de perfect. El s-a dus, dar in aceste clipe imi aduc aminte de vremurile noastre, de perioada in care petreceam vacantele doar noi, cand noi calatoream... A fost amuzant o data, la o manastire din nordul Moldovei, cand, in camera unde obisnuiam noi sa mergem de fiecare data, era un alt cuplu. Stefan a ramas mirat ca e altcineva acolo, a vrut sa-i alunge, pentru ca el considera acel loc doar al nostru... L-am luat si i-am spus sa se linisteasca si ca au dreptul sa treaca si altii pe acolo...

( interviu acordat ziarului Bună Ziua Iaşi )

Video cu doamna Procopiu aici


4. Constantin Ţoiu


19. VII. 1923 - 4. X. 2012


Din punct de vedere uman, istoria este irepetabilă. Şi, a-propos de îngeri. Eu îi datorez enorm mamei mele, care era grecoaică, Ifigenia. Scria cu litere greceşti şi avea cultul cărţii şi al literelor. Ea a fost foarte mândră că am devenit scriitor şi, când se mai certa cu cineva, la Urziceni, argumentul suprem era: “Lăsaţi-mă în pace, că eu sunt mamă de scriitor!” Când eram mic, mama mi-a spus că a văzut un înger. Eu nu prea am crezut-o, un medic mi-a spus că s-ar fi putut să fie o problemă de vedere. Dar eu mă trag din această femeie, care văzuse un înger…

( interviu acordat lui Filip-Lucian Iorga )

Video cu domnul Ţoiu aici

5. Florin Constantiniu

8. IV. 1933 - 14. IV. 2012


Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor, va fi foarte severa. Anii 1989-2011 vor fi considerati o perioada de declin, clasa politica si poporul roman impartind, in egala masura, responsabilitatea pentru aceasta trista realitate. Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe care a ratat-o astazi...

( interviu acordat site-ului Creştin-Ortodox )


III. Personalităţi ale altor arte 

1. Ioana Celibidache - pictor

1925 - 14. I. 2012


Să nu te plictiseşti cred că este unul din secrete. Şi mai e ceva. Cred că trebuie să ştii să râzi. Să râzi cu „adversarul”. Şi, dacă ştii să râzi, eşti salvat. Eu l-am întrebat pe băiatul meu care se adoră cu nevastă-sa – au cinci copii fermecători: „Ia ascultă, tu râzi cu nevasta ta?”. Să ştii că ăsta e un secret care nu e discutabil. Şi mi-a zis: „Nu totdeauna”. „Să râzi, că, dacă nu râzi, dacă nu ai de ce să râzi, te plictiseşti de te ia dracu!” Cu Sergiu am râs 45 de ani. Ceea ce este enorm. S-a prăpădit la 84 de ani. Şi spunea: „Dragă, am îmbătrânit şi eu” – dar era ca o floare – „şi femeile tot nebune sunt!”. Ştii, îi scriau o mie de scrisori. Nici nu le deschidea. „Lasă că-ţi găsesc eu una!” Erau aşa teancuri. „Lasă că-ţi citesc eu!” „Nu îmi mai citi, că mă enervează, că-s tâmpite.” Şi, pe urmă, Sergiu mai avea aşa, nişte chestii: niciodată nu citea recenziile. Le arunca. Şi eu le adunam. Le-am cules şi am nişte arhive colosale. „Ce mai strângi toate hârţoagele astea? Ce-o să faci cu ele?” „Ei, lasă-le! Lasă-mă în pace! Nu mă pisa!” Toate decoraţiile lui, peste optzeci: de aur, de argint, din nu mai ştiu ce. „Hai să le luăm!”, îi spuneam. Că primea mereu, îi dădeau prin diverse ţări şi trebuia să ne ducem când i se înmânau. „Nu, ce să le luăm, îmi zicea, că sunt grele!” Eu nu, le culegeam. Şi le am. Era... cum să-ţi spun? Era de o anti-publicitate colosală. Ce să-ţi spun? Aşa era. Şi eu m-am format după el.

( interviu acordat Cronicii Române )


2. Marcel Guguianu - sculptor

28. VI. 1922 - 12. VI. 2012


Ei, chestia asta cu creatia ma pune in incurcatura intotdeauna. Sunt in dificultate de cate ori sunt pus sa raspund la intrebarea: «cum creez?». Creatia este ceva care... curge. De la o muzica buna, de la o vorba buna. De la o imbratisare. Ma intorceam de pe munte, unde visam sa intalnesc Cosanzene... Poate chiar le si intalneam, intr-o alta dimensiune... Si le sculptam asa cum mi se aratasera." Face o pauza lunga. "Adesea sunt intrebat care e lucrarea care imi place cel mai mult. Inca n-am inceput-o, raspund. Sunt ucenic. Inca. Si asa o sa raman. Ucenic. Ucenic la Dumnezeu, la Natura...


( interviu acordat Jurnalului Naţional )



3. Camil Roguski - arhitect

15. III. 1925 - 29. VI. 2012


Camil Roguski, ahitectul lui Nicoale Ceauşescu, a murit joi, la vârsta de 87 de ani, informează Antena 1.
De-a lungul carierei, Roguski s-a ocupat de întreţinerea Palatului din Piaţa Victoriei, dar şi de numeroase ambasade din lume: Buenos Aires, Roma, Paris.
De asemenea, a proiectat peste 1.000 de magazine în centre comerciale Ploieşti, Brăila, Valea Jiului şi Galaţi.
Tot Roguski este responsabil de mobilerul decorativ din Castelului Pelişor, precum şi interioarele celor două palate de la Snagov.
Camil Roguski s-a pensionat în 1996, la vârsta de 71 de ani.

( comunicat Antena 3 )


4. Mihaela Ursuleasa - muzician

27. IX. 1978 - 2. VIII. 2012


Încep prin a vă spune că despre pianistul de astăzi se crede că ar fi un singuratic, un sedentar, un morocănos, un pesimist, care nu ştie sau nu poate să comunice. Nu e întotdeauna aşa. Eu mă simt foarte bine atunci cînd fac muzică de cameră, căci pe scenă mai am alături alţi oameni, artiştii din formaţiile cu care cînt. Cu totul alta este situaţia unui recital cînd realizez că sînt singură, doar cu pianul alături şi cu foarte multe perechi de ochi aţintiţi asupra mea, şi că fiecare persoană aşteaptă ceva de la mine! Mă cuprinde atunci un îngrozitor sentiment de frică ce durează pînă cînd ating prima clapă. Atunci totul se transformă, nu mai exist nici eu, nici pianul, nici publicul, există doar Muzica. Atunci încep să trăiesc cu adevărat şi să mă bucur. Tot ce precede această bucurie însă – călătoriile, studiul, gîndurile, obligaţiile sociale, momentele în care trebuie să iei hotărîri majore… – cere nervi foarte tari, un cap foarte rece şi… o inimă foarte caldă. Şi da, cel mai adesea, sîntem singuri cu munca şi cu grijile noastre.

( interviu acordat Observatorului Cultural )


Şi

generalul Ioan Dicezare, erou naţional şi as al aviaţiei

12. VIII. 1916 - 10. VIII. 2012



“Vânătorul” Ioan Dicezare s-a născut pe 12 august 1916 în Capitală. Avand 16 victorii confirmate şi 3 probabile, si peste 500 de lupte aeriene, a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” Clasa a III-a şi “Virtutea Aeronautică cu două spade dar şi cu medalia germană “Crucea de Fier” Clasa I.
A fost ultimul dintre marii aviatori care au facut istoria in aviatia romaneasca din Cel de-al doilea razboi mondial, pilotul celebrului Messerschmitt 109E care a purtat inscriptia “Hai Fetito!”. A fost ultimul dintre supravietuitorii celebrului Grup 7 Vanatoare care a luptat pe frontul de est pana la Stalingrad.

( comunicat Pilot Magazin )



Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace !

Pe curând ...



Semnează al dumneavoastră, Mareşal